TRAIAN BASESCU SI PD-L DA :TAINUL”AMICILOR DIN PPE:PRIMA FACTURA DE 200.000 DE EUROI!

24 oct.

Un document discutat de liderii Partidului Popular European săptămâna trecută a scos la iveală avantajele pe care PPE le are de pe urma aderării PDL la formaţiunea politică: democrat-liberalii cotizează simţitor la bugetul popularilor, şi, pe deasupra, organizarea congresului de la Bucureşti i-a costat de 4 ori mai puţin. Publicaţia ZiuaNews au obţinut de la Parlament lista costurilor de organizare, din care reiese că organizatorii au beneficiat de o reducere de 75% din preţurile de listă, reducere acordată partidelor parlamentare din România.

Deşi Congresul a ţinut oficial doar două zile, o parte din spaţii au fost închiriate pentru perioade de patru sau şase zile. Închirierea acestor spaţii i-ar fi costat pe popularii europeni peste 100.000 de euro, la care se adaugă costurile pentru sonorizare, translatori, personal, lumini, etc. Cu toate astea, democrat-liberalii au plătit, în total, doar 227.418,59 lei, inclusiv TVA, respectiv 51.105 de euro, potrivit răspunsului Direcţiei pentru Relaţii Publice şi Protocol a Camerei Deputaţilor.

Printre avantajele atat oficiale, cat si neoficiale pe care le aduce apartenenţa la o mare familie politică pentru democrat-liberali se numără: asocierea imaginii partidului cu liderii Uniunii Europene (Angela Merkel, Herman van Rompuy sau Jose Manuel Barroso), trecerea pe care o au liderii PDL pe lângă comisarii europeni, susţinerea în contextul referendumului de demitere a preşedintelui, dar şi condiţiile impuse de la Bruxelles contestatarilor lui Traian Băsescu.

Costurile pe care le implică aceste avantaje pot fi vazute in cei 160.000 de euro cotizaţi la PPE în patru ani, care îi plasează pe democrat-liberali pe locul şapte în topul sponsorilor, adunaţi cu cei 50.000 de euro achitaţi de PDL pentru organizarea congresului de la Bucureşti, şi cotizaţia pe anul viitor, fixată la 43.478 euro. Toate aceste sume arată că asocierea cu portocalii este mai mult decât avantajoasă pentru Angela Merkel şi colegii săi şi explică susţinerea masivă de care a avut parte Traian Băsescu la referendum şi mai ales după.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: