Arhiva | octombrie, 2012

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU A RENUNTAT FARA CONSULTAREA PARLAMENTULUI LA DOUA MILIARDE DE DOLARI DIN DATORIA ISTORICA A IRAKULUI!

31 oct.

Traian Băsescu a acceptat, fără consultarea Parlamentului, ca România să renunțe la două miliarde de dolari care făcea parte din datorie istorică a Irakului. Răsplata a venit în momentul referendumului pentru demiterea acestuia, când SUA a susținut frenetic menținerea lui Băsescu la Cotroceni.

În emisiunea “Sinteza zilei” de la Antena 3, Mihai Gâdea a prezentat un articol publicat de Mediafax, cu date obținute dintr-o telegramă WikiLeaks, în care se arăta că președintele Traian Băsescu le-a comunicat diplomaților americani, în 2005, că România a acceptat să renunțe la 80% din datoria istorică de 2,6 miliarde USD pe care trebuia să o primească de la Irak.

Potrivit documentului WikiLeaks, președintele Traian Băsescu a informat o echipă condusă de ambasadorul Richard Jones, consilier al Secretarului și Coordonatorului Politicii pentru Irak, la 21 iulie 2005, că România își respectă necondiționat angajamentul de a-și menține trupele în Irak.

Băsescu a subliniat greutățile financiare pe care România le întâmpină cu întreținerea forțelor sale armate în contextul în care țara s-a confruntat cu inundații majore, adăugând că un sprijin suplimentar din partea Guvernului SUA pentru reforma în domeniul apărării ar putea permite României să-și dezvolte contribuția în Irak. Deși România nu face parte din Clubul de la Paris, Băsescu a confirmat că țara este dispusă să șteargă 80% din datoriile Irakului, de 2,6 miliarde de dolari”.

Prin mărinimia “Guvernatorului” se poate lesene de constatat că această decizie a fost luată peste un madat pe care Băsescu trebuia să-l aibă de la Parlamentul României, în urma unei dezbateri pe această temă. De ce a procedat în acest mod președintele, nu este greu de presupus. Prin acest mod, acesta și-a asigurat sprijinul SUA pentru menținerea la putere, fapt ce s-a văzut și la referendumul pentru demiterea lui de la 29 iulie.

Publicitate

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU CATRE PROCURORUL CSM GEORGE BALAN:”O SA-TI RUPI DINTII!”

31 oct.

Procurorul CSM George Bălan, suspendat din funcţie ca urmare a scurgerii în presa portocalie a unor interceptări telefonice fără aspect ilegal, a acordat un interviu pentru lumeajustitiei.ro în care a dat explicaţii despre scandalul public în care a fost implicat, afirmându-şi credinţa în faptul că nevinovăţia sa va fi dovedită şi acuzând faptul că a fost declanşată o adevărată campanie mediatică pentru compromiterea sa.

Fără să fi ajuns să fie finalizat, cazul procurorului George Bălan de la CSM este un exemplu elocvent despre cum un înalt magistrat poate fi compromis, fără a avea măcar posibilitatea de a oferi explicaţii.

De Ce News redă câteva din ideile exprimate de procurorul Bălan în interviul oferit lumeajustitiei.ro.

– Domnule procuror George Balan, de cinci luni de zile opinia publica a fost bombardata numai cu informatii acuzatoare la adresa dvs si a fostului procuror Marcel Sampetru cu care ati lucrat atatia ani si impartiti impreuna invinuirile din dosarul deschis intempestiv de DNA. Nimeni pana acum nu a vrut sa stie care este adevarul intreg. Ni-l spuneti?

– Cele cinci luni au trecut foarte greu, pentru ca asa cum ati vazut am fost supus unui linsaj mediatic de amploare, pornit de la un telefon cu caracter neutru pe care i l-am dat premierului Victor Ponta. Situatia este destul de grea din perspectiva mea, neavand alte mijloace de subzistenta in afara salariului sotiei, care este profesor universitar si avand ca oricare dintre bugetari rate la bunuri pe care le-am achizitionat, dupa 22 de ani de activitate in magistratura. Nu ma lamentez, sunt convins ca intr-o zi nevinovatia mea va fi probata, iar tot mecanismul infernal pus in miscare impotriva mea si a lui Marcel Sampetru, care nu as fi crezut vreodata sa existe, sa fie devoalat. Si atunci lumea va ramane uimita. Asa cum am aratat mai sus, totul a plecat de la discutia telefonica pe care am avut-o cu Victor Ponta urmare cererii pe care mi-au facut-o unii membrii ai CSM inca din luna februarie 2012. Colegii mei din Consiliu m-au rugat sa avem o discutie cu premierul pe probleme de justitie, privind buna functionare a sistemului judiciar, ceea ce facusem si anul anterior, ca reprezentant al CSM, cu premierul Boc, cand am obtinut finantarea mai multor posturi la DIICOT. Cand a fost ilegala o astfel de discutie, cand am discutat cu premierul Boc sau cu premierul Ponta? Ce este trist in toata aceasta poveste este faptul ca niciunul dintre membrii Consiliului nu au luat o atitudine publica, sa arate ca intradevar, urmare a rugamintilor lor, am avut discutii cu premierul Ponta si mai ales ca i-am informat de fiecare data cu rezultatul discutiilor. Niciodata nu am abordat problema unei eventuale numiri la varful Ministerului Public, deoarece nu aveam un astfel de mandat din partea colegilor mei si nu mi-am propus sa am o astfel de interventie.

– Poate ar fi important de clarificat care este relatia dvs cu premierul Victor Ponta?

– Pe domnul Ponta il cunosc de foarte multa vreme, din perioada cand am lucrat impreuna la Parchetul Sectorului 1 si apoi la Parchetul Inaltei Curti, eu avand o relatie profesionala foarte buna cu acesta, iar ulterior, dupa ce el a trecut in poilitica, o relatie de prietenie si respect, in care niciodata Victor Ponta nu mi-a cerut ceva in calitate de politician, iar eu niciodata nu i-am cerut ceva personal in calitate de procuror. Ne-am respectat si ne respectam si imi pare rau de turnura evenimentelor.

– Domnule procuror, toti magistratii stiu ca telefoanele le sunt ascultate, chiar daca nu au o proba in acest sens. V-ati gandit vreodata ca biroul dvs e intesat de microfoane?

– Nu m-am gandit pentru ca nu am avut nimic de ascuns, drept dovada telefonul meu a fost interceptat si a fost devoalata o discutie neutra fara niciun fel de conotatie politic-judiciara, ca intre doi colegi, in care antama sa ne vedem la o cafea. Interesant este ca prezentarea in presa a acestor discutii, in faza unor cercetari prealabile, fara ca DNA sa-mi aduca la cunostiinta despre vreo invinuire pana la acel moment, reprezinta clar abaterea disciplinara prevazuta de art. 99, litera j) si t) din Legea 303/2004, respectiv nerespectarea confidentialitatii lucrarilor, precum si exercitarea functiei cu rea-credinta, prin incalcarea normelor de procedura prevazute de art. 91, indice 2, alin. 4 din codul de procedura penala. Mai mult, aceste fapte pot constitui si infractiunea prevazuta de art. 196 Cod penal – divulgarea secretului profesional, iar eu ma aflu in situatia de a fi cercetat pentru acest telefon, iar persoanele care au dat prin incalcarea legii aceasta discutie banala, nu sufera niciun fel de repercursiuni.

– Pe cine banuiti sau aveti informatii ca a livrat aceste stenograme presei si in ce scop?

– Este complicat sa individualizez o singura persoana, pentru ca mecanismul care a stat in spatele acestei campanii de discreditare, prin presa, e mult mai complex elaborat in diverse institutii si cu anumit grad de planificare in timp.

– Si totusi, colegii dvs. din Sectia de pentru procurori a CSM v-au suspendat fulgerator pe asa-zisa buna reputatie, printr-o procedura lansata in premiera cu dvs. Cum comentati atitudinea colegilor dvs, si in special cea a sefei Sectiei, vicepresedinta CSM, Oana Haineala, despre care avem informatii ca s-a aflat in spatele actiunii de suspendare din functie a dvs?

– Aceasta procedura are numeroase coincidente suspecte, care ma determina sa trag concluzia existentei unui mecanism interinstitutional, care a concurat in tot ceea ce s-a intamplat vizavi de persoana mea. Astfel, tot scandalul de presa a izbucnit in momentul in care Victor Ponta trebuia sa plece la Bruxelles cu asa-zisul trafic de influenta la liderii USL. Ulterior, reducandu-se la procedura suspendarii, in conditiile in care aceasta institutie nou introdusa nu se regaseste in legea cadru privind statutul magistratilor, respectiv Legea 303/2004, unde se stabileste ca un magistrat poate fi suspendat din functie doar in trei situatii: punerea in miscare a actiunii penale, existenta unei afectiuni psihice; aplicarea unei sanctiuni disciplinare cu suspendarea pana la 6 luni. Or, eu nu ma aflam in niciuna din aceste situatii. Ce este interesant ca in contestatia pe care am facut-o la Curtea de Apel Bucuresti, impotriva hotararii de suspendare a carei anulare am cerut-o, s-au dat termene rezonabile ca in procedura privind dreptul muncii, de doua saptamani, pana la momentul in care Inspectia Judiciara a cerut noi probe sa le depuna la dosar, cand s-a dat un termen de peste o luna si jumatate, fara a se preciza care sunt acele probe. De asemenea, la data de 19 octombrie 2012, cand s-a finalizat raportul privind existenta sau inexistenta bunei-reputatii si ar fi trebuit sa inceteze de drept suspendarea administrativa, intamplator DNA a pus in miscare actiunea penala cu aceeasi data. Aceste aspecte sunt elemente care imi dau convingerea ca mecanismul de compromitere a mea este mult mai complex si urmareste indepartarea mea din CSM si din Magistratura.

– Pe cine ati deranjat, domnule Balan? Cine se temea ca dvs ati fi putut ajunge intr-o zi Procuror General al Romaniei? Ce jocuri ati stricat la CSM? Ati fost cumva amenintat inainte si nu v-ati conformat?

– Ce pot sa spun este ca in data de 16 iulie 2012, la o emisiune de pe Postul B1 TV, presedintele Traian Basescu a facut diferite afirmatii la adresa mea, nominalizandu-ma ca as fi negociat functii in Ministerul Public, aratand ca o sa-mi „rup dintii”… Dumneavoastra ce ati intelege dintr-un asemenea mesaj?

VIZITA CU SCANDAL IN PARLAMENTUL ROMANIEI.PRESEDINTELE PE.MARTIN SCULTZ ACUZAT DE VASILE BLAGA SI DEMOCRAT-LIBERALII SAI CA FACE CAMPANIE ELECTORALA USL!

31 oct.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a susţinut un discurs în faţa parlamentarilor români. Asta după ce oficialul european a fost primit cu acuzaţii de partizanat politic. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a susţinut că Schulz se implică în campania lui Victor Ponta, iar premierul l-a atacat pe şeful PDL spunând că acesta nu ştie nicio limbă străină şi nici ce se întâmplă pe plan european. La discursul lui Schulz a venit şi Gigi Becali.

Şedinţa Parlamentului consacrată vizitei preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, a început, miercuri, cu intonarea imnului european şi a imnului României.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că aşteaptă „cu nerăbdare” mesajul lui Martin Schulz în plen, precizând însă că PDL nu va participa la întâlnirea cu acesta şi arătând că fostul preşedinte al PE Jerzy Buzek a fost în România, dar nu la o facţiune.

„Şi domnul Buzek a fost nu de mult în România şi nu a mers la o facţiune politică, la socialişti sau la cei din PPE, nici pe departe”, a precizat Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta i-a replicat liderului PDL, Vasile Blaga, răspunzând acuzelor că Martin Schulz i-ar fi făcut campanie, prin prezenţa sa în Târgu Jiu, că Blaga nu ştie nicio limbă străină şi nu înţelege ce se întâmplă dincolo de vamă.

„Domnul Blaga nu doar că nu ştie nicio limbă, nici nu ştie ce se întâmplă în Europa. (…) Nu doar că nu ştie nicio limbă străină, nici nu înţelege nimic din ce se întâmplă dincolo de vamă. Dânsul cu vama se pricepe”, a replicat Ponta.

El a precizat că preşedintele PE, Martin Schulz, reprezintă Europa, dincolo de familia politică din care face parte.

Premierul Victor Ponta şi Martin Schulz au fost împreună, în cursul după-amiezii de marţi, pentru a inaugura o staţie de epurare a apei, realizată la Bumbeşti Jiu cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 2,5 milioane de euro, după care s-au deplasat la Târgu Jiu, unde au avut programe diferite pentru o scurtă perioadă de timp.

Astfel, în timp ce Victor Ponta şi-a depus candidatura la BEJ, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a vizitat cele două parcuri din oraş în care sunt expuse operele lui Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii.

URA „GHESFTARULUI EVREU BASARABEAN,MARK GITENSCHWEIN IMPOTRIVA „GOILOR”DIN COLONIA ROMANIA!

31 oct.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, marţi, că eşecul în combaterea corupţiei va îndepărta investiţiile străine şi locale necesare pentru reconstrucţia României, el arătând că legislaţia din ţara sa interzice companiilor să dea mită.

„Eşecul de a combate eficient corupţia va îndepărta investiţiile locale şi străine necesare pentru reconstruirea României”, a afirmat ambasadorul american.

Potrivit acestuia, companiile americane care vor să investească în România se aşteaptă să beneficieze de aceleaşi condiţii ca în SUA.

„Acest lucru este la fel de important pentru companiile americane care îşi desfăşoară activitatea în România. Ne aşteptăm să beneficiem de aceleaşi condiţii. Legislaţia federală americană, Foreign Corrupt Practices Act, interzice companiilor americane să dea mită. Eu şi următorii ambasadori vom informa Departamentul Justiţiei al SUA despre orice încălcare a acestei legi de către companiile americane. În plus, simt că am obligaţia personală de a vă ajuta să atrageţi mai multe investiţii americane”, a spus Gitenstein.

El a vorbit şi despre sectorul energetic din România.

„Unii analişti declară că România ar putea redeveni centrul energetic al Europei, dacă naţiunea ar putea atrage cele zece miliarde de dolari necesare pentru modernizarea infrastructurii energetice şi pentru construcţia de noi centrale electrice. Dar aceste active sunt controlate de companiile de stat şi (adesea) administrate de persoane alese mai degrabă pentru legăturile lor politice decât pentru competenţa profesională. De regulă, companiile de stat generează mai multe datorii decât profit şi, în prea multe cazuri, sunt pline de corupţie. Nici un investitor competent nu îşi va încredinţa capitalul acestora”, a punctat ambasadorul american.

Potrivit acestuia, ultimul raport MCV al Comisiei Europene a indicat că în România s-au înregistrat „progrese reale, măsurabile, în lupta împotriva corupţiei”.

„DNA, Procurorul General şi ANI anchetează neîntrerupt acuzaţii de corupţie. Consiliul Superior al Magistraturii subliniază necesitatea responsabilităţii ce vine odată cu independenţa judiciară. Iar instanţele, în frunte cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, demonstrează din ce în ce mai mult curaj de a rezista presiunilor politice şi de a-i trage la răspundere pe cei care fură bogăţia poporului. Drept urmare, în ultimii doi ani, au fost condamnate pentru corupţie mai multe persoane decât în cei cinci ani anteriori la un loc; printre condamnaţi s-au numărat un fost prim-ministru, un fost ministru şi un fost judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a afirmat Gitenstein.

De asemenea, el a explicat că oamenii sunt motivaţi să devină productivi prin protejarea dreptului la proprietate, aplicarea previzibilă a contractelor încheiate de ei, oportunităţile de a-şi investi banii şi de a păstra controlul asupra lor, controlul inflaţiei şi schimbul valutar liber, oportunităţile de a-şi investi veniturile obţinând profit. Gitenstein a arătat că oamenii îşi pierd motivaţia într-o ţară în care sunt puţine astfel de oportunităţi sau dacă există posibilitatea ca veniturile ori profiturile lor să fie confiscate.

„Cel mai mare duşman al acestor instituţii economice este corupţia. Ea subminează credibilitatea acestor instituţii, generează cinism şi descurajează investiţiile”, a evidenţiat Gitenstein.

El a mai spus că acesta este şi motivul pentru care în ţări ca SUA, Norvegia, Olanda, Elveţia, Canada şi Marea Britanie nivelul de trai este mai ridicat.

BROKERUL CRISTIAN SIMA CARE A FUGIT IN ISLANDA A DAT UN INTERVIU LA RUV.TV.:AM GUFIT DE FRICA.POT DOVEDI CA ERIKSSON I-A DAT BANI LUI BOGDAN CHIREAC!

31 oct.

Brokerul Cristian Sima, care a fugit din România la începutul acestei luni, după ce a pierdut toţi banii clienţilor săi, a acordat un interviu la televiziunea islandeză RUV TV în care spune că a plecat din țară de frica unor politicieni. Potrivit Adevărul, fostului director al Bursei din Sibiu îl acuză pe jurnalistul Bogdan Chirieac că a fost intermediar între unele companii multinaționale și unii politicieni cărora le dădea mită precizând că are documente care pot dovedi acuzațiile.

„Am venit în Islanda pentru că mi-a fost foarte frică de ceea ce politicienii şi oamenii de afaceri puternici pot face persoanei mele, fizic. Şi din cauza presiunii create acolo. Am preferat Islanda, faţă de Elveţia, unde, de asemenea, aveam unde să locuiesc, pentru simplul motiv că am gândit că Islanda este foarte atentă cu problemele de acest gen”, a declarat Cristian Sima televiziunii islandeze.

Brokerul român a afirmat în interviul acordat săptămâna aceasta că a primit mai multe telefoane de ameninţare:

„Da, m-au ameninţat, dar nu în mod direct. Nimeni nu m-a ameninţat în mod direct! Au pus pe altcineva să mă ameninţe! Am fost ameninţat prin alte telefoane, prin alte mesaje și, chiar când am părăsit România, am fost ameninţat, prin telefon, ziua următoare, când am ajuns în Elveţia. Am plecat pe 29 septembrie, am ajuns în Elveţia, iar după 3-4 zile am plecat în Islanda. Ei sunt îngrijoraţi de faptul că eu ştiu destule despre conturile lor, afacerile lor, despre circulaţie banilor şi, probabil, asta nu e ceva foarte confortabil pentru ei”

Întrebat despre acuzaţia conform căreia Bogdan Chireac ar fi intermediat sume de bani între anumite firme şi oameni politici români, Sima a susţinut că poate dovedi afirmaţiile sale, precizând şi un nume: compania Ericsson.

„O putem numi mită sau finanţarea ilegală a unor partide. Da, în anul 2000 el a primit mulţi bani de la companii multinaţionale. După aceea, a primit banii pe care i-a trimis politicienilor care erau în campanie electorală în acel moment. Ppot da nume. Compania Ericsson, care ulterior a câştigat proiectul 112 în România. Pot dovedi că Ericsson i-a trimis bani lui Bogdan Chirieac şi el a dat banii altor persoane”, a declarat Cristian Sima, adăugând că acest gen de informaţii i-ar deranja pe cei care îl ameninţă: „Le e frică de informaţiile pe care vi le-am dat deja dumneavoastră cum ar fi despre Ericsson, despre conturi bancare, despre transferuri”.

MILEY CYRUS ft.DAVID BISBAL – WHEN I LOOK AT YOU!

31 oct.

ENRIQUE IGLESIAS – DIMELO!

31 oct.

BRYAN ADAMS -HERE I AM!

31 oct.

BEYONCE ft. SEAN PAUL -BABY BOY!

31 oct.

BEYONCE -END OF TIME!

31 oct.

PREMIERUL VICTOR PONTA SE VA INTILNI AZI CU OMOLOGUL SAU MARIO MONTI !

31 oct.

Premierul Victor Ponta va pleca astăzi în Italia pentru a se întâlni cu omologul său, Mario Monti. Printre subiectele dezbătute va fi şi semnarea unui protocol de colaborare între judeţul Gorj şi regiunea Basilicata.

Protocol va ajuta punerea în valoare a patrimoniului turistic, cultural şi de mediu dar şi formarea profesională pentru integrarea pe piaţa muncii şi pentru dezvoltarea de afaceri private.

Înainte de plecarea spre Italia, Victor Ponta va participa la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu ocazia discursului preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz.

„TUOEISTA IPOCRITA”,BASISTA RALUCA TATARCAN (TURCAN):DEMOCRAT LIBERALII NU SE VOR INILNI CU PRESEDINTELE P.E.MARTIN SCHULTZ!

31 oct.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii nu vor participa la întâlnirea grupurilor parlamentare cu preşedintele PE Martin Schulz, acuzând faptul că oficialul european s-a implicat într-o campanie naţională electorală alături de Victor Ponta şi a ignorat astfel principiile de imparţialitate care guvernează Parlamentul European.

„Răspunsul la această întrebare a fost acordat de preşedintele Vasile Blaga şi este unul foarte clar. La discursul preşedintelui Parlamentului European din plenul Parlamentului României vom participa. La discuţii care să asigure un echilibru politic pentru motivul pentru care domnul Schulz (Martin Schulz -n.r.) se află în România, acela de a face campanie electorală domnului Victor Ponta, nu vom participa. La întâlnirea preşedintelui PE cu grupurile parlamentare nu vom merge. Atât timp cât preşedintele PE ignoră cerinţele de imparţialitate pe care le are în momentul în care devine preşedinte al PE şi se implică într-o campanie electorală naţională alături de premierul Victor Ponta şi merge să taie panglici şi, din nefericire, să caute şi să vâneze voturi pentru Victor Ponta, noi nu putem gira printr-o întâlnire cu grupul parlamentar al PDL un astfel de demers. Credem că este împotriva principiilor care guvernează Parlamentul European”, a declarat vicepreşedintele PDL.

Raluca Turcan a spus că din punctul de vedere al PDL „preşedintele PE nu ar fi trebuit să participe alături de Victor Ponta la depunerea candidaturii şi la demararea campaniei lui Victor Ponta”.
„Considerăm, ca oameni politici responsabili, că Victor Ponta trebuie să stea la Guvern. Victor Ponta nu ar trebui să plece în campanie electorală pentru că, din nefericire, 10,5 miliarde de euro sunt puse în pericol de această campanie iresponsabilă în care pleacă toţi membrii Guvernului. Guvernul ar trebui să stea să răspundă tuturor cerinţelor Uniunii Europene să determine forurile europene să renunţe la suspendarea banilor pe cele trei axe.(…) Victor Ponta n-ar trebui să meargă în campanie electorală, iar preşedintele PE n-ar trebui să încurajeze un astfel de demers „, a mai declarat vicepreşedintele PDL.

Preşedintele PE, Martin Schulz, va efectua marţi şi miercuri, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o vizită oficială în România, prilej cu care are programate întrevederi cu autorităţile din ţara noastră şi va susţine un discurs în plenul Legislativului de la Bucureşti.

Marţi, în prima zi a vizitei, Martin Schulz s-a deplasat la Târgu Jiu, însoţit de Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, pentru a vizita staţia de epurare a apei, un proiect finanţat din fonduri europene.

GAZETARUL RADU TUDOR:CAZUL LUCIEI HOSSU-LONGIN ,O PALMA BASISTA PE OBRAZUL MEMORIALULUI DURERII!”

31 oct.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Lucia Hossu Longin, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2010 – 30 martie 2011, deoarece a deţinut şi funcţia de administrator al firmei SC Letti Lou Film SRL. Lucia Hossu-Longin afirmă că cercetarea ei de către ANI este de natură politică. Aceasta a cerut USL să se uite cu atenţie la faptul că ANI a devenit un „ciocan” cu care sunt loviţi cei incomozi. Despre cazul Hossu Longin, jurnalistul Radu Tudor a publicat un articol pe blogul personal, în care explică motivele pentru care aceasta „este șicanată de instituțiile regimului Băsescu”.

Potrivit ANI, Lucia Hossu Longin a deţinut, simultan, atât funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cât şi funcţia de administrator la SC Letti Lou Film SRL, încălcând astfel dispoziţiile articolului 84, alineatul 1, litera c din Legea 161/2003. Conform datelor de la Registrul Comerţului, SC Letti Lou Film SRL, aflată în prezent în întrerupere temporară de activitate, are ca asociat unic şi administrator pe Lucica Hossu Longin. Obiectul principal de activitate al firmei este „producţia de filme cinematografice şi video”, iar printre cele secundare se numără editarea înregistrărilor sonore, reproducerea de înregistrări audio şi video şi activităţi de radio şi televiziune.

Redăm, în continuare, textul articolului publicat de jurnalistul Radu Tudor, pe blogul său:

„Inevitabil fapt, Lucia Hossu Longin a devenit incompatibilă cu instituțiile regimului Băsescu. Cunoscutul realizator de televiziune, co-autor al fabulosului „Memorial al durerii” împreună cu regizorul Dan Necșulea, a fost luat în vizorul ANI. O instituție băsistă, fără nici un strop de credibilitate, un instrument al răzbunărilor personale rezultate din frustrările fostului procuror comunist Monica Macovei și a obsesiilor distructive ale lui Traian Băsescu.

Vina doamnei Longin? Are un SRL. Și este membru în Consiliul de Administrație al TVR. Fapt considerat incompatibil de marile creiere de la ANI. SRL-ul a fost înființat de Lucia Hossu Longin în momentul ieșirii la pensie, cînd inteligentul Emil Boc a decis că nu mai poate fi cumulată pensia cu salariul ca angajat la stat. Pensia mizerabilă, de 800 de RON, a cunoscutului realizator de televiziune, făcea imposibil un trai decent. Nici pentru medicamente nu i-ar fi ajuns banii. Cei din televiziune au venit cu soluția, ca pentru multi alți realizatori de calibru, să-și facă un SRL. Dacă are putere de muncă și e sănătoasă, urmând să primească micile colaborări pe această firmă. Sunt sute de mii de practicanți ai unor meserii liberale în această situație. Și nu doar ei. Pe SRL-ul dnei Longin nu s-a derulat nici o tranzacție. Nimic, nici un leu. A rămas în conservare, pentru că nu a mai fost cazul. Lucia Hossu Longin a fost ales membru al CA al TVR din partea PNL. Aaaa, e liberală, îl critică pe Băsescu? Atunci să fie șicanată, stresată și declarată incompatibilă.

Oameni ieșiți la pensie care mai pot munci și caută o soluție legală. În regimul Băsescu, nu se poate. Critici pe marele ayatolah, pe mult iubitul și stimatul comandant suprem? Hârști, ești ras de uneltele regimului. Ca-n dictatură, nici o diferență !

Pe vremuri erau Miliția, Securitatea, Procuratura. Astăzi, indivizii cu aceleași apucături s-au regrupat, în ANI, CCR, DNA și alte instituții de forță coordonate direct de la Palatul Cotroceni.

După revoltătorul caz al maestrului Mircea Diaconu, azi a venit rîndul onorabilei doamne Lucia Hossu Longin. Mizerabilii lui Băsescu se răfuiesc prin intermediul instituțiilor statului cu adversarii politici.

ANI sau DNA nu văd de ani buni sutele de milioane de euro bani negri manipulați de mii de privilegiați ai regimului Băsescu. Ei nu văd nici bunăstarea explozivă, imposibil de justificat legal, a unor indivizi precum membrii familiei Băsescu, Blejnar, Igaș, Falcă, Pinalti, Udrea, Videanu, Berceanu, Solomon, Apostu, Cocoș, Oltean, Botiș, Ariton, Boureanu, Marta, Gaga și mulți-mulți alții. Care au sute și mii de SRL-uri compatibile cu miliardele de la stat. Milioane de oameni au văzut că sub ochii lor, s-a creat o imensă oligarhie care a supt resurse imense de la bugetul de stat. Aceia ar trebui să fie anchetați și incompatibilizați de ANI. Nu Mircea Diaconu și Lucia Hossu Longin, doi adversari de temut ai regimului Băsescu.

Ce nu te omoară te întărește. Atacînd-o pe Lucia Hossu Longin, un simbol al curajului și demnității, tablagiii lui Băsescu i-au atacat pe toti detinuții politici morți prin pușcăriile comuniste sau supraviețuitorii după calvar. Toți cei evocați, readuși în memoria și istoria noastră prin Memorialul Durerii (http://memorialul-durerii.blogspot.ro/). Au fost vremuri, la începutul anilor ’90, cînd Lucia Hossu Longin deranja foarte tare regimul conducător. Adevărurile producțiilor sale de televiziune răscoleau toată societatea și răsuceau cuțitul în trecutul marilor complici ai crimelor comuniste. Nici atunci, în plin conflict de idei, Lucia Hossu Longin nu a fost șicanată de instituțiile statului, la comandă politică, așa ca acum.

Tăcerea noastră în fața unor abuzuri atît de mari ne-ar duce înapoi în dictatură și poliție politică.

De aceea vorbim, comentăm, analizăm și protestăm, ca aceste mizerii să fie stopate.

Dreptate va fi făcută și prin vocea noastră.”

SORIN IONITA „LUPUL MORALIST”,FAVORITUL LUI TRAIAN BASESCU OCOLIT DE”DRAGA ANI!”

31 oct.

Sorin Ioniţă, favoritul lui Băsescu, ocolit de ANI de 2 ani.

Că ANI este un instrument politic cu rolul de a scoate din joc fruntaşi ai zonei PNL-PSD s-a mai scris. Vă prezentăm o dovadă flagrantă privind modul în care un personaj agreat de PDL şi Traian Băsescu este exonerat de ANI deşi încalcă legea de doi ani de zile.

Pentru oamenii lui Băsescu, legea nu contează

Prin decretul prezidenţial nr. 1.123 din 30 iunie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 459 din 2 iulie, multiplul ONG-ist Sorin Ioniţă a fost numit membru în Consiliul Director al Fondului Român de Dezvoltare Socială pentru un mandat de 4 ani. Legea 176 din 1 septembrie 2010 prevede, iar art. 1, punctul 39 aliniat 2, următoarele: „Obligaţia privind declararea averii şi a intereselor revine, în condiţiile prezentei legi, şi celorlalte categorii de persoane, care sunt numite în funcţie de Preşedintele României, de Parlament, de Guvern sau de prim-ministru, cu excepţia celor care ocupă funcţii aparţinând cultelor religioase”.

Ce am descoperit, sau mai degrabă nu am găsit pe site-ul FRDS: Sorin Ioniţă – un aprig propagandist portocaliu, dar şi celelalte persoane numite de Traian Băsescu, concret, Mihaela Beatrice Lambru, Iustina Macovei, nu au afişate declaraţiile de avere conform cerinţelor legii.

Acelaşi Sorin Ioniţă este numit prin Decret prezidenţial nr. 1.215 din 17 iulie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 503 din 21 iulie 2009 în board-ul ICR (două sinecuri în nici o lună de zile – n.a.). Nici aici nu am găsit vreo urmă de declaraţie de avere pe numele lui Sorin Ioniţă, cum nu am găsit nici pe portalul general de pe site-ul ANI.

Deci lucrurile sunt clare: în două situaţii, în urma funcţiilor ocupate prin numire de către preşedinte, Sorin Ioniţă trebuia să depună declaraţii de avere şi de interese. Ioniţă nu poate invoca faptul că atunci când a fost numit nu exista prevedere legală. Legea din 1 septembrie 2010 spune negru pe alb, la art. 37, că, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, „persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese vor completa şi vor depune noi declaraţii”. Deci, de la 1 noiembrie 2010, Sorin Ioniţă încalcă legea, dar ANI se face că nu observă.

Ioniţă, în pielea lupului moralist

Iată ce declara în 2005 Sorin Ioniţă pentru BBC legat de declaraţiile de avere: „Declaraţia nouă e mult mai detaliată şi uşurează foarte mult verificarea: terenurile şi clădirile deţinute apar cu adresa, apar bunurile listate, apar conturile, adresa băncilor unde sunt conturile respective şi cine are acţiuni trebuie să spună la ce firme (…) În răgaz de câteva luni va fi o agenţie permanentă. Până acum erau comisii de procurori de la Curţile de Apel, deci oameni care în timpul lor liber trebuiau să se adune, să ia la verificat câte ceva. Iar asta nu s-a întâmplat niciodată, deşi mecanismul teoretic exista. Acum dacă avem suspiciuni vom putea, noi toţi, sau oricine, să trimită sesizări. Eu cred că este foarte important să avem acest moment zero de plecare, anume mai 2005 – pentru că în doi-trei ani, despre un anume demnitar se poate afla câte ceva, presa poate dezvălui câte ceva”. Orice alt comentariu este de prisos.

În iulie 2012, Ioniţă şi alţi ONG-işti cereau sancţiuni împotriva României

Zece ONG-uri, dintre care unul condus de Sorin Ioniţă, trimitea o scrisoare către următorii destinatari: preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, şi secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day. În document se solicita nici mai mult, nici mai puţin decât… aplicarea în cazul României de sancţiuni care au fost aplicate anterior şi Ungariei – „We emphasize that the EU institutions have vigorously reacted previously, in the case of Hungary. We believe similar actions are necessary in our case. One such action would be to consider starting infringement procedures against Romania, based on the Charter of Fundamental Rights of the European Union, Art. 47”.

Tot în respectivul document, Sorin Ioniţă & Co. mai transmiteau oficialilor europeni o intoxicare grosolană: „Urmează ordonanţa de urgenţă de demitere, înaintea sfârşitului mandatului, a judecătorilor CCR” (judecătorii CCR sunt inamovibili şi nicio ordonanţă de urgenţă nu are putere asupra lor – n.a.). După o astfel de intoxicare, în mod normal, orice justiţie din lume îi trimetea în boxă pe autori, pentru defăimarea ţării şi pentru răspândirea de informaţii false. Pentru că asta a însemnat conţinutul respectivului document.

PRESEDINTELE P.E.,MARTIN SCHULTZ „TERMINATORUL”PROPAGANDISTILOR BASISTI!

31 oct.

Preşedintele Parlamentului European a declarat că a venit în Gorj pentru a susţine includerea operelor lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO şi nu pentru a-l susţine pe Victor Ponta în campania electorală. „Este o mare onoare pentru mine că mă aflu aici. Vizita mea în România este una oficială. Președintele Parlamentului European vizitează în perioada mandatului său toate statele membre din Uniunea Europeană, iar de data aceasta mă aflu în România. Peste câteva zile probabil că se vor finaliza negocierile priviond finanțarea din partea Uniunii Europene pentru o perioadă de șapte ani și ne punem întrebarea dacă asemenea proiecte vor putea continua să fie finanțate“, a declarat Schulz.

„Părerea mea este că da și că trebuie să se întâmple așa, dar există și state membre ale Uniunii Europene care doresc ca mijloacele financiare pentru asemenea proiecte să fie diminuate. Guvernul României este de partea Parlamentului European, care susține ca asemenea mijloace financiare să poată exista și pe viitor. Pe de altă parte este întotdeauna bine să vezi că mijloacele financiare europene au fost și bine investite. Nu am vizitat încă acest proiect, dar am auzit multe despre el“, a mai spus Martin Schulz.

Victor Ponta şi-a depus astăzi candidatura pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor.

%d blogeri au apreciat: