LENUTA DI’PLESCOI,ACEST TRAIAN BASESCU IN FUSTA VA PROMOVA MOTIUNEA”NOUL PARTID DEMOCRAT LIBERAL -O NOUA ROMANIE!”

1 mart.

Elena Udrea se află în turneu în Transilvania pentru promovarea moțiunii “Noul Partid Democrat Liberal – O nouă Românie” cu care dorește să câștige șefia PDL. Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi prezentă la Alba Iulia, vineri, 1 martie, la Hotel Parc, în fieful lui Mircea Hava, unde, începând cu ora 17.30, își va prezenta moțiunea pentru câștigarea președinției partidului.

udrea-pdl-nu-va-mai-avea-lideri-providentiali-ca-basescu-multi-ani-89723

Elena Udrea are o misiune dificilă, vineri, la Alba Iulia, unde trebuie să-i determine pe liderii PDL că ea este soluția viabilă pentru a prelua șefia PDL. Misiunea este dificilă și de faptul că primarul Mircea Hava, unul dintre puținii primari PDL care au reușit să se mențină în funcție, după alegerile din iunie, 2012, a dat de înțeles că îl va susține la conducerea PDL pe Vasile Blaga.

Totuși, susținerea lui Blaga s-ar putea fi numai de fațadă, deoarece este cunoscut faptul că orașul Marii Uniri a înflorit în timpul mandatului Elenei Udrea la conducerea Ministerului Dezvoltării.

Ce cuprinde moțiunea Elenei Udrea

Elena Udrea îşi propune un plan de înnoire a PDL. Fostul ministru al Dezvoltării şi-a propus “să scoată partidul din birouri şi să îl readucă printre oameni, în stradă”, să reconecteze PDL cu electoratul său activ şi să-l readucă la guvernare în 2016.

– O structură de conducere mai simplă şi mai flexibilă.

– 8 vicepreşedinţi regionali care să aibă ca principală atribuţie dinamizarea relaţiei centru-filiale

– Realizarea unui “Proiect pentru o nouă Românie” cu reprezentanţii “generaţiei 40″-oameni de afaceri, avocaţi, manageri

– Promovarea unei viziuni economice axate pe trei puncte principale: reducerea fiscalităţii şi a birocraţiei, irigarea economiei reale cu fonduri europene şi reindustrializarea şi modernizarea agriculturii României

– Deschiderea noului PDL către Centru, adică spre o concepţie de stat ca furnizor de oportunităţi, dar care este atent şi la necesităţile sociale

– Adoptarea unei politici a pragmatismului care să sprijine proiectele naţionale necesare pentru România.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: