Arhiva | 6:00 pm

ASA CUM AM PREVAZUT. OBSESIA PARANOICA IMPOTRIVA REFERENDUMULUI A LUI TRAIAN BASESCU CARE A FOST DEMIS DE 8,5 MILIOANE DE ROMANI!

7 mart.

Traian Băsescu consideră că orice revizuire a Constituţiei ar trebui să pornească de la referendumul din noiembrie 2009, pentru a fi respectată voinţa poporului, punctând că niciuna dintre entităţile care se anunţă a fi „viitorii părinţi” ai Legii fundamentale nu porneşte de la rezultatul respectivului referendum.

523340_377670398971784_1498047569_n

„Pentru mine este o surpriză plăcută iniţiativa Academiei. Poate ar fi fost mai bine ca această iniţiativă să vină cu doi-trei ani înainte, după ce poporul român s-a pronunţat printr-un referendum, referendum care trebuie să stea la baza revizuirii Constituţiei. Nimeni nu poate ignora articolul 1 din Constituţia României, care precizează foarte clar că suveranitatea este a poporului, se exprimă prin aleşi sau în mod direct prin referendum. Orice plecare de pe alte baze la revizuirea Constituţiei este, după părerea mea, eronată, nedemocratică şi ar situa pe cei care fac gestul revizuirii, fără să ţină cont de actul de suveranitate din noiembrie 2009, deasupra voinţei poporului”, a afirmat Traian Băsescu joi la dezbaterea cu tema ”Revizuirea Constituţiei: necesitate, oportunitate, obiective posibile”, desfăşurată la Academia Română.

El a subliniat faptul că nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre revizuirea Constituţiei, adăugând că acest subiect a fost abordat încă din 2010.

„Sunt vorbe mari pe care ne-am obişnuit să le spunem – că reprezentăm poporul, că acţionăm în numele poporului. Este timpul să punem egal între vorbă şi faptă. Procesul de revizuire a Constituţiei, în opinia unui preşedinte al României care a îndeplinit acest mandat mai bine de opt ani, este, în afară de orice dubiu, punctul de pornire este referendumul din noiembrie 2009. Surprinzătoare este iniţiativa Academiei şi pentru că subiectul nu este nou”, a afirmat şeful statului.

Băsescu a spus că în 2010 subiectul revizuirii Constituţiei a fost abordat, în baza articolului 150 din Legea fundamentală, iar abia în 2013 Academia Română are o primă reacţie.

„Guvernul, luând în consideraţie rezultatul referendumului, a făcut o propunere de revizuire a Constituţiei, propunere care a trecut prin Consiliul legislativ, după care a fost înaintată Preşedinţiei. Preşedinţia a lucrat cu specialişti din interior, din compartimentul legislativ şi specialişti din afara instituţiei, a făcut ajustările necesare multor articole din Constituţie şi s-a adresat apoi cu proiectul Consiliului legislativ şi Curţii Constituţionale. Cu cele două avize, de la Consiliul legislativ şi de la Curtea Constituţională, proiectul de revizuire a Constituţiei a fost transmis Parlamentului României. Sunt mai bine de doi ani de când acest proiect care are ca bază referendumul din 2009 nu este, practic, atins de Parlament”, a explicat Băsescu.

Preşedintele a susţinut că revizuirea Constituţiei, dacă se va face pe baza referendumului din 2009, va reprezenta un moment de exprimare a democraţiei în România.

„Cert este un singur lucru: niciuna din entităţile deja anunţate ca fiind viitorii părinţi ai Constituţiei nu porneşte de la referendumul din noiembrie 2009. Va fi, probabil, momentul de afirmare a democraţiei în România, respectăm un vot larg majoritar popular sau spunem ‘nu, noi avem o majoritate care este deasupra legii’. Iată întrebarea de la care pornim”, a afirmat preşedintele.

Şeful statului a reamintit că prima premisă de la care a pornit proiectul început în 2010 a fost referendumul din noiembrie 2009, care a vizat un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„La vremea la care s-a iniţiat proiectul de revizuire, ca de altfel şi referendumul însuşi, s-a pornit de la realităţile europene. Toţi ştiam că modificarea tratatului Uniunii implică un parteneriat între Parlamentul naţional şi Parlamentul European. Consideram deja că forul democratic suprem al României are o cameră la Bruxelles, Strasbourg. Iar simplificarea acţiunii politice de legiferare ar fi impus, în opinia mea, şi un parlament unicameral, opinie pe care de altfel a avut-o şi poporul român. De asemenea, reducerea numărului de parlamentari era o necesitate. Este şi acum şi vedem că am ajuns la un parlament gigantic în raport cu populaţia. Avem 588 de parlamentari, mai mult decât SUA şi foarte aproape de Parlamentul European, din punct de vedere numeric. Ne mai lipsesc 100, dar dacă mai aplicăm actuala lege electorală pentru încă un rând de alegeri, probabil că ajungem la mărimea Parlamentului European”, a subliniat Traian Băsescu.

Printre obiectivele respectivului proiect, potrivit şefului statului, s-a aflat şi clarificarea raporturilor instituţionale dintre preşedinte, prim-ministru şi Parlament.

„Constituţia României, deşi excepţională pe principii, vreau să afirm fără rezerve această realitate a Constituţiei României, este o Constituţie modernă, care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi fixează structura, osatura funcţională a statului român în mod corect şi în acord cu lumea modernă. Păcatele Constituţiei noastre vin din neclaritatea unor exprimări din Constituţie, care, în opinia mea, ar fi putut fi rezolvate prin legi de aplicare a diverselor articole din Constituţie. Nu s-a întâmplat acest lucru”, a adăugat Băsescu.

El a mai vorbit şi despre clarificarea raporturilor constituţionale dintre preşedinte şi prim-ministru în ceea ce priveşte revocarea şi numirea unor noi membri ai guvernului.

„Veţi observa şi din cele ce voi susţine în continuare că abordările au fost extrem de fine, nu am vrut să tulburăm substanţa Constituţiei decât prin uşoare clarificări, dar importante pentru a elimina disputele între instituţiile statului”, a apreciat Traian Băsescu.

Reclame

HAHAITUL PENAL TRAIAN BASESCU ,CARE NU MAI ARE NICIO LEGITIMITATE VREA SA SE ADRESEZE PE 12 MARTIE,LEGISLATIVULUI!

7 mart.

Traian Băsescu a înaintat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o solicitare de a se adresa Legislativului, marţi, 12 martie, pe probleme de politică europeană.

1362418504Basescu

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a confirmat, pentru AGERPRES, faptul că şeful statului a înaintat preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în temeiul articolelor 88 şi 65 din Constituţie, o solicitare de a se adresa Parlamentului, pe probleme actuale de politică europeană.

BRUXELLESUL PREGATESTE UN HORST REICHENBACH CARE VA CONDUCE ROMANIA,DUPA MODELUL TASK FORCE GREECE,DAR LA ROMANI SE VA NUMI „TASK FORCE ROMANIA?!”

7 mart.

România, condusă de tehnocraţi străini.

GREECE-EU-FINANCE-ECONOMY

Unde duc scandalurile din justitie, frustrarea MCV-ului, a poziţiei de mâna a doua la Bruxelles, amânarea aderării la Schengen, luptele dintre palate, în timp ce Moscova îşi reocupă poziţiile de forţă la Chişinău şi cultiva cu satisfacţie incipientele sentimente eurosceptice şi antiamericane? După cum începe sa scrie presa bruxelleză, nu este nevoie decât de câteva zeci de tehnocraţi UE şi un Horst Reichenbach care să ofere “asistenţă tehnică”, pe modelul Task Force Greece, în tot ce ţine de funcţiile suverane ale statului.

În Bulgaria, libertatea presei este ameninţată, societatea civilă este firavă, statul de drept este puţin respectat, corupţia şi crima organizată sunt tolerate, colaboratorii fostei poliţii politice au acces la functii publice (pentru că nu a existat nici voinţă politică, nici o cerinţă imperativă din partea societăţii). Fondurile PHARE, SAPARD, ISPA, capitalul investit de BEI nu au avut efectele scontate, iar infrastructura de transport se află într-o stare jalnică.

Bulgarii, cum s-a întâmplat şi la nord de Dunare, nu au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de modul în care au fost aleşi membrii Consiliului Suprem Judiciar (omologul CSM), împotriva faptului că o singură persoană a candidat pentru funcţia de procuror general sau a faptului că o judecătoare implicată pe deplin într-un notoriu caz de corupţie a ajuns membră a Curţii Constituţionale, sau împotriva implicării premierului in afaceri cu crima organizată, se arată în analiza dedicata de Euinside Bulgariei.

Care este soluţia propusă de Euinside pentru revenirea Bulgariei? Nu alegerile anticipate programate în mai 2013, nu o soluţie politică. Soluţia este “cultivarea unei noi clase de administratori, oameni care să fie educaţi pentru a şti ce înseamnă guvernarea, care să primească noţiunile de bază în economie, relaţii internaţionale şi energie” în şcoli constituite pe modelul Ecole Nationale d’Administration şi care să nu aibă o conducere formată din bulgari, ci din occidentali.

Până când generaţiile de tehnocraţi şcoliţi la şcoala Occidentului va prelua destinele Bulgariei, este necesară însă constituirea unei Troici a Comisiei Europene, Consiliului Europei şi a ONG-urilor ce militează pentru libertatea presei, care să supervizeze implementarea unor reforme suplimentare faţă de cele cerute prin criteriile de la Copenhaga, din 1993.

Task Force Romania?

“Aceasta poate să pară imposibil, dar amintiţi-vă cât de inacceptabilă a părut aducerea unor experţi străini în administraţia din Grecia, astfel încât această să devină din nou una de încredere. Bulgaria este un avertisment pentru UE. Nu conteaza cât de mică şi insignifiantă este o ţară, în UE totul este interconectat. Greşelile unuia sunt plătite de toţi. Includerea problemei presei în raportul MCV pentru România era de neconceput în urmă cu un an. UE învaţă din mers. Pentru a evita să învăţăm o lecţie doar după o tragedie trebuie să înceapă pregatirea unei Troici pentru Bulgaria imediat. Trebuie luat în considerare dacă aceasta este o idee bună şi pentru Romania”, mai scrie Euinside.

Deşi opiniile nu vin din partea unor oficiali, ci a unor jurnalişti, aceştia din urmă sunt cei care bat în lung şi în lat holurile Comisiei Europene şi au ştiinţă despre ceea ce se dicută în culise.

Aderarea la spaţiul Schengen, ridicarea tot mai contestatului Mecanism de Cooperare si Verificare, o rată foarte bună de absorbţie a fondurilor europene şi crearea de locuri de munca, o justiţie corectă, o rată a colectării taxelor ridicată-toate ar putea fi realizate printr-un Task Force Romania & Bulgaria. Aceasta este ideea care începe, se pare, să circule prin culisele Comisiei Europene şi care este preluată de presa bruxelleză. Guvernele controlate de binevoitori profesionişti ce acordă asistenţă tehnică aparent dezinteresată, tehnocraţia şi nu democraţia pare a fi regula ce începe să se impună.

Ce ar însemna aceasta? Mărturie este Grecia, cu aşa-numita Task Force Greece, creată în 2011 de Jose Manuel Barroso, pentru a oferi o “nevinovată” asistenţă tehnica Atenei şi la „invitaţia” acesteia, în încercarea guvernului grec de a îndeplini angajamentele luate prin programul de ajustare economică. Este vorba despre câteva zeci de funcţionari europeni coordonaţi de germanul Horst Reichenbach, care oferă asistenţă tehnică în 40 de domenii. Este vorba de accelerarea absorbţiei fondurilor europene, reforma administraţiei publice, buget şi fiscalitate, sănătate, mediul de afaceri, reforma justiţiei, controlul frontierelor, migraţie şi drept de azil, piata muncii şi securitatea socială.

Doar apărarea naţionala lipseste din sfera de influenţă a Task Force Greece, în rest toate funcţiile suverane ale statului elen sunt controlate de funcţionarii în costume negre cu insigna albastră şi steluţe galbene, pentru că este greu de presupus că un funcţionar european care oferă asistenţă tehnică unui guvern îndatorat cu peste 220 de miliarde de euro marilor economii europene ar avea o influenţă mai mică decât cea a unui secretar de stat sau chiar a unui ministru.

Falimentul Greciei ameninţa stabilitatea zonei euro şi astfel Comisia a impus includerea asistenţei tehnice europene condusa de Reichenbach (fost director general in CE şi fost vicepreşedinte al BERD) în însăşi coloana vertebrală a statului elen. În cazul Romaniei si Bulgariei nu este vorba despre ameninţarea la adresa monedei euro, ci despre justitie neperformantă si imposibilitatea, din cauza austerităţii asumate prin ultimele tratate semnate de România la Bruxelles, de a producere creştere economică altfel decât prin fondurile europene. Acestea, alaturi de mult visata aderare la Schengen pot fi raţiunile pentru care UE să ofere, la invitaţia Bucureştiului, un ajutor „dezinteresat” în privatizarea sănătăţii, a industriei, impunerea austerităţii si modelarea securităţii sociale pe modelul Comisiei Barroso.

Iar cum grecii au acceptat, până la urmă, guvernarea prin intermediul Task Force Greece, este de presupus că nici fraţii intru ortodoxie nu vor face altfel. În plus, nimeni nu a protestat faţă de numirea generalului american Wesley Clark, cu afaceri serioase în industria extractivă din Kosovo şi nu numai, în funcţia de consilier al premierului României.

„INTAIUL CONSTITUTIONALIST „AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU A SUSTINUT JOI LA ACADEMIA ROMANA,”TEZA SA DE DOCTORAT”PRIVIND REVIZUIREA CONSTITUTIEI!

7 mart.

Traian Băsescu a susţinut, joi, la Academia Română, că şi-a menţinut mandatul „numai prin aplicarea Constituţiei”, el arătând că „nicio majoritate nu este deasupra legii şi deasupra Constituţiei”. Declaraţia a avut loc la dezbaterea ştiinţifică naţională cu tema „Revizuirea Constituţiei: necesitate, oportunitate, obiective posibile”.

Bucuresti_Traian_Basescu-150x150

„Mi-am menţinut mandatul numai prin aplicarea Constituţiei, altfel de mult nu aş mai fi fost preşedintele României”, a afirmat Traian Băsescu în încheierea discursului susţinut la dezbaterea organizată de Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei.

„Cred că orice modificarea de Constituţie s-ar face, orice obiective şi-ar propune, un lucru trebuie înţeles şi în România, şi vă rog să mă credeţi că nu o spun deloc polemic, şi anume acela că nicio majoritate nu este deasupra legii şi deasupra Constituţiei. Poţi să ai şi o majoritate de 90%, ea trebuie să rămână în interiorul legii, în interiorul Constituţiei. Orice altă abordare este nedemocratică şi pune sub semnul întrebării existenţa statului de drept. Avem această experienţă, îi suportăm consecinţele şi trebuie să arătăm că am înţeles un lucru fundamental al democraţiei: majoritatea nu este deasupra legii”, a mai spus şeful statului.

Declaraţiile preşedintelui:

Cred că orice modificare de Constituţie s-ar face, orice obiective s-ar propune, un lucru trebuie înţeles şi în România: nicio majoritate nu este deasupra legii şi a Constituţiei.

Toată lumea anunţă revizuirea Constituţiei, nimeni nu anunţă obiectivele revizuirii.

Din punct de vedere al activităţii justiţiei, am propus modificarea termenului de reţinere de la 24 de ore la 48 de ore. În multe situaţii termenul de 24 de ore este inoperant.

Am înlăturat prerogativa preşedintelui de a prezida şedinţele CSM.

Prima premiză de la care am pornit a fost referendumul din 2009, care a vizat Parlament unicemeral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Al doilea obiectiv a fost clarificarea relaţiilor instituţionale între preşedinte şi Parlament.

Astăzi s-a constituit o comisie parlamentară, o comisie a societăţii civile şi încă nu ştim ce vor să modifice aceste comisii în Constituţie. Niciuna din entităţile deja anunţate ca fiind viitorii părinţi ai Constituţiei nu porneşte de la referendumul din 2009.

FOSTUL LIDER PD-L MIHAI STANISOARA A DECLARAT MIERCURI CA NU S-A REGASIT IN CELE TREI MOTIUNI PENTRU SEFIA PD-L,PRECIZAND CA BLAGA ESTE”UZAT,OBOSIT”,CA MONICA MACOVEI SI LENUTA DI’PLESCOI „SPUN LUCRURI TRAZNITE!

7 mart.

Fostul lider PDL Mihai Stănişoară a declarat, miercuri, că nu s-a regăsit în cele trei moţiuni pentru şefia PDL, precizând că Vasile Blaga este „uzat, obosit”, că Monica Macovei „spune şi lucruri trăsnite în PE” şi că moţiunea acesteia este aproape inexistentă.

03061604317208546

El a spus că nu s-a regăsit în niciuna dintre cele trei moţiuni pentru preşedinţia PDL. „Cel pe care l-am crezut mai potrivit este Adriean Videanu, cel care înţelege cu adevărat dreapta”, a spus Stănişoară, precizând că nici Monica Macovei, nici Vasile Blaga, nici Elena Udrea nu reprezintă, din punctul său de vedere, o soluţie pentru PDL.

Stănişoară a spus că Vasile Blaga este „uzat, obosit” şi „nu a respectat pe nimeni şi nimic în partid”.

„Vasile Blaga nu a respectat pe nimeni şi nimic în partid, nici pe mine (…) Uitaţi-vă la el, e uzat, e obosit!”, a spus Stănişoară la Realitatea TV, precizând că Elena Udrea „pare mai proaspătă, mai determinată, mai vie” şi „a venit din urmă pe turnantă” în cursa pentru şefia PDL.

Potrivit lui Stănişoară, lupta în PDL se va da între Blaga şi Udrea, pentru că moţiunea Monicăi Macovei „este aproape inexistentă”.

„Aşa-zişii reformişti au rămas ca un ONG grefat pe partid, dar grefa nu a reuşit”, a spus Stănişoară.

El a menţionat, pe de altă parte, că nu este de acord mereu cu lucrurile pe care le spune Monica Macovei în Parlamentul European şi în instituţiile europene despre România. „Spune şi multe lucruri trăsnite”, a spus Stănişoară.

Fostul democrat-liberal a relatat şi despre trecerea sa la PNL, precizând că nu crede că alţi democrat-liberali îi vor urma gestul.

„Am discutat cu domnul Crin Antonescu timp de câteva zile”, a spus Stănişoară, precizând că nu a vorbit cu nimeni altcineva despre trecerea la PNL.

Întrebat cum crede că se va numi viitorul preşedinte al României, Stănişoară a răspuns: „Crin Antonescu”. El a menţionat că acest crez al său are legătură cu gestul de miercuri de a trece la PNL.

TAYLOR SWIFT – TEARDROPS ON MY GUITAR!

7 mart.

AVRIL LAVIGNE – WHAT THE HELL!

7 mart.

%d blogeri au apreciat asta: