Arhiva | 3:49 pm

FILIERA CELOR CU NASUL BASESCU IN SUFLET SI CUM AU PROFITAT DE PE URMA POPORULUI ROMAN!

27 oct.

Filiera celor cu NAȘUL în suflet. Cine sunt cei care profită de pe urma noastră?
Mihai Gâdea a prezentat în ediția de miercuri a emisiunii Sinteza Zilei ”filiera celor cu nașul în suflet”. Această filieră este o întreagă ”încrengătură”, împotriva căreia nu s-au luat până în ziua de azi nici un fel de măsuri pentru toate legile încălcate.

Primele imagini prezentate au fost cele cu doamna Monica Iacob Ridzi, alături de Elena Băsescu la un concert organizat din bani publici, pentru campania din 2009.

Dar să vedem cine este această doamnă Monica Iacob Ridzi.. Aceasta are un dosar penal pentru un prejudiciu de 2,7 milioane de lei, peste 600,000 de euro.

Dar să vedem de ce și cum o apără cei din PDL pe prietena Elenei Băsescu.

Realizatorul a prezentat și declaraţia lui Traian Băsescu din iulie 2009 în care spunea că fiica sa, Elena Băsescu, nu a participat la nicio acţiune a Ministerului Tineretului şi Sportului din 1 şi 2 mai, fiind prezentă doar la concertul susţinut de trupa Voltaj, cu toate că totul a fost făcut din bani publici, iar scena era plătită de doamna Ridzi cu suma de 75,000 de euro.

Mihai Gâdea a prezentat de asemenea Imagini fabuloase la Sinteza Zilei în care Elena Băsescu apare din nou alături de Monica Iacob Ridzi, de această dată, în cadrul unei emisiuni de la un post local din Petroşani. Doamna Ritzi îi aduce mapa şi o sfătuieşte cum să dea mai bine în faţa camerei.

EUROPARLAMENTARUL PNL RAMONA MANESCU ATAC DUR LA ADRESA OFICIALILOR C.E.,CARE ERAU LA CURENT CU PROBLEMA CORUPTIEI IN TIMPUL REGIMULUI BASESCU SI A GUVERNARII PD-L A U ALES SA TACA!

27 oct.

Europarlamentarul liberal, Ramona Mănescu a adresat o întrebare scrisă vice-preşedintelui CE şi Comisar pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, ca urmare a informaţiilor apărute în presă, privind Raportul de audit al Comisiei Europene referitor la Programul Operaţional de Dezvoltare Regională.

Acesta demonstrează foarte clar faptul că toate Guvernele PDL, alături de preşedintele Traian Băsescu, au generat şi întreţinut corupţia din România, în general, şi în special în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene.

„Am adresat această întrebare pentru a afla de ce, deşi există documente oficiale care atestă corupţia patronată de guvernele PDL, doamna Reding şi Preşedintele Barroso nu au semnalat oficial aceste probleme”, se arată într-un comunicat al europarlamentarului.

„Documentele apărute şi în presă demonstrează foarte clar faptul că oficialii Comisiei Europene erau la curent cu această situaţie dar au ales să tacă şi implicit să ofere publicităţii rapoarte de monitorizare şi verificare incomplete, care nu reflectau corupţia la nivel înalt din PDL”, adaugă oficialul.

„Noi ştim foarte bine că aceste probleme datează de mulţi ani, cu consecinţe grave pentru cetăţenii români şi consider nedrept ca imaginea României să fie afectată de incompetenţa şi corupţia generalizată a politicienilor care au condus ţara în ultimii 4 ani, cu consimnţământul tacit al CE”, încheie europarlamentarul Ramona Mănescu.

MAREA FINALA INTRE GRUPARILE DIN AR(E)SE JOACA DUMINICA PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 9 DECEMBRIE!

27 oct.

Listele de candidaţi ai Alianţei România Dreaptă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie vor primiri ultimele retuşuri duminică.

ARD anunţase anterior că listele sale de candidaţi vor fi depuse la Biroul Electoral Central până pe 22 octombrie, ceea ce nu s-a întâmplat însă în urma problemelor apărute. Acum, ARD mai are timp doar până luni să-şi finalizeze listele, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor în vederea alegerilor parlamentare fiind data de 30 octombrie, deci cu 40 de zile înainte de ziua scrutinului. Vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, spunea ieri că ARD îşi va finaliza până duminică listele de candidaţi în cazul organizaţilor care n-au trimis până acum listele finale. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat şi el, astăzi, vorbind despre persoana care va fi desemnată să candideze împotriva liderului liberal Crin Antonescu, că “Finalul îl vom şti duminică seara, la Bucureşti”. El a explicat că împotriva lui Antonescu nu va candida Viorel Cataramă, aşa cum anunţase ieri preşedintele PNŢCD, ci probabil Sandra Pralong.

Dincolo de problema listelor de la organizaţii la care făcea referire Sulfina Barbu, şi de cea a candidaturilor încă neclare, despre care vorbea Vasile Blaga, poate cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă acum ARD este cea declanşată ieri de anunţul Monicăi Macovei: suspendarea activităţii Comisiei de Etică. Aceasta era menită să filtreze candidaţii ARD, eliminându-i pe cei care au avut probleme cu legea sau probleme grave de imagine. Decizia suspendării Comisiei lui Macovei a venit după ce conducerea ARD a trecut peste concluziile acesteia, susţinând mai mulţi dintre cei 36 de candidaţi care primiseră aviz negativ.

Lansarea candidaţilor Alianţei România Dreaptă, alcătuită de PDL, Forţa Civică şi PNŢCD, se va desfăşura probabil în 5 noiembrie, la Opera Naţională din Bucureşti. Niciunul dintre liderii ARD nu va candida însă în Capitală. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, candidează la Timiş, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, la Arad, iar preşedintele PNÂCD, Aurelian Pavelescu, a optat pentru Râmnicu Vâlcea.

GUVERNUL PONTA SE REUNESTE SAMBATA IN SEDINTA EXTRAORDINARA LA ORELE10,00 PENTRU RECTIFICARE BUGETARA!

27 oct.

Guvernul se reuneşte sâmbătă în şedinţă extraordinară, începând cu ora 10,00, pentru a aproba rectificarea bugetară, a doua în acest an.

Premierul Victor Ponta afirma miercuri, la începutul şedinţei Executivului, că la rectificarea bugetară vor fi asiguraţi banii pentru încălzirea marilor oraşe, pentru cei din agricultură afectaţi de secetă, pentru funcţionarea spitalelor şi banii pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi.
„Trebuie să înţelegeţi că ne ţinem de cuvânt şi asigurăm funcţionarea instituţiilor statului, asigurăm banii pe care i-am promis pentru cei din agricultură afectaţi de secetă, asigurăm funcţionarea spitalelor”, spunea Ponta miercuri.

A doua rectificare bugetară pe anul 2012 este fundamentată pe o creştere economică revizuită în scădere la 1%, faţă de nivelul de 1,2% luat în calcul la prima rectificare bugetară, în august 2012, în timp ce bugetul iniţial a fost construit pe o creştere de 1,8 – 2,3%, potrivit proiectului de ordonanţă privind rectificarea bugetară, publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Deficitul bugetului general consolidat este menţinut la 13,66 miliarde lei, adică 2,2% din Produsul Intern Brut.

TAIO CRUZ ft.PITBULL – THERE SHE GOES!

27 oct.

ENRIQUE IGLESIAS ft.PITBULL – I LIKE IT!

27 oct.

LOU BEGA – MAMBO NO.5!

27 oct.

%d blogeri au apreciat asta: