LA INVITATIA LUI TRAIAN BASESCU,ROMANIA”LOVITURII DE STAT”II INTIMPINA PE MERKEL,BARROSO,VAN ROMPUY!

16 oct.

Mai marii Europei vin astăzi la Bucureşti. România găzduieşte, timp de două zile, Congresul Popularilor Europeni, unde sunt aşteptaţi 16 şefi de stat şi de guverne.

Vor lua cuvântul, printre alţii, Cancelarul Germaniei, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului European. De la congres nu va lipsi nici preşedintele Traian Băsescu.

După critici vehemente la adresa politicii româneşti, aliaţii europeni ai lui Traian Băsescu vin la Bucureşti. Printre ei se numără Angela Merkel, Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.

JOSE MANUEL BARROSO, PREŞEDINTELE COMISIEI EUROPENE: „Evenimentele din Romania ne-au fisurat increderea in respectarea statului de drept. Lupta politica nu poate justifica calcarea in picioare a principiilor democratice esentiale”. Declara preşedintele Comisiei Europene la scurt timp după suspendarea lui Traian Băsescu. În prima vizită externă după întoarcerea la Cotroceni a venit şi răspunsul.

TRAIAN BASESCU, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI: „I-am asigurat pe colegii europeni ca Romania isi mentine fara ezitare drumul spre vest”

Nici Angela Merkel n-a stat departe de disputele interne ale României. Traian Băsescu şi-a început ziua de 9 iulie cu o discuţie telefonică. La celălalt capăt al firului era Cancelarul Germaniei. În aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel anunţa şi concluziile discuţiei.

„Explicaţiile preşedintelui Băsescu confirmă îngrijorările guvernului german. Cancelarul consideră inacceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept”.

La Bucureşti vor sosi şi premierul bulgar, cel al Republicii Moldova, dar şi cel polonez. Gazdele evenimentului, la care sunt aşteptate peste 1.200 de persoane, sunt Vasile Blaga, preşedintele PDL şi Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Principalele trei puncte pe agenda congresului PPE de la Bucureşti sunt alegerea conducerii partidului paneuropean, discutarea platformei program a PPE şi conturarea unui profil al candidatului popularilor europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene în 2014.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: