Arhiva | 3:38 pm

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU A DECORAT-O PE LAURA CODRUTA PENTRU SERVICIILE ADUSE REGIMUL BASIST

2 oct.

Traian Băsescu, a semnat marți, 2 octombrie a.c., decretul pentru decorarea procurorului-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfășurată timp de 6 ani la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și pentru meritele deosebite în îndeplinirea actului de justiţie în România, domnul preşedinte Traian Băsescu conferă Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler doamnei Laura-Codruţa Kövesi, procurorul-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Este cea mai înaltă distincţie acordată unui civil.

Kovesi a îndeplinit timp de 6 ani funcţia de procuror general după ce a fost propusă în această funcţie, în 2006, de Monica Macovei, apoi numită de Traian Băsescu. A fost unul dintre cei mai controversaţi procurori generali pe care i-a avut România. A fost acuzată nu de puţine ori că face jocurile lui Traian Băsescu.

În prezent, „se gândeşte” să candideze la şefia DNA.

COMUNICATUL PICCJ:LAURA OPREAN ,DELEGATA IN FUNCTIA DE SEF AL DNA DE CATRE DANIEL MORAR!

2 oct.

Laura Oprean, delegată în funcţia de procuror şef al DNA.

Laura Oprean a fost delegată, marţi, în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordin al prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar.

„Prin ordin al domnului Daniel Marius Morar, prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus delegarea, începând de astăzi, 2 octombrie 2012, pentru o perioadă de şase luni, a doamnei Laura Oprean (procuror şef adjunct direcţie) în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată în comunicatul PÎCCJ transmis marţi AGERPRES.

Delegarea Laurei Oprean la şefia DNA vine după ce Daniel Morar a preluat marţi interimatul în funcţia de procuror general al României, având în vedere că mandatul Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Ministerului Public s-a încheiat.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat luni că l-a delegat, pentru şase luni, pe Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general pentru a asigura interimar şefia Ministerului Public.

TRAIAN BASESCU VINOVAT PENTRU GENOCIDUL IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN INCALCA DREPTURILE COPILULUI:INTARZIE PROMULGAREA LEGII CARE MAJOREAZA INDEMNIZATIA LA 85% PENTRU CRESTEREA COPILULUI!

2 oct.

Traian Băsescu întârzie promulgarea legii prin care se majorează la 85% cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a declarat luni, la Palatul Victoria că nu ştie de ce Băsescu întârzie promulgarea legii.

„Nu putem decât să aşteptăm fie să promulge legea, fie să o întoarcă în Parlament. Poate e foarte ocupat domnul preşedinte. Legea nu se poate aplica decât de la data intrării în vigoare, deci nu putem decât să sperăm ca preşedintele să promulge această lege”, a declarat Mariana Câmpeanu. Ea a reamintit că în textul actului normativ aprobat de parlament se precizează că majorarea se aplică de la 1 octombrie.

„Noi putem să o aplicăm şi de la 15 octombrie”, a spus Câmpeanu, cu privire la varianta retrimiterii în parlament a acestui act normativ.

Camera Deputaţilor a adoptat, la 25 septembrie, proiectul de lege prin care indemnizaţiei de creştere a copilului este majorată de la 75% la 85% din venitul net, începand cu 1 octombrie 2012. Camera este for decizional, proiectul fiind ulterior trimis la Palatul Cotroceni, pentru promulgare.

Traian Băsescu declara, în decembrie 2010, că în urma deciziei Guvernului Boc de a tăia indemnizaţia pentru creşterea copilului şi de a modifica perioada de concendiu, toată ţara s-a transformat în „mămici şi bebeluşi”.

„În ultima vreme, România nu mai are femei, are mămici. Şi nu mai are copii, are bebeluşi. Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi”, se declara revoltat Băsescu, reacţie la cei care contestau aceste măsuri.

De asemenea, Băsescu a infirmat tot atunci teoria conform căreia prin aceste tăieri s-a economisit foarte puţin spunând „pic cu pic se face lacul”.

URA DEMISULUI SI IMPOSTORULUI PENAL TRAIAN BASESCU NU CUNOASTE MARGINI,RAZBUNAREA A DEVENIT FEROCE IMPOTRIVA FOSTULUI SAU VECIN PREMIERUL ADRIAN NASTASE ,PANA LA ELIMINAREA SA FIZICA!

2 oct.

Adrian Năstase, la Tribunalul Bucureşti/

Fostul premier Adrian Năstase a fost adus, marţi dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea cererii sale de eliminare din condamnarea la doi ani de închisoare dispusă în dosarul „Trofeul calităţii” a celor şase zile în care a stat internat la Spitalul Floreasca, după tentativa de sinucidere.

Năstase cere instanţei Tribunalului Bucureşti eliminarea din condamnarea sa definitivă a celor şase zile în care a fost internat la Spitalul Floreasca, arătând că din 20 până în 26 iunie a fost arestat şi a stat sub pază în unitatea sanitară.

În contestaţia la executare înaintată în 17 septembrie Tribunalului Bucureşti Adrian Năstase solicită „computarea” (scăderea perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care este condamnată o persoană-n.r.) celor şase zile pe care le-a petrecut internat la Spitalul Floreasca.

Avocatul lui Năstase, Ion Cazacu, declara, în 19 septembrie, pentru MEDIAFAX că judecătorii trebuie să analizeze şi să „compute”, adică să considere ca executate în cadrul pedepsei de doi ani de închisoare cele şase zile pe care fostul premier le-a petrecut la Spitalul Floreasca din Capitală.

LIDERUL PSD VICTOR PONTA I-A SPUS LUI ION ILIESCU CA A VOTAT CU IOAN RATIU SI EMIL CONSTANTINESCU!

2 oct.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a dezvăluit luni seară că la alegerile prezidenţiale din 1990 a votat pentru Ion Raţiu, iar ulterior, în 1996, pentru Emil Constantinescu.

„L-am votat pe Ion Raţiu în 1990, prima dată în viaţa mea când am votat. Nu l-am votat pe domnul Iliescu, ci pe domnul Raţiu, iar după aceea pe domnul Constantinescu”, a spus Ponta luni seară la Antena 3.

El a arătat că i-a spus toate aceste lucruri lui Ion Iliescu, iar acesta l-a „iertat”.

WILL.I.AM ft.EVA SIMONS – THIS IS LOVE!

2 oct.

D’J BANJ – OLIVER TWIST!

2 oct.

%d blogeri au apreciat asta: