Arhiva | 9:20 am

IPS.IOAN AL MUNTILOR:”NOI PLANGEM SI AZI IN ACEEASI LIMBA ROMANEASCA!”

5 mai

„Noi plângem şi azi în aceeaşi limbă românească”

1367687831ips al muntilor

Scrisoarea Pastorală a ÎPS Arhiepiscop Ioan al Covasnei și Harghitei la Sărbătoarea Învierii Domnului 2013.

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul!

Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!”

(Filipeni 4, 4)

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Aceasta este vestea cea bună pe care ne-au adus-o doi îngeri care străjuiau mormântul gol şi giulgiurile zăcând.

La Mormânt s-au întâlnit în acel moment Creatorul cu îngerii şi cu omul înlăcrimat. Hristos dialoghează cu lacrimile omului: „ Zis-a ei Iisus : Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” ( Ioan 20,15).

Acestea sunt două întrebări existenţiale la care trebuia dat un răspuns. Mironosiţa L-a căutat pe Hristos în mormânt.

Îngerii o întreabă şi ei: „ Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? ” ( Ioan 20, 13).

Iată, ea a venit la mormânt cu miresme să ungă trupul lui Iisus, dar nu L-a aflat.

Unde era Hristos? Unde era Învăţătorul pe Care Îl urmase până în urmă cu trei zile?

Oare S-aascuns Hristos de îndurerata Sa Maică, de Apostoli, de ucenicii Săi, de femeile mironosiţe, de orbii cărora le-a dat vederea, de cei uscaţi pe care i-a vindecat, de cei ce L-au iubit?!

Oare Se ascunde Hristos de noi ca să nu-L găsim?! A părăsit oare Hristos lumea?!

Nu!

Dar unde L-a găsit totuşi mironosiţa?

Printre lacrimi!

Iată unde Se ascunde şi azi Hristos de noi!

Lacrima este primul rod al omului. Adam, când a fost izgonit din Rai, a plâns, a lăcrimat.

Dumnezeu este izvorul vieţii, iar de atunci, omul, prin har, devine izvorul lacrimilor.

O stâncă, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.

Omului, însă, Dumnezeu i-a dat darul lacrimilor, aşa cum i-a dat trandafirului, pe lângă frumuseţe, şi spinii durerii.

Omul, din starea lui paradisiacă, ajunsese un trandafir trist.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

M-am întâlnit şi eu cu Hristos, într-o zi, pe cărările pământeşti şi m-a întrebat: fiule, de ce nu plângi şi de ce nu Mă cauţi?

Şi I-am zis: Doamne, oare pe mine m-ai plămădit din stâncă şi nu pot lăcrima?!

Doamne, mai frământă-mă o dată, dar Te rog, pune într-a mea ţărână şi o picătură din scumpul Tău Sânge ce l-ai vărsat pe Crucea Golgotei, ca să pot plânge şi eu şi ca să Te pot căuta!

Doamne, caută-ne Tu şi dă-ne darul lacrimilor pe care l-ai dat mironosiţei!

Pământul este paradisul unde a venit Hristos să Se răstignească pentru mine.

Când a pătimit şi S-a jertfit Hristos pentru noi, la Ierusalim era primăvară, era timpul când oamenii îşi sădeau un pom în grădină.

Venind la a Sa Patimă de bunăvoie, Hristos dorea să-Şi sădească şi El un pom, dar neavând grădină, S-a dus să-l sădească pe stânca Golgotei. Doar acolo mai era un loc şi pentru El.

Pomul pe care l-a sădit Hristos era pomul Crucii. Acel pom Îl va rodi pe Hristos Euharistic. Din roada acestui pom, ne cheamă Hristos, la fiecare Sfântă Liturghie, să gustăm, ca să nu mai murim niciodată.

Pomul din care gustase Adam în Rai s-a uscat.

Hristos, însă, a sădit pe Golgota Pomul Vieţii, Pomul Crucii, pomul iubirii divine. Acesta, iubite frate creştine, nu mai este pomul oprit:„ Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! ” (Facere 2, 16-17),ci pomul chemării tale la care să vii, din care să te hrăneşti şi la umbra căruia să te odihneşti în pacea lui Hristos.

Întinde-ţi braţul şi frânge şi tu din Rodul Crucii.

Pe Golgota au fost sădite trei cruci, dar nu în numele Treimii, ci al urii, al răzbunării.

Hristos, pe Cruce, Şi-a întins braţele unei lumi întregi pe care o iubea, căci era a Sa creaţie. Dar nimeni n-a venit, nimeni n-a răspuns iubirii Sale, decât un tâlhar.

Tâlharului de-a dreapta nu i-a fost ruşine să dea mâna cu Hristos, deşi era însângerată şi pe cap avea o cunună de spini.

Tâlharul de-a stânga şi-a zis în sine: „Să dau eu mâna cu Osânditul”?! Şi apoi inima lui se făcu stâncă.

Dacă femeia mironosiţă L-a găsit pe Hristos printre lacrimi, iată că tâlharul L-a găsit pe Hristos pe Cruce.

Tâlharul n-a avut ca prioritate, în acel moment al vieţii sale, ca cineva să vină să-i scoată cuiele din mâini şi din picioare şi să-i lege rănile, ci dorinţa sa arzătoare era ca Hristos să-l pomenescă în Împărăţia Sa.

Dorea să dobândească şi el Împărăţia lui Hristos. El nu se îndoieşte nicio clipă că Hristos ar fi Împăratul Cerului, chiar dacă acum, era ca si el, pe acelaşi tron al Crucii, deşi nu purta coroană de aur, ci de spini. „ Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai.” ( Luca 23, 42-43).

Sunt azi mulţi oameni care mor fără speranţă. Tâlharul credea totuşi că este o fiinţă eternă. Câtă linişte pe faţa tâlharului! Câtă bucurie a fost apoi în inima lui când Hristos i-a spus: „ Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” ( Luca 23, 42-43).

Golgota se află la o margine de lume unde se mai poate auzi şi azi suspinul Crucii.

Golgota spune lumii întregi drama prin care Hristos a mântuit lumea.

Hristos, pe Cruce, Se aduce pe Sine Jertfă Tatălui pentru noi, pentru iertarea noastră, pentru mântuirea noastră. Unul din tâlhari se mântuieşte pe cruce, iar celălalt cade pe cruce, aşa cum a căzut Adam în Rai.

Iubiţi fraţi creştini,

Suntem toţi botezaţi în numele Sfintei Treimi şi venim la sfânta biserică. Să luăm aminte la tâlharul care s-a mântuit pe cruce şi la cel care a căzut pe cruce. Să nu cădem şi noi din Biserică, ci prin ea să dobândim Împărăţia lui Hristos Cel Înviat.

În Săptămâna Patimilor, la Ierusalim, mulţime de credincioşi au mers în duh de rugăciune şi pocăinţă pe Drumul Crucii: de la Pretoriu până la Golgota.

Aşa a rămas în tradiţia ierusalimiteană denumirea acestui ultim drum pe care l-a făcut Hristos pe pământ.

Dar i-am mai putea spune şi drumul iubirii, căci pe acest drum Şi-a arătat Fiul lui Dumnezeu- Hristos- iubirea Sa faţă de lume.

Până unde merge iubirea Sa faţă de noi?!

Până la Răstignire!

Pe acest drum, Hristos mă ducea pe mine pe umărul Său, dar nu El era rănitul, ci eu. De aceea, omul, în faţa Crucii, devine o lacrimă din Iordanul veşniciei.

Hristos n-a căzut pe Cruce, ci a dus-o până la Tatăl şi pe ea a pus toate păcatele noastre: „ Tată, iartă-i că nu ştiu ce au făcut!” ( cf. Luca 23, 34).

După cum patria începe pe braţele mamei, tot aşa şi Împărăţia lui Dumnezeu începe pe braţele lui Hristos răstignite pe Crucea de pe Golgota.

Iubiţilor, odată cu Învierea Domnului, timpul a căzut din calendar în veşnicie.

Omul nu mai moare, căci Hristos a biruit moartea, iar omul cade din timp în veşnicie.

De azi, timpul nu mai poate stinge veşnicia, nu mai poate stinge iubirea lui Dumnezeu

Aşa cum a fost semănat în mormânt de Iosif din Arimateea şi apoi a înviat, prin Jertfa Sa, Hristos ne-a semănat şi pe noi în veşnicie.

De azi, moartea a fost scoasă afară din infinit, iar noi murim înviind în Hristos.

Pe cruce, tâlharul a fost condamnat la moarte. Hristos, însă, îl condamnă la veşnicie şi îl exilează în iubirea Sa.

Pe Cruce, Hristos scrie ecuaţia celei mai mari iubiri: „Eu” sunt „tu” – adică Eu, azi, Mă jertfesc până la moarte pentru tine.

Când voi fi şi eu „tu”?! Când vom trece de la egocentrism la altruism?!

Când vom trece de la heliocentrism la hristocentrism, de la egoism la iubire?!

Crucea este o culme a geometriei romane. Pe ea, Îl vedem pe Hristos, cu braţele întinse, Care ne descoperă îmbrăţişarea universală a iubirii Sale.

Crucea este altarul iubirii lui Dumnezeu.

Prin Cruce, noi evadăm din viaţă în iubire.

Crucea de pe Golgota este un mare semn în univers. Până aici merg toţi pământenii. De aici, drumul veşniciei se despică în două: unul urcă, iar celălalt coboară în adâncul durerii.

Hristos arată cu braţele Sale sensurile vectoriale ale vieţii omului.

Un mare istoric al antichităţii spunea că „ dacii îşi zidesc munţii”.

Hristos a început zidirea Bisericii Sale pe Muntele Golgotei, El fiind „Piatra din capul unghiului”( cf. Matei 21, 42; Efeseni 2, 20).

După cum casa părintească este un spaţiu al permanenţei, Biserica este un spaţiu al veşniciei.

Pe Golgota, putem spune că a început rezidirea lumii, căci opera lui Dumnezeu nu poate fi retuşată.

El a zidit din stâncă altarul Golgotei, Şi-a adus lemnul şi tot El a aprins jertfa din iubirea Sa.

În noaptea Învierii Domnului începe o nouă eră- era luminii. Hristos devine Astrul care va alunga întunericul din univers. Întunericul este simbolul păcatului.

În Împărăţia lui Hristos nu va mai fi noapte, nu va mai fi păcat.

În această noapte a înviat Hristos, dar a înviat şi noaptea. Ea s-a umplut de lumină.

Întunericul nopţii a căzut în veşnicia luminii.

Dumnezeu a urzit lumea din iubire.

Adesea, trandafirul îşi scrie memoria nu cu frumuseţea, ci cu spinii săi.

Hristos i-a lăsat Crucii o poruncă: să nu-şi scrie memoria cu piroanele, ci cu iertare.

Să nu rămânem în seara vieţii, ci să păşim în dimineaţa veşniciei. În dimineaţa zilei celei dintâi a săptămânii, zorii sunt aduşi de lumina Învierii lui Hristos.

Lumina soarelui devine de azi umbra luminii Învierii lui Hristos.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Azi suntem în ziua întâi a săptămânii. Ziua Învierii este prima zi când omul lucrează în Rai.

Astăzi este prima zi când omul lucrează în Cer.

Azi, lucrăm pe ogorul Împărăţiei lui Dumnezeu, în Biserica Sa.

Ziua Învierii este orizontul unde Cerul sărută pământul.

Azi eşti îmbrăţişat de Hristos cu mâinile Sale cele străpunse de piroane.

Să nu-L căutăm pe Hristos între cei morţi, aşa cum L-au căutat mironosiţele, căci „El este Calea, Adevărul şi Viaţa” ( cf. Ioan 14, 6 ).

Să nu ne căutăm părinţii în morminte, ci în Împărăţia lui Dumnezeu.

Sărută, iubite frate creştine, crucea maicii tale în cimitir, dar n-o mai căuta acolo, căci ea este în Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe crucea ei tu ai scris ziua când a trecut la Domnul. Atunci au fost paştile maicii tale.

Azi prăznuim Paştile Domnului nostru Iisus Hristos, mâine paştile părinţilor noştri. Şi apoi ne apropiem fiecare de paştile noastre.

Doamne, trece-ne şi pe noi în pace la Tine şi fă să avem toţi un Paşte fericit!

Să ne împărtăşim azi din Paştile Domnului, căci acum s-a făcut bucurie în cer şi pe pământ.

Această bucurie s-a revărsat şi peste porţile cele ferecate ale iadului, ajungând vestea Învierii lui Hristos şi acolo, la cei din adânc.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, că vestea cea bună a Învierii a ajuns şi la noi cei ce trăim în munţii cei zidiţi de Dumnezeu şi de strămoşii noştri.

Doamne, mai varsă o picătură din coasta Ta însângerată peste focul neînţelegerilor dintre fraţi şi dintre popoare! Noi plângem şi azi în aceeaşi limbă românească.

Iubiţilor, v-am scris aceste cuvinte de mângâiere, la acest Sfânt Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De azi, voi scrie fără cuvinte, căci, abia atunci când scrii fără cuvinte, începi să-I scrii lui Dumnezeu.

Să cugetăm mereu la Jertfa lui Hristos de pe Golgota, căci numai atunci când vom gândi fără gânduri, vom începe cu adevărat să ne gândim la Hristos.

Tuturor celor ce trăiţi în Cetatea Munţilor, har, pace şi binecuvântare de la Înviatul Hristos .

Să vă binecuvânteze cu mâinile Sale cele pironite, să vă vindece rănile trupeşti şi sufleteşti cu scump Sângele Său!

Să aveţi o dulce primăvară pe care să o împodobească Hristos cu flori de măr şi cu bogate spice de grâu, din care, iubite surori creştine, să frământaţi o prescură pentru Sfânta Liturghie şi pâine pentru pruncii pe care vi i-a dat Dumnezeu.

Bucuraţi-vă, căci azi Hristos ne-a îmbrăcat pe toţi cu aripile veşniciei!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor

† Ioan,

al Munţilor

PASTE FERICIT!

5 mai

DE PASTI SA VINA IEPURASUL!

5 mai

PIESA DE PASTE PENTRU COPII!

5 mai

HRISTOS A INVIAT!

5 mai

Hristos a înviat!

1367657533Paste

Ortodocșii și greco-catolicii sărbătoresc astăzi Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinătății.

Sărbătoarea Paştelui, dincolo de obiceiurile diferite de la o zonă la alta, este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului.

De Paşte, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă, bucuria fiind sentimentul pe cât de unic, pe atât de predominant.

Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere” şi vine din termenul egiptean cu acelaşi înţeles „paseh”.

Despre semnificația aceste zile Sfinte, Patriarhul Daniel spune în Pastorala sa: „Învierea lui Iisus Hristos este biruința iubirii Lui smerite asupra păcatului, iadului și morții. Învierea lui Hristos este ridicarea omului cel muritor, din cauza păcatului, la starea de făptură veșnic vie, creată după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu (cf. Facerea 1, 26), pentru a se împărtăși veșnic din iubirea divină a Preasfintei Treimi. Prin Învierea lui Hristos Cel Răstignit se arată că iubirea omului față de Dumnezeu și față de semeni poate fi mai tare decât ura, violența şi moartea. Tăria puterii iubirii jertfelnice a lui Hristos se arată atât în Crucea Sa, ca smerenie, cât și în Învierea Sa, ca slavă. De aceea, Biserica Ortodoxă nu desparte niciodată Crucea de Înviere”.

SERGIO FALESCHINI,CONSULUL PRINCIPATULUI MONACO LA BUCURESTI:”PAMANTUL ASTA E INTR-ADEVAR BINECUVANTAT DE DUMNEZEU!”

5 mai

„Pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu!”

1367687320sergio

– Domnule consul, sunteţi un român rezident în Franţa prin venele căruia curge sânge italian. Cum s-a ajuns la o asemenea „combinaţie” ?

– Sunt italian de sânge. Părinţii mei au emigrat în 1937, pentru că acolo în Italia era sărăcie. Au venit aici şi le-a mers foarte bine, au făcut avere… Erau constructori, mai exact zidari. Dar eu sunt născut şi crescut aici, aşadar sunt român .

– Dar „în ce limbă” gândiţi înainte de a vorbi?

– În româneşte, pentru că aşa te obişnuieşti din copilărie.

– Există vreo legătură între locul naşterii , spaţiul matrice definit de Blaga şi devenirea ulterioară ?

– Da, o foarte mare legătură. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost întrebat de ce am ales să trăiesc aici, să investesc sufleteşte şi financiar, să aduc aici afacerea cu vinul, şi am răspuns întodeauna; „pentru că aici m-am născut !”. Şi trebuie pe de altă parte să am recunoştiinţă pentru ţara în care tatăl meu, familia mea, eu, am câştigat bani.

– Vinul înseamnă eleganţă, în arta culinară, în afaceri, în modul de a te comporta. Mai este şi un ambasador bun pe deasupra. A fost greu acest drum al vinului pentru dumneavoastră?

– Foarte greu, pentru că eu am şi doi asociaţi: unul din Monte Carlo, celălalt din Franţa şi eu i-am „incitat” să vină aici. Pentru că ştiam agricultura şi viticultura românească şi le-am zis să vină aici, mai ales determinat de un francez care, cunoscând locurile noastre, podgoriile şi în special luând multe probe de teren, mi-a zis: „numai Franţa are pământ pentru viticultură ca aici”, lucru pe care nu îl ştiam iniţial şi cu care i-am convins pe asociaţii mei. Astfel am pornit în aventură. Şi spun aventură pentru că pe de o parte eu cunoşteam foarte bine România, pământul românesc, am fost influenţat şi de acest francez, în sens pozitiv, iar în acelaşi timp ştiam şi situaţia grea prin care trecea viticultura românească după ’89, o situaţie grea de tot.

– O situaţie grea, pentru că în perioada comunistă se lucra la normă, în detrimentul calităţii…

– Nu atât cât a fost acest contract cu Uniunea Sovietică, de ani de zile, mare, care nu ţinea cont de calitate, dimpotrivă. Nu-ţi acoperea niciodată cât cereau ei, pentru că erala schimb cu petrol, gaze şi minereu de fier. Şi îmi spuneau şi cunoştiinţele mele că niciodată nu se putea onora acest contract. Existau nenumărate reclamaţii la Minister, la Comerţul Exterior. Acum nu mai e aşa ceva. Vinul a devenit element de cultură, se vede imediat. Noi am venit aici cu tot ce însemna tehnică modernă iar pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu. Ne-am aşezat – că atunci puteai să cumperi orice, în ’98, ’97, podgorii, chiar dacă erau devastate – în trei domenii, cele mai bune din România, alese chiar de acest coleg francez, specialist în soluri şi soiuri şi de atunci a început problema, nici noi nu ştiam ce ne aşteaptă. În primul rând, viile erau pline de hibrizi, bătrâne, bolnave, trebuia totul defrişat şi pus din nou. Am pus viţă nouă, nobilă, din Franţa, ca să avem într-adevăr pământ nobil şi vie nobilă. Apoi ne-a costat enorm şi întreţinerea lor.

În centrele de vinificare era dezastru, a trebuit să luăm totul de la început. Am înlocuit butoaiele care miroseau cu cisterne din inox, am adus şi butoaie de stejar din Franţa. Apoi, a trebuit să luăm şi specialişti, – nu că România n-ar fi avut -.dar nu avea pe vremea aceea „creatori”. Acestea au fost nişte obstacole pe care le-am întâmpinat şi pe care le-am depăşit. Ca să faci vin bun ai nevoie de trei elemente; pământul , că dacă nu ai pământ bun e jale , planta – care trebuie să fie curată, nobilă şi întreţinută ca un copil, şi omul, pe care nu l-am găsit atunci, şi am luat unul din Franţa, unul din Italia, pe care îl avem şi acum, după 15 ani, care chiar dacă ne costă cât un actor de cinema, merită, pentru că el aduce calitatea în fiecare centru din cele trei. E un lucru care abia acum, de curând a început să fie înţeles. Şi după 3 ani rezultatul s-a văzut : am ieşit pe piaţă cu primul vin, „Prince Matei” , care a spart gheaţa. Şi atunci am avut şi noroc, fiind şi o perioadă de pionierat, căci dacă s-ar fi întâmplat astăzi, nu mai era acelaşi lucru.

– Şi lumea a început să caute calitatea…

– Oamenii, încet, încet, devin tot mai exigenţi. Şi ăsta a fost norocul sau şansa noastră, că am început într-adevăr să avem partizani iubitorii de vin bun. În 2005 nu s-a făcut „Prince Matei”, au fost condiţii vitrege. Lumea nu înţelegea. Mai mult de 35 000 de sticle nu putem să scoatem, asta e podgoria, asta e parcela, nu poţi să faci miracole. A fost parcursul nostru, cu bucurii şi dezamăgiri, până când, bineînţeles, am ajuns, după 15 ani, să pot spune, nu că dominăm piaţa dar suntem undeva în vârful piramidei. Dar trebuie subliniat că înainte eram numai noi ; acum sunt cel puţin 10 producători de elită adevăraţi, care îmi fac concurenţă, dar mă bucur. Înainte mă duceam la un târg internaţional, mi-aduc aminte la Bordeaux, în ’99- 2000, , nu eram decât noi. Păi cu cine puteai să faci comparaţie?

– Nu vă deranjează concurenţa?

– E loc pentru toată lumea. O să vedeţi că peste 5 ani o să fie 20, poate chiar 100 de producători, ca în Franţa. Singurul lucru care deranjează şi pune piedici majore în piaţa vinului bun este vinul falsificat ; după toate datele statistice oficiale 30% din vin e fals, şi din agricultură, de asemenea, 30% din ce vedeţi e fals. Şi nu îi prinde sau nu vrea să îi prindă nimeni.. Pentru că sunt mulţi bani la mijloc.

Vedeam la televizor că au prins la Buzău un producător de vin fals cu 220 de tone daţi pe piaţă en-gros. Primul indiciu că e fals e că e ieftin ; nu poţi să iei o sticlă din supermarket la 5 lei, că nu e vin. E fals, pentru că e făcut din chimicale. Şi atunci e normal să coste 1 leu cu sticlă cu tot şi să îţi vândă cu 4 lei. Dar eu cred că asta e ceva aşa, efemer, trecător, Ministerul Agriculturii zice că a luat măsuri să controleze peste tot, însă când controlează, tot pe noi ne verifică. Dar nu cred că va mai continua aşa. Pe parcurs lumea se va orienta şi va fi mai informată. Vedeţi, tineretul,- şi aici intră inclusiv românii din Franţa, studenţii,- mai facem nişte degustări şi cu ocazia Târgului de Carte de la Paris şi cu ocazia altor evenimente.. Să vedeţi cum vin, întorc sticla, se uită, ştiu cine e producătorul, verifică, ştiu care e zona, întreabă nişte detalii aproape ca profesioniştii.

– Putem avea brand-uri recunoscute pe plan internaţional care să poziţioneze România pe harta lumii în privinţa vinurilor, mai avem mult de lucru?

– Nu, nu mai e mult. S-a înaintat cu nişte paşi giganţi. Spunea şi fostul ambasador al Franţei : „Ce-aţi făcut voi în 15 ani e de necrezut”. S-au obţinut foarte multe fonduri, şi eu am beneficiat de bani europeni, şi în viticultură şi în centrele de vinificaţie s-au făcut nişte lucruri extraordinare. De asta s-a ajuns aici şi de asta astăzi sunt multe vinuri premiate la concursurile cele mai severe, mai exigente; noi am avut acum 3 săptămâni la Paris un vin premiat cu medalia de aur într-un un concurs foarte pretenţios. Încet, încet, România se afirmă. Problema e că nu trebuie să ne aşteptăm de azi pe mâine, pentru că România are o imagine proastă şi întreţinută, din păcate. Din cauza asta vinul, fiind element de cultură, are un rol foarte important. Spre exemplu, Prinţului Albert de Monaco i se pare acum foarte normal în cadrul unor evenimente la care participă reprezentanţi ai României, când ciocneşte un pahar cu vin să spună „noroc!”.

– Se spune că vinul dezleagă şi limbile. Sunteţi într-o anumită poziţie socială, aveţi relaţii în toată lumea civilizată. Cum vede,româno- italiano -francezul din dumneavoastră tot tumultul acesta european şi unde suntem noi poziţionaţi?

– Avem o imagine proastă în general, imagine pe care eu sper să o corectăm şi cu vinul. E un fel de ambasador, un element care va ajuta foarte mult. Franţa spre exemplu e cunoscută mai mult ca producătoare de vin decât de automobile. România nu îşi dă seama ce tezaur are. Statul nu face încă prea multe pentru a putea sprijini acest efort de afirmare, pentru că un producător de vin nu este bogat, el face nişte eforturi. Or’ trebuie să îl ajuţi, pentru că e vorba de imaginea ta. Va trebui să fie impusă o strategie naţională, pentru că odată cu trecerea timpului riscăm să pierdem şi ce am câştigat. Şi ar mai trebui ca noi, românii, să depăşim sindromul de complexitate moştenit.

– Sindromul acesta vine dintr-un anumit tip de educaţie, din necunoaşterea istoriei adevărate şi a tradiţiilor. Merităm un loc mai sus în Europa ?

– Sigur că merităm! În primul rând am fost odată foarte sus. Acum nu trebuie nici să exagerăm. Vorbind cu persoane din cele două ţări, Franţa şi Italia, să ştiţi că la un anumit nivel altfel sunt oamenii, te respectă altfel. Numai cel străin, mediocru, care ştie şi el ceva, nu ştie precis pe unde-i Bucureştiul şi are acest element de superioritate, vrea să şi-l arate, că n-are alte mijloace. Contează şi tipul de oameni pe care îi promovăm, pentru că dacă tipul de individ care este promovat într-o elită stă demn în faţa oricărui interlocutor din faţa oricărei ţări dispare această discrepanţă, nu mai este atât de mare. Eu văd asta în domeniul vinului, unde nu există discrepanţe şi aere de superioritate.
SURSA :COTIDIANUL.RO/

%d blogeri au apreciat asta: