TRAIAN BASESCU SI MARIANA CAMPEANU ,MIERCURI IN VIZITA DE LUCRU LA BERLIN ,LA AMICA SA ANGELA MERKEL!

2 iul.

Traian Băsescu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, vor participa miercuri, la Berlin, la o masă rotundă organizată de Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania pe tema „Promovarea ocupării tinerilor în Europa”, informează, marţi, Ministerul Muncii.

1011168_268155333324001_118706354_n

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) precizează că ministrul Mariana Câmpeanu va participa, alături de miniştrii muncii şi ocupării din statele membre UE, la masa rotundă organizată de Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania pe tema „Promovarea ocupării tinerilor în Europa”, în vederea adoptării unui document comun în cadrul căruia să fie identificate măsurile care se impun pentru implementarea, la nivelul UE, a „Garanţiei pentru tineri”.

În cadrul vizitei de lucru, ministrul Muncii va avea o întrevedere cu omologul bulgar, la solicitarea acestuia, pe teme privind deschiderea pieţei muncii din Germania, începând cu 1 ianuarie 2014.

„Tot mâine, în prezenţa cancelarului federal Angela Merkel, a preşedintelui României, Traian Băsescu, precum şi a ambasadorului României la Berlin, Lazăr Comănescu, ministrul Câmpeanu va participa la o conferinţa de presă ţinută la Cancelaria federală”, se mai arată în comunicat.
Administraţia Prezidenţială a transmis, marţi, că preşedintele Traian Băsescu va face o declaraţie de presă înainte de plecarea la Berlin, aceasta fiind programată la ora 11.45 în salonul oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, iar la ora 15.15 (ora României), va participa la Conferinţa privind ocuparea tinerilor care va avea loc la Berlin, la Cancelaria Federală.

Gazda conferinţei este cancelarul german Angela Merkel, la reuniunea la nivel înalt participând şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele PE, Martin Schulz, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, precum şi şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre, cum ar fi preşedintele Franţei, Francois Hollande.

„Conferinţa este organizată pe formatul reuniunilor Consiliului European, fiind precedată de o reuniune pregătitoare la nivelul miniştrilor de resort”, a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Bruxelles, că României îi revin 400 de milioane de euro în perioada 2014-2015 din programul de 6 miliarde euro stabilit de Consiliul European pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani.

Liderii europeni au ajuns la un acord, în noaptea de joi spre vineri, pentru a accelera deblocarea a şase miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, ridicând suma acordată acestui plan la opt miliarde de euro în total.

Comisia Europeană a propus ca cele şase miliarde de euro prevăzute pentru angajarea tinerilor în bugetul european pentru 2014-2020 să fie mobilizaţi pe doi ani în loc de şapte. Această „Iniţiativă pentru tineri” priveşte regiunile cele mai afectate de şomajul în rândul tinerilor din 13 state.

Peste 26 de milioane de persoane sunt în şomaj în Europa, dintre care 5,6 milioane au vârste mai mici de 25 de ani. Situaţia este alarmantă în anumite state precum Grecia sau Spania, unde mai mult de un tânăr din doi nu este angajat.

În cadrul reuniunii Consiliului Ocupare, Politică Socială, Sănătate şi Afacerile Consumatorului (EPSCO), din 28 februarie, a fost aprobată Recomandarea privind înfiinţarea unei garanţii pentru tineret.

De asemenea, în cadrul negocierilor privind bugetul pe următorii şapte ani, a fost promovată Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, cu o alocare de şase miliarde de euro. Fondurile urmează să fie utilizate pentru a consolida şi accelera implementarea măsurilor descrise în Pachetul de măsuri privind ocuparea tinerilor din decembrie 2012, în special a „Garanţiei pentru Tineri”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: