TRAIAN BASESCU,BRUXELLES SI LASERUL ELI!

14 sept.

În primul său discurs adresat românilor, după revenirea la Cotroceni, Traian Băsescu a menționat proiectul mega-laserului de la Măgurele. Președintele a declarat că va discuta cu președintele Comisiei Europene și alți oficiali de la Bruxelles despre acest proiect. Referirea la mega-laser nu a generat întrebări, fiind strecurată între alte teme de actualitate sau având conotații politice. Unii au considerat că subiectul e amintit doar pentru a da și o dimensiune economică întâlnirii.

De ce a pomenit Băsescu laserul ELI în discursul despre BruxellesÎn realitate, abordarea acestei teme face parte din strategia lui Traian Băsescu de a recâștiga puncte în competiția cu guvernul USL. Surse de la Bruxelles au declarat pentru DeCe News că structurile Comisiei Europene au aprobat finanțarea proiectului ELI, fiind îndeplinite toate procedurile. Anunțul va fi făcut marți, 18 septembrie, iar cutuma cere ca Bruxelles-ul să dea publicității comunicatul oficial. Decizia se cunoaște, însă, neoficial, cu o săptămână înainte, la nivel diplomatic. Traian Băsescu a anunțat că începe un demers despre care știe că va avea succes. Când se va face anunțul CE, opinia publică din România va atribui rezultatul demersului prezidențial. Victor Ponta, care va pleca luni la Bruxelles, ar fi putut profita ca imagine, dacă anunțul ar fi fost făcut după convorbirile sale cu oficialii europeni.

Extreme Light Infrastructure (ELI) este un proiect derulat în trei state din UE: Cehia, Ungaria şi România. Țara noastră a solicitat UE includerea în proiect în anul 2009, demersul fiind inițiat de Ministerul Educației, condus de Ecaterina Andronescu. Laserul de la Măgurele beneficiază de o finanţare în valoare de 293 de milioane de euro și va fi de 10 ori mai puternic decât cel mai performant laser existent la nivel mondial. Proiectul din Cehia ar putea avea aplicații în studiul materialelor, cel din Ungaria în fizica nucleară, iar mega-laserul din România va avea funcția unui accelerator de particule uriaş, cu aplicații în industria grea, medicină, procesarea deșeurilor radioactive și prelucrarea uraniului.

În conferința de presă susținută înaintea plecării la Bruxelles, Traian Băsescu a declarat: ”Un alt subiect de interes particular pentru România este legat de finanţarea proiectului de cercetare ELI. Poate vă aduceţi aminte de acest proiect, s-a discutat, ELI este abrevierea de la Extreme Light Infrastructure şi este un proiect derulat de Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, iar România a făcut, de destul de multă vreme, aplicaţie pentru finanţarea acestui proiect din bani europeni, fiind un proiect de cercetare de înalt nivel. Pentru noi, este de interes accelerarea procedurilor de aprobare a acestui proiect”.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: