JUDECATORII AU AMANAT PENTRU 12 NOIEMBRIE PROCESUL IN CARE TRAIAN BASESCU L-A DAT IN JUDECATA PE DINU PATRICIU PRIVIND INCIDENTUL ELECTORAL DIN 2004!

17 sept.

Judecătorii au amânat pentru 12 noiembrie procesul în care Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu, cerând despăgubiri 0,5 lei daune pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.

In 19 octombrie 2011, Traian Băsescu a câştigat la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti acest proces, însă Dinu Patriciu a făcut recurs la Tribunalul Capitalei, având ca prim termen stabilit data de luni, 17 septembrie.

Avocaţii lui Băsescu au depus luni acte, iar apărătorii lui Patriciu au cerut termen pentru pregătirea apărării, solicitare admisă.

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru „minciună şi trucarea unor filmări” şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Şeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar şi că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC şi că în acesta se susţine că nu este vorba despre o lovitură.

Ulterior, şi omul de afaceri Dinu Patriciu anunţa că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor „mincinos” şi „om care truchează casete”.

Judecătoria sectorului 1 a admis, miercuri, acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: