Arhiva | 11:25 am

PRESEDINTELE SENATULUI CRIN ANTONESCU VA PARTICIPA DEPUNEREA JURAMANTULUI DE INVESTITURA DE CATRE NOII MEMBRI CCR!

10 iun.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni că va fi prezent la depunerea jurământului de învestitură de către noii membri ai Curţii Constituţionale, care va avea loc la Palatul Cotroceni, chiar dacă ceremonia se va desfăşura în timpul lucrărilor Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, al cărei preşedinte este.

antonescu-ghimpele6

„Nu am de ales, aici este o chestiune de natură strict instituţională. Prezenţa preşedinţilor celor două Camere este prevăzută expres. (…) Nu pot eu bloca acum funcţionarea Curţii Constituţionale. O să părăsesc pentru o oră lucrările Comisiei, şi voi da fuga pentru a asigura intrarea în mandat a acelor judecători”, a declarat Crin Antonescu la sediul USL.

Potrivit acestuia, USL nu are pe fond modificări de atribuţii şi de rol ale CCR în viitoarea Constituţie. „Sunt nişte detalii pe care le vom discuta mai spre final”, a menţionat Antonescu.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noii membri ai Curţii Constituţionale va avea loc luni, de la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Cei trei noi judecători care vor depune jurământul sunt Daniel Morar, numit de preşedintele României, Mona Pivniceru, din partea Senatului, şi Valer Dorneanu, desemnat de Camera Deputaţilor.

„TATUCU'”BASESCU REVINE IN FORTA LA CONDUCEREA INSTITUTIILOR STATULUI SI REACTIVEAZA SECURISTII PE PLAN INTERN SI EXTERN!

10 iun.

Fără voinţă populară, preşedintele Traian Băsescu revine în forţă la conducerea instituţiilor statului şi îşi reactivează oamenii, pe plan intern, dar şi pe plan extern.

basescu-cel-groaznic

Băsescu îşi recapătă puterea, iar lucrul acesta provoacă frustrare în rândul celor peste 7 milioane de persoane care au votat acum mai puţin de un an suspendarea din funcţie a preşedintelui.

Deloc surprinzător este faptul că nu e vorba doar despre o simplă revenire. Oamenii lui Traian Băsescu batjocoresc România, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles.

Raportorul Comisiei de buget finanţe din Parlamentul European, eurodeputata spaniolă, Inés Ayala Sender, şi-a exprimat dezgustul vizavi de tipul de intervenţii nervoase, bazate pe ranchiună, ale europarlamentarelor PDL Monica Macovei şi Elena Băsescu.

Inés Ayala Sender susţine că cele două PDL-iste recurgeau la tot felul de metode penibile prin care încercau să îi intoxice pe membrii Comisiei de buget finanţe şi să îi determine să refuze candidatura persoanei propuse de guvernul român.

Renate Weber şi Victor Boştinaru au fost invitaţii emisiunii „Punctul de Întâlnire” cu Radu Tudor.

Aceştia au vorbit despre revolta stârnită de abuzurile disperate ale securităţii băsiste.

DESPRE VIZITA IN GERMANIA,PREMIERUL PONTA A DECLARAT CA PRINCIPALUL OBIECTIV VOR FI INTARIREA RELATIILOR ECONOMICE!

10 iun.

Principalul punct de pe agenda discuţiilor care vor avea loc cu prilejul vizitei oficiale pe care premierul Victor Ponta o efectuează luni în Germania va fi legat de relaţiile economice, cu referire pe partea investiţională.

Victor-Ponta-qmagazine1

„Partea principală este legată de relaţiile economice. Am întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România. Cred că e lucrul cel mai important – să avem locuri de muncă, mari firme germane care continuă să investească în România. Şi, după această parte economică, vin relaţiile politice la nivel european şi regional”, a declarat copreşedintele USL luni, înainte de şedinţa conducerii Uniunii.

Întrebat despre aderarea la zona Schengen, premierul a arătat că acest subiect este important, dar nu a detaliat. „Sigur că e important pentru noi. Însă deciziile se vor lua la sfârşitul anului”, a completat Victor Ponta.

În ceea ce priveşte updatarea protocolului USL, liderul Uniunii a arătat că se lucrează la aceasta. „Lucrăm la el. Important e că am luat decizia”, a afirmat premierul Ponta.

Primul-ministru Victor Ponta va efectua luni şi marţi o vizită oficială în Germania, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, pe agenda discuţiilor figurând relaţiile bilaterale, teme europene şi regionale, precum şi politica internă românească.

Vizita premierului la Berlin va începe printr-o întâlnire cu copreşedintele Consiliului de conducere al Deutsche Bank, Jurgen Fitschen, după care va participa la conferinţa „Cooperarea economică româno-germană: Noi perspective”. Ulterior, Victor Ponta va lua parte la conferinţa Fundaţiei Friedrich Ebert cu tema „Contribuţia României la o Europă Socială şi Democrată”.

EURODEPUTATUL BRITANIC GERALD BATTEN ATAC DUR LA ADRESA „GUVERNULUI MONDIAL”AL C.E. SI GRUPULUI BIDERBERG!

10 iun.

Intr-un discurs ținut în plenul Parlamentului European, britanicul Gerard Batten a evidențiat subterfugiile grupului Bilderberg și a tras un semnal de alarmă în legătură cu complicitatea mass-media în aceste jocuri. “De ce nu scrie presa despre întâlnirile grupului Bilderberg?”, s-a adresat fondatorul Partidul Independent al Marii Britanii către Comisia Europeană.

Gerard-Batten

Europarlamentarul a primit un răspuns la întrebarea sa, prezentându-l tot în plenul Parlamentului European:

“Comisia (europeană) mi-a răspuns recent la întrebarea scrisă pe care i-am adresat-o, confirmându-mi despre comisarii (Joaquin) Almunia şi (Neelie) Kroes că au participat la întâlnirea grupului Bilderberg, care a avut loc în Saint-Moritz, în luna iunie. Comisia nu îmi poate da detalii cu privire la ce s-a discutat acolo, dar mă asigură că în cadrul întâlnirilor Clubului Bilderberg nu sunt luate decizii (politice)”, sună răspunsul primit de Batten din partea CE.

Teoria Conspirației

Mai departe, fondatorul Partidului Independent din insulă lansează o teorie potrivit căreia grupul Bilderberg, cu complicitatea presei și a CE, participă la o conspirație ce are ca scop final “instalarea unui guvern mondial nedemocratic”.

“Dacă la întâlnirile grupului Bilderberg se discută lucruri nesemnificative, de ce atunci, cele mai importante personalităţi ale lumii, inclusiv George Osborne, Ministrul de Finanţe (al Marii Britanii), se deranjază să participe? Câţi alţi conducători de vârf din politică, finanţe şi afaceri participă (la această adunare) fără a se raporta acest lucru nici la principalul canal de ştiri, BBC?

Îmi este imposibil să nu concluzionez că ascunderea acestor evenimente este o conspiraţie între organizatori (grupul Bilderberg) şi mass-media. Acest fapt pur şi simplu confirmă părerea multor oameni, că prin agenda secretă, ascunsă nouă, scopul grupului Bilderberg este instalarea unui guvern mondial nedemocratic. Este o ruşine faptul că şi Comisia Europeană complotează la aşa ceva”, a arătat Gerard Batten, făcând referire la precedenta întâlnire a grupului Bilderberg, care a avut loc în iunie 2011, la St. Moritz, Elveția.

Ultima întâlnire a grupului Bilderberg a avut loc în perioada 6-9 iunie 2013, în Hertfordshire, Marea Britanie.

MONICA GHERGHESCU (MACOVEI) SI COTROCENIUL ARUNCA IN LUPTA IMPOTRIVA LIDERILOR USL ,ASOCIATIA ACCEPT!

10 iun.

Monica Macovei, europarlamentar PDL, conştientă de disocierea ţintelor politice realizată prin semnarea actului de coabitare, apelează la un nou set de arme pentru a-l discredita pe liderul PNL, Crin Antonescu, dar şi pentru a evidenţia discrepanţa dintre acesta şi principalul partener de coabitare pentru Cotroceni. Ultima unealtă aruncată în luptă este ACCEPT, asociaţia pentru apărarea drepturilor minorităţilor sexuale, al cărei membru fondator şi de onoare este Monica Macovei.

florin-buhuceanu-ghimpele

Intr-un interviu acordat pentru ziare.com, liderul Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, prezintă o atitudine extrem de ostilă faţă de Crin Antonescu, comparativ cu descrierea făcută lui Victor Ponta, pe care îl priveşte drept „realist şi moderat”.

Pe fondul discuţiilor despre definirea prin Constituţie a căsătoriei drept uniunea dintre „un bărbat şi o femeie”, Buhuceanu afirmă că subiectul reprezintă o „bizarerie” şi spune despre liderul PNL că „face de ruşine” familia politică din care face parte.

“Am din ce in ce mai mult sentimentul ca domnul Antonescu uita voit ca traieste, impreuna cu partidul pe care il conduce, in secolul XXI. Daca dumnealui vrea sa fie asociat cu personagii politice de talia Hasotti si Becali, e dreptul domniei sale, dar asta e o rusine pentru familia politica europeana de care apartine. In mai toata Europa, exista varii forme de recunoastere a familiilor LGBT, incepand de la parteneriat civil mergand pana la casatorie deplina. Domnul Antonescu e in eroare cand face referire la reperele europene. Ar trebui sa-si asculte partenerul de guvernare al carui mesaj e clar: definitia juridica a casatoriei trebuie sa se regaseasca in Codul Civil si doar acolo.”, a declarat liderul organizatiei, Florin Buhuceanu.

Răspunzând la întrebări ce par croite special pentru un discurs anti-PNL, (“Impunerea acestei prevederi nu reprezinta un regres de la valorile europene, nu reprezinta o atitudine homofoba pana la urma?”; “Considerati ca aceasta tema, a “casatoriei intre persoanele de acelasi sex”, este (sau poate fi) transformata intr-un subiect de campanie politica, avand in vedere contextul european si ambitiile prezidentiale ale lui Crin Antonescu? Mai pe sleau, considerati ca politicienii urmaresc sa castige voturi cu astfel de atitudini indreptate impotriva minoritatilor sexuale?” “Cum vedeti pozitia lui Victor Ponta pe acest subiect? El s-a disociat, sustinand ca nu este cazul ca o asemenea prevedere sa fie in Constitutie”), Buhuceanu afirmă că „o asemenea campanie populista prinde, intr-adevar. Nu insa din cale afara. E trist si consternant ca partide precum PNL isi fac campanie pe seama reducerii drepturilor familiilor care nu sunt casatorite. In contextul campaniei la europarlamentare, e o rusine. Vom fi din ce in ce mai mult asemanati cu Ungaria care a folosit acest proces de revizuire constitutionala pentru a limita drepturi deja castigate si pentru a introduce un control autoritarist al statului.”

Ȋn ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, însă, acesta este „un politician realist si moderat, mult peste Antonescu atunci cand nu se face ca ignora realitatea din societatea romaneasca de azi. Cu siguranta, nu traieste in trecut si nu se raporteaza la acest trecut ca la un fetis, fie el religios sau idelogic”, mai precizează liderul asociaţiei.

MONICA GHERGHESCU(MACOVEI) ESTE MEMBRU DE ONOARE AL ACCEPT PE CARE A NASIT-O CU BASESCU!

10 iun.

Romanian President Traian Basescu (R) an

Ȋntr-un interviu acordat pentru ziare.com, liderul Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, prezintă o atitudine extrem de ostilă faţă de Crin Antonescu, comparativ cu descrierea făcută lui Victor Ponta, pe care îl priveşte drept „realist şi moderat”.

Pe fondul discuţiilor despre definirea prin Constituţie a căsătoriei drept uniunea dintre „un bărbat şi o femeie”, Buhuceanu afirmă că subiectul reprezintă o „bizarerie” şi spune despre liderul PNL că „face de ruşine” familia politică din care face parte.

“Am din ce in ce mai mult sentimentul ca domnul Antonescu uita voit ca traieste, impreuna cu partidul pe care il conduce, in secolul XXI. Daca dumnealui vrea sa fie asociat cu personagii politice de talia Hasotti si Becali, e dreptul domniei sale, dar asta e o rusine pentru familia politica europeana de care apartine. In mai toata Europa, exista varii forme de recunoastere a familiilor LGBT, incepand de la parteneriat civil mergand pana la casatorie deplina. Domnul Antonescu e in eroare cand face referire la reperele europene. Ar trebui sa-si asculte partenerul de guvernare al carui mesaj e clar: definitia juridica a casatoriei trebuie sa se regaseasca in Codul Civil si doar acolo.”, a declarat liderul organizatiei, Florin Buhuceanu.

Răspunzând la întrebări ce par croite special pentru un discurs anti-PNL, (“Impunerea acestei prevederi nu reprezinta un regres de la valorile europene, nu reprezinta o atitudine homofoba pana la urma?”; “Considerati ca aceasta tema, a “casatoriei intre persoanele de acelasi sex”, este (sau poate fi) transformata intr-un subiect de campanie politica, avand in vedere contextul european si ambitiile prezidentiale ale lui Crin Antonescu? Mai pe sleau, considerati ca politicienii urmaresc sa castige voturi cu astfel de atitudini indreptate impotriva minoritatilor sexuale?” “Cum vedeti pozitia lui Victor Ponta pe acest subiect? El s-a disociat, sustinand ca nu este cazul ca o asemenea prevedere sa fie in Constitutie”), Buhuceanu afirmă că „o asemenea campanie populista prinde, intr-adevar. Nu insa din cale afara. E trist si consternant ca partide precum PNL isi fac campanie pe seama reducerii drepturilor familiilor care nu sunt casatorite. In contextul campaniei la europarlamentare, e o rusine. Vom fi din ce in ce mai mult asemanati cu Ungaria care a folosit acest proces de revizuire constitutionala pentru a limita drepturi deja castigate si pentru a introduce un control autoritarist al statului.”

Ȋn ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, însă, acesta este „un politician realist si moderat, mult peste Antonescu atunci cand nu se face ca ignora realitatea din societatea romaneasca de azi. Cu siguranta, nu traieste in trecut si nu se raporteaza la acest trecut ca la un fetis, fie el religios sau idelogic”, mai precizează liderul asociaţiei.
ACCEPT este cea mai mare asociaţie ce luptă pentru drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali) din ţara noastră şi a fost înfiinţată de europarlamentarul PDL, Monica Macovei. Ȋn 2005, ACCEPT a organizat primul GayFest din România, festival întrerupt parţial de primarul Capitalei, dar continuat după intervenţia directă a preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului ministru de Justiţie, Monica Macovei. Ȋn luna februarie a acestui an, ACCEPT a fost unul dintre organizatorii „Lunii istoriei LGBT” la care a fost invitat şi un profesor homosexual din Olanda, cunoscut printre multe altele, pentru că a declarat că legea ar trebui să pedepsească doar întreţinerea de relaţii sexuale cu minori sub 12 ani, cei aflaţi peste această vârstă fiind perfect „pregătiţi” pentru începerea vieţii sexuale.

Ȋn prezent, Monica Macovei este membru de onoare al Asociaţiei.

JENNIFER LOPEZ – PAPI!

10 iun.

DESTINY’S CHILD – JUMPIN’, JUMPIN’!

10 iun.

EVE ft.ALICIA KEYS – GANGSTA LOVIN’!

10 iun.

ROXETTE – LISTEN TO YOUR HEART!

10 iun.

HEAVEN – SEXY GIRL!

10 iun.

FSLI II TRANSMITE „INTAIUL INVATAT”,TRAIAN BASESCU:SUNTETI AUTORUL MORAL AL IMORALITATII DIN INVATAMANTUL ROMANESC!

10 iun.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îi transmite preşedintelui Traian Băsescu că este „autorul moral al imoralităţii din învăţământul românesc”.

procurorul-care-l-a-spalat-pe-cioaca-de-elodia-il-spala-i-pe-basescu-de-chitic-18435973

Într-o scrisoare adresată președintelui și dată publicităţii, FSLI aminteşte consecințele promulgării acestuia aunei legi cu grave consecințe pentru educație.

Reprezentanţii FSLI mai arată că, fără o legislaţie corespunzătoare nu va fi atinsă niciodată performanţa pe care ei şi-o doresc, nefiind posibilă stimularea celor mai buni absolvenţi către meseria de dascăl.

„Cu siguranţă, însă politicienii, din lipsă de preocupări intelectuale valoroase, vor continua să facă fel de fel de declaraţii jignitoare la adresa educaţiei, uitând însă că ?peştele de la cap se strică?”, se spune în încheiere.

Traian Băsescu a afirmat, vineri, la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook, că sistemul de educaţie românesc este ineficient, corupt, lipsit de exigenţă, iar majoritatea dascălilor sunt foarte slab pregătiţi.

CIRCULA PE NET.PETITIE CONTRA DENUMIRII DE ROM/ROMA/ROMANIS SI REVENIREA LA TIGAN!

10 iun.

MOTTO:”Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor naționalism. Poporul ales drept victimă sunt românii”

tigani

Petiție contra denumirii de rom/roma/romanis și revenirea la cea de țigan.

In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.

Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman.

Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund termenii „romeno” si „rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri.

Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: „tiganii, tiganii”, referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna „de neatins”. Prima atestare a tiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de „egipteni” (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.

Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia:
„Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
„Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la „Athinganoi”, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte.
„Gypsy” vine de la „Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
„Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70 PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?). Imediat dupa ’90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii sociale „sanatoase” tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al tiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de tigani.

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un tigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).

Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept tigani, ci romani.

Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de „rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma „romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din Romania?

Agresiunea lexicala rom/roma/roman – romani/romani – romanies/romanians – romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei – sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa „Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul „romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu „rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de „romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu „romani” si varianta „rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu „roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul „DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna „om”.

Prin denaturare (voita) „dom” s-a transformat in „rom” cu „r” accentuat, apoi din „rom” s-a trasformat in „roma” apoi in „romani” si in „romanies” . S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului „rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului „tigan” in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman. Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de „rom” erau indicative, si nu obligatorii.

Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul.

In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor .

Orice nationalism se bazeaza pe:

1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah . Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept „Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca „olahii” sau „vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca „un dialect al limbii romane” vorbit de populatia „Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna

Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.

Articol publicat in Ziarul de Cluj de catre Ioan ABRUDAN

ASTAZI SCHIMBARI LA CCR!

10 iun.

Mandatele a trei judecători au expirat, locurile lor urmând să fie ocupate de fostul procuror-şef al DNA Daniel Morar, de fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru şi de fostul deputat PSD Valer Dorneanu. Cei trei vor depune astăzi jurământul la Palatul Cotroceni.

mona-pivniceru-a-demisionat-din-magistratura-ea-ar-putea-depune-azi-juramantul-ca-ministru-al-justitiei-163973

Daniel Morar a fost numit judecător al Curţii Constituţionale de preşedintele Traian Băsescu. El îl va înlocui pe Acsinte Gaspar.

Daniel Morar va fi coleg la Curtea Constituţională cu fostul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, şi cu fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu.

Amândoi au fost numiţi la propunerea USL şi îi vor înlocui pe Ion Predescu, respectiv Aspazia Cojocaru.

PREMIERUL PONTA S-A INTILNIT DUMINICA CU FOSTUL PREMIER BRITANIC TONY BLAIR!

10 iun.

Premierul Victor Ponta şi fostul prim-ministru britanic Tony Blair, aflat la Bucureşti. Cei doi au mâncat împreună, duminică seara, la un restaurant din apropierea sediului PSD.

1370840290600547_537831706281778_983282185_n-720x479

Ponta a declarat că a discutat cu Blair despre ce se va întâmpla în Europa şi că a primit multe sfaturi bune.

„Domnul Blair merge spre Israel, spre Ierusalim, şi s-a oprit în Bucureşti. Am luat masa şi am vorbit despre ce se va întâmpla sau care este opinia domniei sale despre ce se va întâmpla în Europa. I-am spus şi despre vizita de mâine din Germania, despre ce s-a mai discutat la Consiliul European şi este un om de la care am enorm de mult de învăţat, chiar dacă nu mai e decât un fost prim-ministru, dar este un fost foarte mare prim-ministru dintr-o ţară importantă şi cu o cultură politică de la care avem foarte mult de învăţat”, a spus Ponta.

El a adăugat că Tony Blair rămâne modelul său în politică, mai ales după câte sfaturi bune a primit duminică seara din partea acestuia.

%d blogeri au apreciat: