„KOABITATUL”PONTA A ANUNTAT LA B1 TV CA VA MERGE LA O REUNIUNE A SOCIAL-DEMOCRATILOR GERMANI LA LEIPZIG!

30 apr.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat luni că în viitorul apropiat va merge la un eveniment al social-democraţilor germani care va avea loc la Leipzig, după ce în weekendul trecut a luat parte la un miting electoral al Partidului Socialist Bulgar la Ruse.

victor-ponta-guvern-gabriel-petrescu

„Am fost şi în Ungaria, am fost şi în Italia, mă duc şi la Leipzig. Mă invită, nu mă duc aşa, că n-am treabă. Liderii PPE, în frunte cu doamna cancelar Merkel, au fost în campanie, practic, în România (la Congresul PPE, reunit în toamna anului trecut la Bucureşti – n.r.). Nu e nicio supărare. (…) Pe 22 (mai) o să fiu la Leipzig, la SPD, alături de alţi lideri socialişti. Sunt mulţi premieri acolo, cred că şi preşedintele (Franţei – Francois) Hollande va fi acolo. Dar sunt şi alţi premieri: premierul belgian, italian, slovac…”, a declarat Victor Ponta la B1 Tv.

În context, el a reiterat că pe 1 mai va participa la o acţiune social-umanitară în Bucureşti, alături de soţia sa, Daciana Sârbu, de ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, şi de primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: