PREMIERUL PONTA L-O SMOTOCIT PE BASESCU:PRIN SINTAGMA „DOTTORE”ACESTA ESTE TRIBUTAR METODELOR SECURISTE!

14 oct.

Premierul Victor Ponta a susţinut, la PRO TV, că sintagma „dottore” rostită de preşedintele Traian Băsescu doar cu puţin timp înainte ca el, ca prim-ministru, să fie acuzat de plagiat i-a dovedit încă o dată că actualul şef al statului rămâne tributarul „şantajului” şi altor metode securiste.

„Episodul acela mi-a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că preşedintele Băsescu va folosi întotodeauna, cât va fi în viaţă – şi îi doresc o viaţă cât mai lungă – şantajul şi armele cele mai murdare în politică. Acel episod mi-a dovedit că preşedintele Băsescu va rămâne întotdeauna tributarul metodelor securiste: dosare, aranjamente, lucruri descoperite din trecutul meu…din fericire, nu prea am ce lucruri să îmi descopere „, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV.

El a susţinut, fără să dorească să prezinte detalii, că preşedintele a încercat să îl şantajeze în acest fel.

„Nu pot să spun că a fost vorba de un şantaj direct, imi dai şi îţi fac. Mi-a dovedit însă încă o dată că nu vom putea niciodată să gândim la fel, eu nu mă apuc să scormonesc că poate găsesc când a fost domnul preşedinte Băsescu în armată nu ştiu ce a făcut. Asta este o gândire securistă. Eu am avut şansa naturală să am 17 ani la Revoluţie şi urăsc ceea ce domnul preşedinte Băsescu reprezintă”, a adăugat Ponta.

El a precizat că respectă însă instituţia prezidenţială.

În luna iunie, preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea Institutului Cultural Român de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”.

La scurt timp după această declaraţie, premierul a fost acuzat de plagiat, revista Nature arătând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă şi care indică faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Ulterior, Băsescu a susţinut că sintagma „dottore”, folosită cu câteva zile înainte de apariţia articolului din Nature, se referea „la cu totul altceva”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: