Arhiva | Ianuarie, 2013

UASCERISTA ALINA MUNGIU DE LA BERLIN,SLUGA FIDELA A LUI BASESCU DA INDICATII CA PE TIMPUL „RAPOSATULUI”CNA-ULUI!

31 Ian

Alina Pippidi: CNA să interzică politicienilor să deţină televiziuni.

13112821571289488946Alina mungiu pippidi (15)

Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România, comentează pe romaniacurata.ro după criticile apărute pe marginea raportului MCV.

Invită la “verificarea semnificației termenilor”, vezi independența presei, și încearcă să convingă prin următorul exemplu:

“Dacă eu, om trimis în judecată pentru corupție, angajez pe unul să publice un pamflet în care atac pe acuzatorul și judecătorul meu se cheamă că acela face presă?

Cataloghează apoi ca inadmisibilă situația ca “o televiziune care aparține unui lider din coaliția de guvernare”(…) să atace membri în CSM, judecători la Curtea Supremă sau Curtea Constituțională.

Și, ca să nu existe nici un dubiu, Dan Voiculescu este aici nominalizat, fiind ironizat după decizia politicianului de a renunța la imunitatea parlamentară, implicit de a demisiona din Senat.

“Cred că este esențial ca justiția să acționeze liber, fără nicio presiune, fără nicio îngrădire. Pentru a preveni orice speculație, anunț ferm că, până când nu va exista o hotărâre a justiției în acest dosar, nu voi mai accepta nicio funcție publică”, scria Dan Voiculescu într-o postare pe blogul personal după decizia de a demisiona din Senant.

În “spiritul” intențiilor afirmate de politician, Alina Mungiu-Pippidi vine cu propria soluție în „sprijinul USL” și îi propune lui Voiculescu “să scoată pe piață televiziunea de știri”.

“CNA sa interzica oamenilor politici sa mai detina, direct sau prin interpusi, organe media. Putem da rapid o lege ca sa impresionam Comisia Europeana si pe noi insine. Iar OTV sa ramina inchis, ca daca si presa falita se cheama ca e independenta inseamna ca nu mai stim sensul cuvintelor.

Cine vrea sa cumpere Antena3? Ca am auzit ca dl. Voiculescu vrea sa ajute USL, eliminind orice banuiala ca un lider de partid fuge de judecata de la o instanta la alta si isi compromite organele media in interes propriu si contra justitiei. Si ca atare se pregateste sa scoata pe piata televiziunea de stiri. Voi ati auzit altceva? Sau aveti alta parere?”, încheie Alina Pippidi.

Miercuri, Comisia Europeană a prezentat raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV pe justiție.

În premieră însă, raportul remarcă „hărţuirea” unor „oficiali-cheie, judecători şi nu numai” în mass-media.

„Am avut multe cazuri, nu doar unul sau două, ci un număr destul de mare de cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel, judecători şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire, intimidare, prin intermediul presei”, a susţinut Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

„Nu mă apuc acum să spun cutare sau cutare ziarist sau publicaţie, însă ceea ce s-a constatat a fost că am primit plângeri de la tot felul de la organisme din domeniul reformei justiţiei. Avem mai multe exemple din partea anumitor persoane care ne-au semnalat aceste lucruri. Au fost semnalate aceste chestiuni şi de aceea acest fragment se regăseşte în raport şi din acest motiv se face trimitere, de pildă, la CNA”, a adăugat Gray.

TRAIAN BASESCU A CERUT UN BUGET MAI MARE PENTRU SALARII,COMISIILE DE BUGET-FINANTEALE PARLAMENTULUI -IAU ZIS „PAS!”

31 Ian

Comisiile de buget-finanţe au avizat, joi, bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 în forma propusă de Guvern, deşi reprezentanta Preşedinţiei, Andreia Iana, a arătat că suspendarea din 2012 a afectat bugetul de salarii, pentru aproape două luni nefiind achitate salariile celor destituiţi.

traian-basescu-ghimpele8-630x535

Andreia Iana, ordonator de credite pentru Administraţia Prezidenţială, a precizat la şedinţa comisiilor de buget-finanţe că bugetul Administraţiei Prezidenţiale în forma prezentată de Guvern este mai mic faţă de anul 2012 cu 4,5%.

Ea a vorbit despre salariile personalului angajat la Administraţia Prezidenţială şi despre faptul că trebuie acoperite creşterile salariale.

„Anul 2012 a avut acea procedură de suspendare care a afectat bugetul de salarii, pentru că oamenii au fost destituiţi, departamentele s-au diminuat. Deci, a fost o lună şi ceva de zile, două în care nu s-a putut, nu au fost salarii, nu s-au făcut cheltuieli. Şi să mai luăm în considerare faptul că, fiind o instituţie foarte mică, fiecare om îşi pune amprenta în faza de cheltuieli salariale. Fiecare om contează”, a arătat Iana.

Ea a arătat că în iunie a fost o creştere salarială de 8% pe care instituţia a trebuit să şi-o acopere singură, deoarece nu a primit nicio creştere suplimentară în 2012, iar în 2013 trebuie acoperită creşterea de salarii de 7,4%, care afectează anul 2013.

De asemenea, Andreia Iana a mai spus că au fost persoane aflate în concendiu pentru creşterea copilului care nu a afectat bugetul anului 2012, dar care s-au întors la serviciu în 2013 şi trebuie salarizate. Ea a precizat că afectează bugetul pe 2013 şi persoanele aflate în detaşare în 2012.

Ea a precizat că Administraţia Prezidenţială a solicitat un buget mai mare la salarii şi că varianta propusă de Ministerul de Finanţe acoperă „cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie”.

„Bugetul care e propus, noi am solicitat un buget mai mare la salarii, această variantă finală pe care a propus-o Ministerul Finanţelor acoperă cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie. Acestea sunt salariile pe care noi le avem acum în buget”, a precizat Andreia Iana.

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 a fost adoptat de deputaţii şi senatorii din Comisiile de buget-finanţe cu 21 de voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” şi o abţinere, în forma propusă de Guvern, nefiind aprobat niciun amendament.

Bugetul propus Administraţiei prezidenţiale pentru anul 2013 este de 26.009.000 lei, în timp ce pentru anul 2012 a avut un buget alocat de 27.256.000 lei, iar execuţia preliminată a fost de 22.457.000 lei.

DE LA PETRU GROZA LA TRAIAN BASESCU,STATUL ROMAN ESTE TEPAR-ACTELE BURSEI „BURGHEZO-MOSIERESTI” LA SECRET!

31 Ian

Spre deosebire de proprietarii de case, terenuri si fabrici deposedati de regimul comunist, carora fie li s-au restituit bunurile nationalizate, fie au fost despagubiti cu bani sau cu actiuni la Fondul Proprietatea, posesorii de titluri de stat romanesti neonorate la plata, emise in perioada 1889-1945, nu s-au bucurat de nicio masura reparatorie din partea autoritatilor. Acestia primesc acelasi raspuns mecanic din partea Ministerului Finantelor, care, invocand un decret comunist din 1948 ramas neabrogat, le spune ca „nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor in legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.

statul-tepar-de-la-petru-groza-la-traian-basescu-2

Dupa indelungi ezitari si tergiversari, clasa politica a decis sa condamne comunismul. Si, ca proba a bunelor sale intentii, a emis Legile 10/2001 si 247/2005, care prevad masuri reparatorii pentru proprietarii de imobile sau alte active confiscate abuziv de catre statul comunist. Pe aceasta baza legala, mostenitorii industriasilor interbelici Nicolae Malaxa si Max Auschnit au primit titluri de despagubire in valoare de peste un miliard de lei, convertite ulterior in actiuni la Fondul Proprietatea, din care mai bine de 100 de milioane de lei reprezinta despagubiri pentru actiunile detinute la „Uzinele de Fier si Domeniile din Resita”.

Actele Bursei „burghezo-mosieresti” – la secret.

Teoretic, orice actionar al unei societati anonime interbelice poate fi despagubit, dar cu conditia sa figureze in registrul actionarilor la data de 11 iunie 1948, atunci cand a intrat in vigoare Legea 119, prin care se nationalizau cele mai importante proprietati industriale. Din pacate, „in numeroase cazuri, oameni care au avut calitatea de actionar nu o pot dovedi, pentru ca documentele ce o atestau fie au fost distruse, fie s-au pierdut”, precizeaza Corin Trandafir, partener la „Rubin – Meyer, Doru & Trandafir”, casa de avocatura care i-a reprezentat pe mostenitorii lui Malaxa.
Acum, bineinteles ca autoritatile pot pune placa cu „nu gasim registrul” oricarui actionar care n-are in spate un grup puternic de lobby. Cand, de fapt, normal ar fi ca registrele de actionariat sa poata fi consulate de oricine ca un act de restituire a istoriei capitaliste interbelice.

„Unde-i lege, nu-i tocmeala”. Dar unde e legea?

Si totusi, in cazul titlurilor de proprietate se poate admite ca exista un minimum de legislatie menita sa repare consecintele legii nationalizarii, chiar daca urmasii proprietarilor si actionarilor sunt despagubiti, prin Fondul Proprietatea, cu active purtatoare de risc. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre titlurile de credit pe baza carora statul s-a imprumutat de la cetateni, uitand, ulterior, sa inapoieze banii creditorilor interni. Aici nu exista decat vid legislativ.

Cu alte cuvinte, de cei care au avut curajul sa imprumute statul pe 30 (Imprumutul Reintregirii din 1941) sau 40 de ani (Renta Unificata 4½%–1941 Amortibila) si ar fi trebuit sa incaseze cupoane de dobanda pana in 1970-1980 nu-si mai aminteste nimeni. Chiar daca atunci, la fel ca si acum, investitorilor li s-a spus ca statul e cel mai sigur debitor!

Chestiunea e cu atat mai dificila cu cat nu prea exista fire de tras, pentru ca legile prin care statul a decis sa-i lase pe creditorii interni cu buza umflata nu sunt de gasit in vreo baza de date legislativa. O modalitate de a viziona respectivele actele normative este fie sa cauti la o biblioteca publica monitor cu monitor, fie sa te duci la Ministerul Finantelor Publice (MFP) cu titluri de stat din podul bunicului si sa ceri sa fii despagubit, pentru a afla pe ce baza legislativa vei fi refuzat.

Finantele dau acelasi raspuns din 2005 incoace

Evident, cea de-a doua varianta se dovedeste mai rapida. In consecinta, redactezi cererea de despagubire, mentionezi cat mai multe titluri pe care le avea bunicul – cum ar fi Imprumutul Improprietaririi 5% din 1922, Imprumutul Intern de Consolidare 3% din 1935, Renta Unificata 4½%-1941 Amortibila sau Imprumutul Refacerii Nationale din 1945 – dupa care astepti „verdictul” de la Directia Generala de Trezorerie si Datorie Publica din cadrul MFP.

Raspunsul este unul tip, pe care l-a primit si deputatul Adrian Moisoiu, la interpelarea sa din 30 mai 2005, cand a cerut despagubirea posesorilor de chitante-titlu pentru Imprumutul Apararii Nationale din 1944: „La data de 1 mai 1947 a fost promulgata Legea nr. 142 pentru amortizarea datoriei publice interne, publicata in Monitorul Oficial nr. 98 din 1 mai 1947, care face referire si la titlurile rentelor datoriei publice mentionate. Art. 3 al acestei legi prevede ca «Plata titlurilor amortizate prin efectul acestei legi incepe pe ziua de 1 mai 1947, data la care sumele reprezentand valoarea integrala a titlurilor la dispozitia detinatorilor pot fi incasate in termen de doua luni, contra prezentarii titlurilor». Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 1 iulie 1947 s-au varsat intr-un fond la Casa de Depuneri. In conformitate cu Decretul nr. 124/1948, pentru deblocarea fondului si plata titlurilor de rente amortizate prin Legea nr. 142, publicata in Monitorul Oficial din 1 mai 1947 si pentru chemarea la plata a rentelor perpetue emise de stat, care a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 154 din 7 iulie 1948, se prevede ca «Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 15 august 1947 pot fi incasate in termen de un an de la data prezentei legi contra prezentarii titlurilor la ghiseele platitoare». Intrucat suma corespunzatoare titlurilor de valoare mentionate nu a fost incasata in termenul legal, acestea s-au prescris, conform prevederilor art. 2, alin. 2 din Decretul nr. 124/1948: «Prin derogare de la orice dispozitiuni legale contrarii, titlurile neprezentate la plata inlauntrul acestui termen se prescriu, iar sumele corespunzatoare vor fi facute venit la Tezaur». Mentionam ca, in prezent, nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor in legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.

La primirea acestei rezolutii, deputatul Moisoiu a exclamat: „Daca este vorba de restitutio in integrum, asa cum procedati cu diversele cladiri, bunuri imobiliare, nu credeti de cuviinta ca, de fapt, ar trebui sa existe o restitutie si a acestor titluri?!”. Noi adaugam ca, fiind incalcate flagrant „regulile jocului”, prevazute in prospectele de emisiune, investitorul in bonduri suverane ar fi fost pe deplin indreptatit sa mearga in fata unui tribunal international si sa ceara insolventa statului roman.

Cine nu-i gata (intr-un an), il iau cu lopata!

Trecand peste mirarea legitima a parlamentarului si justificata cerere de insolventa, important este ca am aflat in ce monitoare oficiale gasim Legea 142/1947 si Decretul 124/1948. Si citind integral primul act normativ, am descoperit ca, daca mergem mai departe de art. 3 invocat in raspunsul oficial, la art. 4 litera c, se observa ca doua emisiuni de titluri ale datoriei publice – Renta unificata 4% si 4½% din 1941 – beneficiaza de regim special: „Se platesc pe valoarea stabilita in conditiunile prevazute in prospectele de emisiune ale acestor doua rente …”. Asta ar insemna ca respectivele titluri ar trebui sa urmeze scadentarul din tabelul de amortisment, din care rezulta ca dupa amortizari semestriale succesive ale valorilor si cupoanelor ce constituie capitalul de amortizat, bondurile ajung la maturitate la 1 aprilie 1981.

E adevarat ca in Decretul 124/7 iulie 1948 se spune ca sumele aferente obligatiunilor suverane neincasate pana la 15 august 1947 vor fi achitate in termen de maximum un an „de la data prezentei legi”, altfel detinatorii pierzand valoarea lor. Insa titlurile incluse in Renta unificata 4% si 4½% din 1941 nu fac obiectul fondului special „constituit in virtutea art. 3 din Legea nr. 142 din 1947, de Ministerul Finantelor la Casa de Depuneri” – blocat prin Legea 287 pentru reforma monetara din 16 august 1947, deblocat prin Decretul 124/1948 – fiindca, potrivit art. 4 litera c din Legea 142/1947, se platesc in „conditiunile prevazute in prospectele de emisiune”.

Fireste ca raspunsul la a doua cerere, legata strict de Renta unificata 4½%-1941, e tot negativ: In privinta titlurilor Rentei unificate 4½% 1941, „suntem de acord asupra faptului ca acestea au fost tratate cu titlu de exceptie la art.4 lit.c din Legea nr. 142/1947, insa caracterul exceptional instituit la art. 4 poarta doar asupra valorii acestora si nu asupra modalitatilor concrete de rambursare, care, asa cum aratam in adresa noastra precedenta, au fost tratate in mod global prin Decretul nr. 124/1948 (…) unde se prevede ca «Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 15 august 1947, pot fi incasate in termen de un an de la data prezentei legi (…)», raportate la prevederile art. 2, alin. 2 din Decretul nr. 124/1948: «Prin derogare de la orice dispozitiuni legale contrarii, titlurile neprezentate la plata inlauntrul acestui termen se prescriu, iar sumele corespunzatoare vor fi facute venit la Tezaur».

Dat fiind epuizarea cailor amiabile, daca cineva doreste sa atace in justitie statul roman ii putem pune la dispozitie un titlu de credit la purtator aferent Rentei unificate 4½% – 1941 Amortibila. Asta cu precizarea ca, in plus, in perioada de pana la scadenta obligatiunilor (1981), posesorii titlurilor s-au gasit in imposibilitatea de a le lombarda, adica de a le pune sub forma de garantii pentru a obtine imprumuturi de la BNR sau CEC, asa cum scrie pe respectivele efecte ale datoriei publice.

Statul poate fi dat in judecata la CEDO

„Prin Decretul nr. 124/1948, titlurile emise de stat in favoarea particularilor, pentru a putea fi valorificate de titularii lor, trebuiau sa fie incasate intr-un termen de maximum un an. Aceasta dupa ce, prin Legea nr. 142/1947, titlurile de stat erau declarate amortizate la 1 mai 1947, cu foarte putine exceptii. Aceste prevederi constituie o grava atingere adusa drepturilor titularilor acestor titluri emise de stat, fiind o intruziune in sfera raporturilor juridice de drept privat, prin care era afectata insasi natura juridica a acestor instrumente, intrucat esenta lor este ca titularii beneficiaza de libertatea de alegere a momentului in care le vor valorifica”, a explicat, pentru Finantistii, avocatul Nicolae-Horia Tit, asistent universitar la Facultatea de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.

Potrivit lui Tit, Legea 10/2001 privind retrocedarile nu face referire la aceasta situatie juridica si nici la posibilitatea repararii pagubelor suferite de cei care nu au putut sa-si valorifice titlurile emise de stat in termenul de prescriptie de un an impus in mod abuziv prin Decretul 124/1948. Din cauza acestui fapt, Romania risca condamnari la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), condamnari care ar implica cu siguranta despagubiri importante in bani pentru cei prejudiciati astfel. „Nu este vorba despre o condamnare pentru o actiune, ci pentru inactiunea statului roman, intrucat, in jurisprudenta CEDO, notiunea de obligatie pozitiva a statelor membre ale conventiei implicaapentru acestea obligativitatea de a lua toate masurile necesare in vederea protejarii drepturilor fundamentale ale cetatenilor”, spune Tit.

In opinia acestuia, ca si cei carora le-au fost confiscate bunurile imobile, posesorii titlurilor de credit emise de stat au suferit si ei o ingerinta majora in sfera drepturilor lor, drepturi care trebuie reparate. „Mai mult, excluzand aceasta categorie de persoane, statul opereaza, in ceea ce le priveste, o adevarata obstructionare a liberului acces la justitie, intrucat, neexistand o reglementare in baza careia sa isi poata revendica aceste valori mobiliare, conform practicii instantelor romane, actiunile introduse totusi ar fi respinse ca prescrise sau inadmisibile, crescand astfel si mai mult riscul condamnarilor viitoare ale Romaniei in fata CEDO”, conchide avocatul iesean.

Abuzuri fiscale, dar si monetare

Sa recapitulam. Desi comunismul a fost infierat implicit pe seama a doua legi care au permis, printre altele, despagubirea urmasilor lui Malaxa si Auschnit sau a familiei regale, nu acelasi principiu a actionat si in cazul detinatorilor de titluri de credit ale statului, chiar daca aici restitutio in integrum era mai simplu de realizat, nefiind vorba de active ce nu mai exista, ci doar de lichiditate. In ceea ce priveste termenul extrem de scurt in care au fost chemate la plata obligatiunile, iar apoi prescrise, unor posesori le-a fost teama sa-si recupereze creantele, iar altii pur si simplu n-au aflat de actele normative cu pricina, fiindca informatia nu circula la fel de rapid ca in zilele noastre.

Oricum, putinii care si-au recuperat banii in perioada mai-iunie 1947 i-au pierdut imediat, odata cu stabilizarea monetara din luna august a aceluiasi an, in vreme ce aceia care au decis sa-si recupereze sumele investite in urma „ultimatului” dat prin Decretul 124/1948 au ramas tot fluierand a paguba, in urma stabilizarii din 1952.

Orice economist cu pretentii, cand e intrebat cum califica o lege care incalca un prospect de emisiune a unui titlu de stat, spune imediat ca-i vorba de o frauda. Fenomen care, din pacate, continua, din moment ce functionarii statului isi pot extrage raspunsul catre cei care solicita despagubiri tot din actele normative care i-au deposedat fraudulos pe detinatorii de titluri ale datoriei publice interne. Aratand ca, de fapt, statul roman nu s-a reformat, ci a ramas incremenit in flagrant, cu mana in buzunarul cetateanului. Daca s-ar judeca toate asa, ar trebui sa ramana nationalizate si imobilele, pentru ca nici Legea 119/1948 nu a fost abrogata.
Despagubirea proprietarilor deposedati de regimul comunist cu active purtatoare de risc – actiuni la Fondul „Proprietatea” – „nu este o metoda de privatizare sau de restitutie, ci o incercare de a mai pacali o tura proprietarii legitimi ai resurselor”, avertizeaza profesorul universitar Bogdan Glavan.

Putini au fost aceia care au indraznit sa-si recupereze banii dupa razboi, fiindca majoritatea titlurilor de stat pe care ne-am uitat au cupoanele de dupa 1946 sau 1947 ramase langa talon, dovada ca lumea a crezut, atunci cand au venit comunistii, ca nu vor mai pleca niciodata. La distanta de sase decenii, se vede ca au avut dreptate.

Remes a modificat dobanda retroactiv, invocand anul bisect!

Pe 14 martie 2000, cu o luna inainte de scadenta unei emisiuni de titluri de stat in valuta cu data de subscriere 15 aprilie 1999, ministrul finantelor de la acea data, Decebal Traian Remes, a emis un ordin care modifica baza de calcul a dobanzii respectivelor titluri. Motivul invocat era acela ca respectiva baza de calcul fusese stabilita initial pentru un an reprezentand 365 de zile, in vreme ce anul maturitatii (2000), fiind an bisect, avea 366 de zile! Decizia ministrului a fost luata in pofida prevederilor din prospectul de emisiune, in care nu exista niciun fel de mentiune din care sa rezulte ca acesta ar putea fi modificat in vreun fel pe parcursul perioadei de maturitate.

Simplii cetateni nu au putere de negociere

Istoria economica arata ca, in vreme ce creditorii straini ai statelor intrate in incapacitate de plata ajung, mai devreme sau mai tarziu, sa-si recupereze banii, cetatenii si institutiile autohtone raman, cel mai adesea, doar cu paguba. Acest lucru este demonstrat chiar de cazul obligatiunilor romanesti analizat de noi.

Astfel, in timp ce creditori autohtoni nu s-au bucurat de nicio masura reparatorie, celor straini (reprezentand de cele mai multe ori banci importante) le-au fost inapoiati, in timp, banii, in urma unor demersuri diplomatice. In perioada 1959-1972, au intrat in vigoare nu mai putin de 12 acorduri semnate de Romania, prin care se reglementau probleme financiare aflate in suspensie, respectiv cu Franta (1959), Statele Unite (1960), Marea Britanie (1960), Danemarca (1960), Austria (1965), Turcia (1965), Norvegia (1966), Grecia (1966), Olanda (1967), Belgia (1971), Canada (1971) si Italia (1972).

GUVERNATORUL STRAIN AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU NU VA FACE AFIRMATII PANA NU „VA STUDIA”MCV-UL .C.E.!

31 Ian

Traian Băsescu nu a dorit să comenteze, miercuri, raportul privind Mecanismul de Comunicare şi Verificare pe justiţie, dat publicităţii de Comisia Europeană, precizând că vrea să studieze mai întâi atent documentul.

basescu-mesaj-de-la-bruxelles-sunt-sigur-ca-cei-588-de-intelepti-din-parlament-vor-judeca-bugetul-tinand-cont-de-prioritatile-europei-18437964

„Nu aş vrea să fac niciun fel de afirmaţii până nu studiez atent şi raportul pe Justiţie şi declaraţiile”, a declarat Traian Băsescu, la întoarcerea din vizita efectuată în America Latină, întrebat de raportul MCV.

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Raportul suplimentar analizează progresele realizate de România în ultimele şase luni în legătură cu recomandările incluse în raportul din iulie 2012.

ECONOMISTUL SEF AL ROMANIEI TRAIAN BASESCU SI PIATA DE DESFACERE MONDIALA!

31 Ian

Traian Băsescu a declarat, miercuri, la sosirea din deplasarea în America Latină, că acesta este momentul pentru industriile româneşti care nu îşi găsesc piaţă în România să iasă în afara teritoriului naţional, iar ţări ca Peru poate fi o astfel de piaţă.

traian_basescu_04953400

„Aş vrea să fie şi un semnal pentru industria românească legat de faptul că sunt soluţii pentru consolidarea acelor industrii care nu-şi găsesc neapărat o piaţă în România, o piaţă suficientă în raport cu capacitatea lor şi că momentul în care să ieşim din teritoriul naţional este acesta, legat de America Latină. Acesta este momentul. Ţările punte sunt uşor de identificat şi Peru este una din aceste ţări”, a spus Băsescu.

El a dat ca exemplu în acest sens industria de material rulant, cu fabrica de vagoane Astra de la Arad, care ar putea să deschidă, în cooperare cu firme din Peru, o linie de asamblare a componentelor produse în România.

„Pentru că avem industrii care au nevoie de expansiune. N-o să vă vorbesc de toate aceste zone, dar câteva, pentru înţelegere, să nu fie considerată o exagerare afirmaţia că avem industrii care au nevoie de expansiune în alte spaţii. Spre exemplu, industria de material rulant din România. Producem vagoane performante, după ce s-a trecut pe boghiurile Y-32, vagoane performante şi de călători şi de marfă, avem fabrică de boghiuri la Balş, dar nu reuşim să vindem vagoane decât pe ici, pe colo, la Calea Ferată Română. Cei care aţi văzut uzinele din Arad am convingerea că sunteţi impresionaţi de potenţialul care există acolo sau fabrica de vagoane de marfă de la Caracal. Este un potenţial excepţional, dar nu avem o piaţă, din două motive: în Europa, foarte mulţi furnizori de vagoane concurează în această industrie şi, doi, exportul de vagoane, spre exemplu, în America Latină”, a argumentat Băsescu.

El a arătat că soluţia de deschidere de linii de asamblare de componente în America Latină este indicată şi de faptul că vagoanele finite sunt greu de transportat pe mare.

„Imaginaţi-vă o navă care încarcă vagoane de cale ferată. Acest tip de marfă, vagoanele de cale ferată, ocupă foarte mult spaţiu, sunt extrem de costisitor să fie ancorate, pentru că ai de trecut Atlanticul, trebuie să le fixezi foarte bine şi rezultă un cost de transport foarte mare, care scoate, practic, din competiţie industria românească. Care este soluţia? Soluţia corectă sunt companii mixte româno-peruane, linii de asamblare în Peru, cu contribuţia locală, atât cât este ea. Poate pot pune la dispozitie tablă, poate geamuri, dar componentele, motoarele electrice, boghiurile, sistemele de frânare, toate s-ar produce în România, în vederea asamblării acolo. Asta înseamnă locuri de muncă aici şi export de produs finit în America Latină”, a spus Băsescu.

El a arătat că această expansiune a companiilor româneşti spre zone ca America de Sud nu se poate face fără susţinerea EximBank, dar şi cea politică.

„Deci, cred că marile companii româneşti, susţinute de EximBank, repet, fără susţinerea EximBank, această expansiune nu se poate produce, dar acordul pe care l-au semnat cu Banca Naţională din Peru îmi arată că EximBank este pregătit pentru astfel de susţineri. (…) Deci parte din industriile din România, pentru a creşte şi a se menţine, trebuie să treacă la o expansiune susţinută de stat”, a arătat Băsescu.

El a adăugat că a convenit cu preşedintele peruan încheierea unui parteneriat strategic la care vor lucra ministerele de externe din cele două ţări. Băsescu a arătat că economia din Peru este complementară cu cea a României, având nevoie de transfer de tehnologie industrială din ţara noastră, dar şi pentru că de la 1 martie va intra în vigoare Acordul de liber schimb încheiat de Lima cu UE.

Peru a încheiat în iunie 2012, alături de Columbia, un Tratat de Liber Schimb cu UE, ratificat în decembrie de Parlamentul European şi legislativul de la Lima. România a semnat Tratatul la 31 mai 2012, urmând a fi ratificat de către Parlament.

Peru, ca şi celelalte ţări din America Latină, trece printr-o perioadă de boom economic. Ţara are o populaţie de 30 de milioane de locuitori, a avut un PIB de 177 miliarde dolari SUA în 2011, având o creştere economică de 6,8% în acelaşi an, pentru 2012 fiind estimată de asemenea la peste 6%.

Principala provocare social-economică a acestei ţări o reprezintă reducerea sărăciei populaţiei. Dacă în 2004 se estima că aproape 50% din populaţie era sub pragul sărăciei, în 2012 procentul scăzuse la circa 30%.

Vizita oficială efectuată la Lima luni şi marţi de preşedintele Băsescu este prima a unui şef de stat român în această ţară după 40 de ani.

Schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat în 2011 şi 2012 (primele 11 luni) la circa 5,6 milioane de dolari, faţă de un nivel de aproape 30 milioane dolari atins în 2008.

RITA ORA – RADIOACTIVE!

31 Ian

BRITNEY SPEARS – RADAR!

31 Ian

%d blogeri au apreciat asta: