Arhiva | 6:07 pm

RAZBUNAREA BASESCULUI:MILIARDARUL DIN PIPERA,DEPUTATUL GEORGE BECALI SI CONDAMNARA SA LA TREI ANI DE INCHISOARE SI INTERZICEREA DREPTURILOR CIVILE PE 5 ANI!

20 mai

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Magistraţii au mai decis ca Becali să plăteasca suma de 421000 de dolari drept despăgubiri.

becali-ghimpele1-630x437

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a încheiat în 14 mai discuţiile în recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.

Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

„COPILUL DE CASA” AL FAMILIEI UDREA -CUCOS,VICTOR PONTA,SALVAT DE LA O IDILA POLITICA,CU LENUTA DI’PLESCOI & BASESCU,DE LIVIU DRAGNEA:USL VA REZISTA IN URMA RENEGOCIERII PROTOCOLULUI!

20 mai

Surse din PSD afirmă că apele s-ar fi liniştit în acest moment în USL, după discuţii furtunoase începute în partid odată cu primele atacuri dure în comisii ale senatorului Roşca Stănescu la adresa lui Ilie Sârbu şi Victor Ponta. Şi cu încercarea social-democraţilor de spargere a PPDD, folosindu-se de Radu Popa, continuate apoi graţie influenţei unor personaje apropiate de preşedintele Băsescu.

elena-udrea-victor-ponta-ghimpele

Nu întâmplător mesajul de laudă fără precedent al lui Traian Băsescu faţă de Victor Ponta şi permisul pentru Bruxelles dat acestuia au venit cu puţin înainte de începerea oficială a crizei în USL. Atât surse din PSD cât şi din PNL afirmă că această criză a fost dictată de interesele proprii ale senatorului Roşca Stănescu şi de agenda personală a preşedintelui Băsescu.

Acesta vrea să lanseze, cum s-a afirmat pe surse, dar şi direct, de către Sebastian Lăzăroiu, un nou Partid Popular cu un grup parlamentar propriu. Grupul va avea aproximativ 20 de parlamentari şi se va coagula în jurul Elenei Udrea, misiunea sa fiind dublă. Atât spargerea PDL-ului lui Blaga, o ţintă personală a lui Traian Băsescu, cât şi cea a USL-ului. Visul ascuns al Elenei Udrea constând, de mai multă vreme, într-o idilă politică între partidul său şi premierul în funcţie, „om din aceeaşi generaţie cu ea”, conform propriei declaraţii.

Conform surselor din PSD, vicepremierul Liviu Dragnea l-ar fi salvat pe Victor Ponta de această suspectă perspectivă politică. El ar fi intervenit în favoarea înţelegerii cu liberalii şi Crin Antonescu, al cărui partener de colegiu a fost la alegerile din decembrie 2012. Influenţa lui Dragnea în PSD a devenit, conform aceloraşi surse, considerabilă, prin marea putere deţinută graţie capacităţii de a decide împărţirea fondurilor locale. Odată cu această evoluţie, obedienţa sa faţă de Victor Ponta, Ilie Sârbu şi aşa-numitul grup de la Cluj ar fi scăzut, fapt ce a devenit în acest nou context benefic pentru liberali.

Apele rămân încă tulburi în PSD şi USL după furtuna abia trecută, însă centrii de putere se deplasează şi evoluează lent, dar sigur. Cu toată nocivitatea finală a acţiunilor lui Sorin Roşca Stănescu, ultima criză a întărit poziţia lui Crin Antonescu şi a şubrezit totodată imaginea extrem de mobilă, din pricina politicii de coabitare cu preşedintele Băsescu, a premierului Victor Ponta.

LIDERUL PSD ,VICTOR PONTA II ASCULTA CU SFINTIENE PE TATA -SOCRU SARBU IN „KOABITAREA”CU BASESCU :PROTOCOLUL USL ESTE SUSPENDAT!

20 mai

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, le-a cerut astăzi liberalilor să dea dovadă de solidaritate faţă de alianţa politică din care fac parte şi în care guvernează – Uniunea Social Liberală – şi a arătat că nu poţi fi în acelaşi timp şi la guvernare şi în opoziţie, prin atitudinea unor parlamentari care critică PSD. Ponta a precizat că nu este interesat atât de excluderea lui Roşca Stănescu din PNL cât de respectarea acordului de acum înainte.

1337422145ponta_basescu

In opinia premierului, “ultimatumul” dat PNL vineri este un termen folosit de presă. “Şi la fel este şi Roşca Stănescu – tot un termen din presă. Pe noi nu ne interesează Roşca Stănescu foarte tare, pe noi ne interesează un singur lucru: să avem toate garanţiile că în continuare toate responsabilităţile le împărţim şi suntem solidari, că deciziile le luăm împreună în cadrul USL şi în cadrul Guvernului, şi nimeni nu poate să facă jocul PDL-ului din 2005 – 2006 când erau şi la putere şi în opoziţie, pentru că finalul este acelaşi – nu poţi fi şi la putere şi în opoziţie. Ceea ce e important pentru noi, este (…) aici, în Parlament, în teritoriu, unde dacă dăm un semnal de la centru că ne putem ataca, vă daţi seama ce se întâmplă în teritoriu, de-abia aşteaptă să vadă că e liber la atacuri. Deci peste tot în Parlament, în Guvern, în teritoriu, e important să rămânem solidari şi că PNL-ul este solidar cu noi, aşa cum a fost de altfel în aceşti doi ani şi jumătate. Noi suntem un partid foarte serios, foarte disciplinat când avem o alianţă şi, chiar dacă înţeleg că PNL-ul e un pic special, totuşi avem de guvernat ţara. Şi când guvernezi ţara nu poţi să stai toată ziua să-i răspunzi lui Roşca Stănescu sau mai ştiu eu cui, că nu-i doar Roşca Stănescu, dacă e el, vin şi alţii“, a declarat premierul la Palatul Parlamentului, înaintea reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD.

Ponta a declarat că nu este interesat “ce face PNL-ul cu Roşca Stănescu”, pentru că oricând situaţia s-ar putea repeta cu un alt liberal, dacă acordul USL nu se aplică. “Niciodată nu am spus eu ce trebuie să facă PNL-ul cu Roşca Stănescu. Şi dacă îl excluzi azi pe Roşca Stănescu şi mâine vine un alt liberal care face acelaşi lucru, la ce ne-ar folosi? La nimic. Pe noi ne interesează o anumită atitudine care, în ultimul timp, n-a mai fost foarte clară – adică miniştrii erau la guvernare şi unii parlamentari PNL erau in opoziţie, lucru care nu se poate. N-o să vedeţi, cât avem acord, niciun social-democrat care atacă miniştri PNL-işti, n-o să vedeţi vreo încercare a noastră de a arunca vreo răspundere pe altcineva, aşa trebuie să funcţioneze o coaliţie”, a subliniat copreşedintele USL.

Întrebat ce garanţii ar trebui să dea liberalii în sensul unităţii coaliţiei, Victor Ponta a subliniat că şi acum în acordul USL există un articol special conform căruia nu se admit atacurile şi că se aplică sancţiuni în astfel de cazuri. “Or, nu s-au aplicat. Deci înseamnă că acordul nu s-a aplicat. Deci sunt garanţii şi scris şi vorbit. Până acum a funcţionat. Cred că e vorba aici de o decizie reală şi sinceră a colegilor de la PNL de a fi solidari şi de a merge mai departe cu noi. În perioada următoare, numai prin fapte, (n.r. garanţii), că vorbele şi hârtiile s-au făcut şi nu s-au respectat. Pentru noi, ca USL, este o perioadă acum în care să probăm că putem să fim toţi la guvernare aşa cum am fost toţi în opoziţie. Noi am fost toţi în opoziţie şi am fost extrem de solidari”, a subliniat premierul.

Întrebat cum se poate încheia “cea mai mare criză din USL”, preşedintele PSD a subliniat că prin solidaritate. “Nu astăzi. Astăzi nu poţi să faci mare lucru, într-o zi, ci în perioada următoare”, a arătat el.

În opinia liderului USL, excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL nu ar reprezenta o garanţie de solidaritate, dar ar fi un bun exemplu.“Ar fi un gest foarte bun cu cei care vor să facă ca Roşca Stănescu. Dar nu e suficient. Important este ca decizia, şi nu cea anunţată la presă, ci cea sinceră. (…) Dl. Nicolăescu cu mine a fost foarte sincer”, a argumentat premierul Ponta.

REMEMBER.20 MAI 1990-20 MAI 2013.DE LA DUMINICA ORBULUI LA LUNEA CHIORULUI!

20 mai

Suntem în 20 Mai 2013. Au trecut 23 de ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă. Frontul Salvării Naţionale obţinea atunci peste 66% din voturi. Un scor absolut zdrobitor şi pentru Ion Iliescu – 85,07%. La doar cinci luni de la ieşirea din comunism şi dictatură, partidele istorice – PNL şi PNŢCD – sufereau un eşec usturător.

Pentru că majoritatea absolută a voturilor s-au îndreptat spre formaţiunea cu cei mai mulţi comunişti în rândurile sale, 20 Mai 1990 a fost numită şi Duminica Orbului. Marea masă a votanţilor era orbită de succesul echipei care înlăturase cuplul Ceauşescu. Un faimos agent sovietic, influent în primele zile ale evenimentelor din Decembrie ’89, spunea că românii vor avea nevoie de 23 de ani pentru a înţelege democraţia.

Anul 1990 a consacrat în viaţa publică un nume de care s-au legat şi dezlegat atât de multe în politica românească: Ion Iliescu. Cu bune şi cu rele, Ion Iliescu a marcat profund viaţa politică românească. Incidentele grave şi nerealizările primului mandat şi jumătate (1990-1996) au fost reechilibrate în al doilea (2000-2004), printr-o atitudine mai relaxată şi evident mult mai benefică din punct de vedere politic.

Partizanii lui Ion Iliescu vor fi de acord, adversarii lui vor înjura ca la uşa cortului ce am să spun. Nu a fost un preşedinte perfect, dar e cel mai raţional şi experimentat om politic pe care l-a avut România după căderea lui Ceauşescu.

Dacă m-ar fi întrebat cineva cum văd ziua de 20 Mai după 23 de ani, mi-aş fi imaginat cu totul altceva decât trăim acum. Recunosc, statutul de membru NATO şi UE îmi dă un confort. Sau poate singura garanţie că nu o mai putem lua înapoi spre dictatură, deşi unii, acolo sus, se comportă exact ca în comunism.

Drama acestui stat român chinuit e următoarea, în viziunea mea. După atâta amar de vreme şi atâtea zeci de miliarde de euro cheltuite, dorim încă aceleaşi chestiuni neîmplinite: autostrăzi, spitale civilizate şi bine finanţate, ceva curăţenie în localităţi, un turism de nivel european, nu bâlciul balcanic de prin staţiunile noastre. Să-ţi tot doreşti aceleaşi lucruri de 23 de ani şi să nu se îndeplinească, ăsta e un motiv de maximă frustrare.

Azi, 20 Mai 2013 ,trăim într-un regim ce a ridicat scandalul şi tensiunea socială şi politica la rang de artă. Din păcate, ăsta este elementul comun cu data de 20 Mai 1990. În nebunia schimbărilor de atunci, dezbinarea şi ura se manifestau din plin. Să fi deschis atunci gura împotriva puterii feseniste era un risc. La singura televiziune existentă, emisiunile curajoase erau expediate la miezul nopţii.

E cazul „Memorialului durerii” al Luciei Hossu Longin. Puterea, aroganţa plină de obsesii comuniste, potrivit cărora presa e de vină, avea şi are aceleaşi metehne. N-aş trata ca pe o pură întâmplare faptul că multe figuri importante ale puterii de azi vin din FSN. Asupra psihicului lor şi-a pus amprenta un soi de blocaj mental, cu apucături dobândite în 1990. Pe vremea aceea erau de stânga şi la putere, azi sunt de dreapta şi tot guvernează. Înclinaţia lor spre instabilitate este evidentă.

Zeci de mii de oameni disperaţi de tăierea salariilor şi pensiilor au protestat ieri în faţa Guvernului. Incapabil să-şi recunoască eşecul de proporţii, preşedintele insistă ca Emil Boc să rămână. Putea fi numit un prim-ministru competent, priceput în ale economiei şi finanţelor. Ar putea fi eliminate achiziţiile publice cu damf portocaliu. Nimic din toate astea nu se întâmplă, pentru că dorinţa de a controla un cabinet greţos de obedient e mult mai importantă.

20 Mai 1990 a fost Duminica Orbului. 20 Mai 2013 e Lunea Chiorului. Pentru că trebuie să fii destul de chior să nu vezi că mergem pe o cale greşită, într-o fundătură. Suntem deja în mlaştină. Toată lumea strigă să o luăm spre mal. Ei nu aud, nu văd. Spre fundul mlaştinii, înainte marş!

MINISTRUL JUSTITIEI, ROBERT CAZANCIUC ,VARU’LUI PONTA DESPRE LOTUL II DE PROCURORI SI „DECIDENTUL FINAL”BASESCU!

20 mai

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a anunțat, duminică, în cadrul unei emisiuni la ProTv, că va purta discuții cu noii şefi ai Parchetelor pentru ocuparea celorlalte funcţii de conducere de la nivelul Ministerului Public. Cazanciuc a subliniat că se va consulta pe această temă și cu președintele Traian Băsescu, pe motiv că acesta este “decidentul final”.

cazarniuc-ponta-ghimpele

“Urmează în perioada următoare să am discuţii cu noii şefi ai Parchetelor şi să propun ocuparea şi celorlalte funcţii de conducere de la nivelul Ministerului Public. Mă voi consulta cu fiecare şef de Parchet în parte, pentru a propune ulterior persoane CSM-ului şi mai departe preşedintelui”, a afirmat Robert Cazanciuc.

“Voi discuta cu preşedintele propunerile de numire, pentru a mă asigura că procedura poate fi finalizată cu succes. Nici vorbă de algoritm politic, propunerile vor veni în urma discuţiilor de săptămâna viitoare, în mare parte, cu noii conducători ai parchetelor”, a adăugat ministrul Justiției.

Întrebat cât de bine cunoaşte “tagma procurorilor”, Robert Cazanciuc a răspuns că “suficient de bine” pentru a putea face propuneri “de oameni oneşti, rezonabili, cu o cariera profesională solidă şi care pot să facă performanţă în funcţiile propuse”.

Citește și Ponta, dat de gol pe Facebook: E înrudit cu Cazanciuc, propunerea sa pentru Justiție

Totodată, acesta a ținut să precizeze că este de acord ca o parte a atribuţiilor sale să treacă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), subliniind că nu există încă un proiect de act normativ în acest sen.

“Nu avem încă în momentul de faţă un proiect de act normativ pentru a fi supus unei dezbateri, dar în discuţiile preliminare avute cu colegii mei din CSM s-a pus această problemă ca o parte din atribuţiile ministrului să treacă la CSM şi nu am nimic împotrivă”, a dezvăluit politicianul.
Întrebat dacă vrea să schimbe procedura de numire a procurorilor, Robert Cazanciuc a explicat: “Este o discuţie pe care am avut-o deja cu colegii mei din CSM, dacă această procedură este cea mai adecvată cu legea, ce înseamnă garanţii de independenţă pentru procurori. Este o procedură stabilită la nivelul anului 2005, cu toate că în 2004 a agreată cu CE o altă procedură. Este o discuţie în care cred că ministrul Justiţiei poate să aibă un rol mai mic”.

TRIADA SORIN ROSCA STANESCU-DINU PATRICIU-CALIN POPESCU TARICEANU SI ATACAUL SUBTERAN AL IRL CONDUS DIN UMBRA DE BASESCU!

20 mai

Există o legătură strânsă între senatorul Sorin Roşca Stănescu, Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu. În perioada guvernului Tăriceanu grupului se alătura şi Peter Imre, intrat ulterior în conflict cu Dinu Patriciu.

136873285113595655781287672979rosca stanescu

Sorin Roşca Stănescu, Dinu Patriciu şi Imre sunt cei trei sfetnici de taină care l-au răzgândit pe Călin Popescu-Tăriceanu la Snagov, în 2005, din decizia de a îşi da demisia din funcţia de premier şi a provoca alegerile anticipate cerute de Traian Băsescu.

Grupul, deşi extrem de puternic şi influent, a fost divizat de eşecul ulterior în lupta acerbă cu Băsescu. Dinu Patriciu şi Peter Imre au capitulat în faţa adversarului şi a necazurilor inexplicabile ce nu au întârziat să îi lovească. Tăriceanu s-a retras pe circumferinţa politică. Numai Sorin Roşca Stănescu a rămas ferm pe poziţie, în calitatea de adversar redutabil al regimului Băsescu. Devenit în decembrie 2012 senator din partea PNL, în cadrul USL.

Dar cât de fidel şi de util este Sorin Roşca Stănescu la ora actuală PNL-ului? Naşul copiilor săi este nimeni altul decât Dinu Patriciu, chiar şi ahitect al casei sale de la Snagov. Tăriceanu îi este în continuare, conform propriilor declaraţii, un prieten apropiat. Dinu Patriciu a ajuns să graviteze în orbita lui Traian Băsescu, iar Tăriceanu şi Chiliman se află în conflict, împreună cu dublura politică pe care o constituie Iniţiativa lor Liberală – cu actuala conducere a PNL şi preşedintele acestuia, Crin Antonescu.

E posibil ca ultimul scandal din USL, declanşat de Roşca Stănescu, să fi fost influenţat de grupul-nucleu al Iniţiativei Liberale? Sau chiar de personaje din subteranele dominate de Traian Băsescu? Acum, în era coabitării, orice este posibil.

E greu de presupus că un om cu fibră politică poate fi în egală măsură prieten în acest moment şi cu Tăriceanu şi cu Antonescu. În perspectiva europarlamentarelor din 2014 Iniţiativa România Liberală se apropie de membrii viitorului Partid Popular şi de Forţa Civică, al cărei preşedinte, Mihai Răzvan Ungureanu, a participat chiar la lansarea IRL. Frontul politic românesc rămâne aşadar deschis şi asimetric, iar ecuaţia echilibrului în Partidul Naţional Liberal şi în USL – extrem de complicată.

IN TIMP CE TATA SOCRU AL PSD -SARBU CANTA DE ZOR RUPEREA USL,LIVIU DRAGNEA IL CONTRAZICE!

20 mai

Dragnea: USL nu se rupe, vorbesc în cunoştinţă de cauză.

crin-antonescu-si-liviu-dragnea-au-votat-pentru-a-da-o-sansa-noua-romaniei-182451

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, pentru gândul, că USL nu se va rupe dacă PNL nu îl va sancţiona pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, deoarece nu este de dorit „o criză politică”, iar PNL şi PSD nu îşi pot permite să rupă USL pentru Sorin Roşca Stănescu.

„Roşca Stănescu nu este mai important decât România, deci nu se rupe USL”, a spus Dragnea, întrebat dacă se va rupe USL în situaţia în care PNL nu decide o sancţiune în cazul senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu.

„Repet, noi nu am făcut USL pentru Stănescu, iar Roşca Stănescu nu este mai important decât România, deci USL nu se rupe, este foarte simplu”, a spus preşedintele executiv al PSD.

Întrebat în legătură cu faptul că liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, spunea că varianta ruperii USL este posibilă, Dragnea a spus: „Eu sunt preşedintele executiv al PSD şi când vorbesc, vorbesc în cunoştinţă de cauză. Este un an de guvernare foarte important, România are provocări foarte mari şi nu putem să ne permitem să rupem USL pentru Roşca Stănescu. Că ne-am fi dorit ca PNL să aibă o atitudine mai tranşantă, da, dar asta nu înseamnă că trebuie să rupem USL. Avem speranţe foarte mari că de astăzi înainte o să fie o atitudine mai tranşantă din partea colegilor liberali, cum şi noi vom avea o atitudine similară pentru pesedişti”, a spus Dragnea.

%d blogeri au apreciat asta: