ALTA DIVERSIUNE MADE LATRINA PORTOCALIE OTEVISTA ROTV:MARIA BASESCU GRAV BOLNAVA!

9 ian.

Soția președintelui Traian Băsescu, Maria, are probleme la coloana vertebrală, după cum chiar șeful statului a spus.

maria_si_traian_basescu-300x210

Maria Băsescu a declarat, pentru România TV, că are dureri la coloană. Se pare că problemele de sănătate ale Mariei Băsescu sunt chiar mai grave decât cele ale lui Traian Băsescu.

“Are probleme ceva mai mari cu coloana decât am eu”, a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu a fost operat de hernie de disc, în urmă cu mai mulţi ani, la o clinică din Viena.

În urmă cu câţiva ani, Maria Băsescu spunea că este o femeie sănătoasă şi activă, care face echitaţie, dar şi treburi gospodăreşti.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că deţine o poliţă de asigurare de sănătate emisă de grupul britanic Bupa, unul dintre cei mai mari furnizori internaţionali de servicii de asigurări medicale.

Poliţele emise de Bupa pe piaţa locală sunt adresate în speciale managerilor de companii mari sau antreprenorilor, iar tarifele pornesc în general de la 2.000-3.000 de euro pe an.

Aceste poliţe acoperă de la consultaţii medicale până la recuperare medicală, proteze, transplant de organe sau tratament pentru boli grave. Există, de asemenea, poliţe fără nicio restricţie în ceea ce priveşte suma asigurată sau locul în care clientul poate fi tratat, dar al căror preţ depăşeşte 8.000 de euro pe an.

De asemnea, asiguratul își poate trece soția sau copilul pe polița de asigurare.

3 răspunsuri to “ALTA DIVERSIUNE MADE LATRINA PORTOCALIE OTEVISTA ROTV:MARIA BASESCU GRAV BOLNAVA!”

  1. Lucian Bureriu 9 ianuarie 2013 la 9:49 am #

    Absența coloanei vertebrale este boala băseștilor!

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: