RAZBUNAREA LUI TRAIAN BASESCU IMPOTRIVA FOSTULUI PREMIER ADRIAN NASTASE NU ARE LIMITE:SEDINTA DE JUDECATA A INCEPUT CU O SUSPENDARE DE DOUA ORE SOLICITATA DE O CERERE A PROCURORILOR DNA! MOTIVUL :NU CUNOSC CAZUL?!

18 mart.

Fostul premier Adrian Năstase află astăzi dacă va fi eliberat din închisoare. Recursul la eliberarea condiţionată, înaintat de procurorii DNA, se judecă la Tribunalul Bucureşti. Şedinţa a început însă cu o suspendare de două ore, în urma unei cereri a procurorilor DNA. Dacă instanţa va lua o decizie favorabilă lui Adrian Năstase, fostul premier va fi pus în libertate după opt luni de detenţie. Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.

668x344adriannastasecondamnatani-1350756319

UPDATE 9.46 Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a spus că cererea procurorilor de amânare este nejustificată. „Spune de joi până astăzi nu a avut timp să citească documentaţia depusă care este o copie a dosarului din penitenciar în care sunt detaliate toate activităţile la care a participat Adrian Năstase. Mi se pare surprinzător că procurorii atacă în recus aceste activităţi, iar acum spune că nu a luat cunoştinţă de ele. Mi se pare o cerere departe de loialitatea administrării justiţiei”, a declarat Cazacu.

Acesta a arătat că nu a depus excepţii la dosar, ci nişte chestiuni de practică judiciară, printre care şi ultima recompensă primită de către Năstase, pe 14 februarie, care a constat într-o supliumentare a dreptului la vizită de către rude.

UPDATE 9.38 Şedinţa a fost suspendată două ore. Procurorii DNA au cerut o amânare pentru că avocaţii fostului premier au depus foarte multe excepţii la dosar şi trebuie să le studieze. Magistraţii le-au acordat două ore pentru studiu.

UPDATE 9.31 A început şedinţa. În momentul intrării în sala de judecată, Adrian Năstase a fost aplaudat de susţinătorii săi. Alături de aceştia se află cei doi fii ai săi, Andrei şi Mihnea Năstase.

UPDATE 9.00 Adrian Năstase a ajuns la Tribunalul Bucureşti. Şedinţa în care se va judeca recursul făcut de procurorii DNA va începe în jurul orei 9.30.

UPDATE 8.50 Social-democratul Codrin Ştefănescu speră ca Adrian Năstase să fie eliberat astăzi din închisoare. El acuză însă tergiversarea luării unei decizii favorabile fostului premier, spunând că DNA a făcut tot ce se poate pentru a-l ţine pe Adrian Năstase în penitenciar. şefănescu a arătat că justiţia este „coruptă” şi „răspunde la comenzi politice. „Traian Băsescu încă tremură când aude numele lui Năstase”, a spus Ştefănescu.

UPDATE 8.30 Avocatul Ion Cazacu a declarat, înainte de proces, că apărarea fostului premier are suficiente argumente pentru a combate recursul procurorilor. „Cred că astăzi o să învingă spiritul de dreptate şi corectitudine”, a spus Cazacu.

UPDATE 8.25 Adrian Năstase a plecat de la Penitenciarul Jilava şi se află în drum spre Tribunalul Bucureşti.

UPDATE 8.20 Andrei Năstase a declarat că tatăl său se aşteaptă la orice: „Am discutat cu el care ar fi variantele: prima ar fi că mergem acasă, iar a doua că este posibil orice. (…) Nu va fi nimic special , e o zi normală pentru noi. Îl aşteptăm acasă.”

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Termenul de 18 martie a fost stabilit de Tribunalul Bucureşti (TB) în 4 martie, după ce această instanţă a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.

Viorica Dinu şi Antonela Costache, care trebuiau să facă parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu (fost Staicu).

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat pentru MEDIAFAX, joi, după reţinerea celor două judecătoare, că dosarul privind eliberarea lui Năstase şi cauza privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) vor fi judecate la termenele stabilite, fiecare secţie având asigurat un complet de permanenţă, pentru situaţii neprevăzute. Completul de permanenţă asigură judecata în orice dosar atunci când situaţia o cere.

Duminică, fostul premier a fost vizitat la penitenciar de cei doi fii ai săi, Andrei Năstase declarând că speră ca aceasta să fie ultima ocazie în care îşi vede tatăl în închisoare şi că nu vede vreun motiv pentru amânarea procesului de luni.

CITEŞTE ŞI MESAJUL EMOŢIONANT al lui Andrei, înainte de recurs: Cer să-mi respectaţi dreptul de a-mi iubi tatăl

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen, decizia fiind contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

DNA a notat, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul faţă de care s-a pronunţat o condamnare cu executare.

Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.

În 9 ianuarie, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat şi a dat aviz favorabil.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: