Modelul german, „parabola” strungului şi „învăţătorul” Băsescu.

Când liderii CDU îl critică pe Francois Hollande, nimeni nu se revoltă, de nicio parte a Rinului. În schimb, o critică franceză la adresa Germaniei pare să fie greşeala elevului care predă o lecţie profesorului. De fapt, polemica franco-germană spune multe despre raporturile de forţă din Europa de azi.
Cotidianul economic „Handelsblatt” a publicat un raport intern al Ministerului Economiei german în care Franţa este prezentată drept “cel mai mare copil problemă al Europei” şi care arată că, practic, politica guvernului socialist de la Paris omoară economia franceză.
Analiza internă de la Berlin s-a “scurs” către presă la scurt timp după ce Partidul Socialist francez a criticat “intransigenţa egoistă” a Angelei Merkel, într-un text foarte critic la adresa dreptei europene, în care Merkel este portretizată drept “cancelarul austerităţii”. „A înfrunta în mod democratic dreapta europeană înseamnă a te confrunta politic cu dreapta germană”, mai arată documentul.
Franţa socialistă, ţapul ispăşitor al crizei
Reacţia germană a venit sub forma amintitului document, scurs către presă. “Industria franceză îşi pierde competitivitatea tot mai mult. Relocarea companiilor în străinătate continuă şi profitabilitatea lor este redusă”, arată analiza. Este criticată “creşterea puternică a costului forţei de muncă şi a salariilor” şi se arată că Franţa este a doua ţară din UE la capitolul cele mai puţine zile lucrate într-un an. Se mai observă că Franţa mai are şi cea mai reglementată piaţă a muncii şi cel mai dezvoltat sistem de asigurări sociale, sugerându-se că acestea sunt aspecte negative.
Analiza publicată de “Handelsblatt” arată că economia Franţei va creşte doar cu 0,2% în 2013, potrivit estimărilor Comisiei Europene, şi se va înregistra o stagnare a consumului. Pe de altă parte, în Germania se va atinge un minim istoric al şomajului, se aşteaptă creşteri salariale şi o creştere economică de 0,8%.
La capitolul îndatorare, Franţa nu va ajunge la un deficit bugetar de 3% din PIB decât în 2015 şi nu-şi va putea respecta astfel angajamentul faţă de UE. Datoria publică va ajunge la 93,8% din PIB. În schimb, în Germania, deficitul bugetar poate fi echilibrat în timp util, iar datoria publică este de 78,4%.
La capitolul competitivitate, Franţa este pe locul 21 în topul Forumului Economic Mondial şi este întrecută de Olanda şi Belgia, “mai micii vecini a Marii Naţiuni”, după cum scrie analiza germană. Piaţa muncii din Franţa este pe locul 111 din 128 la capitolul “rigiditate”. Germania este campioană şi la acest capitol, depăşind în termeni de competitivitate şi Statele Unite şi fiind fruntaşă la inovaţie.
Critic este raportul german şi când vine vorba de costul forţei de muncă. În Franţa, o oră de muncă costă 32,2 euro în sectorul privat. Doar în Belgia, Suedia şi Danemarca, ora de munca este mai scumpă. Însă, în Germania, preţul unei ore de muncă este de 30 de euro, în timp ce media europeană este de 27,7 euro.
Modelul german, o soluţie doar pentru Germania
Aceasta este critica lansată de Germania la adresa Franţei. Ea nu a fost contrazisă vehement la Paris, deşi modelul german este departe de ceea ce el doreşte să pară în Europa.
Spre exemplu, comisarul european pentru Afaceri Sociale, Laszlo Andor, a cerut Berlinului să instituie un salariu minim pe economie, astfel încât salariile să crească şi, odată cu ele, şi consumul celor 80 de milioane de germani, care ar încuraja producţia în Europa. “Nein” este răspunsul Berlinului, care se teme de inflaţie şi care insistă ca modelul german al pieţei muncii este unul aproape ideal.
Cu un admirator al sistemului american, precum preşedintele Traian Băsescu, nu ar fi de mirare dacă sistemul german ar fi adoptat şi în România, ca etapă în mersul avântat către ceea ce se practică de cealaltă parte a Atlanticului. (Vezi “parabola” strungului american şi a celui european” rostită de “învăţătorul” Băsescu.) Numai că modelul german nu este decât un răspuns la o problemă germană, necum un panaceu.
Reformele Hartz I, II, III şi IV din timpul guvernării Schroeder, “tovarăşul care s-a împrietenit cu patronii”, au simplificat regulile de angajare, au creat aşa-zisele mini-joburi şi midjoburi, au simplificat regulile de concediere în interesul patronilor şi au redus de trei ori durata pe care un şomer poate beneficia de indemnizaţia de şomaj refuzând slujbe cu o calificare inferioară celei pe care o deţine.
S-a ajuns astfel la un şomaj de doar 5%, dar cu un procent mult mai mare de persoane având mini-joburi. Aceasta înseamnă că milioane de angajaţi germani nu plătesc contribuţii sociale şi nu vor beneficia de pensii şi asistenţă medicală. Mini-joburile presupun un salariu de maximum 400 de euro pe lună şi un număr de ore de muncă de cel mult 15 pe săptămână, fără plata contribuţiilor sociale.
Cât de bun este acest sistem pentru Europa o arată plângerile adresate Comisiei din mai multe state UE, prin care se spune că Germania practică un dumping social, atât timp cât 7,5 milioane de oameni lucrează în acest regim de mini-job.
Sistemul prezentat aproape că este instituit, informal, şi în România, el netrebuind decât legalizat, spre liniştea investitorilor. Cu diferenţa că salariile vor fi mult mai mici decât în Germania (odată ce 400 de euro reprezintă acum salariul mediu pe economie în România) şi că numărul de ore cerut pentru un mini-job va fi mult mai mare.
Numai că în Germania acest sistem aduce beneficii imposibile în contextul legilor româneşti. În Germania, familiile (acolo unde este cazul), şi nu indivizii, sunt supuse impozitării. Prin urmare, cei care câştigă mai puţin decât soţul/soţia sunt tentaţi să accepte mini-joburi, pentru a mai reduce suma impozabilă pe cap de familie. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte asigurarea de sănătate: câtă vreme unul dintre soţi este şomer sau are un mini-job, el intră pe aceeaşi asigurare cu partenerul angajat într-o slujbă obişnuită. Însă în momentul angajării pe un loc de muncă full-time, fiecare devine responsabil pentru asigurarea sa. Oricât de lăudat ar fi sistemul german, aceste detalii îl fac greu transferabil în alte state. Însă dacă există voinţă politică şi un impuls de la forurile financiare internaţionale… orice este posibil.
De o parte şi de alta a Rinului, începând de luni bune au început să se ascută săbiile pentru un război. Disputa franco-germană, fie sub forma acţiunilor politice ale socialiştilor francezi, fie sub forma rapoartelor interne scurse către presă din partea creştin-democraţilor lui Merkel, este o etapă în campania electorală din Germania.
Lipsă de viziune în tabăra socialistă
Dacă sistemului german i se pot aduce critici, socialiştilor europeni care au îndrăznit să vorbească despre egoismul Angelei Merkel le-a fost trasă o săpuneală extremă chiar de către colegii europeni şi francezi. ”Anumite atacuri franceze la adresa Angelei Merkel sunt ridicole. Să privim ceea ce funcţionează în Germania, mai degrabă decât să criticăm”, spunea chiar comisarul francez Michel Barnier. Nu doar Angela Merkel poartă vina, atât timp cât sunt 27 de lideri europeni care decid împreună, a spus preşedintele PE, germanul Martin Schulz (fără a sugera dacă şefii statelor aflate sunt sub MCV au o greutate la fel de mare a votului…). În cele din urmă, socialiştii francezi au aruncat ei înşişi prosopul. La 24 de ore de la critica la adresa lui Merkel, Jean-Christophe Cambadelis, vicepreşedintele socialiştilor europeni, a spus că din documentul iniţial au rămas doar aluziile la cuplul Merkozy, dezacordul cu dreapta germană şi referinţele la lupta împotriva Partidului Popular European.
Merkel luptă pentru supravieţuirea politică
Franţa preşedintelui Francois Hollande a devenit o temă de campanie în Germania, acolo unde neîmplinirile din Franţa sunt arătate cu degetul şi exacerbate, cu scopul de a îndepărta electoratul de Partidul Social-Democrat, partid care beneficiază în mod direct de sprijinul Franţei socialiste… după cum şi Angela Merkel a avut parte de sprijinul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, în 2009.
Social-democraţii germani au considerat “justificate” criticile socialiştilor francezi la adresa Angelei Merkel, iar candidatul la postul de cancelar, Peer Steinbruck, a fost primit la Elysee de preşedintele Hollande. Nu întâmplător redactorul şef al “Handelsblatt” a scris că raportul publicat de el este “o lectură” obligatorie pentru Steinbruck!
“Se remarcă poziţia slabă a Franţei în cuplul franco-german. Când liderii CDU îl critică pe Francois Hollande, nimeni nu se revoltă, de nicio parte a Rinului. În schimb, o critică franceză la adresa Germaniei pare să scoată în evidenţă o greşeală, greşeala elevului care predă o lecţie profesorului. De fapt, polemica franco-germană spune multe despre raporturile de forţă din Europa de azi”, scrie “La Tribune”.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Etichete:"INVATATORUL"BASESCU SI CANCELARUL AUSTERITATII ANGELA MERKEL!
Comentarii recente