Arhiva |

„PISICUTUL „,CAMARILEI C.E.,SLUGA CANCELARULUI GERMAN ANGELA MERKEL VREA O REVIZUIRE A TRATATELOR U.E.!

29 mart.

Traian Băsescu susţine că o revizuire a tratatelor Uniunii Europene este iminentă, subliniind că şansa ţării noastre o reprezintă accelerarea procesului de integrare şi că România poate negocia doar dacă „îşi face treaba la ea acasă”.

563222_4038237049274_1443707696_n

„O revizuire a tratatelor Uniunii este iminentă. Am convingerea că în următorii doi, trei ani, deşi numai ce a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, în următorii doi, trei ani tratatele Uniunii se vor revizui din nou, pentru adaptare la realităţi. Şi vor fi două realităţi: realitatea statelor performante şi realitatea statelor neperformante. De aceea, România trebuie să-şi fixeze priorităţile de integrare ca fiind cele mai mari priorităţi ale ei, şi aici vorbesc de consolidarea statului de drept, vorbesc de crearea condiţiilor pentru intrare în zona euro şi despre intrare în zona Schengen. Sunt trei elemente fundamentale care ne pot duce sau nu la o integrare în timp util, până la începerea discuţiilor despre revizuirea tratatelor Uniunii. Îmi este clar că sunt state care nu vor să mai plătească pentru statele care nu se integrează”, a spus Băsescu în discursul susţinut vineri la Congresul Avocaţilor – 2013.

Potrivit preşedintelui, semne de întrebare cu privire la statele neperformante sunt ridicate în cancelariile europene, chiar dacă nu sunt formulate public.

„Şansa României este un proces rapid, accelerat de integrare, care, dacă mă refer la statul de drept consolidat, vizează nu numai legislaţia, vizează nu numai respectarea normelor europene, vizează şi standardele morale ale politicului. Este greu pentru un european să înţeleagă de ce un parlamentar trebuie protejat în faţa legii penale mai mult decât un om oarecare. În afară de convingerile lui, nici parlamentarul nu poate fi mai protejat decât un cetăţean obişnuit. Este dificil să punem presiune şi să dăm impresia că standardele politice se pot negocia. România poate negocia atunci când îşi face treaba la ea acasă. Nu ai cum să negociezi cu statele membre vechi: ‘hai, treceţi’ – ceva ca la piaţă – , ‘hai, treceţi-ne şi pe noi pe malul celălalt, chiar dacă nu suntem ca voi'”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele a apreciat că politicienii români trebuie să înţeleagă faptul că standardele minimale europene trebuie îndeplinite odată ce ţara noastră a acceptat intrarea în UE.

„Noi ne-am angajat să fim ca ei când am cerut să intrăm în UE. Şi asta nu înseamnă că eu susţin că ei sunt perfecţi. Dar trebuie să fim atât de imperfecţi cât sunt şi ei. Nimeni nu ne cere să fim mai sfinţi decât Fecioara Maria, dar ne cere să respectăm nişte standarde politice, standarde de conduită care să fie asemănătoare lor. Şi vă asigur că au destulă înţelegere şi pentru zona din care venim şi pentru modul cum s-a produs educaţia noastră în ultimii 70 de ani. Dar sunt lucruri peste care nu se poate trece şi clasa politică în mod deosebit trebuie să înţeleagă că aceste standarde minimale trebuie îndeplinite”, a explicat Traian Băsescu.

El a opinat că România are nevoie de un parcurs rapid şi credibil de integrare înainte de începerea discuţiilor despre revizuirea tratatelor Uniunii.

„Oricine gândeşte că poţi rămâne într-o zonă gri – nici european, nici pro-estic – sau, ştiu eu, solitar ca o stâncă nu are soluţie reală. Soluţia reală a României este integrare rapidă în Uniunea Europeană, statul de drept, respectarea normelor şi criteriilor europene. Sigur, s-a creat în ultima perioadă impresia că România este un stat corupt. Eu nu contest acest lucru, dar a nu recunoaşte că judecători, procurori, avocaţi în ultimii cinci ani au reuşit să lupte eficient împotriva corupţiei este greşit. Dacă înainte aveam mai multă tăcere, era exact pentru că acest trinom era mai puţin eficient. Astăzi, când vedem judecători, politicieni, directori de companii – de stat sau private – puşi în faţa legii şi condamnaţi, înseamnă că structurile justiţiei, în toată amplitudinea lor, au început să funcţioneze şi eu vă felicit că faceţi parte din această structură care se numeşte justiţia statului român”, a conchis Băsescu.

SENATORUL PNL TUDOR CHUARIU:BASESCU SA NOMINALIZEZE POLITICIENII CARE AU INTERVENIT IN ACTUL DE JUSTITIE!

29 mart.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat, vineri, la Congresul Avocaţilor, după discursul în care preşedintele Traian Băsescu a susţinut că ar exista politicieni care au încercat intervenţii în justiţie, că dacă şeful statului a vorbit despre aceştia, trebuia să-i şi nominalizeze.

chiuariu_tudor_chiuariu_ro_65313900

Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, a afirmat că Traian Băsescu încearcă „învrăjbirea tuturor”.

În discursul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat că politicul trebuie să înţeleagă că justiţia, cu cei trei piloni ai ei – judecători, procurori, avocaţi – este intangibilă din punct de vedere al traficului de influenţă. Preşedintele a apreciat că, „dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţii cuiva, această restanţă este la politicieni”. „Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om care trăieşte pe pielea lui această intenţie de trafic de influenţă, chiar în discuţii cu preşedintele, din partea unor politicieni”, a spus Băsescu în faţa avocaţilor.

Senatorul Tudor Chiuariu, invitat la Congresul Avocaţilor, a precizat că din discursul lui Traian Băsescu ar reieşi că diverşi politiceni, „cu precădere din partidul dumnealui”, ar fi încercat intervenţii în justiţie.

„Domnul preşedinte trebuia să ne spună cine sunt acele persoane, care sunt persoanele vizate şi de ce nu a făcut public imediat ceea ce s-a întâmplat. Căci nu cred că s-a întâmplat aseară. Este un fapt foarte grav, pentru că înţeleg că politicieni din partidul domniei sale au încercat să influenţeze justiţia”, a declarat Chiuariu, adăgând că aceste fapte ar trebui cercetate şi pedepsite.

Totodată, senatorul liberal a afirmat că trebuie eliminat amestecul politicului în justiţie, acest lucru fiind posibil, în viitor, prin eliminarea posibilităţii ca oameni politici, partizani, să aibă posibilitatea să facă numiri în funcţiile de conducere din justiţie.

„Aceasta este prerogativa ministrului Justiţiei”, a arătat Tudor Chiuariu, referindu-se la numirea procurorilor şefi din Ministerul Public.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat că desemnarea procurorilor şefi ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este o chestiune de asumare, lucru pe care el l-a susţinut tot timpul având în vedere că politicienii care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că cei propuşi sunt extrem de valoroşi. „Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, iar eu am susţinut acest lucru tot timpul. Avem legea, aşa cum o avem, care spune clar: propune ministrul Justiţiei, avizează CSM, decide preşedintele. Vreau să ştiţi că sunt cel care a fost împotriva organizării acelei selecţii la Ministerul de Justiţie pentru că o selecţie nu înseamnă asumarea. Ca preşedinte, ca ministru al Justiţiei, mâine spui: «îmi pare rău, el a ieşit din concurs». Când discutăm de Parchetul general, de DNA, de DIICOT cei care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că au desemnat nişte oameni extrem de valoroşi din punct de vedere profesional, nişte oameni capabili să ducă misiunea Parchetului înainte”, a afirmat Băsescu.

Întrebat dacă în opinia sa clasa politică românească este vinovată de imaginea ţării în legătură cu aderarea la Schengen, liberalul Tudor Chiuariu a răspuns afirmativ şi a remarcat că ar exista politiceni care se ocupă cu astfel de lucruri.

„Da. Sunt unii politicieni a căror singura agendă este să discrediteze şi să vorbească de rău România în afară. Din păcate trebuie să constat cu neplăcere că majoritatea acestor politicieni sunt apropiaţi ai lui Traian Băsescu şi îi fac interesele şi jocurile inclusiv prin această modalitate. E un lucru trist. Această campanie de denigrare a României trebuie să înceteze, deja am ajuns să fim oaia neagră a Europei şi există riscul ca orice s-ar întâmpla – că suntem sau nu suntem vinovaţi – să fim găsiţi vinovaţii de serviciu. Aceasta este una dintre consecinţele acestei campanii iraţionale de denigrare a ţării”, a declarat liberalul.

Întrebat ce interese au astfel de politicieni, Tudor Chiuariu a spus că au „interese politice înguste”, dând-o exemplu pe Monica Macovei. Macovei a fost înlocuită de la conducerea Ministerului Justiţiei în aprilie 2007, mandatul ei fiind preluat de Chiuariu.

„Doamna Macovei, de exemplu, vrea să fie considerată Ioan d’Arc a luptei anticorupţie din România şi de asta trebuie să spună în afară că în România este multă corupţie”, a încheiat Chiuariu.

PREMIERUL VICTOR PONTA :POATE BASESCU A PRIMIT CERERI DE INTERVENTII IN JUSTITIE,CA POATE SA LE REZOLVE!VORBESTE NUMAI TRAZNAI!

29 mart.

Premierul Victor Ponta susţine că el nu a fost sunat de nimeni pentru intervenţii în justiţie şi că poate astfel de intervenţii l-au vizat, „nu degeaba”, pe preşedintele Traian Băsescu, deoarece persoanele care au apelat la aceste metode ştiau probabil că şeful statului poate rezolva unele probleme.

64728_508981539139782_791641658_n

„Vorbim aşa…Nu vrea preşedintele să-i spună ? (pe cei care au făcut intervenţii – n.r.) Să-i dea la presă. Eu sunt fost magistrat, nu dau şi nu primesc telefoane, dar preşedintele probabil…nu degeaba îl sunau pe Băsescu, că ştiau că el are puterea să intervină pe acolo, sunau şi ei la cine poate să rezolve, la mine nu au sunat, că eu nu mă bag. Dar ideea e următoarea: poate mai tace din gură domnul preşedinte cu justiţia, că tot ce spune, spune numai trăznăi !”, a afirmat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul avocaţilor, că politicul trebuie să înţeleagă că justiţia, cu cei trei piloni ai ei – judecători, procurori, avocaţi – este intangibilă din punct de vedere al traficului de influenţă.

„Sunteţi avocaţi şi cred că v-aţi săturat şi dumneavoastră auzind la televizor cui i s-au mai făcut dosare politice. Ştiţi foarte bine că în ele nu există nimic politic, eu nu ştiu un dosar care să fi fost făcut la comandă. În schimb, ştiu foarte mulţi politicieni care cred că se mai poate interveni în dosare în justiţia din România, că se mai poate interveni la un judecător sau la un procuror”, a spus Băsescu, în intervenţia sa la Congresul avocaţilor.

Preşedintele a apreciat că, „dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţii cuiva, această restanţă este la politicieni”.

„Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se rezolvă dosare cu influenţă, că se aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om care trăieşte pe pielea lui această intenţie de trafic de influenţă, chiar în discuţii cu preşedintele, din partea unor politicieni: «aş vrea să aranjăm dosarul cutare, aş vrea să iasă rezoluţia cutare». Sigur că mă uit cu jenă şi cu un sentiment pe care n-aş vrea să-l exprim în cuvinte, pentru că înseamnă că sunt politicieni care n-au înţeles nimic din ultimii 10-15 ani de când încercăm reformarea justiţiei”, a adăugat el.

Potrivit preşedintelui Băsescu, „primul lucru la care trebuie să ajungem atât de repede cât se poate este schimbarea mentalităţii politicului”.

DEUTSCHE WELLE ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU CARE PRIN ATITUDINEA”DIZGRATIOASA,SE APROPIE ASIMPTOTIC DE BORNA NECONSTITUTIONALITATII!”

29 mart.

Traian Băsescu este caracterizat aspru de siteul postului oficial german Deutsche Welle, în contextul noilor evenimente de la București, privind situația de la Parchetul General și DNA. Susținând că preluarea interimatului Justiției de către premierul Victor Ponta este firească, întrucât prim-ministrul s-a angajat onorabil în fața CE și prin pactul de coabitare să rezolve problema procurorilor, comentariul DW îl descrie pe Traian Băsescu ca având o atitudine „dizgrațioasă” și care „se apropie asimptotic de borna neconstituționalității”.

13103_216427358496799_474689323_n

„După demisia ministrului Mona Pivniceru, ne găsim dintr-o dată într-o situaţie mult mai favorabilă. Premierul Victor Ponta, care a preluat ca interimar atribuţiile de ministru al Justiţiei este, cu certitudine, cel mai bine plasat pentru a lua decizii curajoase într-un domeniu guvernat de cele mai furtunoase pasiuni politice”, scrie DW.

În schimb, autorul articolului, atrage atenția că “Victor Ponta riscă, e adevărat, să-i dezamăgească întrucâtva pe unii dintre simpatizanţii cei mai pasionaţi ai USL, dar el pare să fie perfect conştient de acest lucru”.

Deși comentariul pledează pentru o înțelegere între taberele politice pentru numirea unor procurori-șef, DW, același care vara trecută îl apăra pe președinte în fața tentativei de „lovitură de stat”, apreciază că Traian Băsescu ”joacă încă un rol în politica României şi în ciuda conduitei sale dizgraţioase, care se apropie asimptotic de borna ne-constituţionalităţii, el ştie să întreţină “alianţa” cu Comisia de la Bruxelles. Preşedintele are întotdeauna grijă ca în subiecte delicate, cum este şi acesta al conducerii DNA, să fie perfect acoperit de punctele de vedere ale Comisiei. Este una din sursele puterii sale, care nu au fost mereu bine înţelese la Bucureşti”.

Victor Ponta, obligat să-și restrângă foarte mult căutările

Apreciind că “o politică înţeleaptă trebuie să ştie să despartă patima politică neînfrânată a preşedintelui de anumite opinii ale sale aflate în acord cu Comisia Europeană”, DW spune că “Începutul este încurajator. Premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni luni cu preşedintele Traian Băsescu şi marţi cu secţia de procurori din CSM. După luni întregi de ezitări şi tatonări, el nu mai are nevoie de prea mult timp pentru a lua o decizie. A devenit prea clar că, peste fractura politică, care a blocat până acum procesul, se suprapune ceva mult mai grav şi anume, o precaritate a resurselor umane care îl obligă pe primul ministru să-şi restrângă foarte mult căutările”, conchide articolul.

TICNITU’DIN FRUNTEA STATULUI BASESCU SE PREGATESTE SA ACCEPTE MASURILE DIN CIPRU!

29 mart.

Traian Băsescu a declarat, vineri, că garantează că nu va accepta niciodată luarea în România a unor măsuri de genul celor luate în sistemul bancar din Cipru.

traian-basescu-despre-lucrurile-pe-care-le-are-de-facut-impreuna-cu-ponta-eu-nu-am-primit-un-to-do-list-167956

“Decizii ca cele din Cipru nu ar fi fost de imaginat acum câţiva ani. Şi cel puţin în ceea ce mă priveşte vă garantez că niciodată nu voi fi adeptul unor astfel de măsuri sau nu voi accepta astfel de măsuri în România”, a afirmat şeful statului, citat de Mediafax.

El a mai spus că situaţia din Cipru arată că “adesea putem să punem sub semnul întrebării principiile pe care le-am afirmat ani de zile”.

Şeful statului a mai arătat că la nivelul UE sunt state care nu mai acceptă să plătească pentru alte state şi că în curând, peste doi, trei ani, este posibilă o revizuire a tratelor UE care să afirme diferenţa între statele performante şi cele neperformante, iar România în acest context trebuie să accelereze procesul de integrare atât în zona euro, cât şi în spaţiul Schengen, precum şi consolidarea statului de drept.

KELLY CLARKSON – SINCE U BEEN GONE!

29 mart.

SARA BAREILLES – LOVE SONG!

29 mart.

VANESSA CARLTON – A THOUSAND MILES!

29 mart.

FERGIE – FERGALICIOUS!

29 mart.

FERGIE – GLAMOROUS!

29 mart.

„DECANUL”AVOCATILOR DIN ROMANIA LA CONGRESUL CESTORA:EU NU STIU VREUN DOSAR CARE SA FI FOST FACUT LA COMANDA!

29 mart.

Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul avocaţilor, că el nu ştie vreun dosar care să fi fost făcut la comandă, în schimb a susţinut el, sunt foarte mulţi politicieni care cred că se poate interveni în justiţia din România.

b

„Eu nu ştiu vreun dosar care să fi fost făcut la comandă, în schimb sunt foarte mulţi politicieni care cred că se poate interveni în justiţia din România. Dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţii cuiva, această restanţă este la politicieni. Sunt politicieni care n-au înţeles nimic din ultimii 10-15 ani în care încercăm reformarea justiţiei. Politicul trebuie să înţeleagă faptul că justiţia este intangibilă din punct de vedere al traficului de influenţă, al influenţării deciziei”, a afirmat Băsescu.

PREMIERUL PONTA CONTRAATACA:”VENITI SI VOTATI IMPOTRIVA A CE V-A SPUS BASESCU!”

29 mart.

Premierul Victor Ponta a comentat joi seară intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a le cere românilor să nu se prezente la referendumul de validare a Constituţiei.

1364019382url

„Este o declaraţie iresponsabilă a preşedintelui. O să rămânem 20 de ani cu aceeaşi Constituţie care şi-a dovedit punctele slabe doar că nu vrea Băsescu ? (…) Apelul preşedintelui se înscrie realmente într-un tip de sabotaj la orice modernizare şi schimbare a României. Preşedintele şi-a asumat acest rol, de omul care trage frâna la schimbarea în bine a României” , a spus Ponta la RTV.

El a afirmat că deja şi-a pregătit sloganul pentru referendum, şi că acesta este „Veniţi să votaţi împotriva a ce v-a spus Băsescu !” , susţinând că sigur că astfel va fi realizat cvorumul de participare.

Premierul a mai susţinut că prin noua Constituţie vor fi introduse regiunile şi vor fi clarificate raporturile de putere între Preşedinţie, Guvern şi Parlament.

Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că dacă în Constituţia modificată nu se va respecta rezultatul referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi, atunci va cere românilor să nu meargă la referendumul de validare.

Băsescu a spus că modificarea Constituţiei trebuie să fie făcută din motive „corespunzătoare”, nefiind „justificată” o revizuire „doar pentru ca la Consiliul European să meargă premierul” şi să nu mai meargă preşedintele sau pentru a se introduce şi regiunea ca unitate administrativă.

Traian Băsescu a mai declarat că nu crede că legea privind modificarea Constituţiei va trece de Curtea Constituţională fără aplicarea referendumului din 2009.

Băsescu spunr că proiectul de modificare a Constituţiei iniţiat de Guvernul Boc în 2010 şi pe care Preşedinţia l-a preluat şi susţinut în 2011 răspunde „cerinţelor” privind modernizarea şi revizuirea legii fundamentale, iar acesta ar trebui să fie punct de plecare în acest sens şi în prezent.

II VA REPUNE CCR -UL LUI BASESCU IN FUNCTII LA CSM PE REVOCATII GHICA SI DANILET?!

29 mart.

Îi va repune CCR în funcţii la CSM pe revocaţii Ghica şi Danileţ?

544431_228530430619825_1716283081_n

Programare fără precedent la Curtea Constituţională. Cu o viteză de-a dreptul cosmică, judecătorii CSM vor analiza contestaţia demişilor din CSM Alina Ghica şi Vasilică Danileţ.

Programare fără precedent

Pe 2 aprilie 2013, Curtea Constituţională va judeca excepţia de neconstituţionalitate ridicată de judecătorii Alina Ghica şi Vasilică Danileţ privind revocarea lor din CSM. Cum cei doi nu aveau calitate procesuală de a sesiza CCR, au ales o altă cale. Au contestat la Curtea de Apel Bucureşti revocarea şi au ridicat şi o excepţie de neconstituţionalitate privind privind revocarea; instanţa a admisis cererea celor doi şi a trimis dosarul la Curtea Constituţională.

Şi acum urmează partea interesantă: cei doi au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate în instanţă la mijlocul lunii martie; cu o viteză cosmică, CCR va judeca excepţiile pe 2 aprilie, adică la nicio lună după ce Curtea de Apel a admis ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate. De regulă, când o instanţă de judecată (indiferent de nivelul ei jurisdicţional) admite într-un proces o cerere privind o excepţie de neconstituţionalitate, CCR acordă termene de judecată care variază între 6 luni şi 2 ani de zile. Cine are curiozitatea să studieze în monitoarele oficiale deciziile CCR date ca urmare a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de diverse persoane fizice sau juridice în instanţele de drept comun vor observa că peste 60% s-au judecat la 2 ani de la plecarea dosarelor din instanţe. Şi, atenţie, de regulă excepţiile de neconstituţionalitate venite de la instanţe se referă la articole din diferite legi şi provind din procese de natură civilă, foarte rar de natură penală.

Va ignora CCR voinţa a 1.600 de judecători din România?

Acum, pentru Alina Ghica şi Vasilică Danileţ, CCR face o favoare extraordinară, programând foarte repede judecarea sesizărilor făcute de ei. Şi este vorba practic nu de interese generale (o sesizare din instanţă referitoare la o lege, chiar dacă este invocată de o persoană, referirea finală este una de interese general), ci de interesele personale ale celor doi.

Se impune acum o întrebare: judecătorii CCR (ne referim în special la cei pro Băsescu) vor proceda ca la referendum? Adică nu vor ţine cont de exprimarea voinţei unei majorităţi covârşitoare şi îi vor repune în drepturi, adică în funcţii la CSM, pe Ghica şi Danileţ? La referendum, judecătorii CCR s-au ascuns după o prevedere a legii referendumului, dar, în acelaşi timp, trebuiau să recunoască numărul real al alegătorilor şi, în acest caz, trebuiau să declare valid referendumul. Acum, în cazul în care le vor da dreptate celor doi revocaţi de la CSM, nu vor avea nicio scuză. Vor călca în picioare voinţa a 1.600 de judecători (cei care au votat revocarea), vor călca în picioare justiţia din România.

Ghica şi Danileţ mai primesc salarii de la CSM?

Publicaţia Luju.ro (specializată exclusiv pe probleme legate de justiţie) informează că, în acest moment, situaţia celor doi revocaţi este total neclară. Astfel, ziariştii respectivei publicaţii arată că revocaţii Alina Ghica şi Vasilică Danileţ nu s-au întors la vechile lor locuri de muncă deţinute anterior alegerii în CSM, adică la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv Tribunalul din Oradea. Tot Luju.ro informează că există suspiciuni privind continuarea plătirii de către CSM a salariilor celor doi revocaţi. De la CSM nu există până la ora actuală răspunsuri lămuritoare privind situaţia celor doi revocaţi.

ANALISTUL POLITIC MIUGUR CIUVICA:NUMIREA LUI KOVESI LA DNA DE CATRE PONTA AR FI”UN SCUIPAT IN OCHI!”

29 mart.

Mugur Ciuvică: Numirea lui Kovesi la DNA de către Ponta ar fi „un scuipat în ochi”

Mugur-Ciuvica-1-310x207

Informaţiile care circulă în media conform cărora Victor Ponta o va propune pe Laura Codruţa Kovesi şef al DNA aşa cum îşi doreşte Traian Băsescu au început să genereze primele reacţii acide în spaţiul public.

Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a declarat joi seară la Antena 3 că o astfel de numire făcută de Victor Ponta ar fi „un scuipat în ochii” celor au votat la ultimele alegeri.

Ciuvică spune că sunt două paliere ale discuţiei: pe de o parte acordul Ponta – Băsescu legat de numirea procurorilor şefi, unde pot fi argumente pro şi contra, argumentele contra prevalând în opinia lui, pe de altă parte ipoteza ca Ponta să o propună şef al DNA pe Kovesi.

În acest ultim caz, Ciuvică susţine că ar fi „un scuipat în ochi”, dat fiind că cei care au votat la ultimele alegeri au votat şi anti-Băsescu.

Presa a relatat în ultimele zile, citând surse oficiale şi surse juridice, că Victor Ponta s-ar fi înţeles cu Traian Băsescu să o propună pe Laura Kodruţa Kovesi în fruntea DNA, iar pe Tiberiu Niţu ca procuror general. Informaţia nu a fost confirmată oficial până acum.

Băsescu a evitat să se pronunţe împotriva acestor nominalizări. „Eu nu fac niciun fel de afirmaţie până când nu vom definitiva. Nu-mi place să vorbesc înainte. Eu am spus de la bun început hai să-l ducem pe Morar la Parchetul General şi pe Kovesi la DNA. Să vedem, acum pe Morar l-am numit la Curtea Constituţională…”, a spus Băsescu în această săptămână într-un interviu la B1.

Premierul a declarat la rândul său că nu va avansa oficial nume care ar risca să fie respinse de Băsescu. „Chiar dacă i-aş propune pe Sfinţii Petru şi Pavel, dacă nu mă consult înainte domnul Băsescu va găsi ceva în biografie şi îi va respinge”, a spus Ponta într-o intervenţie TV.

În contextul unei discuţii despre Kovesi -Morar, tandemul propus iniţial de Băsescu, Ponta nu l-a exclus însă decât pe cel din urmă. „Eu nu am fost de acord cu o anumită propunere şi a fost promovat domnul Morar la Curtea Constituţională”, a spus Ponta.

Premierul a susţinut că este gata să facă propunerile săptămâna viitoare, însă nu va da numele pentru a-i feri pe procurori „de atacuri de o murdărie fără precedent”.

%d blogeri au apreciat: