FOSTA DAMA DE COMPANIE VIVIANE REDING ,ACUM COMISAR EUROEAN DA TEME PARLAMENTULUI COLONIEI ROMANIA!

16 oct.

Autorităţile române au primit din nou teme de la comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, agentul electoral principal al lui Traian Băsescu de la Bruxelles. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi, după întrevederea avută la Bruxelles cu aceasta, că Reding a reafirmat ideea privind un cod de conduită pus în aplicare în cadrul regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului înainte de finalizarea acestui mandat, care ar fi un semnal „pozitiv” din partea Parlamentului României.

„Am stabilit să avem un dialog constant între comisarul Reding şi parlamentul naţional, Camera Deputaţilor, cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmăm în aşa fel încât să avem o transparentizare a deciziilor interne ale parlamentului, paşi concreţi şi rapizi în momentul în care persoanele sunt susceptibile şi sunt stabilite de instanţă că sunt incompatibile sau în conflict de interese. Pe de altă parte am reafirmat cooperarea noastră cu cele două agenţii importante, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru ca regulile din cadrul parlamentului să fie cele democratice, să respectăm legea şi valorile democratice ale UE”, a spus Zgonea, care, ca şi Victor Ponta, pare că nu are nimic de comentat faţă de ce spune Reding, ci doar de executat.

„Domnia sa a reafirmat ideea privind un cod de conduită pus în aplicare în cadrul regulamentelor Camerei Deputaţilor şi al Senatului înainte de finalizarea acestui mandat, care ar fi un semnal pozitiv din partea parlamentului României. Comisarul Reding a înţeles că noi suntem angajaţi pe acest drum şi că nu vom bloca sub nicio formă eforturile pe care le-a făcut România în ultimii ani de zile şi că vrem să avem două instituţii puternice, ANI şi DNA. I-am spus că în procesul nominalizării procurorului şef al DNA şi al procurorului general politicienii nu se implică, că a scăzut numărul de intervenţii la adresa altor instituţii ale statului, Curtea constituţională, parchete, etc.”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, codul de conduită va fi unul după modelul anglo-saxon, asemănător cu cel de la PE, şi că va prevedea anumite sancţiuni.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: