Arhiva | 7:04 pm

INCULTUL TRAIAN BASESCU SE DA MARE PE LANGA AMICA SA ANGELA MERKEL,IN PRIVINTA „MERCANTILISMULUI IN EDUCATIE!”

3 iul.

Traian Băsescu a atras atenţia, miercuri, asupra tendinţei de creştere a ratei şomajului în rândul tinerilor, punctând că o şansă pentru aceştia o reprezintă învăţământul profesional şi că trebuie renunţat la ‘mercantilismul’ din educaţie pentru că altfel vor exista ‘generaţii sacrificate’.

basescu-merkel-ghimpele-630x392

„La această conferinţă participă miniştrii muncii. Ei sunt deja acolo şi pregătesc un proiect de program la nivel european pe care să-l andoseze şefii de stat şi de guvern în această după-amiază. Din punctul nostru de vedere, important este acest schimb de experienţă ce va rezulta din dezbateri – care sunt soluţiile statelor membre? În ceea ce ne priveşte, vreau să plecăm de la realităţile noastre, şomajul în rândul tinerilor reprezintă 23,8% din total şomerilor din România. Este situaţia de pe primul trimestru al acestui an. Este un şomaj care, faţă de 2012, a crescut cu un procent”, a spus preşedintele, într-o declaraţie susţinută la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’, înaintea deplasării la Conferinţa privind Ocuparea Tinerilor, care se desfăşoară la Berlin.

Potrivit preşedintelui, tendinţa în privinţa şomajului este aceea de a afecta într-un procent tot mai mare tinerii.

El a arătat că programele privind reducerea numărului şomerilor ar trebui îndreptate către zonele în care şomajul este în creştere sau a depăşit 25%.

„În discuţiile pe care le vom avea, voi sublinia măsurile legislative care s-au luat în Romania pentru a stimula angajarea tinerilor în câmpul muncii”, a adăugat Băsescu.

El a punctat că o primă măsură în acest sens a fost legea uceniciei, susţinută de Guvernul Boc. Preşedintele a mai arătat că un program de succes în acest sens a fost cel generat de legea educaţiei, prin care s-a reintrodus învăţământul profesional.

„Pentru 2013-2014, pentru învăţământul profesional sunt 20.000 de locuri şi aş vrea ca acest lucru să-l audă şi părinţii şi tinerii. Sunt 20.000 de locuri şi 1.800 de firme care solicită să preia în învăţământ profesional tineri care au trecut de clasa a IX-a. (…) Este clar că o şansă importantă pentru tineri este învăţământul profesional. (…) Eu sper ca şi părinţii şi copiii să înţeleagă că a avea o meserie, a şti să faci ceva este garanţia, poate nu a prosperităţii, a unui trai decent. Ştiu că acest concept intră în coliziune puternică cu interesele universitarilor parlamentari, atât în trecut, prin desfiinţarea şcolilor profesionale, cât şi astăzi se manifestă tendinţa de a desfiinţa acest învăţământ profesional, pentru că multele universităţi inventate peste tot pe cuprinsul ţării trebuie să aibă materie primă plătitoare. A venit momentul în care ori înţelegem că aveam obligaţia să renunţăm la mercantilismul din educaţie şi să dăm şanse copiilor, ori dacă nu, vom avea generaţii sacrificate”, a susţinut şeful statului.

El a mai spus că va rămâne un ‘susţinător fără rezerve’ al consolidării învăţământului profesional ca o garanţie că un tânăr are o calificare, un loc de muncă.

CLIPELE PRESEDINTELUI EGIPTEAN ,MOHAMMAD MURSI SUNT NUMARATE.ARMATA DIN EGIPT A PRELUAT CONTROLUL ASUPRA TELEVIZIUNII DE STAT!

3 iul.

Armata din Egipt a preluat controlul asupra televiziunii de stat .

2781233412_06a712311b_bkollaj.jpg.1000x297x1

Armata din Egipt a preluat controlul televiziunii de stat Subunităţi ale Armatei egiptene au preluat controlul asupra clădirii televiziunii de stat din centrul oraşului Cairo.

Controlul asupra televiziunii a fost preluat cu o oră înainte să expire ultimatumul înaintat politicienilor de militarii egipteni.

Se relatează, citând surse anonime din cadrul Ministerului egiptean de Interne, că şeful instituţiei a dispus arestarea membrilor sus-puşi ai organizației Fraţii Musulmani sub acuzaţia de incitare la crimă şi violenţă.

Între timp, preşedintele egiptean, Mohammed Mursi, a anunţat că „nu intenţionează să renunţe la putere în favoarea cuiva fără luptă”.

Preşedintele Egiptului a respins ultimatumul militar .

h_50644526.jpg.1000x297x1

Armata Egiptului se pregăteşte să-şi verse sângele pentru poporul său. Consiliul Suprem al forţelor armate a făcut această declaraţie după ce preşedintele Mohammed Mursi a refuzat să demisioneze. Militarii i-au dat lui Mursi un ultimatum până miercuri seara pentru a ajunge la o înţelegere cu opoziţia.

În caz contrar, ei au promis că prelua controlul situaţiei. Pentru acest caz, conducerea forţelor armate egiptene a elaborat un plan: dizolvarea Parlamentului dominat de susţinătorii lui Mursi şi suspendarea Constituţiei. În viitor, va avea loc o nouă campanie de alegeri prezidenţiale. Până atunci, ţara va putea fi condusă de un consiliu temporar, special înfiinţat. Practic, în Egipt se pregăteşte o nouă lovitură de stat militară, menţionează Serghei Demidenko, expert orientalist la Institutul de Estimări şi Analiză Strategică.

„Ţinând cont de faptul că în Egipt a avut loc recent o lovitură de stat militară, armata are toate şansele să realizeze cea de-a doua lovitură de stat militare. Ceea ce s-a întâmplat în Egipt urmă cu doi ani de zile nu este o revoluţie. Mubarak a fost înlăturat prin forţă. Ulterior, militarii, practic, l-au înlocuit cu Fraţii Musulmani şi s-au pus în umbră, deoarece nu au putut să propună o persoană puternică, carismatică din rândul lor. În prezent, ei arată care este adevărata putere din Egipt”.

Armata respinge acuzaţiile privind organizarea unei lovituri de stat. Forţele armate insistă asupra faptului că ele îndeplinesc voinţa poporului. Ei l-au avertizat pe Mursi că nu au de gând să suprime protestele antiprezidenţiale. De asemenea, poliţia Egiptului se află de partea manifestanţilor. Câţiva miniştri au demisionat. Sprijinul preşedintelui slăbeşte. Unul din cei mai apropiaţi consilieri ai lui Mursi, membrul influent al Fraţilor Musulmani, Isam Haddad, a cerut Statelor Unite şi UE să trimită în Egipt un contingent militar internaţional pentru a-l apăra pe preşedinte de protestatari. Ei nu au primit deocamdată nici un răspuns. Experţii consideră că nu are nici un rost ca ei să se bazeze pe Occident. Pentru ţară nu are importanţă dacă Mursi va fi răsturnat de la putere sau va demisiona de bună voie, este de părere Dmitri Mariasis, colaborator la Institutul de Orientalistică pe lângă Academia Rusă de Ştiinţe.

„Cel mai probabil, noi vom asista la a doua etapă a aşa numitei „primăveri arabe”. Vom vedea tentative din partea diferitelor grupuri de oameni de a-şi asuma rezultatele acestei lovituri de stat. În orice caz, va mai trece destul timp până ce în Egipt se va instala liniştea”.

În Egipt se varsă sânge. În ajun, în urma ciocnirilor armate dintre susţinătorii şi oponenţii lui Mursi în zona Universităţii din Cairo au murit 16 şi au fost rănite circa 200 de persoane. 7 persoane au fost ucise în timpul confruntărilor în diferite provincii din ţară.

TRAIAN BASESCU DUPA CE A JIGNIT COMUNITATEA TIGANEASCA,ESTE APARAT DE CNCD!

3 iul.

Declaraţia făcută de Traian Băsescu privind natalitatea şi rolul femeii rome nu constituie discriminare, încadrându-se în limitele libertăţii de exprimare, a decis Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Instituţia şi-a exprimat însă dezaprobarea faţă de conţinutul declaraţiei.Hotărârea motivată va fi comunicată celor două părţi, în termenul legal, şi este supusă căii de atac în instanţă.

traian-basescu-ghimpele-600x380

CNCD a dezbătut şi soluţionat, miercuri, dosarul cu privire la declaraţiile posibil discriminatorii ale lui Traian Băsescu, făcute în cadrul întâlnirii cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri din 18 iunie 2013 – „Cum Dumnezeu femeia romă poate ţine cinci – şase copii, iar românca nu poate ? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă (…). Trebuie să mergem în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie”.

În urmă deliberărilor, Colegiul director al CNCD, cu unanimitate de voturi, a decis că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive pentru a fi catalogate drept discriminare, în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 (art.2, alin. 1, coroborat cu art.2, alin.4 şi art. 15).

„Declaraţiile în cauza se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2, alin. 8, din acelaşi act normativ”, arată CNCD.

Pe de altă parte, Colegiul director recunoaşte că „declaraţia cuprinde stereotipuri negative faţă de rolul femeii în societate şi natalitate, respectiv evoluţia natalităţii la romi şi dezaprobă conţinutul declaraţiei supuse analizei”. Colegiul director a constatat că, în speţă, nu există niciun element de incitare împotrivă unor cetăţeni pe bază criteriului de gen sau de etnie. De asemenea, nu suntem în prezenţa unui „pericol evident şi prezent”, existând posibilitatea de reacţie publică la adresă declaraţiilor părţii reclamate, iar dezbaterea publică generată a fost în măsură să contracareze poziţiile publice ale reclamatului, se mai arată în comunicatul CNCD. „Declaraţia părţii reclamate a generat o dezbatere publică, o serie de reacţii de condamanare şi delimitare publică faţă de afirmaţiile în cauză. Or, tocmai astfel de dezbateri publice contribuie la progresul unei societăţi, la demontarea stereotipurilor negative faţă de un grup de persoane, desigur cu condiţia de a nu exista elemente de incitare la ură şi violenţă. Declaraţia a fost diseminată prin mass-media (televiziuni, presă scrisă, internet) şi a stârnit dezbateri controversate, a pus pe agenda publică subiectul natalităţii şi al condiţiei femeilor în societate”, motivează în continuarea CNCD decizia luată. Totodată, Colegiul director reiterează faptul că „libertatea de exprimare constituie valoarea fundamentală a unei societăţi democratice şi plurale”. „Exprimarea liberă a opiniilor şi credinţelor, chiar şi a celor nepopulare sau atipice, reprezintă condiţia fundamentală a existenţei unei societăţi vii şi capabile de dezvoltare”, mai spune Consiliul.

BASESCU ARUNCA IN AER RELATIA CU KAZAHSTANUL.RESPINGEREA MEMORANDUMULUI DINTRE GUVERN SI KAZ MUNAI GAZ ANULEAZA REZULTATELE VIZITEI LUI PONTA LA ASTANA!

3 iul.

Băsescu aruncă în aer relaţia cu Kazahstanul. Respingerea Memorandumului dintre Guvern şI Kaz Munai Gaz anulează rezultatele vizitei lui Ponta la Astana .

basescu-arunca-in-aer-relatia-cu-kazahstanul-respingerea-memorandumului-dintre-guvern-si-kaz-munai-gaz-anuleaza-rezultatele-vizitei-lui-ponta-la-astana-18456440

În scrisoarea privind reexaminarea trimisă de şeful statului către Vasile Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Traian Băsescu spune că “această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern”. Demersul lui Traian Băsescu este surprinzător şI are drept ţintă boicotarea rezultatelor recentei vizite a Premierului Victor Ponta în Kazahstan. Băsescu a avut mai multe întâlniri cu preşedintele republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, în care a discutat şI condiţiile rezolvării datoriei Rompetrol. Problema acestei datorii a preocupat intens palatul Cotroceni.

Jurnalul Naţional a prezentat în octombrie 2012 interceptarea convorbirilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, care scoteau la iveală un plan elaborat de şantajare a grupului Kaz Munai Gaz pentru recuperarea datoriilor Rompetrol. Din convorbiri reiese că Băsescu şi Blejnar împreună cu Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, stabiliseră măsuri concrete de şantajare fiscală a companiei din Kazahstan.
Aşa încât mirarea domnului preşedinte Băsescu nu are suport deoarece a ştiut în permanenţă stadiul negocierilor.

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE ATAC DUR LA BASESCU:CARMACIUL SI NAVA NABUCCO!

3 iul.

După anunţul referitor la “scufundarea”, în Marea Caspică, a navei Nabucco, mă aşteptam ca Traian Băsescu să tacă vreo două luni. Evident, nu mă aşteptam să recunoască falimentul abordării sale autiste sau fanatismul unei acţiuni ce a lăsat România în ofsaid, ocolită, practic, de toate traseele energetice. Totuşi…

Basescu-acest-cancer-al-naţiunii-române

Ceea ce este cu adevărat penibil este faptul că România lui Băsescu a rămas să apere singură o cauză pe care o părăsiseră, pe rând, toţi. În final, atitudinea sa antirusească a izolat România în ceea ce priveşte toate sursele de gaze din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, cu implicaţii pentru funcţionarea viitoare a industriei româneşti.

Opţiunea consorţiului care realizează exploatarea gazeiferă de la Sah Deniz pentru gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP), ca rută de export către Europa, în defavoarea traseului Nabucco ­ la care era parte şi România ­ reprezintă un grav eşec pentru orientarea politicii externe a regimului Băsescu şi arată fragilitatea şi lipsa de consistenţă a contactelor personale ale actualului preşedinte al României.

Istoria va consemna doar declaraţiile sale grandilocvente, pe această tema, începând din 2006, declaraţii cum ar fi: “România rămăsese singura ţară europeană care nu abandonase proiectul în favoarea South Stream-ului” sau “Opţiunea MEA (pentru Nabucco ­ subl.n.) a fost cea de pe drumul mai greu dar s-a dovedit a fi corectă”, precum şi vizitele sale repetate în Azerbaidjan sau Turkmenistan (pentru consolidarea drumului spre VEST), vizite care nu au dus la nici un rezultat pentru România.

Evident că afirmaţia preşedintelui Barroso, conform căreia, prin faptul că a fost ales traseul TAP şi nu traseul Nabucco, “nu a pierdut nimeni” este cinică. În realitate, România, care mizase ­ prin Traian Băsescu ­ exclusiv pe acest traseu pentru a obţine gaze mai ieftine, rămâne doar cu obligaţia “liberalizării” preţului la gaze, fiind sacrificată în numele intereselor altor ţări membre ale UE şi nu numai.

Anunţul “glorios” al lui Băsescu, conform căruia “am informat Consiliul că România îşi va redefini politica energetică după eşecul Nabucco”, ca formă de “retaliere”, probabil că a zguduit de teamă pereţii de la Bruxelles. S-ar putea însă ca unii să se întrebe dacă nu cumva ar putea fi vorba de o expresie a senilităţii neputincioase… Alţii s-ar putea întreba însă dacă nu e vorba, mai curând, de un “blat” care să oblige România să devină prizoniera proiectului gazelor de şist.

P.S. A fost înduioşătoare încercarea unor reprezentanţi ai PDL de a arunca “pisica moartă” a acestui naufragiu în curtea USL.

INTILNIRE ULTRASECRETA LA CAREI :TRIADA ,BASESCU-VIKOR ORBAN -SOROS SI JEFUIREA ZACAMANTULUI ROSIA MONTANA!

3 iul.

Întîlnire ultrasecretă, la Carei, între cei trei răufăcători care vor să jefuiască zăcămintele uriaşe de la Roşia Montană – Viktor Orban va primi şpagă de la George Sörös 100.000.000 de euro în fiecare an.

viktor-orban-basescu-bogdan-stamatin

george_soros_4c9f5fa05b

Deplasarea de duminică a lui Traian Băsescu la Satu Mare, ca să participe la sărbătoarea de la Sîmbra Oilor, a fost doar o acoperire şmecherească pentru ca acesta să se vadă, în secret, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi cu George Sörös. La rîndul său, şi Viktor Orban a folosit, ca şi Traian Băsescu, un pretext penibil, pentru a-şi justifica prezenţa în judeţul Satu Mare: acela că a dorit să se reculeagă (?!) la mormîntul românului ucis în bătaie în arestul Poliţiei din Izsak, de doi miliţieni unguri. De fapt, surse din Serviciile Secrete ne-au spus că adevărata miză a deplasării celor doi la Satu Mare a fost alta. Duminică, în jurul orelor 17,30, ei s-au întîlnit într-o vilă de protocol a SRI, situată lîngă Carei, cu George Sörös, pentru a pune la cale deblocarea pe plan european a proiectului Roşia Montană. Dialogul celor trei răufăcători a durat circa o oră şi jumătate, iar chestiunile discutate au fost strict cu privire la poziţia pe care o va adopta Ungaria în legătură cu Roşia Montană. Pînă în acest moment, Budapesta s-a dovedit un critic vehement al demarării exploatării cu tehnologii pe bază de cianuri, pentru că deşeurile de ape cianurate, ce provin în uriaşe cantităţi din aplicarea acestei metode, pot scăpa de sub control, iar o deversare haotică poate distruge ape şi terenuri din Ungaria. Sursele noastre spun că Sörös i-a promis lui Orban o rentă de 100 de milioane de euro anual, atîta timp cît va funcţiona exploatarea, indiferent dacă acesta va mai fi sau nu premier al Ungariei, condiţia fiind aceea ca Guvernul său să sprijine, pe plan european, viitoarele demersuri ale Guvernului Ponta în acest sens. În următoarele luni, prin ministrul Mediului, Rovana Plumb, Guvernul Ponta intenţionează să iniţieze la Comisia Europeană depunerea unei cereri, prin care România să fie exceptată în următorii 5 ani de la Rezoluţia Parlamentului European, votată, la 5 mai viktor-orban la generic principalgeorge_soros la generic principal2010. Deşi Rezoluţia nu are putere de lege, încălcarea de către România a documentului votat în 2010, la Strasbourg, ar atrage după sine o serie de sancţiuni ale Comisiei Europene, care pot merge pînă la stoparea acordării fondurilor pe proiectele de mediu, sau poate atrage chiar declanşarea procedurii de infringement pe capitolul mediu, care poate genera tăierea totală a fondurilor şi uriaşe penalităţi. Astfel, pentru a încerca deblocarea în siguranţă a operaţiunii Roşia Montană este nevoie mai întîi de un acord cu Comisia Europeană, acord care nu poate fi obţinut dacă Ungaria se opune exploatării. În altă ordine de idei, nu se ştie încă ce şpăgi vor lua demnitarii români implicaţi în afacere, respectiv Traian Băsescu, Victor Ponta, Dan Şova şi Rovana Plumb, pentru că acestea nu au fost încă stabilite. Conform surselor noastre, George Sörös a evitat în acest ultim voiaj în România să se mai tocmească, pentru că în 2009, pentru aceeaşi operaţiune, a băgat în campania electorală a lui Traian Băsescu 150 de milioane de euro, dar, aşa cum se ştie, Chiorul nu a reuşit să urnească proiectul. Dincolo de asta, cu siguranţă, sumele pe care le va promite Sörös celor responsabili vor fi unele cu mult mai consistente decît banii promişi lui Viktor Orban. Deşi nu există la ora actuală decît o singură evaluare clară şi precisă a zăcămintelor de la Roşia Montană, şi aceea îi aparţine Gold Corporaţion, care o ţine la mare secret, totuşi specialiştii apreciază că la Roşia Montană s-ar afla circa 800 de tone de aur, circa 2.000 de tone de argint, vreo 300 de tone de uraniu, alături de multe alte zăcăminte de o valoare inestimabilă, ca wolframul, precum şi alte minerale, cu utilizări în industria militară, sau în electronica de vîrf. Oricum, avînd în vedere sumele vehiculate în această afacere numai ca şpagă, precum şi îndîrjirea şi tenacitatea cu care, din 2005, Gold Corporation încearcă să exploateze zona este clar pentru toată lumea că afacerea Roşia Montană este una strategică, România fiind pe cale de a fi jefuită de mari bogăţii, cu concursul celor aflaţi acum la Putere.

Sursa:ziartricolorul .ro/

CIRCULA PE NET.A DOUA SCRISOARE A EX-SENATORULUI PSD ,VALER MARIAN ,22 DE INTREBARI EXTREM DE DURE CATRE VICTOR PONTA.”ATI FOST RACOLAT DE SIE?!”

3 iul.

Victor Ponta este destinatarul unei scrisori cu un conţinut extrem de dur. Senatorul Valer Marian, proaspăt exclus din PSD, îi adresează premierului o serie de 22 de întrebări privind clarificarea mai multor aspecte din cariera sa de procuror, dar şi a unora din activitatea de prim-ministru. „Este adevărat că aţi întreţinut relaţii sexuale cu o prostituată minoră de lux?”, întreabă senatorul Valer Marian, făcând referire la scandalul în care au fost implicaţi mai mulţi lideri PSD, printre care şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. “Este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H?”, mai intreaba senatorul de Satu Mare.

valer-marian-ghimpele

Redăm mai jos conţinutul integral al scrisorii adresate lui Victor Ponta de senatorul Valer Marian:

A doua scrisoare deschisă către Victor Ponta

Cetăţene prim-ministru,

Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

Aşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:

Citeşte şi: “Recunosc! Sunt homosexual!” Un senator PSD, ţinta unui ziar-fantomă

Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?
Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?
Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?
Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?
Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.
De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!
Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!
Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?
Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică.

Satu Mare Senator

1.07.2013 Valer Marian

%d blogeri au apreciat asta: