NEONAZISTUL TRAIAN BASESCU DEMIS DE POPORUL ROMAN CONTINUA SABOTAREA ECONOMICA A ROMANIEI PE PLAN EXTERN!

13 nov.

Traian Băsescu a declarat luni că următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie va fi unul „dezastruos”, în contextul în care, spune şeful statului, au fost respinse acţiunile justiţiei împotriva oamenilor politici importanţi.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat săptămâna trecută incompatibilitatea a patru demnitari. Nu a existat nicio reacţie, decât reacţii de solidarizare cu cei patru demnitari incompatibili. Acesta este un alt lucru care nu este în favoarea românilor, dar este în favoarea unor politicieni. Nu au nicio legătură cu interesul naţional aceste atitudini de solidarizare cu oameni care se presupune că au încălcat legea. Oriunde în lumea civilizată, când un ministru, un parlamentar este suspectat de eventuale acte de corupţie sau de incompatibilităţi sau de lucruri în neregulă, el demisionează. La noi, politicienii se solidarizează unii cu alţii. Or, asta demonstrează că nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

În context, el a subliniat că efectele unor astfel de atitudini vor fi văzute în următorul raport al Comisiei Europene privind MCV.

„Credeţi-mă, însă, că sunt un om care are experienţă şi percepţia corectă a modului cum se analizează lucrurile la Bruxelles şi ele se analizează în spiritul angajamentelor noastre şi a valorilor Uniunii Europene. Va fi un raport dezastruos. Nici măcar nu s-a negociat desemnarea unui Avocat al Poporului, aşa cum ne angajasem, să avem un nou Avocat al Poporului prin consens între forţele politice. S-au respins tot timpul acţiunile justiţiei împotriva oamenilor politici importanţi. Sunt elemente care nu pot caracteriza un stat de drept. Sunt elemente care ne trimit cu mulţi ani înapoi şi toată această depreciere este generată în ultimele şase luni. Cred că actuala majoritate trebuie să se întrebe dacă are vreo responsabilitate”, a adăugat Băsescu.

Reclame

2 răspunsuri to “NEONAZISTUL TRAIAN BASESCU DEMIS DE POPORUL ROMAN CONTINUA SABOTAREA ECONOMICA A ROMANIEI PE PLAN EXTERN!”

  1. Livia Ursuleanu 13 noiembrie 2012 la 12:28 pm #

    Nu aveti impresia ca individul este un maimutoi cretin?A anticipa cum va fi MCV-ul pt.Romania este ca si cum te-ai lauda in fata judecatorilor ca esti un sadic asasin.Primitiv,incult ,ingamfat si idiot cat cuprinde Basescu Traian isi da singur in cap sa zicem din doua motive esentiale care-l acuza si-l descalifica inclusiv ca „preten” si tovaras cu STASI Merkel,sau cu comunist/spagar Barroso:
    1. Daca MCV-ul nu va fi dezastros pentru Romania,atunci avem inca o dovada ca mafiotul Basescu TINE ,planificat, cu rea vointa Romania sub teroare,FOLOSINDU-SE de U.E
    Credeti ca oficiali occidentali vor sta indiferenti la asemenea ticalosie?
    2.Daca MCV-ul este ” dezastros” atunci inseamna ca mafiot Basescu Traian a platit ca MCV-ul sa fie „dezastros” deci face rau intentionat Romaniei.de unde ar sti civena dinainte ce va decide o Comisie formata din minim 3 persoane?
    Faptul ca mass-media nu-l trataeza pe huligan asa cum mnerita, faptul ca actualaguvernare nu pune in limite de nesupunere si d enoncombat mizeriile debitate de sifiliticul mafiot ,client al udristei este foarte grav.si mai este foarte grav aklta ceva TACEREA si inactivitatea SRI-ului fata de acest mizerabil individ care pe langa terorizarea tarii,sau pe langa raul facut porin santajul occidentalilor ,Romanie poate atenta cu violente si crime abominabile impotriva Romaniei.Nu uitati mafiot Basescu Traain este complicele teroristului mortii Voktor Bout.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: