AGRI O NOUA TEAPA DATA LUI TRAIAN BASESCU DE CIA,DAR SI ROMANIEI!

1 iul.

„Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector (AGRI) este un proiect pentru transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia, de la terminalul Sangachal din Azerbaidjan, spre terminalul Kulevi, de pe malul Mării Negre, din Georgia.

4IGRY

De aceea va trebui construit un terminal de lichefiere a gazului la Kulevi. De aici, gazul lichefiat ar fi transportat cu vase de tip tanc GNL (gaz natural lichefiat) către România la Constanţa, unde va fi construit un alt terminal, de regazeificare a gazului, care va fi apoi pompat în sistemul de transport al României. Capacitatea de transport prin proiectul AGRI este analizată în trei variante: 2 miliarde de metri cubi de gaze pe an, 5 miliarde de metri cubi şi 8 miliarde de metri cubi. Cel puțin 2 miliarde de metri cubi ar fi trebuit să rămână pentru necesarul intern al României, iar alte 3-6 miliarde ar urma să fie pompaţi spre Ungaria, prin conducta Arad-Szeged şi mai departe către piaţa Uniunii Europene.

Studiile de fezabilitate şi construcţia terminalelor pentru AGRI se vor întinde pe o perioadă de 5 ani. Construcţia este programată să înceapă în trimestrul al IV-lea al anului 2014. Numai că, zăcământului de la Shah Deniz, inaugurat în 2006, produce acum doar 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an și abia în 2017, când va fi lansată cea de-a 2-a fază de exploatare a zăcământului de la Shah Deniz, se prevede o producţie suplimentară de 16 miliarde de metri cubi de gaz și Azerbaidjanul va putea să furnizeze cantitatea necesară de gaz pentru AGRI. Shah Deniz are ca acţionari BP (operator tehnic) 25,5%, Statoil (Norvegia) 25,5%, Naftiran Intertrade Company (NICO – companie iraniană de petrol şi gaze cu sediul în Marea Britanie) 10%, Total (Franţa) 10%, LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia) 10%, TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) 9% şi SOCAR-10% (compania azeră de stat).

Între timp, în octombrie 2011, Azerbaidjanul şi Turcia (prin companiile Socar şi Botas) au semnat, la Izmir, un acord de realizare a unui nou gazoduct, denumit Trans Anadolu (TANAP), care se va întinde de la frontiera de est a Turciei până la cea de vest, cu Bulgaria sau Grecia. El fiind o prelungire spre vest, a gazoductului Baku-Tbilisi- Erzurumn, dat în folosință în 2007. Trusturile BP, Statoil (Norvegia) şi Total (Franța), partenerii companiei de stat SOCAR din Azerbaidjan în proiectul Şah-Deniz au confirmat oficial că vor participa la proiectul de construire şi exploatare a Gazoductului Trans-anatolian (TANAP). Practic, TANAP ar înlocui Nabucco pe teritoriul Turciei, având 1.790 km și o capacitate iniţială de transport de 16 miliarde de metri cubi pe an. În a 3-a e posibil să ajungă la 24 de miliarde de metri cubi pe an. Costurile de construcţie ale gazoductului TANAP sunt evaluate la 7–8 miliarde de dolari.

Ca o continuare a acestui proiect, în februarie 2012, consorţiul care dezvoltă zăcământul de gaze naturale Shah Deniz din Azerbaidjan a anunţat că a ales proiectul TAP şi a eliminat opţiunea ITGI (Italia-Turcia-Grecia Interconnector) de pe lista conductelor luate în considerare pentru a transporta gaze naturale spre Europa. ITGI ar fi urmat să transporte în Italia gazele naturale azere ajunse în Grecia, ocolind Albania. Proiectul TAP ar urma să facă acelaşi lucru, însă fără a ocoli Albania. Acţionarii TAP sunt firma elveţiană Elektrizitats-Gesellschaft Laufenburg (42,5%), grupul german E.ON (15%) şi compania petrolieră norvegiană Statoil (42,5%), care face parte şi din consorţiul Shah Deniz. Tot în 2012, trustul rusesc Gazprom şi compania azeră SOCAR au semnat şi ele o convenţie suplimentară la contractul aflat în vigoare, referitor la dublarea volumului livrărilor de gaz azer transportat pe gazoductul Gazi-Magomed-Mozdok (de la 3 miliarde de metri cubi în 2012, până la 7-15 miliarde de metri cubi pe an, începând din 2013). Din vremea URSS și până în 2007, gazele erau furnizate pe această conductă în sens invers, adică de către Rusia spre Azerbaidjan.

Costurile estimate pentru AGRI sunt: 1,2 milioane euro pentru o capacitate proiectata de 2 miliarde metri cubi; 2,8 milioane euro pentru o capacitate proiectata de 5 miliarde metri cubi; 4,5 milioane euro pentru o capacitate proiectata de 8 miliarde metri cubi. Costurile estimate pentru AGRI vor fi depăşite în condiţiile în care nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL. Modernizarea infrastructurii necesare de conducte şi costurile unei flote de vase cisternă de GNL pot și ele conduce la depăşiri masive de buget. Banii încă nu s-au găsit și supraoferta conjuncturală de gaz natural pe piaţa europeană, determinată de succesul de proporţii al tehnologiilor de extragere a gazului din şisturi bituminoase în SUA şi de excesul de GNL pe pieţele internaţionale, face dificilă finanţarea proiectului AGRI.

Publicul din România a auzit despre Azerbaidjan odată cu conflictul din enclava Nagorno-Karabakh, unde majoritatea etnică era formată din armeni. Pe fondul disoluţiei URSS, violențele au luat forma unui război de secesiune în decembrie 1991, odată cu desființarea uniunii și proclamarea independenței Armeniei și Azerbaidjanului. Armenii, mai bine înarmați și instruiți, au înregistrat victorii importante și au ocupat o parte din Azerbaidjan.

În epoca Războiului Rece, SUA și Marea Britanie au creat o rețea de organizații paramilitare în statele NATO de la granița cu URSS, cu scopul de a contracara o posibilă invazie a sovieticilor. Operațiunea clandestină a fost numită codificat Gladio şi a fost condusă, începând din 1951, de către Comitetul de planificare a operațiunilor clandestine din cadrul SHAPE (Supreme Headquarters Allied Powers, Europe), în colaborare cu CIA. Membrii organizațiilor au fost instruiți inițial de foști ofițeri ai Wehrmachtului nazist, deveniți după război ofițeri CIA.

Misiunea lor era aceea de a se infiltra adânc în teritoriul URSS, cu scopul de a pune la cale sabotaje, de a construi depozite secrete de arme, de a recruta localnici pentru a-i angrena în războiul de guerrillă și de a pregăti rute sigure de extracție. Cele mai puternice organizații Lupii gri și Ergenekon au fost create în Turcia cu scopul de a se infiltra în rîndul minorităților musulmane din URSS. După încheierea războiului rece, rețeaua organizațiilor paramilitare din cadrul operațiunii Gladio a continuat să funcționeze, fiind în continuare coordonată și finanțată de SHAPE.

La cererea expresă a SUA, Azerbaijanul a primit sprijin militar substanțial din Israel, Turcia și de la emirii arabi obedienți americanilor. Încheierea războiului din Afganistan, a permis CIA să-l însărcineze pe comandantul Fazle Haq Mujahid cu selecționarea câtorva grupuri de luptători experimentați din Peshawar aparținând Al-Qaida care au fost trimiși în Azerbaijan. Alt comandant afgan, Gulbuddin Hekmatyar, a devenit consilier al șefului statului major al armatei azere. În vara lui 1992 membrii Gladio, conduși de colonelul turc Alparslan Türkes care acționau în Azerbaijan alături de afgani, au reușit să-i asigure victoria în alegerile prezidenţiale lui Abulfaz Elchibey. Până la sfârșitul anului, armata azeră a derulat în Nagorno-Karabakh operațiunea Goranboy, prin care a reușit să recucerească 50% din teritoriul pierdut. Semnarea acordului de pace din mai 1994 în conflictul din Nagorno-Karabakh i-a găsit pe americani bine instalați într-un Azerbaidjan plutind pe un imens zăcământ de petrol și condus prin decrete prezidențiale dictate de la Washington.

Casa Albă a nominalizat 4 foști secretari de stat și consilieri pe probleme de securitate ai președinților SUA să elaboreze o concepție de dezvoltare a Azerbaidjanului pe 3 decenii, în concordanță cu interesele energetice ale SUA în regiunea mării Caspice. James Baker a fost secretar de stat în perioada 1989-1992 și șef al consilierilor prezidențiali (1992-1993) sub mandatul președintelui George Bush. Henry Kissinger a fost secretar de stat, apoi din 1984 pînă în 1990 a îndeplinit funcția de consilier pentru probleme de securitate al președintelui SUA. Zbigniew Brzezinski a fost consilier pentru probleme de securitate al președintelui SUA în perioada 1977-1981. În perioada 1987-1989 a fost consilier al președintelui SUA pentru activități de spionaj extern. Generalul locotenent (r.) Brent Scowcroft a fost consilier pe probleme de spionaj militar al președinților Gerald Ford și George Bush.

Pentru transpunerea în viață a acestei concepții, Casa Albă a creat Camera de comerț SUA-Azerbaidjan (USACC), ea jucând rolul de filtru de selecție pentru potențialii investitori în Azerbaidjan. Autorii concepției au devenit președinți de onoare ai USACC. Lor li s-au alăturat ”lupii tineri” Dick Cheney, fost vicepreședinte al SUA din 2001 până în 2009 și ambasadorul Richard Armitage, participant în programul clandestin Phoenix al CIA, adjunct al secretarului de stat în perioada 2001-2005. Printre membrii consiliului de directori s-au numărat Tim Cejka, președintele corpoației Exxon Mobil, Howard Chase director al corpoației BP, Mike Kostiw manager general al ChevronTexaco, David Sambrooks manager general al Devon Energy, Robert Moran vicepreședinte al Halliburton, Reza Vaziri președintele R.V. Investment și Anglo Asian Mining. Vaziri a fost demnitar în ministerul de Externe iranian și după revoluția aiatolahului Komeini s-a refugiat în SUA. Reza Vaziri, a fost numit de USACC responsabil cu concesionarea exploatării resurselor de aur, argint și diamante din Azerbaidjan.

Scandalul Iran-Contras a fost declanșat de un articol incendiar apărut în cotidianul libanez Ash-Shiraa, la finele anului 1986. Compania aeriană privată Santa Lucia Airways Limited din Texas, a fost creată în 1975 pentru curse turistice spre Martinica, Barbados și alte destinații din Caraibe. Pe timpul crizei ostaticilor din Iran, locotenentul colonel Oliver North (din cadrul Infanteriei marine), consilier al președintelui Ronald Reagan, a aranjat printr-un transfer bancar la Crédit Suisse, ca Santa Lucia să primească 2 avioane de tip Boeing 707, unul dintre ele fiind înmatriculat J6-SLF. Cu aceste avioane, Santa Lucia, a executat transporturi clandestine ale unor baterii AA Raytheon MIM-23 HAWK și a unor instalații de rachete antitanc BGM-71 TOW, din SUA, peste oceanul Atlantic.

Zborurile fiind coordonate de CIA de la baza sa de operare de pe aeroportul Ostend din Belgia, situată la 40 km de Anvers (hangare, birouri, utilaje de handling, etc.), activă când Băsescu Traian lucra acolo. De la Ostend, avioanele au aterizat în Israel, rachetele fiind transferate de evrei și livrate Iranului. Pe 20 august 1985 au fost transportate 96 rachete TOW, pe 14 septembrie 1985, 408 rachete TOW; pe 24 noiembrie 1985, 18 rachete Hawk; pe 17 februarie 1986, 500 rachete TOW; pe 27 februarie 1986, 500 rachete TOW; pe 24 mai 1986, 508 rachete TOW și 240 rachete Hawk; pe 4 august 1986, piese de schimb pentru rachete Hawk; pe 28 octombrie 1986, 500 rachete TOW. 15 milioane USD, din banii plătiți de iranieni pe arme, au ajuns în fondul destinat finanțării rebelilor anticomuniști și antisandiniști din Nicaragua, numiți Contras.

Tot de la baza de operare de pe aeroportul Ostend din Belgia, Santa Lucia Airways a mai livrat arme în cursele din 20 martie, 20 aprilie, 15 mai, 30 mai și 16 octombrie 1986 și pentru rebelii Unita din Angola, cu escală la baza militară Kamina din Congo. Până în mai 1987, Santa Lucia a continuat să facă curse cargo de pe aeroportul Ostend. Din rețeaua logistică a lui Oliver North mai făceau parte companiile aeriene americane Global International Air, Race Aviation, Johnsons Air, Arrow Air, Southern Air Transport, Pan Aviation și International Air Tours din Nigeria.

Același Boeing 707, înmatriculat J6-SLF, a fost reînmatriculat de Santa Lucia Airways în Liberia, ca EL-JNS și a transportat în mai multe curse Sky Air, lăzi cu pistoale mitralieră Kalașnikov de la Varna în Rwanda. Baza de operare a fost tot aeroportul Ostend, dovadă că CIA a reactivat-o în 1995, după ce ecourile scandalului Iran-Contras s-au stins. În acte ea a figurat ca aparținând companiei Johnsons Air, deținută de Farhad Azima, un iranian refugiat în SUA, implicat în traficul cu arme și dovedit că a participat la operațiunile speciale acoperite ale locotenentul colonel Oliver North. Farhad Azima era membru fondator al camerei de comerț SUA-Azerbaidjan. În 2000 Farhad Azima a contribuit cu 1 milion USD la campania prezidenţială a lui Bill Clinton.

Aveți mai jos Fișa de taxare nr. 84/01.03.1998 pentru avionul Boeing 707 înmatriculat EL-JNS, închiriat de compania Miravia (deținută de ASGARI Mehrab și el iranian stabilit în România) pentru cursa MRV 601/2. (http://www.sroscas.ro/site/wp-content/uploads/Factura-2.H.-f_tx_EL-JNS.bmp).

Avionul a fost parcat și încărcat cu arme pe platforma militară a Aeroportului Internațional București Otopeni (militar area) după care a decolat. Inițial, un comandant adjunct de serviciu al aeroportului Otopeni (Remus Gafița) a parcat acest avion, din proprie inițiativă, la platforma Cargo a aeroportului civil, de unde, urmare a unor ordine superioare, avionul a fost tractat cu un utilaj specific (towing tractor Fresia) la platforma militară Otopeni (military area). Serviciul de tractare prestat, în valoare de 588 USD, a fost inițial imputat comandantului adjunct. Ulterior, el a fost exonerat. Însă, în acea perioadă, s-a facut o prelucrare a comandanților adjuncți, cărora li s-a pus în vedere ca, pe viitor, să nu mai parcheze niciun avion la platforma Cargo a AIBO, atîta timp cît el vine să încarce arme.

Aveți mai jos banda progresivă a organelor de dirijare a traficului aerian ROMATSA. Din care se observă ca MApN a alocat acestui zbor prioritate absolută prin acordarea numarului de programare militara 8662, acordat doar zborurilor speciale-cargo cu muniție la bord.

(http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/EL-JNS/3MprogrEL-JNS.jpg).

Aveți mai jos foaia de transfer bancar nr. 22/09.12.1996. Care dovedeşte că avionul EL-JNS era închiriat și taxele aferente de operare în Romania, ale acestui avion, erau plătite întotdeauna de către israelianul Shimon Naor, căruia autoritățile române i-au emis, în plus, un pașaport romanesc pe numele Herșcovici Simen.

(http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/AN-126%20UR/4JHerscovici.jpg ).

Nu e de loc de neglijat că locotenentul colonel (r.) Shimon Naor participase din partea armatei israeliene la operațiunile CIA ale lui Oliver North din 1985-1986.

În Raportul Consiliului de Securitate ONU (S/2000/1225) elaborat ca urmare a Rezoluției nr. 1336, cu privire la încălcările sancțiunilor împotriva UNITA, se menționează că a fost depistat un transport de contrabandă cu arme, efectuat de pe aeroportul București-Otopeni la data de 28.03.1996. (http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/tocu/q567b4.jpg).

Avionul a fost parcat după aterizare la platforma militară, unde au fost încărcate câteva mii de pistoale-mitralieră de tip AKM românești. Destinația, ca și certificatul de utilizator final al armelor, autorizat de MApN, era Lome-Togo, deși se știa că erau false și că armele trebuiau sa ajungă pe filiera CIA (și au ajuns) la rebelii UNITA din Angola. Furnizorii români ai acestui export au fost, după cum se precizează în documentele ONU: ROMTehnica, SN RomArm SA și Arsenalul Armatei. Marfa și cursa MRV-601/2 (MIRAVIA) cu care a fost transportată, a fost intermediată în Romania tot de către Shimon Naor, mandatat la rîndul său de brokerul Starco Investment and Trade, înregistrat în Israel. Între episodul din 28.03.1996, petrecut sub regimul Ion Iliescu și cel din 01.03.1998 când președinte era Emil Constantinescu, s-a petrecut un eveniment pe care l-am descris într-un material anterior.

(Vezi : Casa Albă și Traian Băsescu, o relație absolut nefirească)

Evenimentul s-a dovedit pentru Băsescu Traian o rampă de lansare, în timp ce pentru români consecințele au fost similare trădării generalului Ion Pacepa. Totuși, așa cum am văzut anterior, Miravia a operat nestingherita aceași cursă MRV-601/2 și în 01.03.1998 pe Aeroportul Otopeni, cărand tot arme.

Grupul azer SOCAR a fost fondat în septembrie 1992, prin fuziunea a 2 companii petroliere de stat, Azerneft și Azneftkimiya. În 1994, Azerbaidjanul a intrat cu adevărat pe piața petrolieră semnând „Contractul secolului” pentru producția de petrol în marea Caspică. Compania internațională de operare (AIOC – Azerbaidjan International Operating Company) a fost creată pentru exploatarea gazelor și petrolului din zăcământul ACG (Azeri Chirag Guneshli). ACG este un perimetru de 432 km pătrați, aflat la 110-130 km est de Baku, adâncimea mării fiind de 160-420 m. AIOC are ca acționari principali companiile BP (Anglia), Chevron și ExxonMobil (SUA), cărora s-au alăturat cu cote mai mici Devon Energy, Amerada Hess (SUA), Statoil (Norvegia), INPEX, ITOCHU (Japonia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) și SOCAR. Alte perimetre de extracție în afară de Shah Deniz, mai sunt: Shafag Asiman, Araz Alov Sharg, Sud-vest Gobustan, unde pe lângă firmele AIOC mai apar Union Texas (SUA), ENCANA, Commonwealth (Canada) și Global Energy (Olanda). Pentru construirea platformelor marine de foraj și de extracție, AIOC a cooptat firma britanică John Brown Hydrocarbons Limited, faimoasă pentru construcția de nave de luptă. Doi ani mai târziu (în 1996) firma respectivă a fost preluată cu tot cu șantierul său naval de la Clydebank, de firma norvegiană Klaveness, cea căreia Băsescu Traian i-a vândut flota României. De menționat faptul că prin SOCAR, Azerbaijanul beneficiază de aproape 20% din profitul obținut din extracția petrolul azer, restul fiind exploatat în beneficiul marilor companii occidentale. Tot companiile AIOC și nu SOCAR au fost cele care au investit în construirea și operează conductele Baku-Tbilisi-Supsa (pe malul Mării Negre) și Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), care transportă petrol caspic la marea Mediterană din 2006. Socar deține în schimb 2 rafinării de talie mică la Baku și o fabrică de lichefiere a gazelor.

În mai 2010, Adriean Videanu și omologii săi, ministrul industriei și energiei din Azerbaidjan, Natig Aliyev și ministrul energiei din Georgia, Alexander Khetaguri, au încheiat un acord la Tbilisi privind înființarea unei companii mixte de proiect AGRI. Compania a fost înființată la București, având ca acționari companiile Romgaz Mediaș (România), SOCAR (Azerbaidjan) și GOGC (Georgia). Responsabilitățile companiei se limitează la elaborarea studiului de fezabilitate pentru dezvoltarea și realizarea proiectului AGRI și stabilirea calendarului de dezvoltare a acestui proiect.

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit pe 14 septembrie 2010, la Baku, cu omologii săi din Georgia și Azerbaidjan, la un summit dedicat transportului de gaze pe traseul Azerbaidjan-Georgia-Romania (proiectul AGRI), la reuniune participând și oficialităţi europene. Summit-ul a fost precedat de o întâlnire pregătitoare a grupurilor de lucru și o reuniune a miniștrilor de resort din cele 3 țări, pe 13 septembrie 2010, la Baku. La reuniune a participat și preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, dar și comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

În cele din urmă, pe 24 ianuarie 2011, a fost înfiinţată la Bucureşti, compania AGRI LNG Project, cu un capital social de 75.000 euro, care va atrage surse de finanţare pentru AGRI. Pe 28 iunie 2012 AGRI LNG Project a semnat “Contractul pentru Servicii de Consultanță” cu grupul britanic Penspen Limited, specializat în petrol și gaze, pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, finalizat în noiembrie 2012. Conținutul studiului include: analiza cererii și ofertei de gaze; proiectarea conceptuală pentru conducte și terminalele maritime; analiza economică și financiară; analiza de risc si aspect de mediu.

Ca un punct de convergență la proiectul AGRI, în septembrie 2009, guvernul Boc a decis acordarea unei garanții de stat în valoare de 330 de milioane de euro pentru Rafo Onești, banii urmând să fie folosiți pentru realizarea planului investițional și a lanțului petrochimic Rafo-Oltchim-Arpechim. Românii auzeau astfel pentru prima dată de proiectul unei mega-companii din care urma să faca parte Arpechim, Oltchim, Rafo Onești, Conpet, Oil Terminal și foarte probabil Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale (Transgaz) și Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz (care asigură producția și înmagazinarea gazelor naturale).

În mai 2010, Tudor Șerban, secretar de stat în ministerul Economiei, a declarat că Romania ar avea nevoie de o rafinărie deținută de stat pentru că multe state din zona caspică vor să prelucreze țiței în România. Potrivit relatărilor de presă, azerii au purtat negocieri secrete pentru achiziția rafinăriei Arpechim, cu tot cu combinatul chimic Oltchim Râmnicu Valcea şi şi-au manifestat interesul și pentru rafinăria Rafo Onești. În martie 2011, Rafo Oneşti a fost scoasă ca prin minune din procedura de reorganizare, după 5 ani de insolvență, fiind pregătită de înstrăinare, iar divizia de petrochimie de la Arpechim a fost achiziţionată de combinatul Oltchim. Pe 10 octombrie 2012, ministrul adjunct de externe al Azerbaidjanului, Araz Azimov, a declarat că ţara sa este interesată să facă investiţii și preluări majore în România în domeniul transportului de energie şi petrochimic. Orișicât, un popor semi-analfabet, convins că pământul a început să se învârtă odată cu Columb, care nu exportă decât gaze și petrol, decât atât cât îi permite stăpânul american, are pretenții cam mari de la România. Un element bizar invocat ar fi că legea azeră, nu permite decât investiții majoritare (minim 51%) ale companiilor azere în străinătate, ceea ce înseamnă că cei care hotărăsc peste capul azerilor intenționează să ia României dintr-un foc, tot ce a mai rămas neprivatizat în sectorul energetic.

După un simulacru de licitație în privatizarea combinatul Oltchim, avându-l ca actor principal pe Dan Diaconescu, guvernul Ponta și-a încheiat misiunea, declarând falimentul Oltchim.

După victoria în alegerile parlamentare, pe 20 decembrie 2012, USL a publicat Programul de Guvernare al guvernului Ponta 2. Programul de guvernare cuprinde, în cea mai mare parte, proiecte nerealizate de guvernele din ultimii 10 ani, dar include şi obiective noi, printre care explorarea gazelor de şist, extracţia de hidrocarburi în Marea Neagră şi dezvoltarea AGRI. Practic, USL a preluat copy/paste atitudinea obedientă față de SUA a foștilor adversari din coaliția PDL-UDMR-UNPR, iar premierul Ponta a descoperit dintr-odată roata și apa caldă, declarând că exploatările de șist au fost cele care au transformat America din importator în exportator de gaze naturale. Și că cei care au cel mai mult de pierdut dacă Romania exploatează gaze de șist, sunt cei de la Gazprom.

E din ce în ce mai clar că pentru SUA, independența energetică a Europei și a României se rezumă doar la sporirea rapidă a profiturilor marilor companii americane, care primesc de la orice guvern mioritic, dreptul de concesiune asupra resurselor energetice de pe aceste meleaguri”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: