FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE:BASESCU-NOI DECLARATII IRESPONSABILE!

30 iun.

Traian Băsescu face noi declaraţii iresponsabile, consideră fostul premier Adrian Năstase într-o postare pe blogul personal.

A

„Ieşind de la o întâlnire politică, dintr-o clădire de protocol a şefului statului (ce comentarii s-ar fi făcut dacă Ion Iliescu şi-ar fi permis aşa ceva!), Băsescu – întrebat despre decizia Curţii Constituţionale referitoare la pragul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, a afirmat: ‘E o gaşcă care s-a hotărât să-şi facă constituţie pentru ei, considerând că-s veşnici. Şi uite ce a păţit Năstase care şi el a făcut o constitutie pentru el’.”, a exemplificat duminică Adrian Năstase.

Fostul premier a arătat că, în primul rând, Constituţia din 2003 a nu fost o constituţie pentru el ci pentru realizarea unui obiectiv major al Romaniei – aderarea la UE şi NATO.

În al doilea rând, a subliniat Năstase, ceea ce a „păţit” el se datorează nu Constituţiei, ci acţiunii politice, de după 2004, „a uneltelor lui Băsescu – în principal, Monica Macovei şi Daniel Morar.

„În ceea ce priveşte Constituţia din 2003, spuneam după votul din Camera Deputaţilor, în 30 iunie 2003, că, dacă textul din 1991 reprezentase o constituţie a tranziţiei, textul din 2003 trebuia să fie o constituţie a pre-aderării, urmând ca, după 2007, textul constituţional să fie modificat din nou, conform noului statut al Romaniei. Ceea ce, evident, se propune în acest moment”, a argumentat fostul premier anexând la postarea sa Raportul Comisiei speciale parlamentare din care rezultă metoda consensuală folosită şi, de asemenea, faptul că amendamentele acceptate au venit echilibrat şi din partea guvernului (13) dar şi din partea parlamentarilor PD şi PNL (5+9).

„Fără a intra prea mult în amănunte, menţionez că atât PD, cât şi PNL au votat în unanimitate legea de revizuire, iar declaraţiile liderilor de grup (Emil Boc, Valeriu Stoica, Mircea Ionescu-Quintus, Maria Petre) au menţionat că a fost vorba de o premieră sub semnul maturizării clasei politice, fiind vorba de un ‘acord constituţional’ (V. Stoica), ce are foarte multe merite (E. Boc). Şi în cadrul procedurii de mediere au fost rezolvate favorabil opţiuni ale senatorilor PD şi PNL. De altfel, în declaraţia sa de după vot, explicând votul favorabil legii de revizuire, din Senat, la 1 septembrie 2003,, Maria Petre a precizat că în aceeaşi zi avusese loc şedinţa Biroului permanent naţional al PD, în care se stabilise să se voteze în favoarea legii. Din câte îmi aduc aminte, la acel moment, Băsescu era preşedintele PD! Singurii care nu au votat constituţia, în 2003 (de fapt, nu au participat la vot) au fost parlamentarii PRM” a adăugat Adrian Năstase.

În ceea ce priveşte mandatul prezidenţial de cinci ani, acesta a arătat că se poate observa şi din Raportul anexat, (punctul 18), că amendamentul respectiv a fost depus de senatorul Iorgovan, împreună cu grupurile parlamentare PD şi PNL. „Intenţia era de a separa ‘locomotivele’ PSD de alegerile parlamentare. Am mai explicat faptul că această iniţiativă nu a fost a mea”, a completat Năstase.

Adrian Năstase are şi un PS: „Mă impresionează pudoarea cu care reprezentanţii USL („gaşca”) comentează aceste declaraţii iresponsabile”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: