LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU A ANUNTAT CA ASTAZI LA ORELE 11,30 O CONFERINTA DE PRESA IN CARE VA ANUNTA POZITIA PARTIDULUI FATA DE VICTOR PONTA CARE A TRADAT PSD SI USL!

3 apr.

PNL va anunţa în această dimineaţă, de la ora 11.00, într-o conferinţă de presă, care este poziţia partidului faţă de desemnarea de către premierul Victor Ponta a Codruţei Kovesi la şefia DNA, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

crin-antonescu51-630x419

De asemenea, liberalii se vor reuni în şedinţă, miercuri după-amiază, şi vor lua în discuţie propunerea premierului Victor Ponta privind desemnarea Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al DNA, a declarat liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti, pentru mediafax.ro.

„Astăzi la ora 17.00 va fi o sedinţă a PNL şi partidul se va exprima în acest sens”, a declarat Puiu Haşotti, întrebat despre propunerea privind desemnarea lui Kovesi la şefia DNA.

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţă de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: