Arhiva | noiembrie, 2012

JON SECADA – OTRO DIA MAS SIN VERTE!

30 nov.

Reclame

ROBBIE WILLIAMS – ANGEL!

30 nov.

SENATORUL PNL IOAN GHISE SCOS DE SPP DE LA RECEPTIA DIN PALALATUL COTROCENI DE ZIUA NATIONALA!

30 nov.

Ioan Ghişe a declarat că a fost scos, joi seară, de la recepţia de la Palatul Cotroceni de Ziua Naţională, înainte de finalul evenimentului de ofiţeri SPP. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat, joi seară, că senatorul liberal a fost îndepărtat de la recepţia de Ziua Naţională de la Palatul Cotroceni pentru că a creat un incident care i-a deranjat pe ceilalţi invitaţi.

i

„Cu ocazia recepţiei de Ziua Naţională a României, organizată la Palatul Cotroceni joi seară, a existat un incident, unul dintre invitaţii oficiali încercând să creeze deranj prin modul în care era îmbrăcat şi prin scandări. Serviciile de ordine au considerat de cuviinţă să fie îndepărtat”, a spus purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Ghişe, invitat în calitate de senator la recepţie ca şi toţi ceilalţi parlamentari, a purtat pe sub cămaşă un tricou cu un mesaj de protest cu trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit demis în urma referendumului din luna iulie.

El a fost condus în afara sălii unde s-a desfăşurat recepţia de către consilierul de stat Dorel Onaca şi reprezentanţi ai SPP.
Ghişe a relatat, pentru MEDIAFAX, că a fost scos de către ofiţeri SPP din Palatul Cotroceni, imediat după ce preşedintele Băsescu a terminat discursul de Ziua Naţională.

„Când am dus mâna la gât să-mi scot cravata, pentru că intenţionam să-mi scot cămaşa să arăt tricoul pe care scrie «Poporul a decis, Băsescu e demis», m-au imobilizat de braţe doi ofiţeri SPP, altul m-a împins din spate şi în zece secunde m-au scos afară, prin mulţime”, a spus Ghişe.

El participa la recepţie ca invitat în calitate de parlamentar.

După ce Curtea Constituţională a decis ca în urma rezultatului referendumului Traian Băsescu să îşi reia atribuţiile, Ioan Ghise a protestat, mai multe zile la rând, în faţa Palatului Cotroceni, apărând cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele „Poporul a decis, Băsescu e demis” şi „Popor român, eşti suveran”.

Ghişe susţinea atunci că gestul său este „simbolic”, că el este un simplu cetăţean şi că nu s-a consultat în privinţa acestei acţiuni cu colegii din PNL.

EURODEPUTATUL RAMONA MANESCU (PNL) A SUSTINUT CA ROMAQNIA RISCA SA FIE SANCTIONATA DUR DACA TRAIAN BASESCU NU RESPECTA VOTUL POPULAR DE LA ALEGERILE PARLAMENTARE!!

30 nov.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a susţinut joi că România riscă să fie „sancţionată dur” tocmai în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu va respecta votul de la alegerile parlamentare şi va refuza nominalizarea lui Victor Ponta ca premier din partea USL.

procurorul-care-l-a-spalat-pe-cioaca-de-elodia-il-spala-i-pe-basescu-de-chitic-184359731338005754a1

„România riscă să fie sancţionată dur tocmai dacă Traian Băsescu nu va respectă voinţa românilor, aşa cum va fi ea reflectată în rezultatul votului, şi dacă, în condiţiile în care USL va obţine peste 50%, nu-l va desemna pe Victor Ponta premier (…) Toate aceste declaraţii iresponsabile pe care Traian Băsescu le-a tot făcut în ultima vreme nu au făcut altceva decât să creeze nelinişti în rândul liderilor europeni şi să stârnească deja reacţii la nivel european”, a susţinut europarlamentarul PNL.

Mănescu a mai precizat că propunerea lui Victor Ponta pentru poziţia de prim-ministru din partea USL va veni în urma unui vot popular dat la alegeri în acest sens, câtă vreme din partea ARD nu a fost anunţat public un candidat pentru această poziţie.

„Traian Băsescu trebuie să înţeleagă un lucru. Dacă USL va câştiga peste 50% din mandatele în Parlament, va trebuie să îl nominalizeze pe Victor Ponta drept premier, pentru că Victor Ponta a fost validat drept propunerea USL pentru funcţia aceasta prin congresele reunite ale tuturor partidelor componente ale USL-ului şi, prin urmare, noi spunem că românii vor alege în cunoştinţă de cauză. Voturile pentru USL sunt deopotrivă voturi în favoarea programului nostru de guvernare pe care noi l-am propus, dar şi o acceptare a lui Victor Ponta drept viitor prim-ministru”, a mai declarat Mănescu.
De asemenea, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a invocat declaraţia ambasadorului SUA privind coabitarea pe scena politică.

„Ce poate să însemne coabitare civilizată şi stabilă dacă nu respecţi voinţa poporului şi nu ţii cont de prevederile constituţionale? Poate să existe coabitare civilizată şi stabilă fără respectarea Constituţiei şi a votului cetăţenilor care vin pe 9 decembrie? Cum poate fi gândită o coabitare stabilă şi civilizată dacă majoritatea în Parlament decide că Victor Ponta va fi prim-ministrul României şi tu opui majorităţii din Parlament pentru că tu eşti Traian Băsescu şi nu vrei. Prin urmare, inclusiv prietenul lui Traian Băsescu îi spune că e obligat dacă votul pe 9 decembrie va fi în favoarea USL – şi toate sondajele arată USL în jur de 60-62% – e obligat să-l numească pe Victor Ponta prim-ministru”, a susţinut Ivan.

În plus, europarlamentarul PSD a susţinut că în teritoriu candidaţii ARD nu mai cred în şansele lor la alegerile parlamentare şi nu-şi mai fac campanie.

„Nu există ARD-ul, nu există PDL-ul, candidaţii lor nu-şi mai fac campanie, nu mai cred în şansele lor, prin urmare încearcă domnul Blaga să le spună că Victor Ponta nu va mai fi prim-ministru. Traian Băsescu iese disperat şi spune că nu-l va pune pe Victor Ponta, să le creeze iluzia falsă că mai au o şansă. Nu au nicio şansă”, a mai afirmat Ivan.

REMEMBER:LUNGUL DRUM AL CREARII UNUI STAT PALESTINIAN!

30 nov.

Palestinienii au parcurs un drum lung în vederea creării unui stat, relatează AFP, care prezintă principalele date ce au marcat, până în prezent, acest efort.

palestinieni

29 noiembrie 1947: Adunarea Generală a ONU adoptă Rezoluţia 181 privind împărţirea Palestinei, la vremea respectivă aflată sub un mandat britanic, şi crearea a două state, unul evreu şi celălalt arab, oraşul Ierusalim având un statut internaţional. Ea este respinsă de către ţările arabe.

28 mai 1964: Este creată Organizaţia de Eliberare a Palestinei (OLP) în cadrul primului Congres Naţional Palestinian (CNP, Parlamentul OLP). Este adoptată o Cartă prin care este revendicat dreptul la autodeterminare şi la suveranitate a palestinienilor şi care respinge crearea Israelului.

1-9 iunie 1974: OLP acceptă ideea unei autorităţi naţionale asupra „oricărei părţi eliberate a Palestinei”.
22 noiembrie 1974: Adunarea Generală recunoaşte dreptul palestinienilor la autodeterminare şi la independenţă şi acordă un statut de observator OLP.

6-9 septembrie 1982: Liga Arabă adoptă Planul de la Fès, care îl reia pe cel prezentat în 1981 de către prinţul saudit Fahd. Planul recunoaşte implicit Israelul, prevede crearea unui stat palestinian şi retragerea israeliană din toate teritoriile ocupate în 1967.

15 noiembrie 1988: Proclamaţia de la Alger a unui „stat palestinian independent”, acceptarea rezoluţiilor 242 şi 338 ale ONU îndemnând la retragerea israeliană din teritoriile ocupate în 1967 şi la o soluţionare negociată a conflictului.

13 septembrie 1993: Israelul şi OLP se recunosc reciproc şi semnează, la Washington, o Declaraţie de principii asupra unei autonomii palestiniene tranzitorii pentru o perioadă de cinci ani. Premierul israelian Yitzhak Rabin şi preşedintele OLP Yasser Arafat îşi strâng mâinile într-un gest istoric.

1 iulie 1994: Arafat formează la Gaza Autoritatea Palestiniană (AP) şi este ales preşedinte al acesteia în ianuarie 1996.

12 martie 2002: Rezoluţia 1397 a Consiliului de Securitate menţionează pentru prima dată un stat palestinian.

30 aprilie 2003: Este publicată „Foaia de parcurs” elaborată de către Cvartet (Statele Unite, ONU, UE şi Rusia), care prevede un stat palestinian până în 2005. Palestinienii o acceptă, Israelul o adoptă în mai, dar cu 14 obiecţii.

8 octombrie 2010: Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas expune o serie de alternative la negocierile de pace blocate, inclusiv o cerere de aderare la ONU a unui stat, Palestina, în frontierele din 1967.

23 septembrie 2011: Abbas prezintă ONU o cerere de aderare a Palestinei, care nu a fost supusă, nici până în prezent, unui vot, din cauza lipsei unei majorităţi de nouă voturi necesare în Consiliul de Securitate.

31 octombrie 2011: Palestina devine membră UNESCO cu drepturi depline. Pe 13 decembrie, steagul palestinian este ridicat la sediul organizaţiei, la Paris.

26 noiembrie 2012: Reprezentanţa palestiniană la ONU difuzează un proiect de rezoluţie care acordă Palestinei un statut de stat observator la ONU, adotată joi de Adunarea Generală.

Liderul în exil al mişcării islamiste palestiniene Hamas Khaled Mechaal şi-a exprimat susţinerea faţă de acest demers.

ONU A RECUNOSCUT PALESTINA CA STAT OBSERVATOR.ISRAEL UL A DECLARAT CA PRIN ACEASTA DECIZIE PACEA ESTE DEPARTE!

30 nov.

Palestina a devenit joi, în urma unui vot al Adunării Generale, stat observator la Organizaţia Naţiunilor Unite. Rezoluţia care transformă „entitatea” palestiniană într-un „stat observator nemembru” a fost adoptată cu o majoritate confortabilă, dar nu zdrobitoare, de 138 de voturi pentru, nouă împotrivă şi 41 de abţineri.

onu-palestina

Acest nou statut internaţional, care le oferă palestinienilor acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale, constituie o victorie diplomatică majoră. Însă el expune Autoritatea Palestiniană (AP) unor represalii financiare americane şi israeliene.

Înainte de vot, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat că Adunarea Generală urma să semneze „actul de naştere” al statului Palestina.

„Adunarea generală a ONU este invitată astăzi (joi) să producă un act de naştere al statului Palestina în realitatea sa”, a declarat el în faţa reprezentanţilor celor 193 de ţări înainte de vot.
El a declarat că acest vot va constitui „ultima şansă a soluţiei cu două state” (Israel şi un stat palestinian) şi a promis să „încerce să reanime negocierile de pace” cu Israelul, aflate într-un punct mort de peste doi ani.

Preşedintele palestinian a declarat că ziua de joi marchează a 65-a aniversare a adoptării de către ONU a unei rezoluţii, în 1974, privind împărţirea Palestinei între un stat evreu şi unul arab, care a devenit „actul de naştere a statului Israel”.

„Şaizeci şi cinci de ani mai târziu (…), Adunarea Generală se confruntă cu un drept moral (…), cu o datorie istorică pe care este necesar să o îndeplinească fără întârziere” cu scopul de a „menţine şansele păcii”, a subliniat Abbas.

„Nu am venit aici pentru a complica procesul de pace (…), ci pentru a încerca un ultim efort important de a face pace”, a promis preşedintele palestinian.

„Nu căutăm să punem capăt la ceea ce a mai rămas din procesul de negocieri, care şi-a pierdut obiectivul şi credibilitatea, ci să încercăm să reanimăm aceste negocieri şi să pregătim un teren solid (…) în vederea reuşitei lor”, a insistat el.

„Totuşi, mai presus de orice, afirm că poporul nostru nu va renunţa la drepturile sale naţionale inalienabile, definite prin rezoluţiile ONU”, a subliniat Abbas.

„Nu vom accepta nimic mai puţin decât un stat palestinian independent, cu capitala la Ierusalimul de Est, pe tot teritoriul palestinian ocupat în 1967, trăind în pace şi în securitate alături de statul Israel”, a adăugat preşedintele palestinian.

În opinia sa, „comunitatea internaţională are în faţa sa şansa să salveze soluţia cu două state”. „Timpul presează, răbdarea se epuizează iar speranţa scade”, a avertizat el.

Mahmoud Abbas s-a referit în mai multe rânduri, în discursul său, la „recenta agresiune israeliană” împotriva Fâşiei Gaza, care s-a încheiat în urmă cu o săptămână, afirmând că armata israeliană s-a comportat „în mod barbar şi oribil”. „A venit momentul ca lumea să spună în mod clar ajunge cu agresiunea, coloniile şi ocupaţia”, a declarat el.

Benjamin Netanyahu: Mahmoud Abbas a susţinut la ONU un „discurs defăimător şi veninos”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunţat un discurs „defăimător şi veninos” al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.

„Lumea a privit discursul defăimător şi veninos plin de propagandă falacioasă împotriva armatei israeliene şi cetăţenilor Israelului. Cine vrea pacea nu vorbeşte aşa”, a declarat el, citat într-un scurt comunicat al biroului său.

„Decizia ONU (cu privire la noul statut al Palestinei) nu va schimba nimic pe teren. Nu va exista un stat palestinian fără aranjamente care să garanteze securitatea cetăţenilor Israelului”, a adăugat premierul israelian.

„Prezentând cererea lor la ONU, palestinienii au încălcat acordurile cu Israelul, iar Israelul va acţiona ca atare”, a adăugat el.

Netanyahu s-a referit în continuare la Acordurile de la Oslo (1993) care prevăd că o creare a unui stat palestinian este necesar să rezulte în urma unor negocieri de pace israeliano-palestiniene şi nu a unei iniţiative unilaterale.

CRESTINII ORTOTOCSI SI CATOLICI IL PRAZNUIESC,VINERI,PE SFANTUL APOSTOL ANDREI! LA MULTI ANI!

30 nov.

Creştinii ortodocşi şi catolici îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, deoarece a propovăduit creştinismul pe acest teritoriu şi a botezat primii locuitori pe ţărmul apusean al Mării Negre.

Potrivit scrierilor, după porunca lui Iisus de a face cunoscută Evanghelia în lume, lui Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, i-a revenit prin sorţi şi zona Mării Negre, el propovăduind creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad (Constantinopol).

Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare. În felul acesta se explică faptul că episcopia cea mai veche de pe teritoriul României este cea de la Tomis, Constanţa de astăzi.

Odată cu urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Sfântul Andrei a continuat să convertească la creştinism numeroşi localnici. Un ecou negativ la curtea imperială l-a avut puterea de convingere a Sfântului Apostol asupra surorii lui Egheat, Maximilia. Personaj influent, Egheat era numit marele persecutor al creştinilor, iar convertirea surorii lui la creştinism a fost considerată un afront la adresa celor care se închinau în faţa idolilor.

Răzbunarea lui a fost cruntă. Sf. Apostol Andrei a fost pironit pe crucea pe care o purta cu sine, în formă de X. În timpul supliciului s-a stârnit o mare furtună care i-a izgonit pe cei care asistau la cumplita scenă. La rugăciunea Sfântului Andrei, furtuna s-a potolit şi martirul Andrei a trecut la cele veşnice în ziua de 30, anul 87 (după alte surse 97), la vârsta de aproape 90 de ani.

Pe teritoriul ţării noastre au rămas semnele trecerii acestui sfânt: locuinţa din peştera situată pe Valea Casimcei, o alta în localitatea Basarabi-Murfatlar, renumita Fântână a Sfântului Apostol Andrei de la Mănăstirea Dervent, de numele căreia se leagă numeroase minuni, dar şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol Luca, adusă de Sfântul Andrei şi descoperită în Biserica Mănăstirii Nămăieşti din judeţul Argeş.

Moaştele Sfântului Andrei au fost aduse la Constantinopol şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli în anul 357. În timpul Cruciadei a IV-a, Cardinalul Petru de Capua a dus moaştele în Italia, în catedrala din Amalfi. În 1462, în timpul Papei Pius al II-lea, capul Sf. Andrei a fost dus la Roma. De aici, el a revenit în Patras, oraşul martiriului său.

Frate mai mic al Sfântului Apostol Simon, Petru, iniţiat din copilărie să scrie şi să citească Legea şi cărţile profeţilor, Sf. Apostol Andrei a fost un valoros martor la primele cruciade din istoria creştinismului. Scrierile sfinte istorisesc că Sf. Andrei avea chemare spre înţelegerea tainelor dumnezeieşti.

%d blogeri au apreciat asta: