Arhiva | 6:25 pm

PRESEDINTELE PNL CRIN ANTONESCU ATAC DUR LA CONGRES IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU SI A REGIMULUI SAU POLITIENESC!

23 feb.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Congresul Ordinar al PNL, că „regimul Traian Băsescu a însemnat prezidenţializarea anticonstituţională a regimului politic”. El a adăugat că grupul Boc-Udrea-Anastase-Blaga a „sacrificat din interese partizane” interesul României.

crin-antonescu-ghimpele10

„Regimul Traian Băsescu a însemnat prezidenţializarea anticonstituţională a regimului politic, a însemnat anexarea Guvernului la Palatul Cotroceni, a însemnat scoaterea Parlamentului prin intermediul majorităţii de atunci din circuitul deciziei şi dezbaterii democratice”, a spus Antonescu.

În opinia liderului liberal, fenomenul de corupţie a fost patronat de autorităţile regimului Traian Băsescu, iar acest fapt a devenit regulă şi caracteristica domninantă a acelei perioade.

„Interesul naţional al României a fost nu lăsat pe planul doi, neglijat, prost reprezentat, ci cu bună ştiinţă sacrificat din interese partizane, ale aceluiaşi grup adunat în jurul lui Traian Băsescu, indiferent că cei din grup s-au numit Emil Boc, Elena Udrea, Roberta Anastase sau Vasile Blaga”, a arătat Antonescu.

El a spus că în 2010 a devenit foarte clar că viaţa politică din România a devenit o situaţie excepţională în rău.

„Excepţionalul situaţiei politice în 2010 a fost că încet, uneori violent, regulile de stabilitate ale democraţiei au fost încălcate. Agentul principal, liderul acţiunilor care au dus la această depreciere de maximă gravitate a sistemului democratic, a funcţionării Guvernului, a instituţiilor în România, a fost din păcate tocmai cel chemat prin vot şi atribuţii să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor, la păstrarea echilibrelor democratice (…) a fost Traian Băsescu”, a adăugat Antonescu.

ASTAZI,LIBERALII ISI ALEG PRESEDINTELE LA CONGRESUL PNL!

23 feb.

Liberalii se reunesc pe parcursul a două zile -vineri și sâmbătă- în Congres pentru adoptarea Statutului şi alegerea conducerii. Vineri, în Congresul Extraordinar, a fost votat noul Statut al PNL, iar astăzi, în Congres Ordinar, va fi ales președintele partidului. De Ce News va transmite direct din sala Al. I. Cuza, în format LiveText, toate evenimentele importante care vor avea loc.

Congres.15

Update: – ora 9.30: primii liberali încep să sosească în sala Cuza, a Casei Poporului, cu jumătate de oră înainte de începerea anunțată a Congresului

După ce vineri v-am transmis în format Live Text toate evenimentele importante care au avut loc în Congresul Extraordinar al PNL, pentru adoptarea noului Statut, astăzi vă vom ține la curent cu tot ce se întâmplă în Congresul Ordinar, reunit pentru alegerea președintelui PNL.

SMOKIE – LIVING NEXT DOOR TO ALICE!

23 feb.

CARLY RAE JEPSEN – TONIGHT I’M GETTING OVER YOU!

23 feb.

PIXIE LOTT – BROKEN ARROW!

23 feb.

BOND – FUEGO!

23 feb.

NATALIA OREIRO – CAMBIO DOLOR!

23 feb.

%d blogeri au apreciat asta: