Arhiva |

FATA LU’TATA,EBA, LA BRUXELLES ,CONTINUA ATACUL LUI TAICA-SU ,DEMISUL PENAL BASESCU IMPOTRIVA USL!

16 ian.

Eba reia la Bruxelles ce spune tata la București despre USL

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg un discurs referitor la reorganizarea administrativă a României, precizând că opoziție sprijină acest proiect pe care l-a promis USL.

“În acest an, în România, conform promisiunilor USL – coaliția de stânga aflată la guvernare, va începe procesul de reorganizare administrativă a teritoriului național, pe regiuni de dezvoltare. Această reformă extrem de necesară a fost propusă și de guvernele de dreapta, însă nu s-a putut realiza din lipsa unei majorități parlamentare solide. USL are acum majoritatea necesară pentru ca acest proiect să fie adoptat și din promisiune să devină realitate! Și noi, politicienii din opoziție susținem acest proiect”, a declarat Elena Băsescu, conform NewsIn.

În opinia sa, obiectivele reorganizării trebuie să fie “mărirea capacității de absorbție a fondurilor europene, mărirea autonomiei locale și reducerea aparatului birocratic”.

1310881387eba

“Statul trebuie să fie suplu, eficient, să lucreze în folosul oamenilor și să nu fie o povară pentru cei care plătesc taxe și impozite. Noua organizare administrativă a țării trebuie să corespundă obiectivelor de dezvoltare economică și socială a României și să țină cont de regiunile de dezvoltare așa cum au fost ele convenite cu Comisia Europeană”, a mai spus europarlamentarul PDL.

GUVERNUL CONDUS DE PREMIERUL VICTOR PONTA A PUBLICAT LISTA IMOBILELOR DE LA RA-APPS DETINUTE DE POLITICIENI,AFACERISTI,JUDECATORI,JURNALISTI,CANTARETI!

16 ian.

După cum a anunţat marţi seară, Guvernul a plublicat lista imobilelelor deţinute de stat, prin intermediul RA-APPS, care vor trebui eliberate de către actualii chiriaşi. Lista conţine doar persoanele fizice care ocupă spaţii ale RA-APPS, o listă cu spaţiile închiriate de diverse firme urmând să fie publicată ulterior de şeful executivului.

Romania's PM Ponta addresses media at Victoria palace in Bucharest

Pe listă se regăsesc nume grele, precum Ion Ţiriac, care beneficiază de vilă de protocol în ciuda miliardelor din conturi. Pentru un imobil de 5 camere, cu o suprafaţă de 215 metri plătaţi, Ţiriac plăteşte 26897,09 Euro.

De asemenea, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Severin, dar şi fosta atletă Doina Melinte, jurnalistul Florin Bichir, cântăreţul Gabriel Cotabiţă, actriţa Rodica Mandache ori Alexandru Păunescu se numără printre beneficiarii favorurilor statrului, via RAPPS.

Potrivit documentelor publicate pe site-ul oficial al guvernului, există în prezent doi chiriaşi care deţin locuinţe de protocol cu decontarea cheltuielilor de instituţie. Este vorba despre preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, şi Consilierul Prezidenţial Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.

O altă listă publicată este cea a persoanelor care nu mai sunt îndreptăţite să locuiască în imobilele deţinute de RA-APPS şi vor fi evacuate:

1. Calotă Samuel- fost Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care locuieşte într-un imobil cu cinci camere şi o cameră de serviciu, contra unei chirii de 744.83 Euro şi 600.36 Lei.

2. Pavelescu Ioan-Mircea – fost Vicepreşedinte în cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

3. Orlandea Dumitru Virgil – fost-Consilier personal la cabinetul domnului Ion Ariton Ministrul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri.

4. Povîrnaru Daniel – fost-Consilier personal la Cabinetul secretarului de stat Bogdan Alexandru Drăgoi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

5. Nazare Alexandru – fost-Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

Lista cu toate persoanele fizice care deţin o locuinţă de la RA APPS

Nr crt

Nume şi prenume

Imobil

Suprafaţă utilă mp

Chirie si dotari

Natura litigiu

Locuinţe- persoane fizice care au intrat în patrimoniul RA APPS cu HG 39/1996

1

Mihai Vasile

apartament cu 3 camere

135,19
446,59Euro

2

Iordache Valentina

apartament cu 2camere+1camera de serviciu

89,21
325,2Euro pretentii +obligaţia de a face -restituire chirie

3

Vătăşescu Veronica

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

207,60
1729,7Euro evacuare+pretentii+reziliere

4

Guşă Rolea

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

248,14
1450,53Euro

5

Dumitrescu Florea

apartament cu 3 camere

85,85
285,62Euro

6

Popescu Adelina

apartament cu 3camere+1camera de serviciu

131,54
479,73Euro

7

Alecu Theodora

apartament cu 4 camere

93,58
330,72Euro

8

Colţeanu Cristian Valentin

apartament cu 3camere+1camera de serviciu

106,78
383,32Euro+32,76 LEI

9

Ţiriac Ion

imobil partial in administrarea RA APPS cu 5 camere

214,56
26897,09Euro

10

Cruceru George

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

208,03
784,41Euro pretentii

11

Ciurel Ştefan

apartament cu 3camere +1camera de serviciu

167,60
557,67Euro

12

Tudor Tudor

apartament cu 3 camere

96,88
464,67Euro pretentii+reziliere+evacuare

13

Dobre Alexandru

apartament cu 4 camere

89,65
237,06lei

14

Ispăşoiu Marioara

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

219,94
1830,41Euro pretentii+reziliere şi evacuare

15

Ştefan Nicolae

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

218,98
3350,48Euro pretentii+reziliere şi evacuare

16

Dragnea Marin

apartament cu 2 camere

89,58
345,55Euro

17

Dragnea Sorin

apartament cu 2 camere

99,34
285,53Euro

18

Maliţa Mircea

apartament cu 2camere+1camera de serviciu

139,72
494,6Euro

19

Severin Adrian

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

192,74
790,35Euro

20

Stanciu Cristian

apartament cu 4 camere

133,65
523,86Euro pretentii

21

Montanu Mihail şi Montanu Maria-Roxana

apartament cu 5 camere

124,60
523,38Euro pretentii+reziliere şi evacuare

22

Seymour Patricia

apartament cu 4 camere

198,55
683,26Euro

23

Şoitu Vasile

apartament cu 4 camere

87,60
423,37Euro

24

Puicea Margareta

apartament cu 3camere+1camera de serviciu

106,55
384,82Euro

25

Mizdran Elena

apartament cu 3camere+3camere de serviciu

178,86
751,9Euro

26

Olteanu Victoria

apartament cu 3camere+1camera de serviciu

121,05
445,21Euro

27

Catargiu Irimie

apartament cu 4 camere

127,42
486,18Euro

28

Mihalache Eugenia

apartament cu 5camere+1camera de serviciu

147,26
583,12Euro

29

Murea Adrian

apartament cu 3 camere

126,40
445,46Euro

30

Zmeu Anca

apartament cu 3 camere

97,83
382,76Euro pretentii+reziliere+evacuare

31

Corneanu Bogdan Dragoş

apartament cu 2+1camera de serviciu

90,60
301,43Euro pretentii+reziliere +evacuare

32

Ivanovici Ioan

apartament cu 3 camere

67,88
187,86lei

33

Ruşinaru Elisabeta

apartament cu 4 camere

151,00
746,27Euro

34

Badea Dumitru

imobil cu 4 camere

89,59
259,49lei

35

Samungi Valentin

apartament cu 3 camere

233,34
1418,2Euro obligarea RA-APPS la încheierea contract de vanzare cumparare

36

Gomoiu Gheorghe

apartament cu 3 camere

66,41
184,72Euro

37

Negrea Ion

apartament cu 2 camere

52,00
139,31lei

38

Rădoi Marin

apartament cu 3 camere

65,07
179,3lei

39

Negrea Dorin

apartament cu 2 camere

53,82
121,48Euro

40

Ceauşescu Elena

apartament cu 4 camere

221,45
561,99Euro pretentii+reziliere+evacuare

41

Cristea Dumitru

imobil cu 3camere+1camera de serviciu

117,84
1428,5Euro pretentii+reziliere+evacuare

42

Roman Mioara Iulia

imobil cu 7camere +2camere de serviciu

366,53
6205,8Euro pretentii+reziliere+evacuare

43

Sion Ioana

imobil cu 5camere+2camere de serviciu

386,38
5324,68Euro pretentii+reziliere+evacuare

44

Voiculescu Gelu Voican

imobil cu 7camere+2camere de serviciu

291,18
3488,64Euro pretentii+reziliere+evacuare

45

Partenie Gabriel(decedat)

apartament cu 4camere+1camera de serviciu

160,25
577,1Euro pretentii

46

Niculescu Ştefănescu Lidia

imobil cu 4 camere

183,87
1880,88Euro pretentii+reziliere+evacuare

47

Vereş Emilia

apartament cu 2 camere

95,72
634,33Euro pretentii+reziliere+evacuare

48

Mureşan Tiberiu

imobil cu 5+1camera de serviciu

226,93
2697,69Euro pretentii+reziliere+evacuare, constatarea inexistentei drept administrare

49

Manea Constantin (decedat)

apartament cu 3camere+1camera de serviciu

130,70
696,17Euro evacuare şi constatare încetare contract închiriere

50

Secareş Margareta(decedat)

apartament cu 2 camere

43,48
129,58lei

Locuinţe- persoane fizice evacute din case naţionalizate

1

Ciobanu Vladimir

apartament cu 3 camere

70,70
195,84Euro pretentii+reziliere+evacuare

2

Andronache Aurora

apartament cu 3 camere

74,65
197Euro

3

Constantin Iulia

apartament cu 3 camere

80,70
266,01Euro

4

Pop Adrian Mircea

apartament cu 4 camere

88,00
299,37Euro

5

Mandache Rodica

apartament cu 3 camere

115,40
393,92Euro

6

Bucătaru Olga

apartament cu 3 camere

73,22
208,31Euro suspendare OUG 101/2011+transfer imobil PMB

Locuinţe- persoane fizice repatriate

1

Matei Valeriu

apartament cu 3 camere

68,33
193,7Euro

2

Gorea Costin Iulia

apartament cu 3 camere

78,80
216,02Euro

3

Ilaşcu Ilie

apartament cu 5 camere

132,81
429,73Euro

4

Mătcaş Nicolae

apartament cu 3 camere

65,95
546,46lei

5

Marcu Nadia -Lucia-Florica

apartament cu 2 camere

49,43
125,7lei

6

Ungureanu Ion

apartament cu 2 camere

48,60
111,89Euro

Locuinţe- persoane fizice salariaţi şi foşti salariaţi

1

Martinescu Cristian Alexandru

apartament cu 3 camere

65,69
370,95lei

2

Mătrăcaru Rita Ionela

apartament cu 3 camere

64,25
561,15lei

3

Ioniţă Elena Magdalena

apartament cu 2 camere

55,75
130,8Euro

4

Don Mihaela

apartament cu 2 camere

63,58
168,42Euro

5

Bîldea Petruţa

apartament cu 2 camere

75,69
201,96Euro

6

Verboncu Matei

apartament cu 2 camere

63,20
178,3Euro

7

Mihai Vasile

apartament cu 2 camere

74,24
199,57Euro

8

Ştefănescu Osias

apartament cu 1 camera

42,79
80,93Euro

9

Meiţă Florin

apartament cu 1 camera

47,59
92,26Euro

10

Moise Adrian

apartament cu 2 camere

84,62
257,13Euro

11

Nistor Mihaela Georgeta

apartament cu 2 camere

78,36
213,17Euro

12

Rădeanu Mircea

apartament cu 3 camere

70,70
195,83Euro

13

Ştirbescu Grigoriţa

apartament cu 1 camera

38,60
70,37Euro

14

Boblea Ion

apartament cu 3 camere

98,85
333,34Euro

15

State Titu

apartament cu 2 camere

41,64
102,77Euro+145,70lei

16

Ologeanu Georgiana-Andreea

apartament cu 3 camere

78,80
216,02Euro

17

Mihăilă Mădălina Gianina

apartament cu 2 camere

52,99
388,5lei

18

Mihart Zenovia

apartament cu 1 camera

18,01
49,36Euro

19

Iacob Alexandru

apartament cu 1 camera

29,05
68,37Euro

20

Puiu Lidia

apartament cu 1 camera

27,57
63,54Euro

21

Copilescu Maria

apartament cu 1 camera

27,48
64,58Euro

22

Căpran Silvia

apartament cu 1 camera

27,23
63,97Euro

23

Iosif Iulian

apartament cu 2 camere

58,22
137,13Euro

24

Răuşanu Iuliana

apartament cu 2 camere

58,22
137,13Euro

25

Angheliţă Daniela

apartament cu 2 camere

58,88
132,52Euro

26

Popa Magdalena Ana Maria

apartament cu 2 camere

58,88
132,52Euro

27

Sterian Ion

apartament cu 3 camere

129,25
449,9Euro

28

Pascu Ion

apartament cu 1 camera

37,54
85,98Euro

29

Bodeanu Elena Cristina

apartament cu 1 camera

44,08
94,2Euro

30

Bădiţă Isabela

apartament cu 1 camera

43,40
92,31Euro+

31

Rusen Chiriţă

apartament cu 1 camera

43,40
92,31Euro

32

Pană Liliana

apartament cu 1 camera

44,25
93,22Euro

33

Pop Doina

apartament cu 4 camere

137,35
538,99Euro

34

Panainte Georgiana

apartament 3 camere

62,78
283,32Euro

35

Ionescu Laura-Mihaela

apartament cu 4 camere

82,81
Lg.448/2006

36

Onel Paula

apartament cu 3 camere

66,06
182,89Euro

37

Barbu Gheorghe

apartament cu 3 camere

65,09
266,1lei

38

Nicolae Monica

apartament cu 2 camere

53,45
120,35Euro

39

Tiperciuc Valerica

apartament cu 3 camere

64,64
231,45lei

40

Meleca Mariana

apartament cu 3 camere

65,95
183,95Euro

41

Cojocaru Valeriu

apartament cu 3 camere

130,17
460,02Euro

42

Stroe Marius

apartament cu 2 camere

98,65
254,05Euro

43

Datcu Vladimir

apartament cu 3 camere

78,49
217,1Euro pretentii

44

Oţel Simona

apartament cu 1 camera

43,40
92,31Euro

45

Şerban Gabriel

apartament cu 2 camere

53,50
121,36Euro

46

Barac Florian

apartament cu 2 camere

49,59
112,63Euro

47

Mustăţea Claudiu

apartament cu 2 camere

54,04
122,83Euro

Locuinţe -persoane fizice alte cazuri

1

Chifor Mirela

apartament cu 1 camera

35,55
82,35Euro

2

Constantinescu Mihnea Marian

apartament cu 4 camere

149,35
550,42Euro

3

Cotabiţă Gabriel Emil

apartament cu 3 camere

78,80
216,02Euro

4

Danciu Marcela

apartament cu 3 camere

64,64
181,73Euro+377,40lei

5

Ene Ana

apartament cu 3 camere

65,88
296,69lei

6

Ganţ Ovidiu

apartament cu 2 camere

77,90
231,2Euro+40,30lei

7

Geoană Mircea

imobil cu 8 camere

246,34
3195,79Euro

8

Huţanu Gheorghe

apartament cu 3 camere

90,23
299,48Euro

9

Ilie Gabriela

apartament cu 2 camere

49,88
211,2lei

10

Luculescu Mircea

apartament cu 2 camere

52,88
121,11Euro

11

Medişeanu Mircea

apartament cu 2 camere

70,62
198,2Euro

12

Mitu Dumitru Octavian

apartament cu 3 camere

80,70
266Euro

13

Niculae Vasile

apartament cu 1 camera

36,56
83,01lei

14

Păunescu Andrei Alexandru

apartament cu 3 camere

67,34
185Euro

15

Petrescu Dan

apartament cu 2 camere

79,44
207,33Euro

16

Smaranda Cristian

apartament cu 2 camere

52,73
119,98Euro

17

Solh Cristina

apartament cu 2 camere

58,22
137,13Euro

18

Nicolae Şerban

apartament cu 3+1camera de serviciu

154,70
600,54Euro pretentii+evacuare apart, pretentii+evacuare loc parcare

Spaţii comune cu destinaţia temporară de locuinţe-salariaţi şi foşti salariaţi

1

Voicu Viorel

spatiu cu 1 camera

26,09
150,75lei

2

Enache Nicoleta Ionela

spatiu cu 1 camera

33,00
193,65lei

3

Lincu Aurel

spatiu cu 1 camera

19,71
61,11Euro

4

Rădeanu Constantin

spatiu cu 1 camera

39,71
127,2lei

5

Amăricuţăi Ioan

spatiu cu 2 camere

31,45
180,75lei

6

Vagner Hermini

spatiu cu 2 camere

34,90
88,85Euro

7

Başturescu Decebal

spatiu cu 1 camera

33,60
72,17Euro

8

Bacoşcă-Bică Veronica

spatiu cu 1 camera

34,95
33,62Euro

9

Tcaciuc Daniela

spatiu cu 1 camera

34,66
243,15lei

10

Nenciu Sorina

spatiu cu 1 camera

24,06
54,2Euro

11

Vidroi Nicolae

spatiu cu 1 camera

29,95
195,45lei

12

Barbu Mircea

spatiu cu 2 camere

34,55
264lei

13

Baniciu Victor

spatiu cu 2 camere

38,20
69,3lei

14

Cazacu Vasile

spatiu cu 1 camera

12,55
29,24Euro

15

Zvorăşteanu Florica

spatiu cu 1 camera

22,40
119,85lei

16

Mărgineanu Dumitru

spatiu cu 1 camera

20,90
36,52Euro

17

Olteanu Vasile

spatiu cu 2 camere

36,00
91,14Euro

18

Popescu Maria

spatiu cu 1 camera

33,70
155,86lei

19

Dincă Nina

spatiu cu 1 camera

21,50
94,95lei

Spaţii în căminul de nefamilişti-salariaţi

1

NITA IONEL

4cam.

25,6
145,86lei

2

LICUTA CONSTANTA

2cam.

26,67
91,67lei

3

BARLAN VALENTINA

1cam.

26,49
98,82lei

4

CARTAS MARICICA

3cam.

67,32
356,24lei

5

DOBRE MARIAN

1cam.

29,87
262,05lei

6

RANGHIUC EUGEN

2cam.

26,09
320,11lei

7

MARIN BOGDAN

1cam.

12,39
128,25lei

8

MATEI AURELIA

1cam.

20,64
110,1lei

9

STOICA LUCIAN

2cam.

41,38
309,45lei

10

STOICA ADRIAN

2cam.

25,48
163,49lei

11

IAMANDI MARIA

1cam.

17,9
112,2lei

12

RAT ZEFI

1cam.

9,17
90,9lei

13

POPESCU MARIN

1cam.

13,2
185,09lei

14

POPESCU VASILICA

1cam

19,94
179,25lei

15

OLTEANU AURELIA

1cam

21,48
110,1lei

16

GHIMPU FLORICA

1cam.

20,25
190,5lei

17

BUGAN MIRCEA

1cam.

16,58
187,65lei

18

RADEANU VASILE

1cam.

8,9
110,25lei

19

IONITA ION

2cam.

28,09
Lg.448/2006

20

MIHAI MIHAELA

2cam

31,65
244,65lei

21

PUICA CRISTINA

2cam.

41,71
123,75lei

22

CHIRATCU CRISTINEL

2cam.

26,81
Lg.448/2006

23

PARPALUTA DUMITRU

1cam.

8,36
229,65lei

24

CIUFU NICOLETA

1cam.

9,53
86,7lei

25

NITU OANA

2cam.

32,87
262,2lei

26

BOBE DUMITRU

1cam.

21,66
187,35lei

27

NEGREA MANDITA

1cam.

14,99
187,65lei

28

ALDEA DANIELA

1cam

18,48
166,05lei

29

BANICA ION

1cam

8,4
144,26lei

30

BURLACU PETRU

1cam.

9,07
185,59lei

Nr crt

Beneficiar

Calitate

Tarif/Chirie

Supraf. utilă mp

Obs.Dosar instanţă

1

David Mihai

fost salariat

100,57 lei

24,574

2

Ionita Safta

fost salariat

238,95 lei

31,132

3

Nechita Vasilica

fost salariat

90,00 lei

28,176

4

Bugan Liliana

fost salariat

39,45 lei

34,028

5

Nicolae Dumitru

fost salariat

84,04 lei

31,02

6

Marin Ana

fost salariat

82,65 lei

28,169

7

Calita Niculina

fost salariat

94,50 lei

30,82

8

Stanciu Ioana

fost salariat

103,05 lei

30,82

9

Bugan Mihaela

fost salariat

172,95 lei

26,474

10

Calita Maricica

fost salariat

30,00 lei

31,132

11

Morosanu Sanda

fost salariat

119,50 lei

30,726

12

Deagosteanu Cristian

fost salariat

78,00 lei

31,132

13

Tuhut Constantin

fost salariat

123,56 lei

30,593

14

Furtuna Elena

fost salariat

120,00 lei

17,556

15

Vlagarea Florin

fost salariat

87,45 lei

30,82

16

Manasoi Mariana

fost salariat

53,24 EURO

30,825

17

RisteaTiti Titus

fost salariat

147,60 lei

30,287

18

Sirghe Mihaela

fost salariat

146,55 lei

30,462

19

Dragomir Iuliana

fost salariat

91,20 lei

24,632

20

Rusu Lenuta

fost salariat

222,00 lei

37,011

21

Vladescu Mircea

fost salariat

105,19 lei

34,417

22

Luchian Ecaterina

fost salariat

293,25 lei

49,053

23

Oprea Cristinel

fost salariat

144,00 lei

23,918

24

Ion Gabriel

fost salariat

146,95 lei

43,194

25

Melintescu Ana

fost salariat

171,75 lei

50,747

26

Toader Nicolae

fost salariat

285,60 lei

70,446

27

Dinca Luminita

fost salariat

279,90 lei

57,717

28

Popescu Nela

fost salariat

76,67 lei

65,776

29

Sivu Georgeta

fost salariat

54,20 EURO

62,761

30

Sima Sanda

fost salariat

22,65 lei

35,751

31

Duta Ileana

fost salariat

133,50 lei

35,75

32

Stoica Vasile

fost salariat

181,31 lei

27,348

33

Tanasa Liliana

fost salariat

232,96 lei

41,021

34

Nita Paula

fost salariat

201,25 lei

30,943

35

Zamosteanu Adriana

fost salariat

105,00 lei

40,276

36

Tataru Elena

salariat

146,25 lei

24,77

37

Mihailescu Ileana

salariat

156,61 lei

46,54

38

Cracea Elena

salariat

29,75 + tva

19,01

39

Tiuca Ion

salariat

588,60 lei

83,53

40

Signeanu Nela

salariat

158,55 lei

53,1

41

Silion Vasile

salariat

187,83 lei

63,8

42

Erie Maria

salariat

183,60 lei

42,07

43

Bira Cosmin

salariat

282,45 lei

78,39

44

Munteanu Maria

salariat

234,60 lei

38,02

45

Ghincea Tudor

salariat

62,84 EURO

41,86

proces pe rol pentru evacuare

46

Matache Ioana

salariat

56,84 EURO

33,47

47

Cocian Viorel

fost salariat

176,86

53

Proces pentru evacuare

48

Oprea Marinel

fost salariat

89,25

53

Proces pentru evacuare

49

Buta Marin

fost salariat

111

53

Proces pentru evacuare

50

Balabes Alexandrina

fost salariat

72,6

53

Proces pentru evacuare

51

Calin Radu

fost salariat

159

53

Proces pentru evacuare

52

Poptelecan Craciunas

fost salariat

259,41

53

Proces pentru evacuare

53

Giurgiu Constantin

fost salariat

176,55

53

Proces pentru evacuare

54

Atodiresei Dumitru

fost salariat

79,5

53

Proces pentru evacuare

55

Bazavan Ilie

fost salariat

167,73 lei

57,34

56

Lacatusu Ioan

fost salariat

229,95 lei

54,52

57

Androne Stanca

fost salariat

55,69

58

Dabija Elena

fost salariat

220,20 lei

59,53

59

Dumitru Nicolae – Adrian

fost salariat

112,50 lei

98,47

60

Chiscop Gheorghe

fost salariat

271,68 lei

60,15

61

Banciulea Constantin

fost salariat

114,40 lei

57,93

62

Druja Aurel

fost salariat

395,55 lei

99,29

63

Ionel Stefanica

fost salariat

324,30 lei

59,21

64

Babiceanu Ion

fost salariat

280,50 lei

58,84

65

Antoce Aglaia

fost salariat

591,16 lei

90

66

Cretu Constantin

fost salariat

169,89 lei

99,19

67

Cojocariu Petronela

fost salariat

106,62 EURO

57,17

68

Hantoiu Florica

fost salariat

83,70 lei

56,28

69

Dumitru Dumitru

fost salariat

104,41 EURO

55,9

70

Mingita Amalia

fost salariat

114,15 lei

58,04

71

Lazarovici Aristita

fost salariat

97,35 lei

59,12

72

Costrus Dumitru

fost salariat

284,85 lei

98,08

73

Bucur Marian

fost salariat

66,90 lei

59,92

74

Marin Ilie

fost salariat

282,90 lei

58,12

75

Brezeanu Petre

fost salariat

508,20 lei

99,18

76

Tereaca Marioara

fost salariat

58,65 lei

60,17

77

Cucu Luciean

fost salariat

443,25 lei

59,28

78

Bratu Constantin

fost salariat

458,88 lei

98,18

79

Antoci Constantin

fost salariat

193,35 lei

98,49

SINAIA

1

Baciu Sorina

salariat

102.00 lei

40.85

2

Dedici Marius Petrisor

salariat

122.00 lei

79.30

3

Ilie Ion

salariat

137.00 lei

73.86

4

Timofte Ion

salariat

90.00 lei

56.60

5

Istrate Florica

salariat

137.00 lei

65.82

6

Munteanu Lacramioara

salariat

110.00 lei

46

7

Ganju Marin

salariat

113.00 lei

47.40

8

Poenaru Nela

salariat

119.00 lei

51,91

9

Slabu Stelian

salariat

129.00 lei

65.14

10

Carjobanu Florica

salariat

124.00 lei

51.15

11

Anton Valentin

salariat

170.00 lei

46.06

12

Calara Camelia

salariat

60.00 lei

34.35

13

Ifrim Iuliana

salariat

94.00 lei

49.55

14

Iovu Marius

salariat

138.00 lei

72.28

15

Toma Camelia

salariat

86.00 lei

42.35

16

Bucila Aurelia

salariat

45.00 lei

20.37

17

Boriceanu Constantin

salariat

51.00 lei

11.00

18

Vartolomei Mihaela

salariat

51.00 lei

11.00

CLUJ

1

Popescu Marioara
fost salariat 16,43 lei/luna

26,55
Curtea de apel cumparare ap.

2

Burzo Viorel
fost salariat 36,44lei/luna

50,3
Curtea de apel cumparare ap.

3

Petrus Florin
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

4

Paduraru Claudia
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

5

Chira Bogdan
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

6

Matei Lenuta
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

7

Buda Aurica
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

8

Calugar Ioan
fost salariat 47,74 lei/luna

63,27
Curtea de apel cumparare ap.

9

Kakasi Ana
fost salariat 36,44lei/luna

50,3
Curtea de apel cumparare ap.

10

Fizesan Maria
fost salariat 36,44lei/luna

50,3
Curtea de apel cumparare ap.

11

Muresan Ionita
fost salariat 36,44lei/luna

50,3
Curtea de apel cumparare ap.

12

Pavel Ioan
fost salariat 36,44lei/luna

50,3
Curtea de apel cumparare ap.

PURTATORUL DE CUVANT AQL PRESEDENTIEI,BOGDAN OPREA:TRAIAN BASESCU SI-A FACUT” CONTROLUL MEDICAL”,ESTE CITAV!!

16 ian.

Traian Băsescu a făcut, marţi, controlul medical anual, investigaţiile complete fiind efectuate de către o comisie de medici de la Spitalul Militar din Bucureşti şi durând în jur de cinci ore, a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

procurorul-care-l-a-spalat-pe-cioaca-de-elodia-il-spala-i-pe-basescu-de-chitic-18435973

„Domnul preşedinte Traian Băsescu a fost ieri să efectueze controlul medical anual. Investigaţiile complete au fost derulate de către o comisie de medici a Spitalului Militar din Bucureşti, durând aproximativ cinci ore”, a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

Preşedintele a făcut, în urmă cu un an, în decembrie 2011, vizita medicală anuală la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar, comisia medicală constatând că Traian Băsescu „este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”.

Preşedintele Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar Central pentru un control medical şi la sfârşitul lunii februarie 2010. Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, declara atunci că preşedintele Traian Băsescu a efectuat în 27 februarie controlul medical anual, făcut de o comisie formată din 13 medici specialişti, conform unei hotărâri a CSAT din 2007 şi a susţinut că şeful statului este „foarte sănătos”.

Turcan menţiona atunci că „legea prevede o comisie medicală compusă din 13 medici specialişti în cadrul Spitalului Militar, conform unei hotărâri a CSAT 166 din 20 decembrie 2007” şi că „această comisie efectuează un control complet, pe specialităţi, după ce în prealabil sunt recoltate probe de sânge”.

El preciza că această comisie medicală prezintă concluziile sub forma unui raport pe care îl înaintează preşedintelui, iar legea nu prevede ca analizele sau rezultatele acestora să fie date publicităţii.

În aprilie 2010, preşedintele declara, la B1 Tv, că ar publica bucuros rezultatele analizei medicale la care a fost supus, dar aceasta nu este gata din cauza faptului că aparatul de RMN de la spitalul unde a făcut vizita medicală este stricat şi investigaţiile au fost amânate.

„Mi-au făcut un tomograf, nu ştiu care, cel care îţi face la cap, la plămâni, la nu ştiu ce şi mai este un aparat, că la mine o vizită medicală nu durează, îţi ia astăzi sângele, vin rezultatele la sânge, la urină, la ce mai e şi abia pe urmă te bagă prin toată comisia aia de 13 medici, deci durează vreo şase ore o vizită medicală. Raportul mi s-a făcut, dar mai trebuie făcut şi acest control, RMN-ul, pentru a fi completă vizita medicală”, spunea atunci Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a mai fost consultat în august 2010 la Spitalul Militar Central din Bucureşti, de şeful secţiei ORL.

UASCERISTUL BASIST CRISTIAN PREDA II APARA „JUSTITIA „LUI TRAIAN BASESCU ,LA BRUXELLES CU PRETUL DENIGRARII ROMANIA!

16 ian.

Oamenii lui Băsescu „apără” în Parlamentul European justiţia de revolta magistraţilor.

1306565007preda_cristian1

Intoxicarea liderilor europeni de către oamenii preşedintelui Traian Băsescu continuă cu aceeaşi fervoare ca şi anul trecut, când apărau „statul de drept” la Bruxelles în faţa românilor care au votat covârşitor la referendum pentru demiterea şefului statului.

La câteva luni de atunci, justiţia, ultimul „bastion” al lui Traian Băsescu, e apărată din nou cu dinţii în Parlamentul European. Revolta magistraţilor îi nemulţumeşte pe oamenii preşedintelui, iar Bruxellesul trebuie să înţeleagă că Ponta e de vină, şi nu că sute de judecători sunt revoltaţi de mascarada din CSM.

Europarlamentarul Cristian Preda ne povesteşte mândru pe blogul personal cum „a apărat” el justiţia de Ponta în Parlamentul European.

„În şedinţa plenară din 14 ianuarie a PE, am avut următoarea intervenţie: “Săptămâna trecută, primul-ministru român a criticat decizia unui tribunal care-l condamnă pe unul dintre aliaţii săi de la guvernare, Dan Voiculescu, declarând că verdictul trebuie modificat”, scrie Cristian Preda pe blog.

Afirmaţia lui Preda este cel puţin halucinantă în condiţiile în care nu există nici o decizie a unui tribunal care îl „condamnă” pe Voiculescu şi, pe cale de consecinţă, Ponta nu avea cum să declare că „verdictul” trebuie modificat. Terminologia juridică pare să nu fie folosită întâmplător. Când spui că un premier contestă un verdict de condamnare (verdict care nu există în realitate – nr.) în ochii liderilor europeni este un lucru grav.

Preda continuă să ne spună apoi pe blog cum a informat el Parlamentul European că există „o campanie de stigmatizare publică şi de revocare a membrilor CSM care vor o justiţie fără subordonare politică”. Europarlamentarul PDL nu suflă o vorbă despre revolta magistraţilor. Potrivit lui Preda, posturile TV şi Ponta sunt de vină că sute de judecători din întreaga ţară nu-l mai vor pe Danileţ şi pe Ghica în CSM şi nici pe Hăineală în fruntea Consiliului.

„Victor Ponta l-a apostrofat apoi pe judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că acesta a cerut oamenilor politici să nu mai ameninţe judecători şi să nu mai conteste decizii definitive ale instanţelor.
Pentru premierul de la Bucureşti, cine apără independenţa magistraţilor e adversarul său politic. (nr. – potrivit lui Preda, Danileţ apără independenţa justiţiei) În ultimele zile, se desfăşoară o campanie de stigmatizare publică şi de revocare a membrilor CSM care vor o justiţie fără subordonare politică. Demersul e sprijinit de posturi tv deţinute de politicieni.
Justificarea campaniei ar fi majoritatea de care dispune guvernul, după alegerile din 9 decembrie.
Pentru Ponta, dacă ai 60% în Parlament, trebuie să controlezi justiţia. Cer Comisiei Europene să vegheze la acest derapaj inacceptabil: separaţia puterilor executivă şi judecătorească e sfidată în numele voinţei poporului.”, mai scrie Preda pe blog.

Intervenţia lui Preda în Parlamentul European are loc cu două săptămâni înainte de a fi făcut public raportul pe justiţie, iar intoxicările oamenilor preşedintelui au toate şansele să se regăsească în acest raport. Afectată? România.

ENRIQUE IGLESIAS ft.CIARA -TAKIN’ BACK MY LOVE!

16 ian.

SHAKIRA – ADDICTED TO YOU!

16 ian.

JENNIFER LOPEZ ft.PITBULL – DANCE AGAIN!

16 ian.

KE$HA – TIK TOK!

16 ian.

ESMEE DENTERS – ADMIT IT!

16 ian.

TRAIAN BASESCU A SEMNAT DECRETUL DE ELIBERARE DIN FUNCTIE A PROCURORULUI GEORGE BALAN!

16 ian.

Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Bălan a demisionat din magistratură după ce DNA a început o anchetă împotriva sa într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete. Totodată, George Bălan este procurorul care l-a acuzat pe Traian Băsescu că în cadrul unei emisiuni difuzată de postul B1TV, preşedintele a făcut mai multe declaraţii despre acesta şi chiar a afirmat că o să-şi „rupă dinţii”.

balan-basescu-ghimpele

Procurorul George Bălan, consilierul său Marcel Sâmpetru şi şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai, fac obiectul unei anchete desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate. Cei trei sunt acuzaţi de complicitate la folosirea de informaţii nedestinate publicităţii şi de asociere pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii nedestinate publicităţii.

Ca urmare a demarării anchetei, procurorul George Bălan şi-a înaintat, în noiembrie 2012, demisia din magistratură, iar în prezent locul său în Consiliul Superior al Magistraturii ca reprezentant al procurorilor de curţi de apel este liber. Secţia pentru procurori a CSM dispusese, în 11 iulie 2012, suspendarea din funcţie a lui George Bălan – pe atunci membru al CSM şi procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti. Suspendarea din funcţie a survenit ca urmare a unor interceptări telefonice între George Bălan şi Victor Ponta, însă fără caracter infracţional. Ȋntr-un interviu acordat în luna octombrie a anului trecut, procurorul a denunţat un linsaj mediatic şi eforturi susţinute pentru compromiterea sa, puse la cale chiar de colegii din CSM şi DNA. Totodată, Bălan îi acuza atunci pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii de duplicitate, mai ales că decizia de suspendare a fost luată fără a i se cere un punct de vedere. Ȋn acelaşi interviu, procurorul George Bălan aminteşte de faptul că în cadrul unei emisiuni difuzate de B1TV, preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pentru că ar fi negociat funcţii în Ministerul Public şi a anunţat că o să-şi “rupă dinţii”.
Ce pot sa spun este ca in data de 16 iulie 2012, la o emisiune de pe Postul B1 TV, presedintele Traian Basescu a facut diferite afirmatii la adresa mea, nominalizandu-ma ca as fi negociat functii in Ministerul Public, aratand ca o sa-mi „rup dintii”… Dumneavoastra ce ati intelege dintr-un asemenea mesaj? Nu este deloc confortabil sa ti se transmita astfel de mesaje, iar evolutia ulterioara a procedurilor la care sunt supus, fara sa existe nicio fapta penala sau abatere discilinara ca proba in vreun dosar, dovedeste ca aceste cuvinte nu au fost fara urmari. In ce priveste CSM-ul, nu stiu ce parere si-au facut colegii mei, dar poate ca atitudinea mea echidistanta si uneori critica pe diverse problematici, inclusiv pe alegerea actualei conduceri, au facut sa existe animozitati la adresa mea. Nu vreau sa cred ca aceste animozitati vor contura vreodata o atitudine de razbunare la adresa mea, pentru ca tin sa amintesc ca magistratul, oricare ar fi el in societate, trebuie sa dovedeasca maximum de echilibru si impartialitate, chiar si in raport de propriile sentimente.”, afirma procurorul George Bălan în luna octombrie.

PRIMA VICTORIE A MINISTRULUI TRANSPORTURILOR IMPOTRIVA „ARMATEI”LUI TRAIAN BASESCU DE LA CFR CARE A „PUS”DE IERI SA FACA GREVA!

16 ian.

Grevă la CFR: Fenechiu anunţă că vinovaţii vor pleca acasă.

relu-fenechiu-traian-basescu-sa-se-puna-la-dispozitia-organelor-de-cercetare-penala-in-cele-doua-dosare-in-care-este-inculpat-157138

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că persoanele vinovate de întârzierea plăţii salariilor angajaţilor CFR „vor pleca acasă” şi că speră ca salariile să fie achitate miercuri, cel târziu joi.

Vreau să mă conving că azi, sau cel târziu mâine, oamenii vor primi salariile”, a spus ministrul.

El a adăugat că va face o analiză, iar cei vinovaţi de neplata la timp a salariilor vor plăti.

„Nu ştiu cine va pleca acasă, dar sigur vor fi oameni care vor pleca”, a spus el.

Fenechiu precizase în timpul protestului că nu are atribuţii, dar că va cere premierului să verifice cheltuilile fiecărei companii din subordinea Ministerului Transporturilor.

„Am suspiciunea că se plătesc cu prioritate alte cheltuieli, şi nu salariile. Este responsabilitatea patronului, care în acest caz este statul, ca dacă oamenii muncesc să fie plătiţi”, a spus Fenechiu.

Fenechiu a arătat că şi anul trecut în ianuarie au fost întârzieri la plata salariilor, iar întârzierea din 2013 – însumând 49 milioane lei doar pentru CFR Infrastructură – s-a datorat unei „chestiuni procedurale complexe”.

Potrivit lui Fenechiu, în mod normal ministrul nu trebuie să se implice în managementul companiilor, dar în această dimineaţă a primit zeci de telefoane pe acest subiect.

El va discuta cu premierul Victor Ponta posibilitatea de a controla toate plăţile din companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.

Angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie. Greva spontană s-a încheiat la ora 9.00, când trenurile care au staţionat aproximativ două ore în gări au fost puse în mişcare.

137 de trenuri au fost afectate.

OANA HAJNAL SCHMIDT FII SADICULUI PROCUROR CEAUSIST HAJNAL ADUSA DE TRIMVIRATUL GORGONELOR TURBATE ALE REGIMULUI BASIST,GHEGHESCU(MACOVEI)-MOTOC SI KOVESI LA BRUXELLES!

16 ian.

Haineală a mers la Bruxelles să atace noua putere de la Bucureşti.

haineala-s-a-numit-hajnal-lipsuri-in-biografia-de-familie-a-magistratilor-legati-de-monica-macovei-18439978

Contestata şefă a CSM, Oana Hăineală, a aterizat la Bruxelles. Ea a venit adusă de trimuviratul gorgonelor turbate ale regimului băsist : Monica Maconei, Iulia Motoc şi Laura Codruţa Kovesi. Misiunea cu care a fost însărcinată Hăineală a fost aceea de a zugrăvi în imagini cât mai cataclismice situaţia justiţiei din România şi să obţină din partea oficialilor de la Comisia Europeană promisiunea că actuala guvernare de la Bucureşti va fi încondeiată în viitorul raport pe justiţie drept una care vrea să controleze politic magistraţii.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a confirmat că şefa (din ce în ce mai puţin legitimă a CSM) s-a întânit cu Michel Servoz, adjunctul secretarului general al Comsiei Europene, Catherine Day. Cu aceasta din urmă, Oana Haineală nu a putut să se vadă, deoarece doamna Day este la Strasbourg. Astfel, adjunctul ei, domnul Servoz, a făcut doar oficiul de a se întreţine cu şefa CSM şi de a-i prelua mesajele disperate. Deşi, Mina Andreeva, purtătoarea de cuvânt a vice-preşedintei Comisiei Europene, Viviane Reding, a infirmat că ar exista pe agenda vizitei o întrevedere între Hăineală şi comisăreasa luxemburgheză, mesajul personal adus de şefa CSM la Bruxelles va ajunge imediat pe masa doamnei Reding.

Campania de dezinformare a fostului procuror comunist Monica Macovei, din poziţia ei de europarlamentar PDL plătit din bani publici, a fost continuată în ultimele luni prin Oana Hăineală şi Alina Ghica. Ele au fost prezentate celor de la Bruxelles de către Macovei drept singurii magistraţi incoruptibili din România în care se poate avea încredere. Practic, Macovei s-a folosit de cele două pentru a da un damf de credibilitate minciunilor sale pe lângă Comisia Europeană, în special pe lângă Viviane Reding : «Dacă consideraţi că exagerez, vă rog să îi audiaţi pe adevăraţii magistraţi, competenţi şi independenţi politic, din interiorul sistemului juridic românesc: doamnele Hăineală şi Ghica. Ele vă vor povesti ce grozăvii se întâmplă acolo».

Profitând la rându-i de această postură de cutie de rezonanţă a elucubraţiilor Monicăi Macovei la Bruxelles, Oana Hăineală şi-a creat în cont propriu o aură falsă de singur magistrat român credibil în ochii celor de la Bruxelles, singurul agreat de Comisia Europeană. De aici şi tupeul cu care bate cu pumnul în masă la întâlnirile cu colegii ei magistraţi. Se ştie singurul «ambasador plenipotenţiar» al justiţiei din România băsistă pe lângă Comisia Europeană, acreditat tacit, prin pilele Monicăi Macovei, pe lângă madam Reding şi domnul Barroso.

Acoperirea oficială a vizitei a fost pasămite o discuţie privind viitorul raport pe justiţie, a cărui publicare s-a amânat pentru sfârşitul lunii ianuarie. Totuşi, în convorbirea noastră telefonică, Mark Gray a recunoscut că în discuţiile de la Bruxelles Hăineală a dorit să vorbească şi despre recentele evoluţii ale justiţiei din România, în special după alegerile legislative din decembrie.

Sursele noastre din interiorul Comisiei spun că Oana Hăineală a transformat o întâlnire, care ar fi trebuit să se menţină în limitele mesajelor strict tehnice de tip juridic, într-o nouă ocazie de a a lansa mesaje alarmiste despre faptul că nu este lăsată să îşi preia funcţia de şefă a CSM, că împotriva ei şi a lui Cristi Dănileţ se duce «o campanie totalitară de linşaj mediatic», dar şi împotriva «tuturor factorilor din România care vor să garanteze independenţa justiţiei» (nu se ştie dacă a făcut directă referire la Băsescu şi Iulia Motoc). Hăineală s-a auto-descris pe sine ca o persecutată a noii puteri de la Bucureşti.

Vizita ei la Bruxelles a fost aranjată de Monica Macovei pe filiera creştin-democraţilor germani şi a unor lideri influenţi din Partidul Popular European. Ca momentele planului de intoxicare băsistă a autorităţilor de la Bruxelles să coincidă şi să decurgă logic, trebuie remarcat că, în timp ce Oana Hăineală se afla la sediul Comisiei Europene lansând mesaje alarmiste, europarlamentarul PDL Cristian Preda ţinea tirade de tip Agamiţă Dandanache în faţa deputaţilor din sediul Parlamentului European de la Strasbourg, despre cât de prigonit este magistratul karatist, «prostituata thailandeză cu mustaţă» cum l-au numit cei de la Caţavenicii, pe Cristi Dănileţ. Haineală a venit la Bruxelles să atace noua putere de la Bucureşti. Ea a dezonorat poziţia de magistrat român imparţial, devenind precupeaţa electorală a regimului Băsescu plasată pe lângă oficiali de rang înalt de la Comisie.

Şi ca meniul complicităţii şi al traficului de influenţă de tip clan, în defavoarea României, să fie complet, aflaţi că tatăl Oanei Hăineală, sadicul procuror comunist, Ion Hăineală, a fost cel care a lansat-o pe Monica Macovei pe orbita «selectă» a justiţiei din timpul regimului totalitar, scriind către PCR şi Securitate caracterizări elogioase despre ea. Şi uite aşa a urcat Macovei în ierarhia statului comunist.

Asistăm în continuare la cel mai periculos fenomen intervenit în relaţia de comunicare dintre Bucureşti şi Bruxelles. Pârghiile politicii europene a României au fost confiscate de un grup restrâns de interese, coordonat de Băsescu şi SIE, iar singura versiune despre ce se întâmpplă cu justiţia din România este prezentată totalmente distorsionat la Comisia Europeană numai şi numai din surse sugerate de Monica Macovei, acestea fiind chiar pupilele sale cultivate în fostul ei mediu profesional din România, pe vremea când era ministra justiţiei.

Dacă restul magistraţilor din România nu se vor mobiliza şi nu vor soma oficialii de la Comisia Europeană să se întâlnească cu reprezentanţi profesionişti ai breslei lor, să îi detemine pe eurocraţi să asculte şi versiunea lor, despre cum a fost confiscată justiţia de regimul Băsescu, dacă restul europarlamentarilor români nu vor declanşa o campanie susţinută de demontare a dezinformărilor clanului Băsescu pe lângă instituţiile europene, vocea românilor nu se va face deloc auzită prea curând la Bruxelles.

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN SI PROGRESELE MCV!

16 ian.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că raportul MCV ar trebui să consemneze obiectiv progresele tehnice „concrete şi importante” făcute mai ales de Ministerul Justiţiei, dar şi numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA, proces în care s-au făcut paşi procedurali.

1323935141Titus-Corlatean-MAE

„Discutăm din păcate destul de puţin în spaţiul public de eforturile pe care instituţiile româneşti, inclusiv sau mai ales Ministerul Justiţiei şi în ultimele luni le-au promovat, le-au desfăşurat, pentru că vorbim aici de resurse alocate bugetar şi financiar pentru corpul magistraţilor, pentru infrastructura instanţelor, pentru aspectele legislative. Ei, lucrurile astea, din păcate, sunt mai puţin evocate iar aici există paşi concreţi, importanţi, există progrese care, sunt convins, vor fi evidenţiate în viitorul raport (…) dincolo de dezbaterea asta vie pe anumite puncte care ţin de MCV în spaţiul public, există progres concret, există progres important pe care pe partea tehnică a raportului MCV în mod normal vor trebui să fie reflectate”, a afirmat Corlăţean, marţi seară, într-un interviu la RRA.

De asemenea, el a arătat că numirile procurorului general şi procurorului şef al DNA rămân „în suspensie”, însă a fost „pe deplin respectată” înţelegerea cu Comisia Europeană privind o procedură transparentă de prezentare a candidaturilor şi s-au făcut paşi procedurali.

„Rămâne, e adevărat, în suspensie, de exemplu, această chestiune a numirilor procurorului general, respectiv procurorului şef la DNA, dar să nu uităm totuşi că până una alta înţelegerea şi discuţiile cu CE privind o procedură transparentă de prezentare a candidaturilor, de evaluare la Ministerul Justiţiei şi după aceea transmiterea la CSM, această procedură a fost pe deplin respectată. Au fost dezbaterile din CSM, nu vreau să le mai comentez în spaţiul public, în mod normal ar urma o decizie a preşedintelui. Deci până una alta, procedural aceşti paşi au fost făcuţi. Deci sunt lucruri care totuşi trebuie consemnate de o manieră obiectivă, în opinia mea”, a afirmat Corlăţean.

El a mai adăugat că pe „partea mai politică”, cele 11 puncte evidenţiate în raportul din iulie de către Comisia Europeană au fost rezolvate „în mare parte”.

„Celelalte aspecte, cele 11 puncte, partea mai politică care a fost adăugată la raportul CE după vara trecută, mare parte din aceste probleme au fost rezolvate de mai multă vreme”, a mai spus ministrul de Externe.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat pe 10 ianuarie că în acest moment nu este în plan trimiterea unei misiuni de experţi la Bucureşti pentru pregătirea raportului MCV, care va fi publicat până la sfârşitul acestei luni.

LENUTA DI’PLESCOI SI „MARELE MIC LIDER POLITIC”TRAIAN BASESCU

16 ian.

Nici PDL şi nici scena politică actuală nu are un lider politic aşa cum a fost Traian Băsescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la Roman, PDL Elena Udrea.

523340_377670398971784_1498047569_n

„Îmi doresc să vin în conducerea partidului, să fiu într-o echipă puternică care să obţină voturile românilor, cu oameni credibili care se pot prezenta în faţa electoratului cu ceea ce au făcut. Este nevoie să aducem înapoi electoratul care a plecat de lângă PDL, să îi atragem pe cei care acum vor fi dezamăgiţi de USL şi aceştia vor fi mulţi şi repede, dar şi pe cei care nu se mai simt reprezentaţi de clasa politică şi care nu mai vin la vot. PDL are şansa, dacă îşi găseşte un proiect credibil şi o echipă puternică, să îi aducă pe toţi aceştia alături de partid la următoarele alegeri. PDL nu mai are un lider puternic cum a fost Traian Băsescu, care a ridicat singur partidul. Acum, pe toată scena politică nu mai există un astfel de lider, de aceea PDL are nevoie de o echipă puternică”, a declarat Udrea, care îl laudă din nou pe Băsescu, din ce în ce mai des.

%d blogeri au apreciat: