Arhiva | 6:04 pm

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU SI ESECUL SCHENGEN!

10 mart.

În perioada 2001-2004, eu am negociat cu succes – împreună cu guvernul pe care l-am condus :

nastase-este-clar-ca-este-vorba-de-o-decizie-politica-murdara-eu-am-avut-cinci-martori-iar-acuzarea-900-128725

eliminarea vizelor de călătorie pentru români în spațiul Schengen;
aderarea României la NATO;
soluționarea datoriei “Suedeze”, coborând-o de la 1-3 miliarde dolari la 120 de milioane dolari, plătibili în doi ani;
obținerea statutului de “economie funcțională de piață” de la SUA și UE;
finalizarea negocierilor pentru 31 de capitole (inclusiv pentru “justiție și afaceri interne”) cu 25 de state membre în vederea aderării la UE.

Traian Băsescu a avut de negociat, timp de 8 ani, singura temă – intrarea deplină a României în Spațiul Schengen și a ratat-o în mod jenant.

Sigur, pentru rațiuni de ordin intern, legate de lupta cu adversarii politici, împreună cu Monica Macovei, el a folosit în acest scop MCV-ul. Ulterior, MCV-ul s-a întors împotriva sa, ca un bumerang. Din păcate, și împotriva României.

M-aș fi așteptat ca, după condamnarea mea “emblematică”, singurul obstacol în calea obținerii unui MCV pozitiv intrarea în Spațiul Schengen să fie o joacă de copii. Uite că nu s-a întâmplat așa. De ce oare?

Sursa: http://adrian nastase.wordpress.com/

CIRCA 3000 DE MAGHIARI S-AU PREZENTAT LA MARSUL SECUILOR DE LA TG.MURES!

10 mart.

Update 17:00 – Circa 3.000 de oameni s-au prezentat, până la acest moment, la marşul secuilor de la Târgu Mureş.

a-inceput-marsul-secuilor-pentru-autonomie-circa-3-000-de-oameni-sunt-prezenti-la-manifestatie-197348

Mii de maghiari sunt aşteptaţi la marşul secuilor pentru autonomie care va avea loc astăzi la Târgu Mureş. Participanţii vor depune coroane, vor asculta discursuri şi îi vor înmâna prefectului un memorandum.

Prefectul de Mureş a făcut apel la calm, după ce pe reţelele de socializare au apărut mai multe mesaje care îi chemă pe români la o contra-demonstraţie.

Marşul pentru autonomie este organizat de formaţiunile cu cei mai puţini susţinători printre votanţii maghiari.

Nici Consiliul Naţional Secuiesc, nici PPMT, partidul lui Lazlo Tokes, nu reuşesc să convingă electoratul din Covasna sau Harghita, în timp ce principala formaţiune, UDMR, a anunţat că niciun reprezentant nu va participa oficial la manifestaţie.

LIDERUL PD-L VASILE BLAGA:TRAIAN BASESCU NU ESTE DUSMANUL MEU!

10 mart.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat duminică, la Sibiu, că preşedintele României, Traian Băsescu, nu este nici duşmanul său, nici al PDL.

blaga-si-basescu-310x207

„Nu îl consider pe domnul Traian Băsescu duşmanul meu sau al partidului. (…) Eu nu sunt proprietarul PDL. (…) Moştenire nu pot să las partidul la nimeni”, a spus Blaga.

Preşedintele PDL Vasile Blaga îşi susţine, duminică, la Sibiu, moţiunea pentru un nou mandat la conducerea PDL. Vasile Blaga este însoţit la Sibiu de Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Traian Ungureanu, Andreea Paul, Marian Jean Marinescu. Din organizaţia PDL Sibiu, Blaga este susţinut de deputatul Raluca Turcan, vicepreşedintele PDL. Celălalt parlamentar PDL de Sibiu, senatorul Ion Ariton, liderul organizaţiei, a anunţat deja că o susţine pe Elena Udrea.

DUPA INTERVIUL EXCLUSIV,DAT COTIDIANULUI ADEVARUL.SE PUNE INTREBAREA :CINE CONDUCE PNL?,NU CRIN ANTONESCU,CI MASONUL SORIN FRUNZAVERDE:”NU EXCLUD O APROPIERE A PNL DE PPE?!

10 mart.

INTERVIU EXCLUSIV.Crin Antonescu: Angela Merkel e cel mai bun politician din Europa. Nu exclud o apropiere a PNL de PPE.

images

Ce spune Antonescu despre alianţa cu PDL, despre cât de speriat e Victor Ponta de venirea lui Klaus Iohannis în USL, despre feudalismul românesc care pune în pericol regionalizarea, despre cum vor afecta prezidenţialele USL şi despre cine vor fi contracandidaţii săi la Cotroceni, citiţi într-un amplu interviu cu liderul PNL şi al Senatului în ediţiile tipărite ale ziarului Adevărul de luni şi marţi.
Fragment din interviul acordat de Crin Antonescu ziarului Adevărul:

Excludeţi o orientare a PNL către Partidul Popular European (PPE)?

Nu o exclud, însă, conform deciziei luate la recentul Congres PNL şi conform întregii noastre activităţi internaţionale, suntem membri deplini şi stabili ai Partidului Liberal European. Şi ei sunt mai la dreapta, doctrinar, de altfel ca şi mine, mai spre PPE, dar spre un PPE mai de acum câţiva ani, fără tuşele populiste dizgraţioase de acum.

Pentru a face acest pas aşteptaţi să se schimbe şi liderii, poate chiar Angela Merkel?

Nu ţine de oameni. Dacă ar fi să marchez nişte note critice la adresa PPE-ului din ultimii ani, m-aş referi la o supradoză de populism şi la o scădere a exigenţelor de tip democratic, cum ar fi atitudinea faţă de Viktor Orban. Un politician remarcabil, dar pe care familia PPE l-a acoperit în excesele sale inadmisibile. Întâmplător, Sarkozy şi Berlusconi sunt doi oameni pe care eu nu-i evaluez atât de critic ca alţii. Aici, nu împărtăşesc deloc vederile colegului meu de alianţă, Victor Ponta.

Dar le împărtăşiţi pe ale preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu. Nu vă pune pe gânduri?

Are şi domnul Băsescu, în anumite privinţe, gusturi bune. Însă e mult spus că aş fi un admirator al lui Nicolas Sarkozy, cu atât mai puţin al lui Berlusconi. Spun însă că, într-o viaţă politică europeană, cu din ce în ce mai puţină consistenţă ideologică – e o diluare într-un sirop populist şi la stânga, şi la dreapta –, Sarkozy şi Berlusconi au fost, poate, ultimii oameni politici de dreapta care şi-au afirmat puternic şi articulat această identitate de dreapta. În ce o priveşte pe doamna Merkel, în ciuda campaniei isterice care se face în România pe această temă împotriva mea sau împotriva USL, am avut cuvinte de laudă la adresa ei de foarte multe ori. E, probabil, de câţiva ani buni, cel mai bun politician din Europa şi, da, e un om de dreapta.

PROCURORUL CEAUSIST,MONICA GHERGHESCU(MACOVEI) SE GUDURA PE LANGA”REFORMATORUL” BASESCU PENTRU A CASTIGA CONDUCEREA PD-L!

10 mart.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă seară, la Suceava, că intrarea României în Schengen a rămas pe agenda JAI ca urmare a intervenţiei şi insistenţei preşedintelui Traian Băsescu.

Majoritatea-naiva-a-lui-Traian-Basescu--b--Opinii---b-

Macovei a spus în cadrul unei întâlniri cu membrii PDL la prezentarea moţiunii „Reformiştii” că în cadrul Consiliului JAI, care s-a desfăşurat joi, s-a amânat discutarea intrării României în Schengen pentru decembrie 2013, când se va relua discuţia, iar faptul că acest subiect a rămas pe agenda Consiliului JAI este numai datorită intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu.

„Corlăţean, un mare diplomat, suţinut de Ponta şi de Antonescu, a spus că nu-l interesează Schengen. A decis pentru toţi românii că nu vrem în Schengen, să stăm acasă supăraţi şi când vor vrea ei să ne ia, să ne sune. Asta este ţâfnă şi aplicarea proverbului că – Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”, a spus europarlamentarul PDL.

Ea a arătat că România a vrut în UE şi a intrat fără să fie finalizate reformele în justiţie şi anticorupţie, dar că au fost făcute promisiuni că vor fi realizate.

Macovei a mai explicat că de doi-trei ani MCV este legat de Schengen.

„Nu putem să-l dezlegăm artificial. Este legat MCV de Schengen pentru că spaţiul Schengen este un spaţiu de încredere. Toţi europenii îşi pun încrederea pe umerii românilor şi bulgarilor că vor păzi granţia externă a UE şi trebuie să aibă încredere în noi”, a spus europarlamentarul.

Ea a ţinut să sublinieze că fără intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, intrarea României în Spaţiul Schengen era scoasă de pe agendă.

„A rămas pe agenda JAI din decembrie 2013, după următorul raport MCV, la intervenţia şi insistenţa preşedintelui Băsescu. Altfel era scos de pe agendă”, a spus Macovei.

Ea a arătat că USL se află de un an la guvernare şi a avut două rapoarte MCV critice la adresa clasei politice, Guvern şi Parlament.

„Primul vinovat pentru cele două rapoarte critice este Guvernul USL. Din cauza acestor două rapoarte critice, discutarea intrării României în Schengen a fost amânată. E foarte clar. Guvernul Ponta este vinovat pentru amânarea intrării României în Schengen”, a spus Macovei.

Ea a precizat că ultimul raport MCV atrage atenţia premierului să nu mai ţină miniştri cu probleme penale în Guvern, subliniind că Victor Ponta ştie că sunt vizaţi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, trimis în judecată, şi ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, investigat penal.

„Ponta şi USL îşi protejează baronii împotriva interesului ţării pentru că interesul ţării este să intrăm în Schengen. Cât îi lua lui Ponta să scape de Fenechiu şi de Dragnea? Îi lua câteva minute să facă o cerere de revocare pe care să o trimită la Preşedinţie. O astfel de dovadă de bună credinţă din partea României ar fi însemnat foarte mult pentru decizia de joi”, a spus Macovei.

Ea a mai arătat că o altă recomandare MCV făcea referire la numirea transparentă şi credibilă a procurorului general şi procurorului şef DNA, dar că după o primă procedură care a fost un rateu nu s-a mai întâmplat nimic.

„În continuare USL îşi urmăreşte obiectivul de a opri anchetele”, a mai declarat Monica Macovei.

Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre UE reuniţi, joi, în Consiliul JAI, au convenit amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei până la o dată ulterioară nedefinită.

De asemenea, miniştrii din Consiliul JAI au decis ca rediscutarea temei să aibă loc într-o reuniune în luna decembrie a acestui an.

COMISARUL EUROPEAN VIVIANE REDING,AMICA LUI BASESCU INVITATA IN P.E.,MIERCURI 13 MARTIE!

10 mart.

Parlamentul European va dezbate, miercuri, 13 martie, în sesiunea sa plenară de la Strasbourg metodologia şi modul de aplicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria. Hotărârea a fost luată la sfârșitul săptămânii în cadrul Conferinţei preşedinţilor grupurilor politice din PE, în urma unei solicitări a delegaţiilor române din ALDE şi SD. La discuțiile care vor avea loc pe marginea raportului MCV, europarlamentarul Renate Weber a lansat o invitație indirectă către comisarul european pentru justiţie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding.

220px-Viviane_Reding

Forma în care va avea loc discuția referitor la situația României „este mai puţin relevantă”, a declarat Renate Weber referitor la întrunirea care va avea loc la mijlocul lunii martie, precizând că existau doar două instrumente procedurale care se puteau utiliza în acest caz, respectiv întrebarea orală şi o declaraţie din partea CE, scrie ghimpele.ro.

„Cred că cea mai importantă decizie a fost titlul unei asemenea declaraţii, respectiv <>. Deci, eu sunt convinsă că va fi vorba de o dezbatere în care să clarificăm câteva aspecte care ţin şi de metodologia prin care se realizează astăzi MCV-ul dar şi de felul în care se aplică, ca să nu mai vorbesc de faptul că nu ştim totuşi până când şi cum vom merge mai departe. Deci, din punctul meu de vedere s-a mers exact pe linia a ceea ce am sugerat ca şi tematică de discuţie, aşa încât aşteptăm cu interes dezbaterea”, a afirmat Renate Weber.

Referitor la dezbaterea care va avea loc miercuri la Strasbourg, europarlamentarul liberal a anunțat că vor lua cuvântul persoane din cadrul tuturor grupurilor politice: „Probabil va fi o dezbatere în care vor vorbi mai puţini din partea fiecărui grup politic, dar cu siguranţă va fi o dezbatere”.

Renate Weber, care este foarte interesată de răspunsul Comisiei în faţa plenului privind metodologia MCV, a lansat o invitație indirectă către comisarul european pentru justiţie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding, de a lua parte la discuțiile pe marginea raportului MCV. “Mai mult decât atât probabil că nu se putea obţine în acest moment”, a mai spus eurodeputata PNL.

În legătură cu același subiect, dezbaterea privind MCV, europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că este binevenită o astfel de dezbatere, dar speră să nu se transforme într-o „lamentaţie” a eurodeputaţilor USL.

„E foarte bine, e de salutat orice dezbatere pe marginea acestui instrument care e un instrument foarte special, legat de doar două dintre ţările membre şi un instrument care a fost foarte controversat în ultimii ani. Salut această discuţie şi sper ca ea să producă şi rezultate, să nu fie doar lamentaţie. Ar fi păcat să pierdem ocazia de a dezbate în mod serios acest mecanism şi aş regreta dacă dezbaterea s-ar transforma într-o lamentaţie sau într-o critică a Comisiei, pentru că există cel puţin în tabăra USL tentaţia de a înlocui dezbaterea despre MCV cu o critică radicală uneori a CE”, a declarat democrat liberalul.

KELLY CLARKSON – BECAUSE OF YOU!

10 mart.

CHRISTINA AGUILERA – YOU LOST ME!

10 mart.

GIRLS ALOUD – BEAUTIFUL ‘ CAUSE YOU LOVE ME!

10 mart.

GIRLS ALOUD – SOMETHING NEW!

10 mart.

CARO EMERALD – TANGLED UP!

10 mart.

HEMORAGIE IN PD-L: BOUREANU,SCRIPCARU SI RAICU SPRE PNL?!

10 mart.

Surse din viața politică susțin că Mihai Stănişoară şi Sorin Frunzăverde vor fi urmaţi în perioada următoare și de alţi democrat-liberali. Printre ei se numără Romeo Raicu, George Scripcaru şi Cristian Boureanu. Negocierile cu unii din ei sunt cunoscute, în timp ce altele au fost anunțate public chiar de cei doi noi șefi liberali.

1307023718pnl_sigla

Potrivit surselor din piața politică, Mihai Stănişoară şi Sorin Frunzăverde vor fi urmaţi în perioada următoare și de alţi democrat-liberali, printre care Romeo Raicu şi Cristian Boureanu. Negocierile cu unii din ei sunt cunoscute, în timp ce altele au fost anunțate public chiar de cei doi noi șefi liberali.

Negocierile cu primarul Brașovului sunt destul de înaintate susțin sursele citate. Dacă inițial preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu era foarte reticent în a discuta orice trecere a acestuia la PNL, acum el a făcut paşi înspre primarul Braşovului, arătându-se dispus, după alegerile locale, să încheie un armistiţiu cu acesta, după ani întregi de atacuri între cele două tabere. Gestul lui Căncescu a atras nemulţumirea socialdemocraţilor de la nivel local, cu care de altfel Scripcaru negociase în paralel.

Cât despre Cristian Boureanu și Romeo Raicu… aceștia sunt la pachet. Boureanu a fost inițial în tabăra Blaga (e chiar vicepreședinte al PDL acum), dar a sfârșit prin a critica dur rezultatele PDL de la parlamentare și în a se depărta de echipa actualului șef al PDL. El a fost exclus din PNL în 2006.

Romeo Raicu e din trupa Frunzăverde-Stănișoară și a fost anunțat chiar public de actualul vicepreședinte al PNL că e unul din cei pe care l-ar aduce în PNL.

EURODEPUTATUL CATALIN IVAN A FOST ALES SAMBATA,PRESEDINTELE FILIALEI PSD SECTOR 1!

10 mart.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a fost ales, sâmbătă, preşedinte al filialei PSD Sector 1. Ivan a fost singurul candidat la această funcţie.

catalin_ivan_1fdd861472-300x199

Votul a fost deschis şi nu au fost înregistrare voturi împotrivă.

La propunerea lui Cătălin Ivan, în funcţia de preşedinte executiv al PSD sector 1 a fost ales Dan Tudorache, iar pentru cea de secretar pe Vasile Moțoc.

Ivan a anunţat faptul că a fost informat de către Adrian Năstase că, în momentul în care se va întoarce în partid, se va transfera de la organizaţia din Prahova la cea de la Sectorul 1.

PREMIERUL VICTOR PONTA LOVITURA DURA DATA LUI BASESCU:DEVANSAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE!

10 mart.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că discuţia referitoare la iniţiativa USL privind devansarea alegerilor prezidenţiale a dispărut doar pentru moment, apreciind însă că trebuie avut un acord cu preşedintele, relatează Agerpres.

p

„Până la urmă trebuie avut un acord cu preşedintele Băsescu, nu se poate impune acest lucru. Discuţii am avut”, a declarat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la Budapesta.

În mod ironic, el a adăugat că poate după congresul PDL din 23 martie, Băsescu se va hotărî dacă va fi oficial şeful Opoziţiei sau va rămâne „într-o situaţie ciudată” – şi preşedintele ţării şi şeful Opoziţiei.

„Poate că după Congresul PDL vom şti mai sigur ce-şi doreşte preşedintele să facă. Eu aşa mă gândesc, că vom şti mai multe după congresul PDL care este pe 23 martie şi sigur vom şti dacă preşedintele vrea mai repede să preia conducerea Opoziţiei sau vrea să mai stea preşedinte şi şef al Opoziţiei. E o situaţie foarte ciudată – domnul Băsescu este preşedintele ţării şi şeful Opoziţiei şi atunci poate va dori chiar să fie oficial şeful Opoziţiei, lucru care o să ne prindă bine pentru că altfel ne certăm între noi, dacă n-avem Opoziţie”, a spus Ponta.

PROCURORUL CALIN NISTOR,DELEGAT LA CONDUCEREA DNA DE PROTEJATUL LUI BASESCU,DANIEL MORAR ARE PLANGERE PENALA!

10 mart.

Procurorul Călin Nistor, delegat la conducerea DNA de Daniel Morar în această săptămână, are în prezent o plângere penală la instituția pe care o conduce, potrivit luju.ro, plângere pe care subalternii lui trebuie să o soluționeze.

1362902260nis

Lumeajustitiei.ro a dezvăluit zilele trecute că, în 2011, împotriva lui Nistor a fost formulată o plângere penală pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului de către o avocată, dosarul fiind soluționat în cele din urmă cu un NUP. Nu este însă singura plângere penală în care apare numele celui delegat de Morar să conducă DNA. Recent, împotriva lui Nistor a fost făcută o nouă plângere penală, de data aceasta de către Cosmin Udrea, un cetățean dintr-o comună argeșeană, potrivit luju.ro.

Bărbatul a formulat o plângere penală la DNA București, la 15 februarie 2013, împotriva comisarului șef al IPJ Arges, Dumitru Nicolae, și a procurorului șef al DNA Pitesti, Călin Nistor, delegat acum de Morar în fruntea DNA. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, trafic de influență, împiedicarea participării în proces, omisiunea sesizării organelor judiciare, nedenunțarea unor infracțiuni, cercetare abuzivă și reținerea de înscrisuri. Reclamantul precizează că aceste fapte au fost „săvârșite de cei doi în complicitate și prin asociere în vederea împiedicării aflării adevărului cu privire la o faptă penală de corupție sesizată de mine și aflată spre soluționare la DNA Pitești”.

În afara plângerii depuse la DNA București împotriva procurorului Călin Nistor, bărbatul a sesizat și Inspectia Judiciara a CSM.

„Solicit ca această inspectie să fie făcută conform dispozițiilor legale și în mod obiectiv și nu subiectiv, știut fiind faptul că acest procuror este protejatul lui Daniel Morar, cei doi sustinând public în mass-media că se bucură de sprijinul și susținerea președintelui Traian Băsescu”, se menționa în sesizarea depusă la Inspecția Judiciară.

%d blogeri au apreciat: