Arhiva | 6:46 pm

GUVERNATORUL STRAIN TRAIAN BASESCU S-O INTILNIT JOI CU BOCUL SAU PREMIERUL VICTOR TONTA.TEMA:BUGETUL PE 2013 SI VIZITA FMI!

3 ian.

Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au avut, joi, o întâlnire, discuţiile vizând, conform Preşedinţiei, chestiuni legate de bugetul pe anul 2013, iar, potrivit Guvernului, s-a vorbit despre apropiata vizită a delegaţiei FMI şi alte teme de importanţă pentru anul 2013.

p

Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au avut o întrevedere astăzi, la Palatul Cotroceni, care a durat mai bine de o oră şi jumătate şi în cadrul căreia s-au discutat chestiuni legate de bugetul României pe anul 2013 şi de finanţarea deficitelor”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

De asemenea, Guvernul a remis presei un comunicat conform căruia „primul-ministru Victor Ponta a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele României Traian Băsescu pe tema apropiatei vizite a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti”.

„În cadrul acestei întâlniri s-au abordat şi alte teme de importanţă pentru anul 2013”, se mai arată în comunicat.

Guvernul mai precizează că „întâlnirea s-a desfăşurat în cadrul instituţional normal Guvern-Preşedinţie”.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional condusă de Erik de Vrijer se va afla la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a şi a 8-a evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuţie fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară.
FMI a întrerupt misiunile de evaluare după luna septembrie a anului trecut, motivând că doreşte să discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat după alegerile parlamentare din luna decembrie. Totuşi, în noiembrie a fost prezentă o misiune tehnică, în timpul căreia experţii FMI au analizat performanţele economice şi bugetare, fără a face însă niciun fel de declaraţii publice şi fără un raport către consiliul director al Fondului.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009, şi urmează să se finalizeze în lunile martie-aprilie ale acestui an.

Fostul ministru de finanţe Florin Georgescu declara, însă, în luna noiembrie, că Guvernul intenţionează să negocieze chiar din luna ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiţionalităţile nerealizate curprinse în actuala înţelegere, care ar urma să fie închisă înainte de termen.

Reclame

PUPINCURISTUL BASIST CRISTIAN PREDA DESPRE PD-L:DMNEZEU CU MILA!

3 ian.

Europarlamentarul fost PDL Cristian Preda susține într-un interviu acordat RFI că perioada de două luni stabilită pentru analiza internă în partid privind alegerile parlamentare este doar o tactică a liderilor democrat-liberali de a-și consolida poziția și de a-și pregăti o confirmare a lor, acuzând, totodată, și atitudinea “denigratoare” a acestora față de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

cristian_preda_9_55221700_85882100

Cristian Preda dă de înţeles că analiza internă din PDL în privinţa alegerilor parlamentare durează prea mult: “Eu şi Sever Voinescu am făcut această analiză şi am constatat că 30%, cât ne-am propus noi nu-i egal cu 16%, cât am obţinut împreună cu aliaţii noştri din Alianţa România Dreaptă. Partidul se pregăteşte să facă o analiză şi probabil că în următoarele zile, sper acest lucru, se va anunţa un calendar al întâlnirilor actualei conduceri cu filialele, pentru că s-a convenit ca rezultatele să fie vreo două luni discutate filială cu filială, într-un soi de circuit al conducerii în teritoriu. În fine, asta a fost soluţia. Nu mi se pare că e o soluţie bună şi vom vedea la sfârşitul lui februarie, când în principiu e programată o reuniune a CNC dacă în urma acestei analize se va face sau nu şi o Convenţie, un congres”, a apreciat, joi, europarlamentarul PDL.

Întrebat dacă analiza durează prea mult, Cristian Preda a răspuns: “Păi, toată lumea a înţeles ce s-a întâmplat! De ce două luni? În principiu, e vorba de două luni în care cei care nu vor să plece din fruntea partidului încearcă să-şi consolideze poziţia şi să pregătească o confirmare a lor, fie pe calea Convenţiei, fie pe calea unui acord tacit, “suntem cei mai buni, cine să ne înlocuiască?”. Sunt fraze pe care le-am auzit deja în Colegiul Director. Nu fac pronosticuri. Eu am tras concluziile şi… Dumnezeu cu mila!”.

Despre organizarea unui viitor Congres al PDL în primăvară, Cristian Preda este sceptic, însă recomandă colegilor săi să găsească un candidat urgent la președinție, care să candideze împotriva liderului PNL Crin Antonescu.

“Nu ştiu dacă va exista cu adevărat o Convenţie. Cred că există nişte urgenţe în momentul ăsta pentru Partidul Democrat Liberal şi urgenţa cea mai clară este cea legată de un candidat la prezidenţiale. Noi tot spunem că Antonescu nu-i bun, dar lumea aşteaptă să spunem şi pe cine îi vom opune lui Antonescu! Mai există, ca urgenţă secundă, dacă vreţi, pregătirea pentru viitorul test electoral, care e testul alegerilor europene de la anul. Plus, legat de asta, pentru că premierul a sugerat acest lucru, e posibil ca împreună cu alegerile europene să se facă dacă se ajunge la restructurarea pe regiuni a teritoriului administrativ, la alegerile regionale”, a atras atenția europarlamentarul, criticând, de asemenea, și ”atitudinea multora dintre liderii PDL faţă de Răzvan Ungureanu”, care “a urmat mai degrabă linia Antena 3 a denigrării şi a stigmatizării, decât linia unei solidarităţi, care să-l susţină într-o asemenea cursă! Deci lucrurile trebuie clarificate”.

Cristian Preda nu este la prima ieșire împotriva “fățărniciei” celor din PDL. La jumătatea lunii decembrie, europarlamentarul reclama faptul că a primit amenințări cu excluderea dacă mai vorbește în afara partidului Preda a spus că a fost avertizat să nu mai vorbească împotriva PDL.

UASECERISTUL CRISTIAN PREDA FOST PD-L DE FRICA CA VA FI PRIPONIT PENTRU INALTA TRADARE,II CERE LUI BASESCU SA NU ACCEPTE PROPUNERILE DE PROCURORI FORMULATE DE MINISTRUL JUSTITIEI,MONA PIVNICERU!

3 ian.

Cristian Preda îî cere preşedintelui să nu accepte propunerile de procurori formulate de ministrul Justiţiei.

c

Cristian Preda îi cere preşedintelui Traian Băsescu să nu accepte propunerile privind procurorul general şi procurorul-şef al DNA. Cei doi au primit aviz negativ din partea CSM. Europarlamentarul PDL spune pe de altă parte la RFI că „nu ne permitem să facem pe năzuroşii şi pe aroganţii în raport cu UE” şi că „în general, ar fi bine, ar fi sănătos, pentru România în primul rând, ca în chestiunile europene să nu mai asistăm la ruptura penibilă pe care am văzut-o anul trecut”.

Cristian Preda îi solicită preşedintelui să respingă propunerile de procurori făcute de ministrul Justiţiei: „Mă aştept şi chiar îmi îngădui să-i solicit, în numele interesului public, să nu accepte propunerile pe care i le-a făcut ministrul Justiţiei, doamna Pivniceru, referitor la procurorul-şef al DNA şi la procurorul general. Cred că preşedintele trebuie să urmeze mai degrabă avizul CSM, care a cerut alţi candidaţi, practic, a spus că nu e în regulă ca propunerile făcute de ministru să treacă”.

Eurodeputatul PDL se aşteaptă de asemenea „ca preşedintele să fie foarte ferm, în chestiunea justiţiei, în genere şi să-i spună doamnei Pivniceru că nu trebuie să dea telefoane în diverse procese, să caute diverşi judecători”.

„Să nu facem pe aroganţii în relaţia cu UE”

Pe de altă parte, Cristian Preda crede că „în general, ar fi bine, ar fi sănătos, pentru România în primul rând, ca în chestiunile europene să nu mai asistăm la ruptura penibilă pe care am văzut-o anul trecut, de la reprezentare, la conţinutul reprezentării, ca să zic aşa, la conţinutul prezenţei noastre europene. Anul 2013 va fi un an greu pentru Uniune, o anunţă şi europenii, o anunţă şi partenerii noştri de peste Ocean, americanii şi cred că nu ne permitem să facem pe năzuroşii şi pe aroganţii în raport cu Uniunea Europeană şi de asta cred că o aprofundare a discuţiilor în chestiunea europeană, în plan intern şi nu stimularea unei lupte stupide ar fi un lucru foarte bun şi pentru preşedinte şi pentru premier”.

LeANN RIMES -CAN’T FIGHT THE MOONLIGHT!

3 ian.

THE CORRS – BREATHLESS!

3 ian.

SARAH BRIGHTMAN – HIJO DE LA LUNA CON LETRA!

3 ian.

SARAH BRIGHTMAN – HAREM!

3 ian.

%d blogeri au apreciat asta: