Arhiva | 3:47 pm

DUPA 30 DE ANI DE JUDECATA ,COLONIA ROMANIA A PIERDUT LITIGIUL COMERCIAL CU GERMANIA LUI MERKEL!

22 sept.

După 30 de ani de judecată, fostul complex siderurgic Galaţi a pierdut nu mai puţin de 60 de milioane de dolari. Banii reprezentau o datorie mai veche a germanilor, pe care au uitat să o plătească.

Povestea dosarului este veche. În 1983 complexul SIDEX Galaţi a livrat, prin intermediarul Metalexportimport SA, tablă groasă în valoare de 30 de milioane de dolari unor americani. Doar că, până marfa a trecut oceanul, firma respectivă a dat faliment.

Încercând să recupereze prejudiciul, reprezentanţii complexului s-au îndreptat către finanţatorii americanilor, firma germană THYSSEN. Acţiunea a fost depusă la Judecătoria sectorului 1, în 1983.

Dosarul a fost tergiversat în tot acest timp cu solicitări de suspendare, căi de atac extraordinare şi plimbări de la o instanţă la alta.

Până în 2011, avocaţii Metalexportimport obţinuseră două decizii favorabile şi una împotriva lor.

În urma unei întâlniri cu oficialii germani fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a făcut anul trecut o declaraţie surprinzătoare în plenul Senatului României: „Mi-a venit în minte cazul ThyssenKrupp, un dosar care stă în instanţele noastre de 30 ani şi pune probleme, inclusiv sub aspectul credibilităţii noastre în raport cu partenerii externi, publici şi privaţi.”

La scurt timp, la cererea firmei Thyssen, Consiliul Superior al Magistraturii a demarat verificări la magistraţii care au judecat dosarul. În urma acestor presiuni, magistraţii Înaltei curţi de Casaţie şi justiţie au dat decizia definitivă. Datoria a fost ştearsă.

Avocaţii Metalexportimport încearcă de atunci să redeschidă dosarul după ce au depus o contestaţie în anulare la aceeaşi instanţă.

DEPUTATUL MONICA IACOB -RIDZI SARE LA JUGULARA CELOR DIN PD-L:EXISTA VOCI FARA LEGIMITATE!

22 sept.

Deputatul Monica Iacob-Ridzi, care a demisionat din Partidul Democrat Liberal (PDL), a declarat sâmbătă, la Petroşani, că a ales să plece din partid fiind nemulţumită de politica de alianţe promovată de democrat-liberali în ultima perioadă, de prezenţa unor persoane care au practicat traseismul politic, dar şi a unor ”voci fără legitimitate” din punctul de vedere al susţinerii într-un bazin electoral.

Parlamentarul din Colegiul Petroşani-Petrila-Aninoasa a menţionat că a activat în PDL timp de 16 ani, ”crescând treaptă cu treaptă” şi că nu a crezut vreodată că va fi pusă în situaţia de a demisiona.

”Am constatat, cu surprindere, că PDL a ales să intre în alianţe cu formaţiuni politice şi să facă echipă cu persoane care şi-au făcut o aşa-zisă carieră politică din a trece prin mai multe partide. Personal, am condamnat, inclusiv de la tribuna Parlamentului, traseismul politic. În ceea ce mă priveşte, vă spun sincer că mi-a fost greu şi nu am crezut că voi fi pusă în situaţia, vreodată, de a demisiona din PDL. Este o decizie dificilă pentru mine. Am fost loială PDL şi am încercat să aduc plus valoare acestui partid”, a afirmat Ridzi.

Ea a susţinut că este inadmisibil ca ”voci fără legitimitate în partid” care nu s-au confruntat, niciodată, cu dificultăţile unui scrutin, să fie cele care decid în numele PDL fără a preciza persoanele la care se referea.

Fostul ministru al tineretului şi sportului a ţinut să precizeze că demisia sa din partid nu este legată de dosarul penal în care este implicată, afirmând că prezumţia de nevinovăţie ar trebui aplicată, în mod egal, pentru orice cetăţean.

”S-a tot speculat, în ultimele zile, că motivul real al demisiei mele s-ar circumscrie dosarului penal în care sunt implicată pe nedrept. Acest lucru nu este real. (…) De trei ani de zile încerc să fiu ascultată, să-mi fie ascultate argumentele, apărările şi lipsa de fundament ale acuzaţiilor mele. Am ales să continui activitatea în PDL, convinsă fiind că prezumţia de nevinovăţie nu este doar un principiu juridic, ci se aplică oricărui cetăţean român, inclusiv membrilor PDL. Am constatat că în faţa acestui principiu există o dublă măsură. Pe de o parte, îl clamăm ca şi principiu constituţional – nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu poate fi considerat vinovat până să existe o decizie definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată – şi, pe de altă parte, interzicem sau minimizăm exprimarea în cadrul partidului a celor care, conjunctural, traversează perioade de cercetare în faţa autorităţilor statului”, a spus Monica Iacob-Ridzi.

Ea s-a declarat o susţinătoare a criteriilor de integritate, menţionând însă că sancţiunile pe linie politică sau socială trebuie precedate de o pedeapsă a judecătorilor prin care să se stabilească dacă o persoană este vinovată.

Monica Iacob-Ridzi a adăugat că până la alegerile parlamentare va continua să activeze în Camera Deputaţilor ca independent.

CIUDATENILE DREPTEI ROMANESTI!

22 sept.

Unul dintre succesele majore ale propagandei portocalii a fost prezentarea conflictului politic din România ca un conflict între „justiţiarii de dreapta ai lui Băsescu” şi „socialiştii lui Ponta”, ceea ce a avut un efect catastrofal pentru comunicarea dintre USL şi Bruxelles.

Structurile politice ale Uniunii Europene sunt dominate de PPE, un partid de dreapta, ceea ce făcea ca funcţionarii europeni să fie surzi la mesajele venite din partea „socialiştilor lui Ponta”. Efortul de comunicare al oponenţilor lui Traian Băsescu a fost slab şi prost conceput. În timp ce USL încerca să explice aspectele constituţionale şi legale ale situaţiei, invocând texte juridice şi diverse acte normative interne şi internaţionale, echipa bursierilor de la ICR a adoptat o tactică mult mai eficientă. În locul construcţiilor juridice complicate, mesajele pro-Băsescu musteau de sintagme dure, care se întipăreau imediat în memoria funcţionarilor din cancelariile europene. Mesajele transmise de USL erau complexe, se refereau la „aspecte constituţionale” şi induceau somnolenţă. Mesajele agenturii portocalii se citeau ca un roman de aventuri: ameninţări, puci, lovitură de stat operată de bolşevicii socialişti din USL. A fost firesc ca dreapta europeană să se ralieze şi să susţină dreapta din România, indiferent de costuri politice. La acel moment, în Europa exista impresia că susţinerea acordată lui Băsescu este de fapt o susţinere acordată unei mişcări conservatoare de dreapta, adică unei mişcări care reprezintă intelectualitatea fină în lupta cu plebea socialistă şi dornică de întoarcere la comunism.

Nu este exclus că se vor găsi persoane de bună credinţă care vor informa cancelariile europene despre biografiile reale ale „politicienilor şi intelectualilor de dreapta” de la Bucureşti. Propun să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie pentru a vedea care ar putea fi principalele teze ale unei comunicări care ar arăta faţetele mai puţin cunoscute ale „dreptei lui Băsescu”.

Legăturile dintre Traian Băsescu şi Securitatea au devenit deja un subiect banal şi s-a vehiculat destul de intens în Occident. Probabil, pentru susţinătorii europeni ai „dreptei” din România ar fi mai interesant faptul că „reformatoarea justiţiei din România”, Monica Macovei a fost un procuror comunist care a jurat să „acţioneze neclinit pentru întărirea şi dezvoltarea orânduirii noastre socialiste” şi să „acţioneze potrivit principiilor democratismului socialist, ale eticii şi echităţii socialiste”. Pentru un cititor din România, această informaţie nu reprezintă nimic nou, dar în Europa aceste date biografice nu se prea cunosc şi ar putea produce un veritabil şoc.

Biografiile „anticomuniştilor” din anturajul lui Băsescu provoacă nedumerire, mai ales pentru cineva care priveşte situaţia de la Est. Vladimir Tismăneanu a fost coordonatorul comisiei care a condamnat comunismul? Horia-Roman Patapievici a reuşit să devină un intelectual anticomunist? Nu este exclus ca fostul director de la ICR să fi găsit ceva materiale educaţionale în privinţa construcţiei de reţele de propagandă chiar în casa părintească, dar este îndoielnic că aceste presupuse priceperi tehnice îl pot recomanda ca un mare luptător cu sistemul comunist. Este dificil de estimat dacă un om care a scris că „radiografia plaiului mioritic” este asemănătoare cu un excrement (volumul „Politice”, 1996, pag. 63) poate fi considerat un intelectual fin, dar citatul demonstrează cu certitudine că plaiul mioritic are serioase deficienţe în privinţa demnităţii naţionale, în condiţiile în care o asemenea persoană a fost preşedintele principalei instituţii culturale ale ţării. Un cercetător atent ar putea scrie un volum întreg despre faţetele interesante ale biografiilor intelectualilor „de dreapta” din România, dar acest efort de cercetare trebuie lăsat părţilor interesate, deoarece în caz contrar riscăm să fim acuzaţi din nou că dăm instrucţiuni „prin radio”.

În ultimul timp, pe partea „dreaptă” a eşichierului politic s-au activizat mişcări de construcţie a unor noi grupări şi alianţe. Probabil, strategii portocalii simt că imaginea pe care au construit-o cu atâta grijă este pe cale să se destrame, ceea ce creează necesitatea lansării unor noi structuri şi promovarea unor personalităţi dintr-o generaţie mai tânără. Proiectul unei noi „alianţe de dreapta” va fi unul foarte complicat, deoarece este dificil să construieşti o forţă politică de dreapta pe baza unui partid care a fost un membru al Internaţionalei Socialiste.

OPOZITIA ROMANA NU SPERA INTR-O DECOLONIZARE A ROMANIEI!

22 sept.

În România continuă să apară consecinţe imprevizibile ale intervenţiei UE şi SUA în procesul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. În urmă cu o lună, preşedintele Comisiei Europene, ambasadorul SUA la Bucureşti şi trimisul special al Departamentului de Stat al SUA au obligat opoziţia să se resemneze cu întoarcerea lui Băsescu în fotoliul prezidenţial, în pofida înfrângerii zdrobitoare la recentul referendum.
Unul din efectele secundare ale acestei intervenţii a fost amplificarea euroscepticismului în ţara în care până nu demult practic nu au existat eurosceptici publici.

Când politicienii români au înţeles ce „monstru” au trezit, dorinţa de a folosi retorica anti-europeană sau anti-occidentală s-a redus la zero. Politicienii şi jurnaliştii de opoziţie înţeleg că această temă nu poate fi trecută cu tăcerea, dar nu mai este posibilă nicio întoarcere la lăudarea necondiţionată a UE şi a „aliaţilor strategici occidentali”. Euroscepticismul românesc a apărut în cel mai nepotrivit moment: liderii birocraţiei de la Bruxelles încearcă să lanseze procesul transformării UE într-un stat federativ, ceea ce presupune transferul celei mai mari părţi a suveranităţii statelor europene unui centru federal. Procesul integrării politice este prezentat ca un panaceu pentru criză, însă se confruntă cu rezistenţa acerbă din partea unor elite naţionale şi a unei părţi a populaţiei UE, care este dezamăgită de idealurile Europei unite sau pur şi simplu nu crede în renaşterea ei economică. În acest context, tentativele politicienilor români de a exorciza din mintalul colectiv duhul euroscepticismului,nu sunt nimic altceva decât îndeplinirea cerinţelor Bruxellesului.

Este logic că rolul principal în procesul albirii imaginii UE în ochii alegătorilor români a fost acordat politicienilor şi jurnaliştilor de opoziţie, deoarece tocmai ei au îndrăznit să critice UE şi birocraţia europeană pentru amestecul brutal în lupta politică internă, uitând că ei doresc să facă parte din elita europeană.

Analiza presei româneşti şi declaraţiile politicienilor de opoziţie indică faptul că a fost aleasă o strategie complexă. Pe de o parte, se fac tentative de a-l prezenta pe preşedintele nepopular Băsescu ca un exponent al intereselor Moscovei, iar pe de altă parte se fac tentative de a convinge pe alegători că UE a fost şi rămâne idealul democraţiei, iar Comisia Europeană este principalul prieten al României, care a acţionat pe baza unor informaţii inexacte.

A convinge alegătorul că Traian Băsescu este un exponent al intereselor Moscovei şi nu a Bruxellesului sau Washingtonului pare a fi o sarcină deosebit de dificilă, specialiştii în tehnologiile politice din cadrul forţelor de opoziţieau abordat problema în mod creativ. Din arhivele presei sunt scoase scandaluri de acum şapte ani şi se fac tentative de a acuza administraţia lui Băsescu de colaborare cu Viktor Bout, iar anturajul lui Băsescu de colaborare strânsă şi deloc gratuită cu companiile metalurgice ruseşti. Deocamdată, efectul nu este vizibil şi cel mai probabil această strategie va eşua. Lipsa de popularitate a lui Băsescu se va oglindi şi de acum înainte negativ asupra perceperii UE de către unii alegători români.

Din punctul de vedere al presei şi analiştilor de opoziţie, care nu-l simpatizează pe preşedintele în exerciţiu, nu mai poate fi negat faptul că România este de fapt o colonie europeano-americană, deoarece în ultimele săptămâni şi ei au vorbit despre acest lucru, iar alegătorii au văzut şi singuri mărturiile statutului colonial al României. Jurnaliştii şi politicienii sunt nevoiţi să tragă o concluzie neaşteptată: elita politică română este vinovată de faptul că România este o colonie europeană, deoarece ea nu a reuşit să convingă UE că România este demnă de a fi un stat suveran şi de a fi condusă de preşedintele ales prin vot popular şi nu de un guvernator impus de Bruxelles.

Pentru a ilustra cele de mai sus putem da un exemplu semnificativ. Renumitul analist, Bogdan Chiriac, care a lansat expresia „guvernatorul Băsescu” a scris în editorialul portalului DeCeNews:

„Liderii USL au câteva posibilităţi pentru a rezolva situaţia. Prima ar fi să demisioneze, pur şi simplu, şi să-i roage pe stăpânii lui Băsescu să numească în locul lor pe alţi lideri… A doua posibilitate ar fi ca dnii Ponta şi Antonescu să explice acolo unde a explicat şi Băsescu, care este viziunea despre lume şi viaţă, de ce este bine ca ei să conducă România şi nu un guvernator sprijinit de un MOnstru de tip Noua Securtiate, atât de urât de popor.Explicaţiile nu sunt lesne de dat, nu există un rezultat garantat”.
Se poate spune că liderii opoziţiei urmează acest sfat şi încearcă să schimbe punctul de vedere al Bruxellesului în speranţa de a-l priva pe Traian Băsescu de sprijin european. Totodată, din punctul de vedere al alegătorului român, situaţia este destul de sumbră: jurnaliştii prin cuvinte, politicienii prin fapte, îl obligă să se resemneze cu faptul că statutul colonial al României este neschimbat şi maximum la ce se poate spera este înlocuirea unui guvernator cu altul.

PPREMIERUL PONTA SI NOUA IMPARTIRE TERITORIALA A ROMANIEI!

22 sept.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, la Târgu Mureş, că susţine forma în care este acum împărţită România, dar dacă va exista o propunere mai bună, „la anul”, aceasta va fi discutată.

„Despre viitoarea împărţire pe regiuni a României, opinia Guvernului pe care îl conduc şi a USL o ştiţi foarte bine, 2013 trebuie să fie anul în care facem regiuni, judeţele rămân, nu se desfiinţează, dar facem regiuni, noi propunem cele opt actuale. Dacă există o propunere mai bună, la anul, suntem gata să o discutăm”, a afirmat premierul.

Premierul Victor Ponta declara, în iulie, că propunerea USL este de a păstra cele opt regiuni economice de dezvoltare actuale, însă aceasta „nu e bătută în cuie, iar în 2013, după terminarea campaniei, este obligaţia tuturor, inclusiv a UDMR, de a participa la efortul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării.

IN SPATELE AFACERII OLTCHIM D.D SUSTINUT DE PD-L!

22 sept.

Se află PDL în spatele afacerii Oltchim? Boureanu: Îl felicit pe Dan Diaconescu.

Faptul că Dan Diaconescu, unul dintre cele mai controversate personaje publice, a ajuns proprietar la unul dintre cele mai mari combinate ale țării nu pare să-i îngrijoreze pe democrat-liberali. Din contră. Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îl felicită pe Dan Diaconescu pentru că „şi-a realizat visul” prin câştigarea licitaţiei la Oltchim şi speră că acesta are un partener serios, „cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important”.

„Îl felicit pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul. Cred că are o mare responsabilitate în momentul de faţă vizavi de toţi salariaţii care lucrează la Oltchim sau depind de funcţionarea Oltchimului. Sper că are un partener serios, cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important pentru România. Şi, în acelaşi timp, cred că se află într-o situaţie cel puţin ciudată, având în vedere că el a contestat, pe bună dreptate, schimbarea strategiei de privatizare în timpul jocului făcută de Guvernul Ponta. Mult succes!”, a precizat Cristian Boureanu.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Îngrijorare în sânul Puterii

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.

„Cel care a câştigat licitaţia să se prezinte în maxim zece zile cu banii pentru acţiuni. Este vorba despre 200 de milioane (de lei – n.r.) şi după aceea este vorba despre celelalte datorii şi despre investiţii. Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni. Noi am ţinut până acum Oltchimul, deşi aţi văzut ce s-a întâmplat în guvernarea trecută, iar pentru noi important este cum salvăm locurile de muncă şi cum facem ca Oltchim să funcţioneze în continuare. Nu e o chestie de joacă, şi nici nu e o chestie de campanie electorală. E vorba de mii de oameni acolo şi de o societate comercială extrem de importantă pentru români”, a spus Ponta.

EDUARD OVIDIU OHANESIAN:IATA CE ASCUND TRAIAN BASESCU SI CAMARILA SA DIN PARCHETE SI SERVICII SECRETE IN AFACEREA VIKTOR BOUT!

22 sept.

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarila sa din parchete sau servicii secrete.

Vă prezentăm în continuare, în serial, una dintre cele mai complexe documentații referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut, a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Episodul 7

ViktorBout n’a pas tout inventé, mais presque. Il a su copier aussi : à observer la CIA arriver dans les cartons d’USAID, l’idée lui est venue de proposer ses talents à…L’ONU. Qui, comme bien des organisations, ne possède pas de flotte de transport privée. Aussi, quand l’organisme va lancer des appels d’offre pour ravitailler le Soudan ou le Congo , il sera le premier sur les listes. En bon gestionnaire, Bout saura même revenir à plein ; avec du poisson de grands lacs africains, qui feront un malheur sur les étals de supermarché européens. Voire des fleurs, des glaïeuls, pour les tables européennes. Bref, les avions de Viktor Bout vont se rendre indispensable dans un grand nombre d’opérations humanitaires, et ce sont les mêmes appareils qui livreront les armes. Parfois en même temps, sans que chacun ne révèle la mèche. En fait, les avions déguisés avec une croix rouge ou un énorme logo UN (United Nations) ce sont les français qui les ont inventé… au temps de Foccart.

Le camouflage humanitaire, encore une fois, inauguré par Viktor Bout au Rwanda puis au Soudan.” Le Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) dans un rapport indique que 90% des compagnies de fret aérien identifiés dans les rapports liés au commerce des armes ont été utilisés par les organismes des Nations Unies, l’Union européenne et des membres de l’OTAN ainsi que d’importantes organisations d’aide non gouvernementales. Par exemple, les missions de maintien de la paix des Nations unies au Soudan ont continué à utiliser un aéronef exploité par Badr Airlines, même après que le Conseil de Sécurité de l’ONU ait recommandé une interdiction du transporteur, en raison de ces violations de l’embargo sur les armes”, indique le rapport SIPRI. „Le rapport a également noté d’autres transporteurs africains comme Astral Aviation, African International Airlines et la Soudanaise enregistrées Trans Attico comme étant nommées dans les rapports de trafic d’armes”. Un appareil resté célèbre, celui de Trans Attico : „le 9 décembre 2003, un Ilyushin 76-TD (ST-AQY) effectuant un vol non autorisé Johannesburg-Kigali pour « Volga Atlantic Airlines » transportait du matériel dont les autorités sud-africaines n’ont pas pu établir l’identité exacte. L’oiseau aurait été de la volée Trans Attico. Il était aussi apparu dans celle de GST Aero, de Victor Bout.” nous précisait Arnaud Labrousse en juillet 2006.

Des avions humanitaires utilisés par des transporteurs d’armes ? Mais qui aurait bien pu inventer pareille vilenie ? La CIA, ça, on s’en doute, mais pas seulement… plusieurs pays ont fait de même. Dont la France , en Afrique, avec le maître des lieux du moment. „À la fin des années 1960, la grande affaire de Foccart devient le Biafra . Derrière, il y a la volonté de la compagnie Elf La compagnie nationale voudrait rafler une partie du pétrole nigérian guigné par les trusts anglo-saxons qui sont comme chez eux dans cette ancienne colonie britannique. En outre, il ne déplaît pas au général de Gaulle de planter quelques banderilles dans le pré carré britannique. En outre, pour le président français, il y a le symbole : un petit pays, le Biafra, qui résiste à un Nigeria beaucoup plus grand que lui et se bat pour son indépendance. Par conséquent, le général prend sans hésiter fait et cause pour les Biafrais. En principe, l’aide apportée par la France est humanitaire. Mais très vite, au milieu des caisses de médicaments ou des colis alimentaires, se trouvent des armes et des munitions. Autant de matériels militaires qui transitent parfois dans les avions de la Croix-Rouge. Un peu plus tard, un véritable réseau de transport clandestin se met en place avec l’aide de quelques mercenaires et d’agents du SDECE, tous liés à Foccart. Certains pays africains amis accordent un soutien logistique. À commencer par la Côte d’Ivoire dont le président, Houphouet Boigny, a sans doute été le chef d’État africain le plus proche de Foccart. L’aide aux sécessionnistes est aussi matériellement encouragée par l’Afrique du Sud”.

La France de DeGaulle et l’apartheid ?”Paradoxalement, Foccart, le grand ami de l’Afrique noire, a toujours soutenu les dirigeants du pays de l’apartheid ou encore le régime rhodésien de Ian Smith à qui il enverra des mercenaires. Bref, ce qu’on a appelé alors « le pouvoir blanc ». De façon encore plus étonnante, ses meilleurs amis africains ne lui en ont jamais tenu rigueur, parce qu’ils y trouvaient leurs intérêts. Sous Foccart, assurés de la confiance paternelle du général de Gaulle, ils vivaient paisiblement. L’aide française au Biafra cesse avec la disparition du général et l’élection de Pompidou, au moment même où tout indique que les Biafrais ont irrémédiablement perdu. Et malgré un odieux chantage à la faim, des milliers d’enfants mourront à cause de cette guerre du pétrole où la France sera également vaincue”nous dit Monsieur X et Patrick Pesnot dans „Morts suspectes sous la Ve République” (éditions du Nouveau Monde, 2008).

L’étude et l’analyse du crash d’Entebbe est un excellent résumé de ce qui s’est fait en Afrique ces dernières années, comme avait pu faire la France de Foccart. „Le Monitoring Group, a fourni des informations détaillées concernant un avion IL-76 cargo transportant des armes et des combattants de l’Érythrée à Mogadiscio. Lorsqu’on lui a présenté les renseignements (…) le Gouvernement érythréen a nié que les vols avaient eu lieu … Au cours de son mandat actuel, le Monitoring Group a obtenu une copie du contrat de vente de l’IL-76 à une société érythréenne. Une personne intimement familière avec l’opération a confirmé l’information contenue dans le précédent rapport du Monitoring Group a ajouté que la compagnie qui avait acheté l’avion était en fait une couverture pour le gouvernement érythréen. La personne a également indiqué qu’un acompte de 200 000 dollars avaient été versés par des diplomates érythréens basé dans un pays du Golfe au vendeur de l’avion … „Le groupe n’a jamais identifie la personne qui est censée connaître la dite transaction”. L’avion, ex-GST devenu Aerolift aurait cette fois carrément été acheté…. on retombe bien sur le procédé consistant à utiliser des intermédiaires pour ne pas remonter au donneur d’ordre : le procédé est par essence… mafieux.

En effet : „le Monitoring Group avait annexé au rapport sur Somalie, un contrat de vente d’un avion IL-76 à Eriko Enterprise (Érythrée). Selon le « contrat », l’acheteur est un certain Kelati Haile pour l’Érythrée et le vendeur est Evgueny Zakharov (de la Société Aerolift). Selon le Monitoring Group, Eriko Enterprise était une « couverture » pour le gouvernement de l’Érythrée et cette copie du contrat était censée prouver à certains quelle était l’implication érythréenne dans le transport d’armes à la Somalie. Pourquoi le gouvernement de l’Érythrée aurait eu besoin d’une entreprise „de couverture” s’il voulait acheter un avion ? De tous les avions disponibles à la vente, comment donc le groupe d’experts saisi pour choisir l’appareil a-t-il fait pour tomber sur le seul avion utilisé par Viktor Bout, celui de GST Aero que l’Union Africaine et DynaCorp ont utilisé jusqu’en mars 2009, avant qu’il ne s’écrase ?” On retombe sur les liens gênants…. et sur les contacts savamment entretenus par Viktor Bout.

Le gérant d’Aerolift évidemment ne proposant pas la même version. „Il a déclaré qu’au début de Juillet 2006, Aerolift été approché par un officier de haut rang de l’Eritrean Peoples’ Defence Force, qui a offert de payer 1,5 million de dollars pour l’IL- 76TD, l’enregistrement de l’UN-76496, qui, à cette date, était exploité par Aerolift. Puisque la valeur réelle de l’avion était dans la région de 1 million de dolllars, Aerolift accepté l’offre, même si l’avion n’était pas sa propriété, et a alors contacté le propriétaire réel GST Aero à Tachkent. Aerolift accepté de payer à GST Aero 1,2 million millions, laissant ainsi Aerolift avec un bénéfice théorique de 300.000 dollars … ”

Sur le vol, voici l’opinion de Douglas Farah le 29 juillet 2006 : „deux fois en une semaine l’aéroport de Mogadiscio, en Somalie, a été le théâtre de quelque chose de presque jamais vu dans la décennie passée, l’atterrissage de deux avions gros de l’ère soviétique des IL-76 cargo … Lors du premier vol, l’avion était peint avec le marquage UN (celui de GST Aero donc !), un marquage indiquant enregistrement au Kazakhstan, sans autres identificateurs. Le deuxième vol a pu être le même avion (devenu S9-SAB par magie !), et si non, est un des appareils similaires de type Il-76 … Hmm, donc, un avion banalisé de construction soviétique probablement porteur grandes quantités d’armes, avec des vols à destination de pistes d’atterrissage éloignées … et un enregistrement au Kazakhstan … Cela correspond à une certain façon de faire connue. Il n’y a pas beaucoup de gens dans le monde de l’armement qui peuvent fournir à la fois les armes et le transport, qui connaissent le terrain et les dirigeants des milices locales … Bout a enregistré son Reem Air au Kazakhstan, y compris un IL-76 (celui-ci, le EX-054), et a piloté des avions plus petits régulièrement en Somalie ces derniers temps, à partir de Sharjah, UAE … Personne d’autre n’a ce genre d’antériorité. Les responsables du renseignement ont tenté désespérément de trouver des marqueurs supplémentaires sur l’avion. Mais si il vole comme un canard et cancane comme un canard, ça pourrait être un canard … ” Bref, on ne veut pas le savoir les autres avions „plus petit sont les An-32 de Viktor Bout.

Pour gérer l’avion, une équipe sophistiquée. „Des observateurs de la sécurité ont déclaré que les pirates somaliens travaillent avec des groupes sophistiqués faisant intervenir une cellule d’agents du KGB qui ont fait partie du réseau de Viktor Anatolievitch Bout. Bout a été arrêté tôt l’année dernière, mais certains de ses réseaux régionaux basée dans la ville portuaire de Kisamyo, avec des bases satellites dans Marka traitant des armes légères et de la drogue ont continué à fonctionner. Le même réseau est mis en cause pour le commerce des armes dans la capitale kényane Nairobi avec des armes fournies par Bircao et dans la ville du sud-ouest de Kalem.”

Si l’on comprend bien, cela signifie aussi dans ce cas que les Etats-Unis fournissent également les deux camps. Un homme clé est aux manettes : Richars Orth, et son lourd passé… d’entremetteur du Pentagone. „L’armement par les États-Unis à la fois des Ethiopiens et des Somaliens en préparation à la guerre n’a rien de nouveau. En fait, Wayne Madsen Report et son éditeur ont rendu compte en détail de renseignements secrets passés et actuels sur les activités de l’attaché américain à la Défense à Addis-Abeba, le colonel Richard Orth. Il était présent au Rwanda au lendemain où les États-Unis ont fourni des missiles surface-air qui ont frappé l’avion de la présidence rwandaise le 6 avril 1994, l’assassinat des présidents hutus du Rwanda et du Burundi et le déclenchement de la guerre civile entre rwandais et zaïrois / congolais qui a coûté la vie de plus de 5 millions d’Africains. Orth, attaché à la Défense à Kigali et au Rwanda , régnait sur la transformation de ces pays de langue française vers un État client des États-Unis avec les réfugiés de langue anglaise de l’Ouganda a mis en accusation. Orth, a tenté ensuite d’un faire plus en tant qu’attaché de Défense en Ouganda, où il cimenté la présence militaire américaine dans ce pays. Il est ensuite passé à Addis-Abeba où, comme attaché de Défense encore, il a aidé, Meles Zenawi, et a contribué à préparer l’incursion de l’Ethiopie en Somalie, et renforcé les positions de l’armée américaine à Djibouti et en Somalile, inclinant la politique américaine en faveur de l’Éthiopie dans sa guerre frontalière avec l’Érythrée, et coordonné les activités de renseignement de la Corne de l’Afrique”. Orth, venu ramasser l’influence française en Afrique : la „Françafrique” s’était dégotté un sacré concurrent avec lui !

Orth est omniprésent en Afrique apprend-t-on : dans le même temps, Kabila a bénéficié du soutien de l’ intérêt que lui portaient des militaires occidentaux. Kabila a été en contact fréquent avec Richard Orth, ancien adjoint de l’ U.S. Defense Intelligence Agency for Africa . L’agence, qui fonctionne comme un bras du Pentagone, fournit des services de renseignements aux combattants et des armes dans le monde entier. Pendant l’administration Clinton , Orth a été nommé attaché de l’armée américaine à Kigali la capitale rwandaise, peu avant que Kabila ne commence sa marche vers la RDC. En outre, d’anciens responsables du Pentagone ont agi comme conseillers militaires de Kabila à Goma, autrement dit ont produit un mélange dangereux d’affaires, de politique et de puissance militaire…. ”

Résultat, on ne voit pas toujours ces circonvolutions cachées. Pour ça, il faut un accident, un crash, qui révèle d’étranges choses au grand jour. Cette fois une surprise de taille : Viktor Bout a amené sur place des missiles anti-avions, on le sait. C’est un de ceux-là qui vont abattre un des ces appareils : un autre paradoxe criant. „On pense que l’lIlyushin-76,l’ avion qui s’est écrasé à l’aéroport d’Entebbe il y a quinze jours, aurait été touché par un missile d’Al-Qaida. Les villageois qui ont vu l’avion descendre confirmé à la presse sur les lieux de l’accident que l’avion était en effet en en descendant. M. Yevgeniy Zakharov, le propriétaire de l’avion a dit à une agence de nouvelles de Russie après avoir passé cinq jours en Ouganda sur la scène de l’accident avoir montré clairement que l’avion cargo géré par l’homme d’affaires ougandais Sam Engola, vivant à Entebbe, en route vers la Somalie, a été soit touché par une roquette à partir d’un lance-grenade, ou par un missile Stinger pendant le décollage, lorsque ses réservoirs sont pratiquement à plein avec des tonnes de carburant à bord. Il appuie son argumentation en affirmant qu’il n’y avait plus rien de visible, et que tous les débris récupérés par les plongeurs couvraient moins de six mètres sur six région au sol … ” Cette version est corroborée par le rapport du Monitoring group sur le crash du 23 mars 2007, où un IL-76 cargo appartenant à Transaviaexport, une firme Biélorusse compana été abattu par des combattants du Shabaab utilisant un missile SA-18 (MANPAD, Man Portable Air Defence System). Un des six SA-18 donnés par l’Eritrée au mouvement Shabaab. Deux missiles avaient été tirés. The Monitoring Group montrait une photo immédiatement prise après le tir… impressionnant.

Le 13 décembre 2009 encore, un Ill-76 blanc aux réacteurs bleus se posait contraint et forcé à l’aéroport Don Muang de Bangkok, plein à ras bord d’armes. C’était encore un avion appartenant à Viktor Bout, via le serbe Tomislav Damnjanovic, (avec Misko Djordjevic) qui nous ramenait aux débuts de 1992 des aventures de Viktor Bout dans les Balkans (*). Bout est alors en prison depuis un an et demipourtant : la relève a déjà été prise. C’était un de des avions qu’on avait saisi : „c’est un Iliouchine IL-76, avec le numéro de série du fabricant MSN-3426765. Il s’est trouvé successivement en possession des sociétés suivantes, toutes liées à des allégations de trafics d’armes ou à des trafiquants : Air Cess, Air Pass, Centrafrican AL, GST Aero, East Wing, Beibars – liées au trafiquant serbe Tomislav Damjanovic – et maintenant „Air West Georgia”. Il a été utilisé par Viktor Bout à partir de 1997, pour transporter des armes vers l’Afrique pendant au moins dix ans. À cette époque, les Nations unies l’ont loué à GST Aero (elle-même impliquée dans les trafics d’armes) de 2003 à 2004. L’ONU s’en servait pour livrer de l’aide humanitaire” précise Hugh Griffiths. Mais nous n’en n’avons pas fini avec Viktor, qui a bien des choses encore à nous apprendre…

%d blogeri au apreciat asta: