Arhiva | 2:48 pm

TRAIAN BASESCU SI MESAJUL DE PURIM!

24 feb.

Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul sărbătorii Purim, în care şi-a exprimat preţuirea faţă de contribuţia comunităţii evreieşti la binele societăţii româneşti.

basescu-mark

”Îmi face o deosebită plăcere să transmit tuturor membrilor Comunităţilor evreieşti din România urările mele cele mai calde cu prilejul sărbătorii Purim, o sărbătoare a prieteniei, a credinţei şi a comuniunii. Celebrare a primăverii şi a înnoirii, Purim semnifică, în acelaşi timp, triumful credinţei şi al speranţei într-un nou început. Dacă de-a lungul istoriei unui popor, momentele de încercare se împletesc cu evenimentele luminoase, Purim este cea mai strălucitoare evocare a purităţii şi a solidarităţii cu semenii, întruchipate de împărăteasa Estera”, se arată în mesajul preşedintelui, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Traian Băsescu a reiterat preţuirea sa faţă de contribuţia pe care comunitatea evreiască a adus-o spre binele societăţii româneşti.

„Am speranţa că această zi atât de importantă pentru comunitatea dumneavoastră şi pentru identitatea poporului evreu, atât prin evenimentul istoric pe care-l rememorează, cât şi prin înalta sa dimensiune spirituală, vă va aduce înţelegerea şi bucuria comuniunii. Doresc să reînnoiesc preţuirea mea faţă de contribuţia comunităţii evreieşti la binele societăţii româneşti şi să vă transmit urările mele cele mai calde de prosperitate şi încredere în viitor. Hag Purim Sameah!”, a transmis şeful statului în mesajul său.

FOSTUL PROCUROR CEAUSIST MONICA GHERGHESCU(MACOVEI A ANUNTAT DUMINICA CA VA CANDIDA LA SEFIA PD-L!

24 feb.

Monica Macovei și-a anunțat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, candidatura la șefia PDL, unde se va lupta cu actualul președinte al partidului Vasile Blaga și cu Elena Udrea.

monica-macovei-ghimpele5-630x472

Macovei va candida susţinută de aşa-zisul grup al „reformiştilor”. Sever Voinescu, Monica Macovei, Teodor Baconschi, Cristian Preda, și Adrian Papahagi au anunţat că vor depune moțiunea „Reformiștilor”, care o propune pe Monica Macovei în fruntea PDL.

„Candidez la preşedinţia PDL, moţiunea pe care o depunem împreună se numeşte «Reformiştii»”, a spus Macovei.

Macovei a mai declarat că își dorește standarde „etice” în PDL și că banii nu au ce căuta în desemnarea unei persoane pentru o funcție în sau în afara partidului.

Cristian Preda a numit depunerea acestei moțiuni „Reformiști versus FSN-iști”.

În acest moment, Macovei pare a avea şanse mici de a accede în fruntea partidului, unii analişti considerând candidatura ei doar o acţiune de imagine.

După ultimele confruntări cu scântei între taberele Blaga – Udrea, candidatura lui Macovei va transforma însă cu siguranţă alegerile din PDL într-un show total.

Convenția Națională a PDL va avea loc pe 23 martie, la Romexpo, de la ora 10.00, în prezența a 5.000 de delegați.

FOSTUL RAPORTOR PENTRU ROMANIA,BARONEASA EMMA NICHOLSON L-A VIZITAT PE FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE LA INCHISOARE!

24 feb.

Baroneasa Emma Nicholson a mers duminică în vizită la Adrian Năstase la închisoare.

1361701801image emmm

Emma Nicholson a fost raportor pentru România în Parlamentul European între 2000 și 2004, rămânând în relaţii bune cu Adrian Năstase. Baroneasa este acum europarlamentar.

Emma Nicholson a venit duminică la închisoare într-o maşină a familiei Năstase. Nu a dat declaraţii jurnaliştilor.

La plecarea de la penitenciar, aceasta ducea în mână mai multe cărţi.

Avocatul lui Năstase, Lucian Bolcaş, a declarat pentru Agerpres vizita baronesei Emma Nicholson la Penitenciarul Jilava, unde este încarcerat fostului premier, reprezintă „un lucru firesc pentru cei care l-au cunoscut şi apreciat”.

„Personal, nu cunosc nimic direct în legătură cu vizita Baronesei Emma Nicholson, dar mi se pare un lucru absolut firesc ca cercuri europene şi democratice să se intereseze de situaţia lui Adrian Năstase care a fost una dintre marile personalităţi europene în perioada post-revoluţionară. Este o personalitate atât pe planul relaţiilor externe pe care le-a realizat în favoarea României, cât şi prin ţinuta sa de universitar specialist în dreptul internaţional. Evident, o asemenea personalitate şi desfăşurarea procesului unei astfel de personalităţi, maniera în care acesta este ţinut în continuare în executarea unei pedepse demult executată impresionează oficialităţile europene care l-au cunoscut şi l-au apreciat”, l-a lăudat Lucian Bolcaş pe Năstase.

La rândul său, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, duminică, referindu-se la vizita Emmei Nicholson la fostul premier Adrian Năstase, aflat la penitenciarul Jilava, că aceasta este una normală, având în vedere relaţia de colaborare pe care cei doi au avut-o.

„Vizita este una absolut normală. Doamna Nicholson este un europarlamentar cunoscut. (…) E un gest normal şi trebuie să-l vedem ca un gest absolut normal într-o Românie normală”, a spus Zgonea.

Zgonea a susţinut că Emma Nicholson a avut o relaţie extraordinară cu Năstase, cei doi colaborând în cadrul unor proiecte de rezonanţă pentru UE şi România.

„Prieteniile se păstrează. Noi de foarte multe ori considerăm că prieteniile se câştigă. E un semnal că peste bătăliile politice, peste discursurile mai puţin constructive, prieteniile rămân, se păstreză. Oameni politici europeni au înţeles acest lucru”, a spus Zgonea.

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU:DACA NU CASTIG PREZIDENTIALELE DIN 2014 MA RETRAG DE LA CONDUCEREA PNL!

24 feb.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că în cazul în care nu va câştiga alegerile prezidenţiale din 2014 se va retrage din conducerea PNL.

crin-antonescu51-630x419

Antonescu a fost întrebat la ce s-a referit atunci când a afirmat că sâmbătă a fost „ultima oară” când a participat, „cel puţin ca preşedinte al PNL”, la un congres al partidului. „Nu am limitare la numărul de mandate, dar am avut în vedere faptul că în intervalul de până la următorul congres, cel din 2016, vor fi alegeri prezidenţiale în 2014, pe care, dacă le voi câştiga, voi deveni preşedintele României, deci nu voi mai putea fi membru al PNL şi cu atât mai puţin preşedinte. Dacă nu le voi câştiga, oricum mă voi retrage din conducerea PNL şi atunci, deci, acesta este ultimul congres al PNL la care am participat în calitate de preşedinte”, a spus Antonescu.
Crin Antonescu s-a declarat emoţionat sâmbătă pentru realegerea sa ca preşedinte al PNL, punctând că acest lucru se datorează faptului că este ultima oară când participă la un congres al liberalilor în calitate de lider. „Am chiar şi de această dată, a câta oară, emoţii, nu doar cauzate de recunoştinţa în faţa încrederii, ci mai ales cauzate de gândul că este ultima oară când particip, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un congres al partidului nostru”, a spus Antonescu.

KATE RYAN – VOYAGE VOYAGE!

24 feb.

MICHEL TELO – AI SE EU TE PEGO!

24 feb.

SHAKIRA ft.PIITBULL – RABIOSA!

24 feb.

%d blogeri au apreciat asta: