Arhiva | 5:28 pm

SINTEZA CONVENTIEI PDL.DIMINEATA BASESCU ISI DECLARA DRAGOSTEA FATA DE PARTID,IAR DUPA CE A FOST REALES BLAGA SI-A LUAT ADIO!ACEST FAPT IMPUNE SUSPENDAREA LUI BASESCU DATORITA INSTABILITATII PSHICE!,MINGEA ESTE IN TERENUL CELOR DE LA USL,IAR DACA ACESTIA NU PROFITA INSEAMNA CA AU FACUT PACT CU DIAVOLUL!

24 mart.

Democrat-liberalii l-au reales pe Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al PDL, în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului de sâmbătă, rezultat contestat, însă, de contracandidata sa, Elena Udrea, şi care l-a determinat pe preşedintele Traian Băsescu să îşi ia „adio” de la formaţiunea pe care a condus-o, după ce dimineaţă îşi declarase dragostea.

032323321812930328

Peste 4.500 de delegaţi din toate colţurile ţării s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, la Romexpo pentru a îşi alege noul lider, unii având pancarte de susţinere pentru Vasile Blaga, iar alţii pentru Elena Udrea.
Convenţia a fost deschisă de unul dintre organizatori care a anunţat prezenţa la eveniment a preşedintelui României, Traian Băsescu, moment în care democrat-liberalii s-au ridicat în picioare şi au început să aplaude, iar pe fundal s-a auzit o melodie (tema filmului „Stăpânul inelelor”). Jurnaliştii căutau cu privirea, delegaţii aşteptau să-l vadă pe preşedinte, însă, acesta nu şi-a făcut apariţia. După un timp, organizatorii au realizat că preşedintele nu ajunsese, de fapt, la Romexpo, şi au început să anunţe chestiuni organizatorice. După câteva minute, preşedintele şi-a făcut apariţia, care de data aceasta nu a mai fost semnalată de vreo coloană sonoră, ci doar de numărul mare de jurnalişti din jurul său şi de un grup de tineri democrat-liberali care aveau pancarte şi cântau „I love you Băse”.
Urcând pe scenă, Băsescu i-a asigurat pe delegaţii PDL că a venit „cu dragoste”. „Vreau să ştiţi că am mai primit invitaţii la alte partide, am participat la evenimentele lor politice, dar aici am venit cu dragoste, am venit cu – nu numai cu maşina preşedintelui României – am venit cu sufletul la voi, ceea ce nu mă va împiedica ca astăzi să vă vorbesc în calitate de preşedinte al României şi nu de membru al PDL, pentru că nu mai sunt membru al acestui partid. Poate vă aşteptaţi la un discurs în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi. Nu pentru asta am venit aici. Opţiunile mele sunt cunoscute. Aşa că am venit să vedem dacă în continuare avem puncte comune care să ne facă parteneri pentru viitor sau nu”, a spus Băsescu.
Le-a vorbit despre obiectivele sale, despre cât de bună a fost guvernarea Emil Boc, a povestit care a fost „cheia” succesului partidului în perioada în care el l-a condus, iar, în final, iarăşi i-a asigurat pe democrat-liberali de dragostea sa. „Vă doresc succes şi vă asigur de toată dragostea mea. Iar astăzi vă doresc să vă găsiţi soluţia corectă”, a spus Băsescu, după care a plecat, tot în ritmul scandărilor „I love you Băse”.
A venit apoi rândul celor trei candidaţi şi al susţinătorilor lor să rostească discursuri, în speranţa că îi vor convinge pe democrat-liberalii care nu luaseră încă o decizie.
Monica Macovei s-a autointitulat „coşmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu şi Voiculescu”, dând asigurări că prin schimbare PDL poate să reajungă la Putere. Elena Udrea a spus că PDL are nevoie de „lideri credibili”, menţionând că, în fapt, credibilitatea este dată de votul electoratului. Blaga a ales ca în discursul său să critice guvernarea USL şi să vorbească despre o reconstrucţie a partidului „la firul ierbii”.
Momentele de prezentare a candidaţilor şi de rostire a discursurilor s-au desfăşurat fără incidente, dar cu „mici înţepături” între susţinătorii unuia sau altuia dintre candidaţi. Astfel, deputatul Andreea Paul, susţinătoarea lui Blaga, a făcut referire în discursul său la „bileţelul roz” al Elenei Udrea sau la exerciţiul de imagine al acesteia – „mopul şi andrelele”.
Şi fiindcă numărul delegaţilor era foarte mare, democrat-liberalii au căutat diferite îndeletniciri pentru ca timpul să treacă mai uşor. Nişte democrat-liberali din Alba au început să joacă cărţi, explicând că este vorba despre un joc numit „filcău”, alţii şi-au pierdut timpul la terasa de la Romexpo bând bere. Unii dintre delegaţi au stat minute bune la cozile de la restaurante pentru a-şi lua mici sau cârnaţi.
După aproape mai bine de opt ore de stat la Romexpo, delegaţii păreau că-şi pierd răbdarea în aşteptarea anunţului privind numele celui care îi va conduce, unii alegând chiar să plece spre case, având în vedere că veneau din judeţe îndepărtate de Capitală.
Organizatorii declară că se va amâna anunţul câştigătorului, pentru că există o contestaţie depusă cu privire la numărarea voturilor. Acest anunţ nu i-a împiedicat pe democrat-liberali să scandeze numele lui Blaga, pentru că deja îşi dădeau mesaje între ei anunţând „pe surse” victoria actualului preşedinte al partidului.
Într-un final, anunţul a fost făcut: Vasile Blaga – 2.344 de voturi, Elena Udrea – 2.014, Monica Macovei – 209 voturi.
Udrea a contestat, motivând că la începutul Convenţiei s-au anunţat 4.200 de persoane, înainte de a se intra la vot s-a anunţat prezenţa finală 4.359 de delegaţi, iar la final s-a spus că au votat 4.632. Blaga a replicat că aritmetica „este aceeaşi de 3.000 de ani” şi că înţelege că nu este uşor să pierzi.
În aceeaşi seară, Blaga a convocat la sediul PDL Colegiul Director al partidului, iar comisia de organizare a CNE a făcut o conferinţă de presă prin care asigura că nu a existat nicio problemă în privinţa votului şi că totul a fost corect, iar susţinătorii Elenei Udrea au depus o nouă contestaţie.
La finalul Convenţiei, nu a întârziat să apară şi reacţia preşedintelui Traian Băsescu, una de despărţire declarată faţă de PDL şi de asigurare că se va ocupa, la finalul mandatului, de construcţia dreptei. „Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid, i-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna ‘Adio Partid Democrat’. Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. (…) Imediat ce au simţit că pot fi singuri, aripa FSN-istă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu”, a transmis Traian Băsescu în postarea video de pe un site de socializare.

Reclame

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU ATAC DUR IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU,INTERVENTIA ACESTUIA ESTE UN DENUNT CLASIC DE INCALCARE A CONSTITUTIEI!

24 mart.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă seară, că reacţia publică a preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte Convenţia PDL reprezintă „un autodenunţ privind încălcarea Constituţiei” timp de nouă ani.

1345267565Basescu_si_Antonescu

„Intervenţia de la capătul acestei zile a domnului Băsescu se încadrează clasic într-un autodenunţ de încălcare a Constituţiei, pentru că domnul Băsescu ne spune, ne spusese şi ceva mai devreme în discursul său de la Convenţie, dar ne mai spune încă o dată, că a făcut parte până acum, că a condus dirijat PDL într-un partid politic din România, ne spusese mai devreme că i-a pus miniştri, ne spusese mai devreme că i-a decis politicile guvernamentale. (…) Traian Băsescu a mărturisit chiar agresiv în seara asta că vreme de 9 ani a încălcat Constituţia”, a declarat Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

Liderul PNL a mai susţinut că în urma zilei de sâmbătă cel mai mare perdant a fost Traian Băsescu, dar şi un grup de oameni din diverse medii politice, economice şi „alte zone mai speciale” care ar fi avut întotdeauna o relaţie bună cu „grupul Băsescu – Udrea – Cocoş”, persoane care s-ar afla în toate partidele.

Totodată, liderul PNL a evitat să se pronunţe în favoarea sau împotriva iniţierii unei proceduri de suspendare din funcţie a şefului statului, însă a ţinut să sublinieze faptul că nu liberalii ar fi fost cei care au iniţiat acest demers în 2012.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-un mesaj video pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl face să spună acum „definitiv şi pentru totdeauna” „Adio, Partid Democrat”.

„Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL”, a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook „Alături de preşedintele nostru”, sâmbătă seară.

Preşedintele mai spune că PDL „a demonstrat că a putut fi pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar”.

„Imediat ce au simţit că pot singuri aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu”, a mai spus Băsescu, făcând şi un gest cu mâna.

Preşedintele Băsescu a fost prezent sâmbătă dimineaţă la Convenţia Naţională a PDL, la care fusese invitat, şi a susţinut un discurs în faţa delegaţilor.

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU L-A FELICITAT PE VASILE BLAGA REALES PRESEDINTE AL PDL PENTRU CA A CASTIGAT IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU!

24 mart.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că îl felicită pe Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL, pentru că a câştigat împotriva lui Traian Băsescu, dar şi pe delegaţii care l-au „concediat” pe acesta, precizând că în acest moment a fost eliminat „un prag de netrecut” în dialogul cu PNL.

1350940869Antonescu

Vasile Blaga, a câştigat un congres şi l-a câştigat împotriva lui Traian Băsescu, nu împotriva Elenei Udrea, ceea ce nu e puţin lucru, şi pur şi simplu pentru chestiunea asta îl felicit, cum îi felicit şi pe toţi aceşti delegaţi la congres care au avut curajul să voteze împotriva indicaţiilor şi împotriva presiunilor care s-au făcut pentru un alt vot”, a susţinut Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

De asemenea, în ceea ce priveşte o eventuală colaborare politică cu PDL condus de Vasile Blaga, liderul PNL a precizat că liberalii îşi vor menţine angajamentul asumat în USL.

Cu toate acestea, Antonescu a subliniat faptul că dialogul se poate dezvolta între cele două formaţiuni.

„PNL este partidul dreptei româneşti, preocupat de viitorul acestei drepte şi care din momentul de astăzi când PD-ul îl concediază pe domnul Băsescu prin votul pe care l-a dat, când apropo de metafora cu mesele îi spune «da, veţi hotărî la ce masă vă aşezaţi, dar vă spunem noi precis una la care nu vă mai aşezaţi, şi anume la masa noastră», sigur că din acest moment privim cu interes la ce se va întâmpla şi cu acest partid. Deşi noi suntem la putere şi rămânem la putere, dânşii sunt în opoziţie şi rămân în opoziţie”, a susţinut preşedintele PNL.

Totodată, Antonescu a ţinut să sublinieze faptul că „unul din pragurile de netrecut” în dialogul cu PDL era Traian Băsescu.

„Dacă acest prag este înlăturat – încă nu m-aş mira ca până mâine dimineaţă să aibă loc ştiu şi eu cine ştie ce compromisuri şi cine ştie ce renumărări de voturi, (…) sigur că foarte mult loc pentru un dialog normal între două partide, chiar dacă unii la putere şi unii în opoziţie, se deschide”, a menţionat liderul PNL.

De asemenea, el a precizat că discuţia „despre dreapta cu Traian Băsescu nu poate începe niciodată”.

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei – 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

Susţinătorii Elenei Udrea au formulat contestaţie privind rezultatul votului.

JESSE J – DOMINO!

24 mart.

GIRLS ALOUD – BEAUTIFUL CAUSE YOU LOVE ME!

24 mart.

CHERYL – GHETTO BABY!

24 mart.

%d blogeri au apreciat asta: