Arhiva | 10:41 am

POLONIA RESPINGE PROIECTUL UNIUNII BANCARE PROPUS DE C.E.!

17 sept.

Ministrul polonez de Finanţe Jacek Rostowski, nu este de acord cu proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeană, pentru că Polonia nu are drept de vot în Banca Centrală Europeană (BCE).

„În momentul actual, propunerea înaintată de Comisie nu ne interesează absolut deloc. Nu putem participa la o instituţie unde nu avem drept de vot şi să îi respectăm deciziile. Nici nu se pune problema”, a spus Rostowski.

Proiectul Comisiei Europene, care prevede consolidarea la nivelul BCE a responsabilităţii de supraveghere pentru circa 6.000 de bănci din zona euro, a provocat discuţii aprinse între miniştrii europeni de Finanţe în Cipru, la sfârşitul săptămânii trecute.

Unul dintre punctele de fricţiune este legătura dintre cele 17 state membre în zona euro şi cele zece din afara uniunii monetare, întrucât cele din urmă ar fi private de dreptul de vot în viitorul consiliu de supraveghere al BCE.

Reclame

JUDECATORII AU AMANAT PENTRU 12 NOIEMBRIE PROCESUL IN CARE TRAIAN BASESCU L-A DAT IN JUDECATA PE DINU PATRICIU PRIVIND INCIDENTUL ELECTORAL DIN 2004!

17 sept.

Judecătorii au amânat pentru 12 noiembrie procesul în care Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu, cerând despăgubiri 0,5 lei daune pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.

In 19 octombrie 2011, Traian Băsescu a câştigat la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti acest proces, însă Dinu Patriciu a făcut recurs la Tribunalul Capitalei, având ca prim termen stabilit data de luni, 17 septembrie.

Avocaţii lui Băsescu au depus luni acte, iar apărătorii lui Patriciu au cerut termen pentru pregătirea apărării, solicitare admisă.

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru „minciună şi trucarea unor filmări” şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Şeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar şi că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC şi că în acesta se susţine că nu este vorba despre o lovitură.

Ulterior, şi omul de afaceri Dinu Patriciu anunţa că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor „mincinos” şi „om care truchează casete”.

Judecătoria sectorului 1 a admis, miercuri, acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

CETATENII GERMANI MAI SCEPTICI DECAT FRANCEZII IN VIITORUL MONEDEI EURO!

17 sept.

Spre deosebire de francezi, germanii consideră în mare majoritate că situaţia lor personală ar fi mai bună fără moneda unică euro, relevă un sondaj făcut public luni, citat de AFP.

Potrivit sondajului realizat pentru fundaţia germană Bertelsmann, 65% dintre germani sunt de părere că le-ar fi mai bine dacă Germania ar avea în continuare Deutsche Mark, în loc să fi adoptat euro. În schimb, doar 36% dintre francezi au estimat că situaţia lor personală ar fi mai bună dacă ar folosi şi acum tot francul.

Tot o majoritate dintre germani – 49% – au declarat că le-ar merge mai bine dacă nu ar exista Uniunea Europeană /UE/. Francezii sunt mai puţin numeroşi şi în acest caz – 34%. Polonezii, care au participat şi ei la acest sondaj, au afirmat doar în proporţie de 28% că le-ar fi mai bine fără UE.

În ce priveşte şansele de pe piaţa muncii, 37% dintre germanii intervievaţi au apreciat că ar fi mai mari dacă nu ar exista UE, părere împărtăşită de 35% dintre francezii şi de 24% dintre polonezii participanţi la sondaj.

Cu toate acestea, 69% dintre germani consideră că Uniunea Europeană reprezintă un model pentru restul lumii, această proporţie fiind mai mică în cazul francezilor /56%/ şi al polonezilor /59%/

Studiul realizat pentru Fundaţia Bertelsmann a fost efectuat prin telefon pe un eşantion reprezentativ de 1001 persoane în Germania, 1004 în Franţa şi 1000 în Polonia, între 3 şi 8 iulie.

PREMIERUL VICTOR PONTA MERGE LA BRUXELLES CU UN MESAJ CONSTRUCTIV!

17 sept.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara, că va merge luni la Bruxelles cu un „mesaj constructiv” şi că îi va spune preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că în România nu a avut loc o lovitură de stat iar Executivul se bucură de susţinerea majorităţii parlamentare.

„Şi la Bruxelles opiniile au început să se echilibreze. (…) Eu mâine merg cu ideea de a explica încă o dată că nu a fost niciun fel de lovitură de stat, că 8,5 milioane de români nu dau lovituri de stat, poate le dă Antonescu sau Ponta, dar Parlamentul nu poate da lovituri de stat. Faptul că guvernul actual este unul legitim, cu susţinere în parlament şi susţinere populară, un guvern care foarte probabil îşi va continua mandatul după 9 decembrie şi că toate lucrurile importante pentru Românie, care ţin de fondurile europene, de investiţii, măsurile pe care vrem să le luăm de la 1 ianuarie vizând TVA sunt în ideea unei Românii care să se dezvolte şi care să nu mai fie tratată ca o Cenuşăreasă a UE”, a spus Victor Ponta la Antena 3.
El şi-a exprimat convingerea că merge la Bruxelles cu un mesaj constructiv şi îşi poate permite să vorbească în numele majorităţi parlamentare. „Sunt convins că merg cu un mesaj constructiv, dar în acelaşi timp voi spune încă o dată că în timp ce preşedintele Băsescu a vorbit în numele domniei sale la Bruxelles, eu îmi pot permite să vorbesc măcar în numele unei majorităţi parlamentare, măcar în numele celor 7,5 milioane de români care au votat la referendum”, a spus Ponta.

DEMI LOVATO – GIVE YOUR HEART A BREAK!

17 sept.

OWL CITY %CARLY RAE JEPSEN – GOOD TIME!

17 sept.

CIARA – SORRY!

17 sept.

%d blogeri au apreciat asta: