Arhiva | 6:53 pm

PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA „TOLERATUL EUROPEAN”,TRAIAN BASESCU,CARE A RATAT TOATE TINTELE.ESEC PE LINIE!

2 mart.

Ponta. Băsescu a ratat absolut toate ţintele. Eşec pe linie.

merkel-basescu-291x207

După poziţia preşedintelui Băsescu faţă de afirmaţiile ministrului de externe Titus Corlăţen, care a spus că vede o soluţie politică fără ca tema să mai reprezinte un punct principal de discuţie în perspectiva unei posibile amânări la Schengen, premierul intervine.

Premierul a precizat în primul rând că poziţia exprimată de Corlăţean reprezintă punctul de vedere al guvernului, potrivit mediafax.ro.

În ceea ce priveşte afirmaţiile preşedintelui, Victor Ponta a spus:

„Legat de reacţia domnului preşedinte Băsescu, cred că de câte ori tace şi nu mai face scandal de atâtea ori este mai bine pentru România, pentru că în cei 9 ani în care domnul preşedinte Băsescu s-a ocupat, mai mult sau mai puţin constituţional, de relaţiile României în Europa a ratat absolut toate ţintele: avem MCV în continuare, nu am intrat în Schengen, nu suntem nici măcar aproape de euro, deci eşec pe linie pentru domnul preşedinte Băsescu. Cu cât tace şi cu cât face mai puţin scandal, cu atât Guvernul României şi România au şanse să se integreze mai repede şi mai bine în Europa. Scandalul din ultimii 8-9 ani ne-a adus doar eşec, cred că acum Guvernul trebuie să aibă o altă strategie, mai eficientă şi mai demnă privind relaţiile noastre europene”, a spus premierul Victor Ponta pentru MEDIAFAX.

Traian Băsescu a transmis printr-un comunicat de presă că se delimitează de afirmaţiile ministrului de Externe, Titus Corlăţean, spunând că reprezintă opinia personală a acestuia.

De asemenea, Băsescu i-a cerut lui Corlăţean “să acţioneze pentru îndeplinirea cu prioritate a tututor condiţiilor directe si indirecte legate de acest proces”, pentru că, a ţinut să precizeze, „aderarea la spaţiul Schengen constituie un drept al României şi al cetăţenilor români stabilit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene”.

După acest îndemn însă, Corlăţean l-a întrebat pe Traian Băsescu dacă a avut vreo discuţie cu Merkel, aşa cum l-a îndemnat, pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen (…), aluzie la lipsa de implicare a preşedintelui în susţinerea României.

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN IL TRIMITE LA PLIMBARE PE TRAIAN BASESCU,SLUGA LUI ANGELA MERKEL!

2 mart.

Corlăţean îi răspunde lui Băsescu şi îl face responsabil în privinţa aderării acuzându-l că nu s-a implicat activ în susţinerea României.

563222_4038237049274_1443707696_n

Ministrul de externe a declarat că dacă mesajul către statele europene şi în special către Germania, cu privire la spaţiul Schengen, ar fi fost unul unitar situaţia ţării noastre în această privinţa ar fost diferită.

Sâmbătă, Corlăţean a declarat referitor la aderararea României la spaţiul Schengen că ţara noastră se va bate până în ultima secundă pentru o decizie favorabilă, însă, „în această perioadă, orice am face, această ţintă a devenit una mişcătoare”.

„Dacă am fi avut în aceste momente importante un mesaj unitar şi un sprijin, inclusiv din partea preşedintelui României, prin acea scrisoare semnată în comun, şi un mesaj politic foarte clar dinspre România către capitalele europene şi, special, către Germania, acest lucru ar fi contat foarte mult (…) În plan intern am obţinut atacuri din partea reprezentanţilor PDL, pe un obiectiv major. I-aş pune o întrebare publică preşedintelui Băsescu. La discuţiile de la Consiliul European de la Bruxelles, atunci când i-am adresat rugămintea de a avea o discuţie cu cancelarul german Merkel, dacă a avut această discuţie, pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen (…)

Personal i-am adresat rugămintea de a semna acea scrisoare căte liderii europeni, iar răspunsul său a fost unul dezamăgitor”, a spus Titus Corlăţean.

Sâmbătă dimineaţa, administraţia prezidenţială a dat publicităţii un comunica în care se arăta că afirmaţiile ministrului Titus Corlăţean potrivit cărora, în cazul în care aderarea României la spaţiul Schengen va fi amânată din nou cu prilejul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie, România nu mai este interesată de acest proces, „reprezintă strict opinia personală a ministrului Afacerilor Externe şi pot fi considerate cel mult o propunere de poziţionare”.

PREMIERUL PONTA I-O DAT CADOU UN MARTISOR LUI TRAIAN BASESCU!

2 mart.

Răzvan Dumitrescu a vorbit, vineri seară, la „Subiectiv”, despre mărţişorul pe care premierul Victor Ponta i l-a făcut cadou preşedintelui Traian Băsescu.

p

„CDS-ul Romaniei (costurile la care sunt asigurate obligatiunile suverane impotriva riscului de neplata) au avut o tendinta descrescatoare in ultimele 7 luni. Aceasta înseamnă creşterea credibilităţii macroeconomice a României şi reducerea costurilor de împrumut pe pieţele interne şi externe”, a anunţat Răzvan Dumitrescu.

Mărţişorul lui Ponta vine în condiţiile în care România a pierdut 11 poziţii, în ultimii trei ani, în Clasamentul global al competivităţii, realizat de World Economic Forum (WEF), ea situându-se acum pe locul 142 din 144.

În acelaşi interval de timp, Bulgaria a câştigat nouă poziţii în acest clasament.

3OH!3 ft.KATY PERRY – STARSTRUKK!

2 mart.

LARA FABIAN – LOVE BY GRACE!

2 mart.

FLO RIDA – I CRY!

2 mart.

SEAN PAUL ft. ALEXIS JORDAN – GOT 2 LUV U!

2 mart.

TARA – MISSING YOU!

2 mart.

VICEPRESEDINTELE PNL PUIU HASOTTI:TRAIAN BASESCU TRANSMITE UN MESAJ PENTRU PD-L INAINTEA ALEGERILOR!

2 mart.

Vicepreședintele PNL Puiu Hașotti a declarat astăzi că anunțul făcut de Traian Băsescu, că nu se mai retrage din politică în 2014, este un mesaj transmis PDL înaintea alegerilor, ca să aibă grijă pe cine pun președinte, potrivit Mediafax.

hasotti-puiu-dece-310x188

“Ieşirea domnului Băsescu de alaltăieri cum că nu se va lăsa de politică – nu ştiu dacă se va lăsa sau nu – este un semnal către poporul PDL-ist tot mai firav şi mai dezorientat că atenţie, vin eu, aveţi grijă pe cine alegeţi acum preşedinte, acesta este mesajul nu mă las de politică şi veţi vedea mesajul pe care îl va da la Convenţia Naţională a PDL. Pentru mine este egal cine va ieşi preşedinte”, a declarat Puiu Haşotti, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Liberalul crede că PDL e într-o situație gravă, dacă un fost ”procuror ceaușist” candidează la șefia partidului.

“Dacă un procuror ceauşist doreşte să reformeze un partid la 23 de ani după evenimentele din decembrie, înseamnă că acel partid este într-o situaţie şi gravă, şi penibilă în acelaşi timp”, a afirmat vicepreşedintele PNL.

Deși după Congres vor apărea mai multe declarații despre o posibilă coagulare a dreptei, Puiu Hașotti consideră că acest lucru nu se va întâmpla.

“Veţi vedea după congresul PDL o mişcare sau declaraţii care deja au început să apară referitoare la coagularea dreptei. Unul din vârfurile acestei pseudo-mişcări politice este Mihai Răzvan Ungureanu. Eu am avut de făcut o comparaţie apropo de unificarea dreptei cu acest partid care se numeşte Forţa Civică. Dreapta e coagulată, este PNL, avem 29 la sută. Cu PDL, fost partid socialist, nu se pune problema, îmi pare rău, cu partidul domnului Ungureanu, care este tot felul de rămăşiţe de ici, de colo… şi am făcut următoarea comparaţie: într-o piscină stă un şoricel cu un elefant şi şoricelul îi spune: «elefantule, îţi place ce valuri frumoase facem». Cam asta este cu partidul domnului Ungureanu şi coagularea dreptei”, a afirmat Puiu Haşotti.

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN ,A DECLARAT LA REALITATEA TV,CA O NOUA AMANARE A INTRARII ROMANIEI IN SCHENGEN LA CONSILIUL JAI,DIN 7-8 MARTIE AFECTEAZA CREDIBILITATEA PROCESULUI!

2 mart.

MInistrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat vineri seara la Realitatea Tv :

cache-images-stories-2011-permanente-400-Titus_Corlatean_APCE-150x132.375

că o eventuală nouă amânare a intrării României în Spațiul Schengen la Consiliul JAI din 7-8 martie afectează ”credibilitatea procesului”, iar România ar putea să nu mai fie interesată și doar să aștepte o invitație de la UE.

VICTOR PONTA NU SE BUCURA CA TRAIAN BASESCU VA RAMANE IN POLITICA DUPA 2014,DAR LA JILAVA!

2 mart.

Declaraţia şefului statului potrivit căreia va rămâne în politică şi după 2014, când îi expiră mandatul, nu modifică strategia PSD, a declarat vineri liderul social-democrat, premierul Victor Ponta, precizând că întotdeauna a pornit de la premisa că în următorii ani Traian Băsescu nu se va retrage de pe scena politică.

387569_217149881757880_2062220984_n

„Nu mă bucur, dar am luat tot timpul în calcul acest lucru. Nu modifică cu nimic strategia PSD, pentru că strategia mea şi a PSD pe termen mediu şi lung a pornit de la premisa că domnul Băsescu va rămâne în politică. Cel puţin din 2010, de când sunt eu preşedinte, cei din cercul de conducere al PSD, întotdeauna am pornit de la premisa că peste 4-5-7-8 ani nu se va retrage”, a afirmat Victor Ponta la B1 TV.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri la Viena că va rămâne activ în viaţa politică după ce îşi va încheia mandatul, susţinând că are de ales între mai multe variante, dar că nu s-a decis încă.

LENUTA DI’PLESCOI ESTE MANDRA CA SE SIMTE UN „TRAIAN BASESCU IN FUSTA!”

2 mart.

Deputatul Elena Udrea, candidat la preşedinţia Partidului Democrat Liberal (PDL), întrebată fiind dacă uneori se simte „Traian Băsescu în fustă”, a apreciat, vineri, la Alba Iulia, că „pentru un om politic care îşi defineşte cariera ca fiind un luptător este o onoare să fii comparat cu Traian Băsescu, un politician care toată cariera lui politică s-a luptat pentru lucrurile în care a crezut”.

64771_449443071795444_1297589565_n

Întrebată cât de mult a influenţat-o în cariera politică Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns că ”foarte mult”.

Aceasta a adăugat că atât ea, cât şi mulţi alţi colegi ai săi au venit în PDL pentru Traian Băsescu şi a subliniat că dacă va fi preşedintele PDL îşi doreşte ca ”parteneriatul” cu preşedintele să continue şi după 2014.

LATRINA PORTOCALIE BASISTA,ROTV A LUI SEBASTIAN GHITA AFLATA IN INSOLVENTA,IL ATACA PE „AMICUL”VICTOR PONTA!

2 mart.

Sebastian Ghiţă atac la premierul Victor Ponta.

rtv-ghita-290x180

Pentru a doua oară în decurs de 24 de ore, Sebastian Ghiţă îl atacă pe premierul Ponta. Dacă joi atacul a fost indirect, vineri atacul a fost pe faţă şi Ghiţă a utilizat o televiziune concurentă pentru a-i strica imaginea celui despre care se ştie că îi este prieten.

10 clipuri publicitare ciudate şi un scandal cu SRI

RealitateaTV a difuzat vineri mai multe clipuri publicitare (10) care promovau un site social-democrat. Numai că aceste clipuri publicitare prezentau şi deloc marginal, alături de o serie de lideri social-democraţi – Tony Blair, Martin Schulz, Francois Hollande şi Victor Ponta – şi pe directorul SRI, George Maior precum şi pe finanţistul Mihai Tănăsescu, în prezent angajat la Banca Mondială. Evident, după ce unele clipuri au rulat pe ecran, SRI a luat poziţie, a negat orice implicare a lui George Maior şi a cerut sistarea difuzării clipurilor publicitare. Ceea ce s-a şi întâmplat. Şeful editorial al Realităţii TV, Cozmin Guşă a anunţat oficial sistarea difuzării clipurilor publicitare, el menţionând că a tratat problema doar prin aspectul ei comercial. Aceasta este ştirea. Ce urmează însă este însă şi mai interesant.

Cine are de pierdut de pe urma clipurilor publicitare

Clipurile respective nu i-au produs însă lui George Maior cea mai mare „pagubă”, ci premierului Victor Ponta. Dacă clipurile apăreau la o televiziune din Bangladesh, să zicem, nu avea nimeni vreo problemă. Dar apărând în România, se poate interpreta că premierul Ponta ar avea o implicare. În urma apariţiei acestor clipuri, Ponta are probleme de imagine şi în exterior, dar şi (mai ales) în ţară. În primul rând este mai mult ca sigur că liderii social-democraţi europeni care apar în clipuri nu şi-au dat acordul să apară într-o filmare publică alături de şeful unui serviciu secret. Asta este varianta „externă” a problemei de imagine pe care o are Ponta după apariţia acestor clipturi; problema „internă” arată rău de tot: se asociază numele premierului de cel al directorului SRI, o asociere care se vrea, popular, să sune astfel: „Ponta e mână în mână cu serviciile”; „Ponta este omul serviciilor” sau „Ponta (USL) a pus mâna pe servicii”. Oricare din această variantă sună „foarte bine”, chiar „perfect” pentru cei care vor să atace USL, PSD şi pe premier şi care fac în acelaşi timp eforturi disperate de a-l disocia pe Traian Băsescu şi PDL de SRI şi celelalte servicii secrete.

O lucrătură specifică serviciilor secrete

Partea cea mai interesantă a întregii poveşti o reprezintă beneficiarul publicităţii cumpărate. Este vorba de un site care promovează social democraţia, numai că este un site fantomă, fără niciun minim indiciu specific: autor/autori, locaţie, apartenenţă etc. Un singur lucru este clar: site-ul nu este înregistrat în România şi crează impresia că ar aparţine cuiva din anturajul vreunui organism al UE. Din puţinele „articole” postate (nesemnate) rezultă că „fantoma” a apărut pe net în urmă cu câteva zile. Tocmai din aceast cauză există un uriaş semn de întrebare: de unde beneficia (anonimul) administratorul site-ului de însemnatele sume de bani pentru difuzarea clipurilor publicitare. Pentru cine nu ştie, un minut de publicitate în televiziune costă foarte mult; cele 10 clipuri aveau fiecare între 2 şi 2,3 minute.

Şi mai interesant este însă cine a „mijlocit” publicitatea. Şi aici suntem în faţa unui episod mai tare decât cele mai bune de la „Surprize, Surprize”. Un ziarist de la Realitatea TV ne-a declarat că firma de publicitate care a încheiat contractul cu ei, este condusă de Costin Ilie, care este, atenţie, publisher la…România TV şi publisher la un site de ştiri arondat tot la România TV. (Costin Ilie a fost primul ziarist dat afară de la Cotidianul, în 2009, de către directorul ziarului, Cornel Nistorescu). Deci, publicitatea a fost vândută la Realitatea TV de unul dintre principalii „locotenenţi” ai lui Sebastian Ghiţă, deputatul PSD care este şi patronul României TV. Evident, orice om cu minte la cap şi-ar pune următoarea întrebare: de ce publicitatea, sau mai precis mai mult decât frumoasa sumă de bani (estimăm că este vorba de câteva zeci de mii bune de euro, dacă nu mai mult – n.a.) nu a fost direcţionată de Costin Ilie la postul pe care îl serveşte, România TV, mai ales că, temporar, la capitolul audienţe, România TV stă mai bine decât concurentul său, Realitatea TV. Răspunsul este simplu: în toată această poveste, unul dintre „dirijori” este chiar Sebastian Ghiţă. Nu este exclus ca banii plătiţi celor de la Realitatea să fie chiar ai lui. Şi Ghiţă a vrut să scoată castanele ( a se traduce, să-l atace pe Ponta) cu mâna concurenţei. Repetăm, este greu să credem că un site fantomă beneficează de o finanţare care să-i permită o publicitate în stil mare. Nu ştim dacă Ghiţă a lansat acest atac (am demonstrat că premierul Ponta iese bine şifonat din această poveste) din proprie iniţiativă sau a primit o comandă. Care comanda poate provenii, în ordine, de la serviciile secrete, de la Palatul Cotroceni sau de la o aripă a PSD care nu-l înghite pe Ponta. Mai există şi a patra variantă, o comandă a PDL, dar aceasta s+ar contopii cu primele două. Nu vrem să speculăm, dar se ştie că în ultimul timp – a se vedea atacurile la Mona Pivniceru, Mariana Câmpeanu, Varujan Vosganian, Crin Antonescu (atacatul de serviciu), Ion Stan ş.a. – România TV a lucrat mai mult pe bază de comandă, iar metodele utilizate au fost cele specifice serviciilor. Şi în acest caz lucrarea poartă amprenta serviciilor secrete. De regulă se apelează – ca bază de plecare – la un site obscur sau fantomă care are rolul de a furniza materialul informaţional, după care totul se transformă în „Breakingnews” şi este sevit populaţiei cu mai multe ingrediente. De această dată rolul site-ului fantomă a fost acela de a juca rolul beneficiarului de publicitate.

Atacul indirect de joi

Joi, televiziunea lui Sebastian Ghiţă l-a atacat indirect pe Victor Ponta. Exact în spaţiul de timp în care la Antena3 în platou, era invitată mama premierului, în platou la România TV era invitată mama fraţilor Cămătaru. Din punct de vedere pur tehnic, se poate afirma că iniţiativa celor de la România TV a avut la bază raţiuni de ordin concurenţial. În realitate însă, s-a vrut un atac, repetăm, indirect, la Victor Ponta.

După cum se ştie, între Ponta şi Ghiţă este o prietenie mai veche. Tocmai ţinând cont de acest lucru, ce s-a întâmplat în ultimele două zile, ridică mari semne de întrebare.

PS

Crin Antonescu ar trebui să se linistească. Nu este singurul preşedinte al PNL luat în cătare. Zilele trecute, unul dintre invitaţii cvasi-permanenţi ai României TV a coborât mult în istorie şi l-a atacat şi pe Ionel Brătianu. Motivul: ar fi fost rusofil. A uitat respectivul însă să menţioneze ceva esenţial: şi anume că Ionel Brătianu a avut relaţii buhe cu Rusia ţaristă, nu cea sovietică.

%d blogeri au apreciat: