Arhiva | 3:32 pm

CUMETRIE LA NIVEL INALT:VERISOARA LUI VICTOR PONTA,RODICA CAZANCIUC A DEVENIT DIRECTOR DE REGLEMENTARE LA AACR!

17 apr.

CUMETRIE LA NIVEL ÎNALT: Verişoara lui Victor Ponta a devenit director de reglementare la AACR

34991_473576539382097_795271964_n

Verişoara premierului Victor Ponta a devenit, de două săptămâni, prin concurs, noul director de reglementare la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Între timp, şi soţul Rodicăi Cazanciuc şi-a văzut visul cu ochii – a devenit ministru al Justiţiei, informează Realitatea TV.
Rodica Cazanciuc a câştigat concursul pentru funcţia de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română după ce a trecut de selecţia dosarelor, de un interviu şi de un test de specialitate. Pentru aceeaşi funcţie se mai înscrisese un candidat, dar acesta s-a retras. Rezultatul concursului a fost publicat pe site-ul Autorităţii pe 5 aprilie.

În emisiunea REALITATEA LA RAPORT de ieri, expertul în aviaţie civilă Sorin Stoicescu a declarat: „ca să fii pe o funcţie obişnuită de execuţie în autoritatea aeronautică trebuie să ai opt ani vechime în aviaţie şi pregătire specifică în aviaţie, şcoala de aviaţie superioară sau facultatea de aeronave”.

Rodica Cazanciuc a absolvit, însă, Mecanica Fină la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Ulterior a făcut un master în marketing la Academia de Studii Economice. Singura sa experienţă în domeniu este funcţia de director comercial la Tarom, din iunie 2011 până în prezent, şi cea de Ticketing coordinator la aceeaşi firmă, din 2007 până în 2011.

În februarie anul trecut, Departamentul de transporturi din PSD publica un comunicat de presa prin care preciza că ,,Rodica Cazanciuc nu ştie ce înseamnă să concepi şi să implementezi o strategie de dezvoltare a unei companii de anvergura TAROM. Acest management de proastă calitate pune în pericol activitatea firmelor de turism deoarece acest director, doamna Cazanciuc, nu ştie ce să facă şi a paralizat activitatea pe sectorul charter”, scriau atunci social-democraţii.

Senatorul PSD Sorin Bota a făcut următoarele precizări legate de acel comunicat de presă:”acel comunicat […] nu ştiu cine l-a semnat. […] nu ştim dacă acest comunicat este al nostru, dar dacă presupunem că este al nostru indiferent cine l-a dat, putem să îl asumăm. Nu are legătura Tarom, ca management, cu ceea ce face autoritatea (n.red. AACR)”.
PSD in 2012: Singura calitate a Rodicai Cazanciuc este aceea de a fi sotia unui PDL-ist, secretar general la Ministerul de Externe

In februarie 2012, Departamentul de transporturi si infrastructura din PSD publica un comunicat de presa in care anunta urmatoarele: „Rodica Cazanciuc nu stie ce inseamna sa concepi si sa implementezi o strategie de dezvoltare a unei companii de anvergura TAROM; singura ei calitate este aceea de a fi sotia unui PDL-ist, secretar general la Ministerul de Externe. Nu in ultimul rand, de parca manegementul defectuos al TAROM nu ar fi de ajuns, avioanele nu sunt puse la lucru iar pretul acestora creste semnificativ prin comisioanele incasate. Acest management de proasta calitate pune in pericol activitatea firmelor de turism care nu pot contracta servicii specifice pentru oferta din aceasta vara deoarece acest director, doamna Cazanciuc, nu stie ce sa faca si a paralizat activitatea pe sectorul charter. In plus, TAROM risca sa stea cu avioanele la sol toata vara pentru ca alte companii aeriene au inceput deja sa oferteze agentii de turism”

DAN VOICULESCU NU EXCLUDE O A TREIA SUSPENDARE A LUI BASESCU!

17 apr.

Dan Voiculescu nu exclude o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dar precizează că doreşte calm politic în România. Voiculescu își dorește, totuși, calm pentru România.

Dan-Voiculescu

Dan Voiculescu nu exclude o a treia suspendare a lui Băsescu“Suspendarea preşedintelui în Parlament este legată de încălcarea Constituţiei – aşa spune la lege. Dacă preşedintele va încălca Constituţia, aşa cum e formulată acolo, probabil că da”, a spus Dan Voiculescu la televiziunea publică, întrebat dacă mai vede posibilă o a treia suspendare din funcţie a şefului statului.

În acelaşi timp, Dan Voiculescu şi-a exprimat temerea că preşedintele Traian Băsescu va începe după Paşti să promoveze în ţară Mişcarea Populară ca viitor partid politic, ceea ce ar putea constitui, în final, un motiv pentru suspendarea acestuia.

”Eu îmi doresc acum pentru România calm, dar un calm real, nu un calm făţarnic, un calm adevărat, care să ducă la construcţie. S-a distrus destul în ultimii opt ani, avem nevoie să construim. Dacă Traian Băsescu ne va lăsa să construim, probabil că o să-l lăsăm să termine mandatul. Dacă nu ne va lăsa, şi am înţeles că după sărbătorile de Paşti va începe să circule prin România cu Mişcarea Populară să spună românilor cât de bună e această mişcare populară. (…) Şi preşedintele nu are voie să se implice în acţiuni politice”, a spus Voiculescu.

Liderul fondator al PC şi-a mai exprimat dorinţa ca premierul să fie lăsat să lucreze de către Traian Băsescu. “Dacă ne lasă să lucrăm, dacă îl lasă pe premier să-şi facă misiunea foarte grea pe care o are, să stea acolo”, a adăugat el.

Dan Voiculescu se teme că, dacă termină “războiul” cu Traian Băsescu, ar putea începe un alt “război” cu altcineva.

”Mi-e teamă să nu înceapă războiul cu altcineva. De când mă ştiu am fost în război: cu Ion Iliescu când era preşedinte pentru că nu-mi plăceau anumite lucruri, cu Emil Constantinescu, pentru că nu-mi plăceau anumite lucruri şi sunt în război cu Traian Băsescu. Tare mi-e teamă să nu încep vreun război cu următorii politicieni”, a spus Voiculescu.

ASTAZI LA LONDRA IN PREZENTA REGINEI ELISABETA A II -A VOR AVEA LOC FUNERALIILE PENTRU MARGARET THACHER!

17 apr.

Funeraliile prevăzute pentru miercuri la Londra pentru fosta şefă a guvernului britanic Margaret Thatcher se vor desfăşura cu mare pompă, în prezenţa reginei şi cu onoruri militare, având caracter ‘ceremonial’, dar fără a fi totuşi funeralii de stat, relatează AFP.

9ffe4d2904e4071030a69664e7ef74a7

azi-au-loc-funeraliile-fostului-premier-britanic-margaret-thatcher-18450443

‘Dorinţa dnei Thatcher a fost ca forţele armate să poată participa la ceremonie, aşa că acestea vor juca un rol-cheie’, a explicat Downing Street.

Aproape 700 de militari vor participa la ceremonia al cărei serviciu funebru se va derula la catedrala Saint Paul, în faţa a aproape 2000 de invitaţi, între care regina Elisabeta a II-a şi numeroase personalităţi politice internaţionale. Prezenţa reginei constituie o premieră de la funeraliile lui Winston Churchill, din 1965.

Slujba va fi transmisă la televizor, dar publicul va putea asista şi direct la procesiunea ce va avea loc între o capelă din secolul al XIII-lea a Palatului Westminster, sediul parlamentului, unde va fi depus sicriul în ajunul funeraliilor, şi catedrala St. Paul. Străzile vor fi închise circulaţiei pentru ceremonie.

Miercuri, în ziua funeraliilor, sicriul acoperit cu drapelul britanic va fi transportat mai întâi cu un dric la biserica St. Clement Danes, capela forţelor aeriene britanice, aflată în centrul Londrei. La biserică, sicriul va fi aşezat pe un afet de tun şi tras de şase cai negri ai artileriei regale. Muzicieni din corpul marinei regale vor interpreta marşuri funebre compuse de Chopin, Beethoven şi Mendelssohn.

Ulterior, sicriul va ajunge în procesiune la catedrala St. Paul, unde primii invitaţi se vor putea instala încă de la ora 09.00 /08.00 GMT/, încadraţi de două şiruri de militari interarme. Din Turnul Londrei vor fi trase apoi 19 salve de tun, însă nu va avea loc o paradă aeriană, conform voinţei Doamnei de Fier.

Momentul în care sicriul ajunge la catedrală, în jurul orei 11.00 /10.00 GMT/, după o procesiune de 19 minute, va fi marcat de o bătaie de clopot, iar la intrarea în lăcaşul religios acesta va fi însoţit de militari care au luat parte la războiul din Malvine.

Corpul neînsufleţit al dnei Margaret Thatcher nu va fi expus, aşa cum a dorit fostul premier.

‘Va fi un omagiu pe meritul unui mare prim-ministru’, a spus actual şef al executivului britanic, David Cameron, care va asista la slujba religioasă împreună cu toţi foştii premieri. Cameron va da citire unui fragment din Evanghelia după Ioan, respectând astfel iarăşi una dintre ultimele dorinţe ale dnei Thatcher, care nu a vrut discursuri politice, potrivit Daily Telegraph.

Defuncta a lăsat instrucţiuni detaliate privind desfăşurarea funeraliilor, a aflat cotidianul britanic, care menţionează îndeosebi alegerea imnurilor patriotice şi a textelor religioase. Nepoata dnei Thatcher Amanda va citi de asemenea un fragment din Evanghelie. Incinerarea se va derula în cadru restrâns.

Pe pagina de internet a Downing Street va fi deschisă o carte de condoleanţe. Familia a solicitat să nu se aducă flori, ci mai bine să se facă donaţii către un spital.

FRATIA MAFIOTA INTRE PRESEENTIA ROMANIEI SI CONSILIUL EUROPEAN:DREPT RASPLATA PENTRU RAMANEREA IN FUNCTIE BASESCU L-A DECORAT PE VAN ROMPUY!

17 apr.

Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de decorare a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru sprijinul acordat României în parcursul său de integrare „în structurile fundamentale” ale UE.

200px-Herman_Van_Rompuy_at_the_Belgian_Chamber_of_Representatives_-_20081205_-_portrait

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu i-a conferit lui van Rompuy Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, „în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene”.

Preşedinţia mai informează că decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

TRAIAN BASESCU A PIERDUT PROCESUL CU DAN VOICULESCU!

17 apr.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat marţi, la televiziunea publică, că preşedintele Traian Băsescu a pierdut cu el, pentru prima oară, un proces în Justiţie.

04162223-416123015

Voiculescu a precizat că procesul a fost intentat după ce şeful statului a declarat în campania prezidenţială din 2009 că preşedintele fondator al PC ar dori subordonarea justiţiei. „Pentru prima oară de când e preşedinte, Traian Băsescu a pierdut un proces în Justiţia română, un proces intentat de Dan Voiculescu pentru o chestiune foarte urâtă. În campania din 2009, Traian Băsescu şi camarila sa afirmau sau spuneau că Voiculescu a afirmat că ‘degeaba avem puterea dacă nu luăm justiţia’ şi a spus-o inclusiv Băsescu de la tribuna Parlamentului: ‘Voiculescu are probleme în Justiţie şi vrea să controleze Justiţia’. L-am dat în judecată pe această afirmaţie şi am bucuria să va dau decizia Tribunalului de acum două săptămâni (…) în care se spune foarte clar că a făcut o faptă ilicită afirmând acest lucru. Am trimis această decizie a Tribunalului dlui Barosso, tuturor ambasadelor ţărilor Uniunii Europene la Bucureşti. E faptă ilicită confirmată de Tribunal”, a explicat Dan Voiculescu.
Decizia instanţei este cu apel în 15 de zile de la comunicare. „Şi dacă face, tot aia e”, a adăugat Voiculescu. Potrivit acestuia, preşedintele Băsescu atrage Justiţia în dispute politice, afirmând chiar de la tribuna Parlamentului că Dan Voiculescu ar dori subordonarea Justiţiei. „Iată cum Justiţia, apărată de el atât de puternic, este atrasă în dispute politice – asta e foarte grav. (…) Eu aş fi vrut ca preşedintele României să fie un om corect”, a spus Voiculescu.

LEO SAWYER – WHEN I NEED YOU!

17 apr.

CHER – DOV’E L’AMORE!

17 apr.

DEMI LOVATO – LA LA LAND!

17 apr.

ANTONIA – JAMEIA!

17 apr.

MILES CYRUS ft. THE BACKYARD SESSIONS – JOLENE!

17 apr.

PRIMA INFRANGERE A LUI VICTOR PONTA IN PARLAMENT IN FATA BARONILOR LOCALI PRIVIND PLATA ARIERATELOR LOCALE!

17 apr.

Baronii locali şi-au impus punctul de vedere în Parlament, Ponta a pierdut.

p

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Ponta privind plata arieratelor locale a fost modificată radical marţi de către parlamentari. Deputaţii PSD şi PNL au votat la unison cu cei ai PDL, vocea baronilor locali fiind astfel mai puternică decât cea a Ministerului de Finanţe.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis marţi, cu o largă majoritate de voturi, să modifice ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Ponta referitoare la modalitatea de plată a arieratelor locale.

În forma aprobată de Guvern, actul normativ prevedea că primăriile nu vor mai primi bani de la bugetul de stat dacă nu îşi achită 85% din arierate, până la 31 martie 2013. În plus, Guvernul le-a oferit varianta să contacteze împrumuturi din Trezoreria Statului pentru achitarea arieratelor, împrumuturile urmând să fie rambursate lunar. Ordonanţa a atras nemulţumirea baronilor locali încă din momentul adoptării în Guvern, în luna ianuarie. Cei mai vocali au fost preşedinţii de CJ şi primarii social-democraţi.

În timpul dezbaterilor din plen, de marţi, au intervenit mai multe schimbări.

Prima surpriză a venit în momentul în care reprezentanţii USL au anunţat că susţin un amendament propus de deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu. Fostul ministru de Finanţe democrat-liberal a solicitat să nu fie blocate conturile primăriilor care nu îşi achită 85% din arierate în timp util, întrucât acest fapt ar duce la blocarea activităţii primăriilor. „Prin propunerea Guvernului, de fapt loviţi în cetăţeni. Dacă primăriile nu au de unde să plătească salariile funcţionarilor, nu mai pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu mai furnizează servicii către populaţie. O să mergeţi în colegiile dvs şi n-o să mai găsiţi pe nimeni pe la primării, pentru că or să pună lacăt”, a declarat Ialomiţianu. Liderii de grup ai PSD şi PNL au explicat că sunt de acord cu acest amendament, întrucât „este o propunere corectă”. Prin urmare, primăriile vor primi în continuare de la bugetul de stat bani pentru salarii, dacă nu pot asigura aceste plăţi din venituri proprii.

PNL a susţinut un amendament respins de ministerul condus de Chiţoiu

O altă modificare importantă a fost propusă de deputatul PNL Dan Motreanu, amendamentul fiind aprobat de majoritatea celor prezenţi. Motreanu a cerut ca primăriile să poată rambursa în tranşe trimestriale împrumuturile luate de la Trezorerie şi nu în tranşe lunare, cum a decis Guvernul.

„Am făcut acest amendament la solicitarea administraţiei publice locale, pentru că foarte mulţi primari mi-au spus că gradul de încasare al impozitelor şi taxelor locale nu este constant în decursul anului fiscal, astfel că pot fi situaţii în care să nu poată plăti acest împrumut lunar”, a argumentat Motreanu.

Prezent la dezbateri din partea Ministerului de Finanţe, secretarul de stat Enache Jiru a declarat că ministerul nu susţine amendamentul respectiv. „Noi nu susţinem adoptarea acestui amendament. Din cele 500 milioane de lei acordate până acum, lunar se încasează din rambursare circa 13 milioane de lei. Trimestrial ar însemna 38 milioane de lei, prin urmare ar împinge în bugetul de stat nişte costuri suplimentare privind finanţarea datoriei publice. În discuţia cu FMI a fost convenită această formă de rambursare lunară”, a explicat Enache Jiru.

Supus la vot, deputaţii au aprobat amendamentul cu 151 voturi „pentru” , patru „împotrivă” şi două abţineri.

Alte modificări aduse ordonanţei de urgenţă privind arieratele locale

– primăriile pot solicita împrumuturi de la Trezorerie până la data de 15 mai 2013 (deşi data stabilită de Guvern fiind 31 martie 2013), motivul fiind acela că există un număr foarte mare de cereri pentru astfel de împrumuturi.

– suma maximă care poate fi dată cu împrumut este de 680 milioane de lei, faţă de 500 milioane lei propusă anterior.

– solicitările primăriilpr pentru contractarea de finanţări rambursabile pentru investiţii publice de interes local depuse până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se analizează de Comisia de autorizare a împrumuturilor locale începând cu data de 1 iunie 2013, termenul iniţial fiind 15 aprilie 2013.

Legea, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, va fi trimisă spre promulgare.

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Ponta a cerut primăriilor să reducă arieratele locale a fost aspru criticată de către preşedinţii de consilii judeţene. Cei mai vocali au fost baronii PSD, care au cerut chiar demisia ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Nemulţumiri au fost şi din partea liberalilor, care i-au reproşat ministrului Daniel Chiţoiu că, în loc să sprijine cu mai mulţi bani autorităţile locale, le taie şi din finanţarea existentă.

PRESEDINTELE PD-L VASILE BLAGA IL IA LA MISTO PE BASESCU:VA REVENI IN PARTID!

17 apr.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi seară, la B1TV, că relaţiile dintre Traian Băsescu şi acest partid au fost trasate imediat după Convenţia Naţională.

blaga-si-basescu-310x207

„Nu suntem pe poziţii antagonice. Relaţiile dintre domnul preşedinte şi PDL au fost clar trasate imediat după Convenţie. Domnul preşedinte şi-a spus clar punctul de vedere al domniei sale, eu l-am spus pe al meu şi lucrurile sunt clare. Nu am nimic de comentat din acest punct de vedere. Nu îl văd pe preşedinte duşmanul PDL, nu l-am văzut niciodată. Cum niciodată nu am avut ce să-mi reproşez mie sau partidului în relaţia cu preşedintele. Este pura realitate”, a afirmat preşedintele PDL.
Întrebat dacă mai vede posibilă o colaborare politică între el şi Traian Băsescu, Vasile Blaga a spus: „În politică e bine să nu spui niciodată niciodată, dar problema este alta”. „Eu înţeleg că domnia sa a mai revenit uneori la ceea ce a declarat. Am înţeles că, după terminarea mandatului, se va retrage din viaţa politică. Dacă se va înscrie într-un alt partid politic o să discutăm, dar acestea sunt prezumţii. Nu are rost să discut eu acum ce va face domnul preşedinte Traian Băsescu după terminarea mandatului. Va face ce va dori domnia sa. Deci, nu mă pronunţ acum”, a adăugat preşedintele PDL.

CIRCULA PE NET.SENATORUL VALER MARIAN ACUZA PE PROCURORUL SEF MORAR,SLUGA PREAPLECATA SI AVOCATUL LUI BASESCU!

17 apr.

Procurorul şef Morar, sluga preaplecată şi avocatul principal al preşedintelui Băsescu.

1366110900Morar Daniel Marius,Basescu_MR (2)

Şedinţa Senatului din: 16.04.2013

Titlul declaraţiei: Procurorul şef Morar, sluga preaplecată şi avocatul principal al preşedintelui Băsescu

Ex-procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar (în ultimele luni procuror general interimar al României) a fost promovat în fruntea DNA de preşedintele Traian Băsescu în 2005, la propunerea ministrului justiţiei de atunci, Monica Luisa Macovei. Daniel Morar a fost propulsat în această funcţie, la vârsta de 39 ani, de la Cluj-Napoca, unde era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de către preşedintele PDL, Emil Boc, care era în perioada respectivă primar al municipiului Cluj-Napoca şi cu care a fost coleg de generaţie la Universitatea Babeş Bolyai, în perioada în care Boc a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie. Anterior procurorul Morar îşi începuse cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş unde a avut o prestaţie mediocră pe linie de activitate judiciară (procuror de instanţă), conform foştilor săi colegi. Procurorul Morar a intrat în atenţia opiniei publice, până la investirea în fruntea DNA, datorită unor arestări abuzive şi trimiteri în judecată imputabile, realizate la comandă politică, în perioada 1997-2000, sub guvernarea CDR-PD-UDMR, când a activat la Secţia de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, unde a înregistrat nu mai puţin de opt achitări. Achitările cele mai sonore au fost în cazul fostului director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Liviu Ciupe, si în cazul fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar. Pe fostul director Liviu Ciupe, cu apartenenţă politică la PD (vicepreşedinte judeţean), procurorul Morar l-a arestat pentru abuz în serviciu, la comanda prefectului PNŢCD de atunci al judeţului Cluj, pe fondul unor fricţiuni locale şi centrale între PNŢCD şi PD, în perioada guvernării în coaliţie. Achitat definitiv de instanţele din România, Liviu Ciupe a obţinut din partea Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) condamnarea şi obligarea statului român să-i achite despăgubiri de 500.000 de euro pentru perioada în care a fost arestat abuziv de procurorul Morar. În perioada arestării, mama lui Liviu Ciupe a murit de inimă rea, iar procurorul Morar a dat dovadă de totală neomenie refuzând să-i încuviinţeze arestatului să asiste, escortat de poliţişti, la înmormântarea mamei sale. Tot procurorul Morar l-a trimis în judecată, pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în dosarul Alimentara), la comanda regimului Emil Constantinescu, pe fostul primar al municipiului Cluj Napoca, Gheorghe Funar, care a fost achitat de toate cele trei instanţe care au judecat cazul. Întrucât în perioada guvernării PSD dintre 2001-2004 a fost neglijat şi marginalizat, neprimind nicio comandă politică şi nicio funcţie profesională, procurorul Morar a avut o reacţie de frustrare şi de răzbunare faţă de reprezentanţii PSD, după ce acest partid a ajuns în opoziţie în 2005.

Principala ţintă şi victimă a frustrării şi răzbunării sale, ca şi a stăpânului său de la Palatul Cotroceni, a fost ex-premierul Adrian Năstase, fost preşedinte al PSD, care a fost supus unei adevărate hăituiri judiciare începând din 2005 până în prezent. În cazul Năstase s-a ajuns până acolo încât completul mare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a modificat legea penală (recte Codul Penal) în materia calculării prescripţiei răspunderii penale. Alte ţinte şi victime care au fost supuse unei adevărate persecuţii judiciare, pe bază de comandă politică, au fost secretarul general al PSD Liviu Dragnea (pentru implicarea în organizarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu), ex-senatorul PSD Cătălin Voicu (pentru implicarea în contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial din 6 decembrie 2009 soldate cu realegerea preşedintelui Băsescu, motiv pentru care a fost blocat în trafic şi reţinut ilegal în plină stradă, iar după câteva luni a fost arestat nelegal pentru pretinse fapte de corupţie, după ce a fost interceptat ilegal, pe mandat de siguranţă naţională), judecătorul Adrian Toni Neacşu de la CSM (pentru contestarea fostelor şefe ale CSM, Alina Ghica si Oana Hăineală, fiind supus unei percheziţii informatice nelegale si învinuit de presupuse fapte de înşelăciune, cu un prejudiciu estimat la 50.000 lei, constând în deconturi fictive, care nu sunt de competenţa materială a DNA), judecătorul Corneliu Bârsan de la CEDO (supus unor interceptări telefonice şi unei percheziţii domiciliare nelegale, efectuate fără avizul CEDO) şi, cazul cel mai evident de persecuţie politică, sute de participanţi la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu (cercetaţi abuziv pentru modul în care au votat).

În schimb, sub conducerea lui Daniel Morar, DNA i-a protejat şi favorizat pe oamenii puterii portocalii, în mod deosebit pe apropiaţii lui Traian Băsescu, ca fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea şi fostul consilier prezidenţial Theodor Stolojan (în cazul ALRO), fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu (în cazul afacerilor „băieţilor deştepţi” cu Hidroelectrica, Electrica şi Transelectrica), fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar (în cazul Said Baaklini şi în cauzele privind implicarea sa în contrabanda cu carburanţi şi ţigări), fostul procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, fostul preşedinte al ANI, Cătălin Macovei, şi actualul preşedinte al ANI, Horia Georgescu (în cazul faptelor de abuz în serviciu şi de corupţie semnalate prin declaraţii politice ale subsemnatului). Ex-procurorul general Kovesi a beneficiat de favorizarea DNA şi în ce priveşte interceptarea discuţiilor sale cu fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Sorin Nicuşor Apostu, arestat după câteva zile pentru zeci de infracţiuni de fals şi de corupţie.

Sub comanda procurorului şef Morar, DNA a consacrat practici represive nelegale, abuzive, ca interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, efectuată direct din sediile proprii de către procurori sau ofiţeri de poliţie judiciară, sau influenţarea prin intimidare ori şantajare a judecătorilor şi avocaţilor implicaţi în soluţionarea dosarelor de corupţie cu inculpaţi miniştri, parlamentari sau magistraţi. Un exemplu sugestiv în acest sens este vizita înregistrată video a procurorilor DNA Lucian Papici, şeful Secţiei pentru combaterea corupţiei, si Mariana Alexandru, şef serviciu în Secţia pentru combaterea corupţiei, în biroul judecătorului Anton Pandrea, pe atunci şeful Secţiei Penale de la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie şi preşedintele completului de judecată care l-a arestat pe ex-senatorul Voicu. Tot procurorul şef Morar a consacrat practica telejustiţiei, prin care, în esenţă se realiza demonizarea mediatică a unor învinuiţi sau inculpaţi înainte de arestarea sau condamnarea lor.

După învestirea în funcţie, procurorul şef al DNA şi-a dovedit recunoştinţa închizând celebrul dosar „Flota”, în care Traian Băsescu fusese inculpat şi trimis în judecată anterior pentru prejudicierea economiei naţionale cu suma de 324 milioane de dolari, prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. La câteva luni după ce Traian Băsescu a fost ales preşedinte al României, prin sentinţa penală nr. 293 din 27.09.2005, pronunţată în dosarul nr.4539/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, a restituit dosarul „Flota” la DNA în vederea refacerii rechizitoriului „având în vedere neregularitatea actului de sesizare a instanţei”, respectiv pentru nesemnarea lui de către procurorul general al PNA. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia Completului de 9 judecători nr. 312 din 05.12.2005. Astfel, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că restituirea dosarului s-a datorat nu imunităţii prezidenţiale sau necesităţii reluării urmăririi penale, cum a fost intoxicată iniţial presa, ci faptului că rechizitoriul emis în dosarul „Flota” nu a fost confirmat de fostul şef al PNA, Ioan Amărie, aflat în concediu, ci de adjunctul acestuia Gheorghe Şuhan, căruia i-a delegat temporar atribuţiile de procuror general al PNA. Judecătorii Înaltei Curţi au apreciat, în mod curios, că: „În cauza de faţă procurorul general adjunct nu a confirmat rechizitoriul în numele procurorului general, ci al său personal. Astfel, ar fi trebuit să existe semnătura procurorului general adjunct Şuhan Gheorghe în numele procurorului general Ioan Amărie, căruia să-i fi fost trecut numele, iar nu procurorul general adjunct Şuhan Gheorghe să semneze în nume propriu … procedând contrar, actul de sesizare al instanţei, respectiv rechizitoriul, este lovit de nulitate absolută datorită neregularităţii sale”. Foarte important, în motivarea Curţii s-a mai arătat: „Înalta Curte … se află în situaţia de a restitui organului care a întocmit actul de sesizare, rechizitoriul, în vederea refacerii acestuia …”, iar dispozitivul sentinţei penale nr. 293 din 27.04.2005 prevede: „Restituie cauza privind pe inculpaţii … Parchetului Naţional Anticorupţie, având în vedere neregularitatea actului de sesizare a instanţei”.

În loc să semneze rechizitoriul întocmit în dosarul „Flota” şi să-l retrimită instanţei de judecată – aşa cum a dispus aceasta – procurorul şef Daniel Morar, numit în fruntea DNA de preşedintele Traian Băsescu, a repartizat dosarul unui procuror din subordine, care a dispus o nouă expertiză, ce a stabilit un prejudiciu de 0 lei, faţă de prejudiciul de 324 milioane dolari stabilit prin prima expertiză efectuată în cauză. În baza noii expertize, procurorii DNA au decis scoaterea de sub urmărire penală a unui număr de 76 de inculpaţidin dosarul „Flota”, iar în privinţa lui Traian Băsescu au dispus disjungerea cauzei, motivând că şeful statului ar beneficia de imunitate prezidenţială şi nu poate fi cercetat. Astfel, dosarul „Flota” a fost tras pe linie moartă la DNA (ca toate celelalte dosare penale ale lui Traian Băsescu) în pofida faptului că 16 nave de mare tonaj din flota comercială a României au dispărut fără ca cineva să răspundă. Este de reţinut că ani de zile DNA nu a informat presa despre noua expertiză efectuată în cauză, până în februarie 2008, când, la şedinţa de bilanţ a DNA, încolţit de jurnalişti, procurorul şef Daniel Morar a recunoscut că, întrucât noua expertiză a stabilit că nu există niciun prejudiciu, s-a dat scoatere de sub urmărire penală pentru 79 de inculpaţidin dosarul „Flota”, mai puţin pentru Traian Băsescu, despre care a spus că „are imunitate”.

Aşa cum am mai arătat, prin rechizitoriul emis de PNA în dosarul „Flota” (20/P/2002) s-a stabilit, în baza unor rapoarte de control ale Curţii de Conturi şi ale Ministerului Finanţelor, precum şi a unei expertize efectuate în cauză, un prejudiciu de 324 milioane de dolari, cauzat de asocierea ilegală dintre CNM Petromin SA şi firma norvegiană Torvald Klaveness Group – Oslo, care a dus la înstrăinarea ilegală a 16 mineraliere de mare tonaj ale flotei României, vândute la preţuri derizorii, în urma unui plan iniţiat de Traian Băsescu în 1991, când era ministru al Transporturilor. La dosar există un document şi un act de control al Ministerului Finanţelor, care demonstrau că, în 1991, în calitate de ministru al Transporturilor, Traian Băsescu s-a numit pe el însuşi în consiliul de administraţie al unei firme mixte din Bahamas- „Petroklav Shipping” – în care erau acţionari CNM Petromin SA şi o firmă norvegiană din grupul Klaveness. Procurorii PNA au reţinut că din contul firmei din Bahamas, deschis la City Bank Londra, prin care s-au rulat milioanele de dolari, fără acordul cerut de lege din partea Băncii Naţionale a României, a dispărut în 1992 suma de 500.000 dolari, care a fost urmată de demisia lui Traian Băsescu din toate funcţiile deţinute la firma respectivă. Din actele de control de la dosar rezultă că navele româneşti au fost vândute pe simple facturi unor firme înregistrate în Liberia, pe ridicola sumă de un dolar fiecare, pentru ca ulterior să fie revândute la preţuri mult mai mici decât valoarea lor de piaţă unor firme private din România şi din alte state.

Conform site-ului Lumea Justiţiei – http://www.luju.ro, din cei peste 500 de procurori care lucrează în Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), mai bine de jumătate, în frunte cu procurorul şef al DNA, Daniel Morar şi cu procurorul şef al DIICOT, Codruţ Olaru, şi-au obţinut gradul de Parchet de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie. Mulţi dintre aceştia şi-au obţinut gradul maxim profesional după ce au stat la DNA sau DIICOT doar câteva luni, după care s-au retras subit la parchetele de provincie de unde au fost aduşi, rămânând însă cu salarii şi privilegii de procuror de parchet general, după cum a afirmat şi preşedintele Traian Băsescu, la o şedinţă a CSM la care a participat. Departe de a fi tranşat, acest fenomen – care încalcă flagrant legea şi care a produs o crasă discriminare în sistemul judiciar – constituie un factor generator de corupţie şi dacă el va mai continua, România riscă să aibă preponderent numai procurori cu grade şi salarii de instanţă supremă, dar cu o experienţă şi pregătire precare, pe fondul unor costuri bugetare considerabile. Lumeajustitiei.ro a prezentat lista procurorilor din DNA şi DIICOT care şi-au luat gradul de procuror suprem, fără examen, ca urmare a deciziilor Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi, care a obligat CSM să se conformeze. Reţeta folosită era următoarea: se adresa CSM o cerere de avansare în grad, în urma numirii la DNA sau la DIICOT pe bază de interviu, pe care CSM o respingea imediat cu motivarea că legea nu permite avansarea în grad decât prin examen, dar hotărârea CSM era atacată la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care le admitea automat, graţie practicii judecătoreşti născute de această secţie (a cărei preşedinte era judecătoarea Gabriela Bârsan, „răsplătită” ulterior cum se cuvine de către procurorii DNA, care au pus-o sub învinuire şi i-au efectuat percheziţie domiciliară pentru presupuse fapte de corupţie), potrivit căreia hotărârea judecătorească bate legea.

În semn de recunoştinţă și drept recompensă pentru absolvirea sa de răspundere penală din dosarul „Flota” și pentru executarea întocmai și la timp a comenzilor sale de persecuţie judiciară a adversarilor politici, preşedintele Traian Băsescu l-a numit recent pe Daniel Morar judecător la Curtea Constituţională, unde urmează să-și preia mandatul începând din data de 8 iunie 2013. S-a vehiculat deja, în perspectivă, intenţia prezidenţială de a-l promova ulterior pe slujitorul Morar în funcţia de președinte al Curţii Constituţionale, în locul actualului preşedinte Augustin Zegrean (de aceeaşi extracţie cotrocenistă). În mod justificat s-a apreciat că această numire este neconstituţională întrucât atrage starea de incompatibilitate, având în vedere că, la data emiterii ordinului prezidenţial, Daniel Morar avea calitatea de magistrat și exercita funcţia de procuror general interimar al României. Ba, mai mult, după numai câteva zile a dobândit și a treia calitate, fiind desemnat consilier al președintelui CSM, instituție în care era membru de drept în calitate de procuror general interimar al României.

Desemnarea lui Morar ca judecător la instanța constituţională supremă comportă discuții și asupra îndeplinirii condițiilor de fond pentru exercitarea unei astfel de înalte demnități. În statele Uniunii Europene şi în Statele Unite ale Americii, în funcţiile de judecător al Curţii Constituţionale sau al Curţii Supreme de Justiţie sunt desemnaţi jurişti eminenţi, neafiliaţi politic, adevărate somităţi în materie de drept, cu doctorat în ştiinţe juridice, cu activitate prodigioasă în magistratură, cu carieră universitară de referinţă şi cu o activitate publicistică remarcabilă. Preopinentul Morar a absolvit un liceu agroindustrial din Aiud (pornind de la cunoscuta și temuta pușcărie din localitate, trebuie văzut dacă nu este odraslă de torționar comunist, ca și preşedintele ANI, Horia Georgescu, al cărui tată a fost gardian și director la Penitenciarul Codlea sau ca şi ex-procurorul general Laura Codruţa Kovesi, al cărei tată a fost zeci de ani procuror şef ceauşist). A fost un student mediocru al Facultăţii de Drept dincadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și nu s-a remarcat ca procuror decât prin modestie profesională, arestări nelegale și achitări imputabile, complexe de inferioritate și stări de frustrare aferente. Ca atare, nu se poate vorbi în niciun caz despre un jurist eminent în privinţa sa. Pe de altă parte, Morar nu are o carieră didactică, neactivând în învăţământul universitar, nu are niciun doctorat sau masterat , iar activitatea sa pe tărâmul științei dreptului se reduce la trei articole anoste publicate în Buletinul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și al Centrului de Resurse Juridice. Culmea este că toate aceste articole conțin considerații teoretice despre infracțiunile de delapidare și evaziune fiscală, nu despre infracțiuni de corupție.

Solicit sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a verifica legalitatea modului de dobândire a gradelor profesionale maxime de către procurorii de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, precum şi efectuarea unei anchete parlamentare pe această temă, urmând să fie adoptate acte legislative pentru anularea promovărilor ilegale. De asemenea, solicit Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei şi Parchetului General, să efectueze verificări sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului faţă de experţii care au fundamentat şi faţă de procurorii care au emis, au comandat şi au avizat soluţia de scoatere de sub urmărire penală a preşedintelui Traian Băsescu în dosarul „Flota”. Totodată, solicit cercetarea fostului procuror şef Daniel Morar şi a subalternilor săi implicaţi în efectuarea de reţineri, percheziţii şi interceptări telefonice nelegale, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu şi a infracţiunilor prevăzute de Legea siguranţei naţionale.

Senator

Valer Marian

%d blogeri au apreciat: