HAHAITUL HAZLIU ,PAIATA EUROPEI,BASESCU,MUMAI RASETE CU AMICII SAI POPULARI!

16 mart.

Traian Băsescu se află zilele acestea la Bruxelles, unde participă la lucrările Consiliului European. Fotografiile oficiale ale CE îl arată pe președinte cum se întreține cordial cu liderii europeni, mai ales cu cei din familia Popularilor.

base-vesel-198339

Șeful statului român e numai zâmbete înainte de poza oficială de familie a liderilor Uniunii Europene. Surprins alături de președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, și președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, Traian Băsescu se amuză copios împreună cu amicii săi.

La primele lucrări pe tema Cadrului Financiar Multianual de anul acesta Băsescu apărea în fotografii glumind cu Angela Merkel, mai vechea sa prietenă. Președintele a avut mereu o atitudine destinsă la reuniunile liderilor europeni, indiferent de unele conflicte dintre state. În mijlocul ”războiului steagului”, așa cum erau numite disensiunile diplomatice dintre România și Ungaria, Traian Băsescu râdea detașat cu premierul ungar Viktor Orban.

Sursă foto: Site-ul oficial al Consiliului European

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: