Arhiva | 10:40 pm

REMEMBER.8 NOIEMBRIE 1945:REGELE SI PATRIA!

8 nov.

CAT TIMP IN CONSTITUTIA ROMANIEI,FORMA DE GUVERNAMANT STATUATA DE ADUNAREA CONSTITUANTA DIN 21 NOIEMBRIE ESTE -REPUBLICA- ROMANIA VA FI TRATATA DE U.E.CA O COLONIE.

SE IMPUNE REVIZUIREA CONSTITUTIEI SI REVENIREA LA ADEVARATA FORMA DE GUVERNAMANT A STATULUI ROMAN CARE ESTE CONSFINTITA DE CONSTITUTIA DIN 1923-CEA MAI MODERNA DIN EUROPA- MONARHIA CONSTITUTIONALA.
ROMANI NU UITATI MONARHIA SALVEAZA ROMANIA!

Acum 65 de ani, la 8 noiembrie 1945, aproximativ 15 mii de cetăţeni ai Bucureştiului, dar şi din alte judeţe, s-au strâns în Piaţa Palatului Regal pentru a sărbători ziua onomastică a Regelui Mihai I, conducătorul legitim al României, dar şi pentru a-şi arăta susţinerea faţă de suveran în conflictul cu guvernul pro-comunist dr. Petru Groza.

Popularitatea de care se bucura suveranul în rândul cetăţenilor, în special al celor tineri, a reprezentat pentru comunişti o teamă generalizată că această simpatie ar putea fi canalizată de adversarii politici, PNŢ şi PNL, şi că, sub masca acestei sărbători, se ascundea, de fapt, o manifestaţie politică a celor două partide. Controlând aparatul de stat şi, în special, Ministerul de Interne, condus de Teohari Georgescu, comuniştii au încercat să împiedice desfăşurarea acestei manifestaţii sau măcar să reducă numărul participanţilor.
„Dacă eşti român, mâine la 10 să fii în Piaţa Palatului”

Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 se desfăşura pe fundalul unui conflict între Rege şi Guvern, rămas în istorie sub denumirea de „greva regală” (august 1945-ianuarie 1946), adică refuzul monarhului de a semna legile Guvernului, şi a unui climat de teroare şi cenzură impus adversarilor politici, după 6 martie 1945. De asemenea, această manifestaţie avea loc înaintea vizitei trimisului special al preşedintelui american Truman în România şi Bulgaria, ziaristul Mark Ethridge.

Scopul vizitei îl constituia informarea asupra situaţiei politice şi economice din cele două state. Atât guvernul român, cât şi cel bulgar fuseseră recunoscute numai de Uniunea Sovietică, nu şi de către Statele Unite şi Marea Britanie. Se înţelege astfel de ce comuniştii au încercat prin toate mijloacele să împiedice desfăşurarea acestei demonstraţii, care evidenţia imensa popularitate a Regelui Mihai I şi a Partidelor Naţional-Ţărănesc Iuliu Maniu şi Naţional-Liberal Constantin (Dinu) Brătianu, în contrast cu lipsa de popularitate a Partidului Comunist şi a Frontului Naţional Democrat. Frontul grupa, pe lângă PCR şi Partidul Plugarilor, facţiuni desprinse din cele două „partide istorice”, PNL-Tătărescu şi PNŢ-Anton Alexandrescu, şi Partidul Social Democrat.

Zelul guvernului de a împiedica orice manifestaţie, care nu era controlată de comunişti sau organizată de formaţiunile politice satelit, a dat naştere unor violenţe între demonstranţii paşnici, în marea lor majoritate elevi de liceu, studenţi, invalizi de război, funcţionari, pe de o parte, şi muncitorii trimişi de Confederaţia Generală a Muncii, condusă de către liderul comunist Gheorghe Apostol. Bilanţul acestor confruntări a fost de 11 morţi şi vătămarea altor câteva sute.

Încă din 24 octombrie 1945, Guvernul a anunţat printr-un comunicat că ziua de naştere a Regelui Mihai I, 25 octombrie, va fi sărbătorită la aceeaşi dată cu cea onomastică, 8 noiembrie 1945. Totuşi, de teama unei manifestaţii, în noaptea de 24/25 octombrie 1945, fruntaşii PNŢ şi PNL din Capitală au fost arestaţi pentru a zădărnici orice tentativă a acestora de a organiza o demonstraţie în favoarea conducătorului constituţional al statului român.
„Trăiască Regele!”

Începând cu 1 noiembrie 1945, între conducerea naţional-ţărănistă şi cea liberală au avut loc mai multe întâlniri referitor la ziua de 8 noiembrie. Cele două partide au convenit să nu politizeze această zi, considerată sărbătoare naţională, neasumându-şi astfel iniţiativa organizării ei. Au permis, însă, participarea membrilor şi susţinătorilor celor două partide, în calitate de cetăţeni, cerând ca la această manifestaţie să nu fie afişate „placarde cu inscripţii şi orice semn exterior care ar da înfăţişarea unei participări oficiale a partidului [naţional-ţărănesc] la această manifestare, care nu trebuie să fie tulburată prin nici o afirmare corporativă sau politică a partidului, ea trebuind să rămână exclusiv populară şi Naţională”, fiind permise numai afişele cu Regele Mihai.1 Un rol activ, în organizarea sărbătorii de 8 noiembrie 1945, l-au avut organizaţiile de tineret ale celor două partide, în special studenţii de la Medicină şi Politehnică.

Deşi anunţase că ziua Regelui Mihai va fi sărbătorită ca o zi naţională, în preziua manifestaţiei, Guvernul a comunicat că 8 noiembrie este o zi lucrătoare, iar aceasta va fi sărbătorită prin oficierea unor Te Deum-uri în biserici, elevii şi militarii urmând să sărbătorească în unităţile şcolare, respectiv, militare. Tot la 7 noiembrie 1945, Direcţia Generală a Poliţiei transmitea unităţilor din subordine luarea unor măsuri care să împiedice venirea în Capitală a manifestanţilor, iar „toate persoanele care vor călători fără dovezi” să fie „înapoiate” în localităţile de origine. 2 Printr-un comunicat transmis în dimineaţa lui 8 noiembrie la radio, cetăţenii au fost informaţi că manifestaţia pentru aceeaşi zi fusese anulată. În absenţa unei prese libere şi ca urmare a cenzurii impuse de guvernul comunist, mobilizarea participanţilor a fost realizată prin „propagandă de la om la om, sau cu afişe mici tipărite sau scrise de mână”.

„Un mod ingenios de a chema oamenii”, se precizează într-o notă despre manifestaţia din 8 noiembrie 1945, a fost următorul: „Miercuri seara cetăţenii erau sunaţi la telefon şi o voce necunoscută le spunea: «Dacă eşti român, mâine la 10 să fii în Piaţa Palatului»”.3 Singurul cotidian care a tipărit o „chemare” a fost „Ardealul”, de orientare naţional-ţărănistă, în ziua de 7 noiembrie 1945, chiar dacă asupra directorului Anton Mureşanu se exercitaseră până atunci mai multe presiuni.

Începând cu primele ore ale dimineţii, în Piaţa Palatului au apărut grupuri de elevi şi studenţi, dar acestea au fost imediat „împrăştiate” de forţele de ordine, poliţiştii şi soldaţii care aveau sub observaţie zona. Impulsul a venit din partea unui „grup de invalizi de război de circa 30 persoane, care au intrat la Palat pentru a semna în registru, în jurul orei 9.00”.

(În timpul manifestaţiei din 8 noiembrie 1945 două maşini au fost incendiate de participanţi)

„La ieşire – se precizează într-un Raport întocmit de Prefectura Poliţiei Capitalei, Direcţia Poliţiei de Siguranţă din seara lui 8 noiembrie 1945 – grupul s’a postat pe treptele statuei Regelui Carol I, iar un ofiţer invalid a scos un drapel pe care îl flutura în mâini”. După apariţia lor, grupurile de elevi şi studenţi s-au strâns în jurul invalizilor de război şi au început să scandeze „Trăiască Regele!”, „Regele şi Patria!”, „fiind acompaniaţi [şi] de publicul trecător pe stradă, care începuse a se strânge pe trotuarul dinspre Fundaţia Regală”, actuala Bibliotecă Central Universitară „Carol I”.

În acest timp, unul dintre invalizi „a desfăşurat”, în jurul orei 9.50, şi, „în uralele publicului care manifesta pentru Rege”, un „steag tricolor mare”. Un moment de efuziune l-a reprezentat şi apariţia în Piaţă a două maşini militare cu englezi, primite cu urale de către cei prezenţi, iar ocupanţii acestora au fost ridicaţi pe braţe şi introduşi pe poarta cea mică în Palatul Regal, actualul Muzeu Naţional de Artă al României.
Muncitorii scandau „Groza şi poporul!”

Cum s-a ajuns totuşi la violenţe şi la înregistrarea a 11 victime şi a câtorva sute de răniţi, deşi modul de desfăşurare a manifestaţiei era unul paşnic, iar atmosfera de sărbătoare? În tot acest timp, oamenii prezenţi în piaţă au intonat Imnul regal şi alte cântece naţionale.

Propaganda comunistă a atribuit aceste victime şi răniţii „bandelor fasciste conduse de Maniu şi Brătianu”, care s-au „dedat la violenţe, atacând Ministerul de Interne şi Confederaţia Generală a Muncii”, au jefuit magazine şi au atacat muncitorii paşnici şi evreii aflaţi pe Calea Victoriei.

Un răspuns mai apropiat realităţii, şi care prezintă desfăşurarea faptelor din 8 noiembrie 1945, se regăseşte în raportul citat mai sus, redactat în seara aceleiaşi zile. În acelaşi timp cu venirea militarilor englezi, în Piaţă au apărut şi patru maşini cu muncitori care scandau „Groza şi Poporul!”. „Aceste maşini au circulat în mijlocul masei de manifestanţi, făcând mereu înconjurul statuei, şi căutând să-i împrăştie. Ulterior au mai venit încă şase maşini, camioane şi autobuze de la diferite întreprinderi, în majoritate de la C.F.R”.

Pe când manifestaţia era în toi, în curtea Palatului a intrat o autocamionetă cu manifestanţi cu „portretul Regelui pe o placardă”, care scandau „Regele şi Patria!” şi „Libertate!”. Portretul a fost „prins de felinarul dela Poarta Principală”. Autocamioneta era urmată de un cortegiu format din doi ofiţeri invalizi, decoraţi cu ordinul „Mihai Viteazul“ şi duşi pe braţe de manifestanţi. Coloana se încheia cu „un grup care purta în mâini un automobil în miniatură, înfăşurat în tricolor, având un copilaş de 5-6 ani, spunând că acesta este simbolul generaţiei de mâine”.

În tot acest timp, camioanele cu muncitori se plimbau prin mulţime, în încercarea de a o dispersa. Scânteia conflictului s-a aprins în urma accidentării unei femei, „fapt care a produs indignare”, şi apariţia unei busculade între muncitori şi manifestanţi. Muncitorii „provocaţi” de demonstranţi, care aruncau cu bolovani, aşa cum se precizează în raport, au reuşit să „tragă în maşină” câţiva dintre protestatari, „unde au început să-i lovească”. În urma incidentelor, protestatarii au început să strige: „Jos teroarea şi călăii!”, „Libertate!”.

Ca răspuns la aceste scandări, muncitorii au coborât din maşini, începând astfel „altercaţiile şi încăerările”, iar „manifestanţii s’au repezit imediat la cele două maşini, le-au răsturnat şi incendiat”.
„Concomitent cu incendierea maşinilor” – se precizează în raport – au fost trase „două focuri din partea dreaptă a statuei, la care s’a răspuns cu mai multe focuri din grupurile încăerate, fără a se putea preciza cine a tras”. Numărul manifestanţilor a crescut, în urma apariţiei unor noi grupuri de 2-3.000 de persoane, identificate de reprezentanţii poliţiei ca studenţi sau membri ai partidelor istorice.
Divizia „Tudor Vladimirescu“, în ajutorul forţelor de ordine

După ridicarea de către agenţii forţelor de ordine a unora dintre „agitatori” şi aducerea lor în sediul Ministerului de Interne, demonstranţii s-au îndreptat în „masă compactă către intrările clădirei în construcţie ale acestui minister”, cu scopul de a pătrunde în interior şi a-i elibera pe cei arestaţi. Nereuşind acest lucru, s-a încercat incendierea gardului din lemn al ministerului.

Răspândirea lor a fost realizată în urma intervenţiei armatei, care a tras focuri de intimidare, iar protestatarii s-au refugiat pe „arterele principale ale Capitalei, au distrus afişele de propagandă ale guvernului, producând şi desordini ca: oprirea tramvaielor, arderea gazetelor oficioase ale partidului comunist etc.”. Forţele de ordine prezente în piaţă au fost întărite cu unităţi ale Diviziei „Tudor Vladimirescu“, chemate în jurul orei 10.30 de către liderii comunişti, care, după cum se spune în acelaşi raport, „au reuşit până la urmă să răspândească grupurile de manifestanţi”.

Bilanţul acestor confruntări dintre demonstranţi, în marea lor majoritate elevi, studenţi şi invalizi de război, şi contramanifestanţii comunişti, sprijiniţi de agenţi de poliţie, unităţi ale armatei şi ai Diviziei „Tudor Vladimirescu“, este precizat sec la sfârşitul raportului: „Incidentele petrecute s’au soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi, a căror situaţie a fost raportată separat la forurile superioare”.4 Manifestaţii de ziua regelui au avut loc şi în alte oraşe, soldate, de asemenea, cu confruntări între protestatarii anticomunişti şi muncitorii dirijaţi de Partidul Comunist.
„Omoram 1000 de oameni, dar făceam ordine”

Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 a fost discutată în şedinţele şi întrunirile Guvernului, Partidului Comunist, ale Frontului Naţional Democrat şi ale Frontului Unic Muncitoresc din perioada 10-17 noiembrie 1945, fiind prezentată ca o încercare a principalelor partide de răsturnare a „regimului de concentrare democratică” dr. Petru Groza. Unul dintre principalii vinovaţi de escaladarea conflictului şi de apariţia unor scene de violenţă, considerate a fi tipice unui război civil, a fost identificat în persoana ministrului de Interne Teohari Georgescu.

(În urma manifestaţiei din 8 noiembrie, Biroul Politic al PCR a concluzionat: „Stimulate de atitudinea guvernelor englez şi american şi îndrumate de reprezentanţii americani din România, conducerile manistă şi brătienistă au hotărît să treacă dela acţiunile lor clandestine de subminare a guvernului la acţiuni deschise”)

La şedinţa Frontului Unic Muncitoresc din 9 noiembrie 1945, reprezentantul PSD în guvern, subsecretarul de stat de la Interne, Ion Burcă, s-a dezlănţuit într-un atac furibund la adresa ministrului T. Georgescu. Acesta a criticat modul în care autorităţile au gestionat situaţia, arătând că „s-a procedat greşit, atunci când anumiţi indivizi au fost bătuţi în faţa Palatului”. Burcă le-a transmis celorlalţi participanţi că împărtăşea aceeaşi ură împotriva demonstranţilor, „dar nu trebuia făcut asta acolo, ci aduşi înăuntru şi acolo bătuţi, nu să vadă americanii”. Subsecretarul de stat considera că manifestanţii ar fi putut fi „răspândiţi dela prima salvă [de foc], dacă se proceda cum trebue” şi că „trebuia reprimat imediat, când s-a văzut că este o mişcare cu caracter fascist”.

Modul de intervenţie al forţelor de ordine a fost prezentat ca „o lipsă de plan, de hotărâre, de atitudine în momentul acela”. Pentru reprezentantul PSD, numărul victimelor era irelevant, dacă în urma intervenţiei în forţă era restabilită ordinea în Piaţa Palatului: „Omoram 1000 de oameni, dar făceam ordine. Nu trebuia să lăsăm aceste haimanale să bâţâie pe acolo. Când au văzut o forţă, o atitudine hotărâtă, s’au împrăştiat. Eu constat că Teohari s’a lăsat surprins […] nu a reacţionat la timp”. „Şi 4 ore a stat Piaţa sub teroare, fără să se vadă cineva hotărât să ia vreo măsură. Când au atacat curtea Ministerului, iarăşi a fost un moment critic”.

Critica lui Burcă era împărtăşită şi de colegul acestuia de partid, Lothar Rădăceanu, care i-a cerut lui Teohari să se consulte cu „tov. Burcă, să ştie şi el”, pentru că, spunea Rădăceanu, „tu iei acum măsuri de represiune, pentru cari toţi răspundem. Pentru modul cum se face represiunea, răspundem cu toţi colectiv […] şi noi suntem de acord să se ia măsuri severe de represiune, însă dacă este vorba să participăm la răspunderea politică, cerem atâta: să colaborezi, să te consulţi”.5 Gheorghe Gheorghiu-Dej, prezent şi el la această şedinţă, a propus organizarea unei manifestaţii pentru înmormântarea victimelor, „cum nu a mai fost până acum”, astfel încât „capitala să se cutremure. Să folosim victimele, pe care le vom înmormânta cu toată cinstea”. Scopul manifestaţiei îl constituia, în opinia liderului PCR, arătarea sprijinului faţă de guvernul Groza şi „forţele politice” pe care „se bizuie”. Totodată, această acţiune avea să fie „începutul unei ofensive generale împotriva resturilor fasciste”6, adică a partidelor de opoziţie PNL şi PNŢ.
„Trebue lucrat fără milă, să plângă cât vor”

„Evenimentele” de la 8 noiembrie 1945 au fost analizate şi în şedinţa din 10 noiembrie 1945 a FND, condusă de veteranul comunist Vasile Luca. Aici, Gheorghiu-Dej, referindu-se la ofiţeri, a propus să se procedeze „conspirativ”, deoarece „nu ne putem permite luxul de a lucra deschis” şi „foarte prudent, însă rapid”, iar „toţi cei în care nu avem deplină încredere, fie el fratele meu, oricine ar fi el” să fie schimbaţi din funcţii. Acesta a concluzionat în finalul şedinţei: „Trebue lucrat fără milă, să plângă cât vor, poporul trebuie să trăiască, ţara trebue să trăiască.

Dacă nu lucrăm cu sânge rece şi dârzenie, se va râde de noi. Desigur ruşii au destule forţe ca să-i facă chisăliţă, dar aceasta nu e de dorit şi putem evita”.7
Versiunea oficială asupra evenimentelor din 8 noiembrie 1945 a fost însă stabilită în şedinţa Biroului Politic al Secretariatului CC al PCR din 13 noiembrie 1945, convocată la o zi după înmormântarea „victimelor reacţiunii”. În timpul şedinţei, Gheorghiu-Dej a insistat asupra riscului unei noi manifestaţii, care urma să fie asumată de această dată de partidele din opoziţie, şi chiar a pregătirii unei lovituri de stat: „Aici trebuie să fim atenţi, că de astă dată nu va mai fi vorba de copii de şcoală, de elevi, de studenţi şi de câteva elemente izolate militare, ci va fi vorba de formaţiuni organizate militare”.

În viziunea liderului PCR, principala consecinţă ar fi reprezentat-o intervenţia „celor trei” în rezolvarea situaţiei din România „şi că această rezolvare nu poate veni din interior şi că trebue să fie rezultatul unei înţelegeri între «Cei Mari»”.
„De 8 noiembrie, nu se va permite nici o manifestaţie de stradă”

Una dintre „părerile” exprimate de Gheorghiu-Dej la această şedinţă a fost şi aceea că Opoziţia „ar fi putut ocupa mai toate instituţiile publice, ar fi putut trece mai repede la arestarea noastră, decât noi la arestarea lor” cu o singură condiţie: „dacă [ei] ar fi avut ceva grupe militare bine organizate”. În opinia acestuia, singurul aspect pozitiv al manifestaţiei din 8 noiembrie 1945 era faptul că „ne-am trezit la realitate”, ceea ce în limbajul decriptat însemna începutul unei campanii represive împotriva adversarilor politici, ideologici, sau de orice natură, ai comuniştilor.8 La sfârşitul şedinţei, Biroul Politic a adoptat următoarea „apreciere asupra evenimentelor din 8 noiembrie”: „Stimulată de atitudinea guvernelor englez şi american şi îndrumate de reprezentanţii americani din România, conducerile manistă şi brătienistă au hotărît să treacă dela acţiunile lor clandestine de subminare a guvernului la acţiuni deschise”. Scopul îl constituia, potrivit Biroului Politic, compromiterea guvernului şi prezentarea lui ca „unul care nu respectă libertăţile cetăţeneşti”, provocarea de „dezordini” pentru a arăta celor „trei mari” că guvernul Groza nu „reuşeşte să păstreze ordinea în ţară”.

(„Scânteia”, organul de presă al PCR, anunţa la 13 noiembrie 1945 că la înmormântarea victimelor manifestaţiei din 8 noiembrie au participat „750.000 de cetăţeni”. Oficiosul adăuga: „Poporul unit a cerut dizolvarea partidelor fasciste ale lui Maniu şi Brătianu şi arestarea tuturor vinovaţilor”)

Violenţele provocate de intervenţia camioanelor cu muncitori ai Confederaţiei Generale a Muncii şi forţele de ordine, aflate sub controlul lui Teohari Georgescu, erau descrise în această „apreciere” drept „acte huliganice” cu „caracter anti-sovietic, anti-muncitoresc, antisemit”, ceea ce le-a permis comuniştilor să prezinte că „cele 2 partide ca partide cu conducere fascistă”.

Ca aspecte negative, Biroul Politic a considerat „greşit că automobilele cu circa 2000 de muncitori, destinaţi a apăra localurile organizaţiilor democratice, s’au plimbat în Piaţa Palatului printre manifestanţi, dându-le acestora pretextul de a ataca cică drept răspuns la încercarea muncitorilor de a le deranja manifestaţia” şi drept „insuficientă pregătirea administrativă pentru rapida reprimare a huliganilor fascişti”.

După 8 noiembrie 1945, autorităţile comuniste au acordat o atenţie sporită acestei zile în următorii ani. „Nu se va permite nici o manifestaţie de stradă, din partea niciunei organizaţii”, a fost regula de bază aplicată de comunişti.

La trei ani după manifestaţia de la 8 noiembrie 1945, în primul an al Republicii Populare Române avea loc prima comemorare oficială „dela asasinarea tovarăşilor din Piaţa Palatului, de către bandele reacţionare”, în Parcul Naţional fiind aduse „elogii memoriei celor asasinaţi”.9 În 1955, la zece ani de la evenimentele din 1945, „tovarăşii care au căzut ucişi cu ocazia apărării sediului Confederaţiei Generale a Muncii” au fost decoraţi post-mortem cu ordinul „Apărarea Patriei” clasa I şi Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”, între timp fiind descoperite alte patru victime. 10

NOTE

1. Memoriul lui N. Penescu, secretarul general al PNŢ, în legătură cu manifestaţia din 8 noiembrie 1945, în: Petre Ţurlea, 8 noiembrie 1945, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2000.
2. Dinu C. Giurescu, Uzurpatorii. România, 6 martie 1945 – 7 ianuarie 1946, Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004, p. 510.
3. Doc. 95 – Notă informativă privind desfăşurarea manifestaţiei organizată la 8 noiembrie în Piaţa Palatului, în cinstea regelui, cu ocazia căreia s-a tras asupra manifestanţilor, în: Ioan Scurtu (editor), România. Viaţa Politică în documente – 1945, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1994, p. 405.
4. ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 25, ff. 38-39.
5. ANIC, fond CC al PCR – secţia Cancelarie, dosar 96/1945, ff. 11-13.
6. Ibidem, f. 7.
7. Ibidem, f. 13.
8. ANIC, fond CC al PCR – secţia Cancelarie, dosar 103/1945, ff. 13-15.
9. Ibidem, f. 135.
10. ANIC, fond Consiliul de Stat – Decrete, dosar 9/1955 (Decret nr. 503/8 noiembrie 1955), ff. 249-250.
Comunismul a început în ţara noastră la 6 martie 1945, când Regele Mihai este forţat să accepte guvernul comunist condus de Petru Groza. În perioada august 1945 – ianuarie 1946 s-a desfăşurat “greva regală”, în care Suveranul a întrerupt relaţiile cu Executivul. A fost un act fără precedent în spaţiul dominat de Uniunea Sovietică. La 8 noiembrie 1945, cu prilejul zilei onomastice a Regelui, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti a avut loc o mare manifestare a tinerilor, în sprijinul Regelui, care i-a neliniştit pe membrii guvernului comunist. S-a strigat ore în şir “Regele şi Patria“. Au fost făcute arestări masive, au fost 13 morţi, din care 7 recunoscuţi de guvern.

Astăzi, manifestaţia din ziua de 8 noiembrie 1945 este considerată ca prima manifestaţie anticomunistă din România. Câţiva dintre participanţii de atunci la această manifestaţie trăiesc încă şi au fost prezenţi în sală la adunarea festivă organizată la Ateneul Român, la 8 noiembrie 2010, alături de Majestatea Sa Regele Mihai şi de membri ai familiei regale; amfitrion a fost Marilena Rotaru, de la Televiziunea Română. Parte din această festivitate a fost prezentată, în premieră, în emisiunea Ora Regelui de la TVR1, în ziua de 27 octombrie 2012, între care şi discursul magistral al domnului Crin Antonescu, absolvent strălucit al Facultăţii de istorie din Universitatea Bucureşti. Redăm aproape integral mai jos acest discurs impecabil, valabil şi astăzi, deoarece nu găsim cuvinte care să exprime mai bine ceea ce simţim şi noi. La mulţi ani, Majestate!

*

“… Această adunare (la Ateneul Român, 8 noiembrie 2010 ) pentru care mulţumesc şansei de a fi în mijlocul ei, această adunare este pentru mine, din multe pricini, chipul unei elite. Unei elite care, slavă domnului există, care nu s-a pierdut şi nu s-a frânt definitiv niciodată, dar care, din nefericire, nici azi, după atâţia ani, de libertate chiar, nu-şi are locul pe deplin în ceea ce înseamnă această naţiune şi orizonturile ei.

Astăzi, 8 noiembrie, noi serbăm, împreună cu aproape un milion şi jumătate de români, compatrioţi, ziua sfinţilor Mihail şi Gavril. Mulţi dintre noi serbăm ziua Regelui Nostru – La mulţi ani, Majestate – şi mai puţini dintre noi, probabil, serbăm acest eveniment istoric, cu semnificaţie extraordinară, de acum 65 de ani.

Mai întâi de toate aş vrea să le mulţumesc, cu toată recunoştinţa, şi să le prezint omagiul meu, în numele Partidului Naţional Liberal pe care vremelnic îl conduc, celor care au fost atunci în acea manifestaţie istorică, celor dintre ei care nu mai sunt, celor care astăzi, asemeni unor părinţi spirituali supravieţuitori sunt alături de noi. Şi-mi fac o datorie de onoare, cred, …. să aduc prinosul meu, şi al tuturor liberalilor, şi ţărăniştilor care au fost atunci alături de liberali la acea manifestaţie, şi tuturor tinerilor care erau, în fond, elita de atunci a României. Elita pe care istoria a chinuit-o, a frânt-o, a umilit-o, dar care este tot ce ne-a rămas celor care nu acceptăm orfelinatul istoric şi spritual pe care imperiul sovietic, şi slugile sale locale, ni l-au impus. Noi celebrăm aşadar, deodată cu ziua Regelui nostru, celebrăm amintirea acestei elite care, cu modestie, tăcut, rareori public, ne-a dat ceea ce poate fi pentru fiecare dintre noi astăzi, un certificat de mândrie, de onoare, de demnitate.

Domnilor, care aţi făcut pagină de istorie din 8 noiembrie 1945, vă mulţumim !

Apoi, mă gândesc, cu acest prilej, la următorul lucru. …. Există lucruri pe care, dacă vrem să facem inclusiv politică, trebuie să le susţinem, indiferent de faptul că ele sunt majoritare sau minoritare în opţiunile de moment. Dar, ceea ce aş vrea să spun azi, şi cu asta să închei, este că dacă în 1990 şi imediat după aceea, opţiunea mea monarhistă era una puternic sentimentală, pentru că regele era Cineva şi Ceva ce-mi fusese luat, şi de care mi-era dor, fără să-l fi cunoscut vreodată, în decursul anilor, şi azi cu atât mai mult ca oricând, aceasta este o opţiune raţională. Pentru că monarhia nu e doar o pagină din istoria României – între noi fie vorba e cam toată cartea din istoria României, pentru că dacă românii au sute şi sute de ani de istorie până la principele Carol, România mă tem că nu. Istoria României se naşte şi se construieşte cu regii ei, şi după 8 noiembrie 1945, cred că România n-a mai avut niciodată, până azi, ceea ce regii, regalitatea, i-au dat.

După 20 de ani de aventuri, nefaste, ale prezidenţialismului românesc, ca să nu-l mai socotesc şi pe domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu, poate că azi înţelegem cel mai bine că Regele, ca şi Patria, deşi nu se aleg, ci se slujesc, ne dau exact ce ne lipseşte, acum mai mult ca oricând: coeziune, forţă, unitate, aspiraţie.

Monarhia nu e doar o amintire, monarhia este o certitudine, şi pentru cei care au credinţă, curaj şi imaginaţie, poate fi un proiect.

La mulţi ani, Majestate,

La mulţi ani, Alteţele Voastre,

La mulţi ani, supravieţuitori şi martori ai momentului de istorie din 8 noiembrie 1945 !”

7 noiembrie 2012

Afrodita Iorgulescu

Fundaţia Iuliu Maniu – Ion Mihalache

Departamentul PRO MONARHIA

TRAIAN BASESCU ,AURUL SI CUPRUL ROMANIEI SI NOUL ACORD CU FMI!

8 nov.

Traian Băsescu a declarat joi, la întâlnirea cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, că România nu poate privi spre o creştere economică bazată doar pe fondurile europene, având în vedere că avem resurse naturale care ar putea fi exploatate.

„Pe de-o parte, avem această situaţie despre care am discutat, referitoare la fondurile europene, pe de altă parte, avem multe posibilităţi pe plan intern. Sunt multe investiţii care au fost blocate din cauza demagogiei politice. Nu putem să ne uităm la o creştere economică bazată doar pe fonduri europene – pe care trebuie să el absorbim, pe de-o parte -, dar pe de altă parte avem resurse de cupru, aur, a căror exploatare a fost stopată acum zece ani, din cauza costurilor ridicate comparativ cu preţurile de pe piaţă a acestor resurse. Dar acum situaţia s-a schimbat total”, a spus Băsescu, în debutul întrevederii cu experţii financiari internaţionali.

El a subliniat că România poate să creeze locuri de muncă pe baza propriilor resurse.

„Până la urmă, aceasta este cheia. Nu putem umple deficitul fondului de pensii până nu creştem numărul locurilor de muncă, nu putem acoperi deficitul sistemului de sănătate până nu avem mai multe locuri de muncă. Aceasta este problema – cum să creăm locuri de muncă. Cum să nu punem demagogia deasupra interesului naţional de a crea locuri de muncă. Sunt câteva subiecte pe care dvs. le puteţi analiza împreună cu specialiştii dvs. şi împreună să prefigurăm un program pe termen mediu privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Până la urmă, suntem o ţară membră UE, avem obiective fixate prin agenda UE 2020, care vizează energia, educaţia, cercetarea. Cred că toate aceste obiective care au fost asumate de noi în interiorul UE trebuie transferate în referinţele din noul acord cu FMI şi UE”, a conchis Băsescu.

Traian Băsescu a primit joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene, Băncii Mondiale.

TRAIAN BASESCU+VICTOR PONTA+MUGUR ISARESCU:ROMANIA ARE NEVOIE DE UN NOU ACORD CU FMI!

8 nov.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că deşi România nu mai are nevoie să împrumute bani de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), are totuşi nevoie să încheie un nou acord cu FMI.

Potrivit lui Ponta, acordul cu FMI este ‘medicul’ care garantează actorii aflaţi pe piaţa financiară că România a primit ‘certificatul’ care atestă că este o ţară ‘sănătoasă şi cu analizele la zi’.

‘Da, mai are nevoie (România de un nou acord cu FMI -n.r.). Din fericire, în acest moment şi pe baza politicilor de stabilizare pe care Guvernul pe care îl conduc le-a luat, şi pe care ministrul Georgescu le-a aplicat foarte bine, România nu mai are nevoie să împrumute de bani de la Fondul Monetar. (…) Întrebarea este legitimă: de ce avem nevoie de Fondul Monetar, dacă nu mai avem nevoie de bani de la Fondul Monetar? Acordul cu FMI, în nişte termeni în care îmi explică mie domnul Florin Georgescu, să înţeleg, în termeni medicali, este medicul care spune: da, România este sănătoasă, este cu toate analizele la zi şi atunci cei de pe piaţa financiară privată ne împrumută’, a spus Ponta.

Premierul a adăugat că dacă imaginea României pe piaţa financiară este una credibilă, atunci se pot contracta împrumuturi cu dobânzi mai mici.

‘Sunt convins că acordul cu FMI este medicul de care ţin cont cei de pe piaţa financiară, care ne împrumută şi care, iată, săptămâna trecută, ne-au împrumutat cu cea mai mică dobândă din istoria României – 5%. Este bine să avem certificatul, ca să ne împrumutăm mai ieftin de la creditorii privaţi’, a mai spus Victor Ponta.

Traian Băsescu a primit joi, 8 noiembrie, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

În debutul întrevederii cu delegaţia FMI, preşedintele Băsescu a spus că „este momentul corect să ne uităm la acordul existent şi să vedem câteva elemente ale viitorului acord.”, menţionând că după cum „a discutat cu premierul, cu guvernatorul BNR, vom alege să avem un nou acord cu FMI, pentru un an sau doi” şi că doreşte să afle părerea şefului delegaţiei FMI despre „creştere şi stabilitatea macroeconomică” a României. Şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a punctat că perspectiva creşterii economice pentru România în 2013 este una “moderată”, fapt cauzat nu doar de situaţia din agricultură, ci şi de problema utilizării fondurilor europene şi de întârzierile în privinţa reformelor structurale.

Referitor la situaţia macroeconomică a României, Erik de Vrijer a făcut câteva precizări nu înainte de a îşi expresia bucuria de a se întoarce în România şi de a observa cum vremea de aici „e mai bună decât furtunile de la Washington şi New York”. De Vrijer a afrimat, potrivit Agerpres, că “Suntem aici ca să schimbăm păreri cu dvs şi să vedem cum se dezvoltă programul şi situaţia macroeconomică. Aţi vorbit despre creştere, creşterea de anul acesta este mai degrabă moderată faţă de cea de anul trecut, asta şi din cauza situaţiei din agricultură. Uitându-ne mai departe, se pare că şi în 2013 creşterea va rămâne modestă”.

Olandezul a precizat că acest lucru se întâmplă nu doar din cauza situaţiei din agricultură, ci şi pentru că există dificultăţi în privinţa utilizării fondurilor europene pentru investiţii. Oficialul FMI a subliniat că investiţiile reprezintă “cheia” creşterii economice şi că o creştere modestă pentru România în 2013 este cauzată şi de întârzierile în reformele structurale.

Erik de Vrijer a vorbit şi despre perspectiva ca anul viitor să avem o “normalizare” în ceea ce priveşte politica fiscalităţii, precizând că “Situaţia arieratelor este încă greu de ţinut sub control, dar Guvernul a luat măsuri, inclusiv prin rectificarea bugetară şi noi suntem încrezători că aceste ţinte vor fi atinse”. Totodată, şeful delegaţiei FMI a adăugat căGuvernul trebuie să lucreze şi în privinţa fondurilor europene.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat cu prilejul acestei întâlniri că o parte din responsabilitatea insuccesului în privatizările companiilor Petrom, Cuprumin sau Oltchim este a autorităţilor, iar o alta vizează neconectarea la realităţile pieţei. De asemenea, Băsescu a subliniat că trebuie acordată mai multă atenţie proceselor de privatizare.

CANDIDATII USL SIBIU:S”SA-I ARD-EM PE PEDELISTI,SA-I ARDEM SI PE CEI DE LA ARD!”

8 nov.

Candidaţii USL Sibiu la alegerile parlamentare din 9 decembrie au fost îndemnaţi să se mobilizeze în campania electorală, sfătuind electorii să îi “ARD-ă pe pedelişti” şi nu dea votul patronului OTV, Dan Diaconescu, relatează Agerpres.

“Să ştiţi că există o înţelegere sufletească între mine şi cei din Colegiul 6 şi vreau să vă uitaţi cu mare atenţie în acea parte, pentru că eu şi cu cei de acolo vom obţine unul din cele mai bune rezultate din ţară. Colegiul 6 Mărginimea Sibiului şi Valea Secaşelor alături de celelalte opt colegii sunt convins că vor avea unul din cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat copreşedintele USL, lider al organizaţiei judeţene a PNL, Mircea Cazan.

“Să-i ARD-em pe pedelişti, să-i ARD-em pe cei de la ARD”, a adăugat deputatul Mircea Cazan.

La rândul său, liderul Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, copreşedinte USL, a adresat îndemnuri mobilizatoare atât membrilor de partid, cât şi simpatizanţi care au luat parte la lansarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare.

“Eu cred că toţi cei prezenţi aici veţi transmite în fiecare localitate că de astăzi până în 9 seara, 10 decembrie dimineaţa, nu ar trebui să mai dormim, ar trebui să mergem din casă în casă, împreună cu colegii candidaţi, să îi lămurim pe oamenii din fiecare localitate din judeţul Sibiu să aibă încredere că le vom reprezenta cu adevărat interesele în Parlamentul României”, a afirmat Cindrea.

Preşedintele PSD Sibiu a făcut referire şi la PP-DD, recomandând electoratului să nu dea votul patronului OTV.

“Nici măcar o aventură cu Dan Diaconescu, care şi-a dat măsura seriozităţii sale atunci când a fost vorba de privatizarea Oltchim, nici măcar acea aventură nu trebuie să o încerce nimeni, oricât de mult îi place să se uite la OTV”, a adăugat Ioan Cindrea.

Potrivit sursei citate, şi liderul PC Sibiu, Viorel Ioniţă, şi-a declarat susţinerea faţă de colegii de alianţă, precizând că vor lupta împotriva celor din PDL, pe care i-a acuzat că acum “ca nişte fete mari, ca nişte Albe ca Zăpada, încearcă să ne inducă fatalismul, să ne spună că negrul este alb”.

PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU:ROMANIA NU MAI ARE NEVOIE SA SE IMPRUMUTE DE LA FMI!

8 nov.

România nu mai are nevoie să se împrumute la Fondul Monetar Internaţional. Nu ne-am îmbogăţit brusc, trebuie să continuăm actualul acord, dar nu va fi cazul să cerem din nou bani, susţine Victor Ponta.

Premierul a explicat în emisiunea Subiectiv care ar trebui să fie, pe viitor, relaţia tării noastre cu FMI. Premierul are mai multe proiecte de relansare economică, care vor fi prezentate astăzi în programul de guvernare al Uniunii Social Democrate.

„Avem prezentarea programului economic, si pot sa va spun cu influente bugetare de unde luam banii vom spune de unde luam banii, daca si cand putem face ceea ce pentru noi este prioritar TVA diferentiat la producatori pentru produsele agricole, reducerea cotelor de asigurari de sanatate”.

Discuţiile legate de memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional, dar şi de problemele bugetului pe 2013 au fost abordate de premier şi la întâlnirea cu preşdintele Traian Băsescu.

Victor Ponta a precizat că a mai rămas de discutat problema reprezentării la Consiliul Europei, care nu a fost încă tranşată la întâlnirea de la Cotroceni.

JULIAN ASSANGE DESPRE BARACK OBAMA:”UN LUP DEGHIZAT IN MIEL!”

8 nov.

Julian Assange, omul din spatele WikLeaks, care trăieşte de mai bine de 100 de zile într-o cameră din Ambasada Ecuadorului de la Londra, a declarat că preşedintele reales al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, este “un lup deghizat în miel”, transmite AFP.

“Obama pare a fi un om simpatic. Aici este problema“, susţine Assange într-o declaraţie de presă.

“Ar fi fost mai bine să fie un miel deghizat în lup decât un lup deghizat în miel”, a adăugat fondatorul WikiLeaks.

Acesta îl acuză pe actualul lider al SUA că stă în spatele tuturor acţiunilor îndreptate împotriva WikiLeaks, subliniind că adversarii republicani ai lui Barack Obama nu au avut ”o opoziţie eficientă” faţă de Administraţia democrată de la Washington.

La data de 16 august, Ecuadorul i-a acordat azil politic fondatorului australian al site-ului specializat în publicarea de informaţii WikiLeaks, Julian Assange, în vârstă de 41 de ani, care încearcă să scape de o extrădare în Suedia, unde este acuzat de viol şi agresiune sexuală.

Acesta se teme că autorităţile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, deranjate de publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale pe Wikileaks.

Assange a primit “azil diplomatic” din partea Ecuadorului, dar nu poate să părăsească ambasada acestei ţări pentru că ar risca să fie arestat. Guvernul de la Quito poartă în prezent negocieri cu Marea Britanie şi cu Suedia pentru a rezolva această situaţie.

ANDRE RIEU – ROCK &RIEU!

8 nov.

%d blogeri au apreciat asta: