PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA DEMISUL PENAL BASESCU:RELATIA NOASTRA RAMANE GLACIALA!

14 oct.

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu difuzat duminică la Pro Tv, că relaţia sa cu preşedintele este în continuare glacială şi că îi convine actuala atitudine a şefului statului, caracterizată printr-o relativă absenţă din spaţiul public.

„Este un lucru bun (absenţa preşedintelui din spaţiul public – n.r.), pentru că, dacă preşedintele s-ar fi comportat la fel şi în luna iulie, în mod sigur nu am fi avut suspendare. Eu prefer să văd un preşedinte care îşi înţelege rolul în societate, nu de vătaf şi şef al Guvernului, al Parlamentului şi al Justiţiei. Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul Băsescu chestia asta”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat dacă nu se teme că va pierde din electorat dacă nu întreţine conflictul cu preşedintele, premierul a spus că acesta este un „calcul de PR” şi a dat asigurări că obiectivele sale s-au schimbat fundamental după ce a preluat conducerea Executivului, fiind preocupat mai ales de bugetul instituţiilor publice, de sprijinirea agriculturii.

„Uneori am fost şi criticat că am devenit prea instituţional. Eu însumi, dincolo de calitatea politică, m-am săturat de scandaluri dintre preşedintele Băsescu şi primii-miniştri. (…) Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul preşedinte această atitudine constructivă”, a declarat premierul.

În legătură cu reprezentarea României la nivel extern, Ponta a spus că atunci când a fost numit premier, şeful statului i-a cerut să-şi păstreze prerogativa de a participa în continuare la Consiliul European.

„Preşedintele mi-a spus că vrea să participe în continuare la Consiliul European. I-am spus că depinde de obiectul Consiliului European. Nu aveam cum să dau asigurări personale. Am luat act de faptul că domnia sa ţinea în continuare să meargă la Consiliul European”, a spus Ponta.

El a mai afirmat că suspendarea preşedintelui în vară nu are nicio legătură cu faptul că acesta că l-a ironizat cu apelativul „dottore”.

„Acel moment mi-a dovedit că preşedintele va rămâne tributarul metodelor securiste. Mi-a dovedit încă o dată că nu vom putea niciodată să gândim la fel”, a spus Ponta.

Întrebat dacă relaţia sa cu şeful statului este în continuare glacială, premierul a răspuns afirmativ şi a spus că ultima dată s-a salutat cu preşedintele la ultima şedinţă a CSAT, pe care a părăsit-o, invocând faptul că nu a fost consultat în legătură cu agenda reuniunii.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: