Deutsche Welle, în care se reiterează că „România ar putea ajunge să fie condusă de un parlament absolutist, dotat cu o majoritate aptă să schimbe constituţia, agreată şi alcătuită după bunul plac al Vocii Rusiei şi Antenei 3”.


„Aşadar, mai pe româneşte, nu faceţi pe poliţiştii cu România, domnilor de la „Deutsche Welle”! Deşi postul dvs. de radio se numeşte „Deutsche Welle” nu sunteţi vocea întregii Germanii, ci a unei oligarhii grupate în spatele bustului generos al „frau-fuhrer” Angela Merkel. Această oligarhie care conduce Germania îl sprijină susţinut pe Băsescu şi camarila sa pentru a rămâne neclintiţi în fruntea României. Întrebarea este: de ce nemţii, cunoscuţi drept oameni pragmatici şi dintr-o bucată, sprijină asemenea lichele în fruntea unei ţări care face totuşi parte dintr-o uniune al cărei motor pretind că sunt? Pot oare, ca oameni ai cuvântului dat, să coopereze cu nişte indivizi făţarnici, care mint aşa cum respiră? Iată că pot, pentru că: 1) Tocmai pragmatismul face ca ei să susţină această clică în fruntea României, întrucât astfel această ţară contribuie la bugetul UE, dar nu primeşte nimic în schimb; 2) Nemţii nu cooperează, ci dau directive acestor slugoi. Iar pentru restul românilor toarnă generos aceeaşi gargară cu „democraţia”, cu”instituţiile statului de drept” şi cu”valorile occidentale”.
Au „prins şpilul” că făţărnicia se poartă şi aduce foloase; articolul în limba română din „Deutsche Welle” numit „Colonia România” musteşte de făţărnicie de la cap până la coadă. Şi de ranchiună, întrucât nemţii nu pot să uite că românii le-au „tras clapa” în cel de-al doilea război mondial. De aceea ei vor ca românii să se uite numai către Occident şi să-l venereze; o dată ca să le facă numai vidanjare şi salahorie, apoi ca aceştia să nu vadă cum Germania, pentru a-şi făuri prosperitatea, a demarat o colaborare de anvergură cu Federaţia Rusă, materializată mai ales prin North Stream, devenit funcţional. Probabil voiau să dirijeze publicul român pe făgaşul apusean cu fraze stupide ca: „Va ajunge România realmente să fie condusă integral de la pupitrul unui parlament absolutist, dotat cu o majoritate aptă să schimbe constituţia, agreată şi alcătuită după bunul plac al Vocii Rusiei şi al Antenei 3?”
Însă, cum subtilitatea le lipseşte aproape cu desăvârşire, au reuşit să irite Rusia, deocamdată la nivel de luptă pe tărâm jurnalistic; articolul „Deutsche Welle atacă Vocea Rusiei” scris de Valentin Mândrăşescu este o reacţie promptă şi firească. Însă nemţii trebuie să fie extrem de prudenţi de acum încolo, întrucât ruşii n-au uitat făţărnicia de după acordul sovieto-german din 1939…
În cele ce urmează, să parcurgem succint articolul cu pricina, intitulat „Colonia România” publicat, repet, pe site-ul în limba română al DW (vezi Colonia România).
Aşadar, autorul se întreabă: „Sunt românii independenţi cu adevărat? Şi dacă sunt, îşi vor putea păstra ei oare independenţa după alegerile de la 9 decembrie 2012?” Răspunsul este: nu, românii nu mai sunt independenţi. S-a văzut clar în această vară la referendum: voinţa populară, exprimată prin vot, a fost aruncată la gunoi prin dictatul de la Bruxelles, Berlin, Washington. Următoarea întrebare: „Ce înseamnă orientarea României spre Vest?” nu poate avea decât următorul răspuns: înseamnă jefuirea avuţiei naţionale, distrugerea cu bună ştiinţă a industriei, agriculturii, infrastructurii, pauperizarea populaţiei României, transformarea acesteia în mână de lucru ieftină, care poate călători liber prin Europa numai pentru a slugări pe salarii modeste şi fără forme legale occidentalilor înstăriţi.
Următoarea frază: „Nenumăratelor atacuri anti-occidentale din ultimele luni ale „patrioţilor” de serviciu din subordinea tripletei Ponta-Antonescu-Voiculescu, forţele grupate în ARD n-au reuşit să le opună mai nimic, dacă facem abstracţie de rateul ecoului legionaroid al invocării versurilor lui Radu Gyr”. Gata, ne-am dat seama: oftaţi plini de nostalgie după legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu! Este lucru ştiut: acesta a declarat că într-atât crede în victoria Germaniei, încât preferă să se prăbuşească tot neamul împreună cu Axa Berlin-Roma. Nu trebuie să oftaţi după ce a fost odată: mai sunt unii, pe la tabloidul „România Liberă”, care susţin că Băsescu trebuie să modifice votul popular, în caz că naţiunea „derapează” de la Axa Washington-Londra-Bucureşti. Cam mulţi obsedaţi de axe imaginare…
Însă DW îşi dă arama pe faţă în cele ce urmează: „Dimpotrivă, criza financiară şi economică confruntând zona euro şi soluţiile propuse de germani întru aplanarea ei au scos în evidenţă că parte din elitele europene năzuiesc chiar la o integrare accelerată şi prin urmare la o reducere notabilă, pe viitor, a suveranităţii statelor membre ale UE”. I-auzi, se naşte AL PATRULEA REICH? Iată cum fundamentează această teorie, drăguţii de ei: „Fiindcă, din unghiul acestor elite, Bătrânul Continent nu va putea face faţă rigorilor economico-financiare ale globalizării dacă nu-şi va oferi crearea Statelor Unite ale Europei. În acest scop li se cere statelor naţionale să renunţe la bună parte din independenţa lor, care, în interesul tuturor părţilor membre ale acestui tot numit Comunitate, se vede transferată autorităţilor de la Bruxelles”. Bine că o spuneţi deschis şi pe faţă!
Dar despre România ca parte a noului conglomerat ce spune DW? Cam asta: „Pe de altă parte, este perfect adevărat că România este o ţară cu o economie şi o forţă armată slabe, lipsită de suficiente resurse şi de tradiţii de rezistenţă. Anemia ţării îi amplifică vulnerabilitatea şi sporeşte poftele hrăpăreţe ale celor ce vor să pună mâna pe puţinul pe care-l are. La fel de adevărat este că occidentul a investit masiv în România şi doreşte să-şi protejeze investiţiile”. La ordinul cui au acţionat toţi guvernanţii din 1990 încoace când au distrus economia naţională, când au redus forţele armate la dimensiuni caricaturale? Cum a investit masiv occidentul în România? Nu cumva prin preluarea, la preţ de nimic, a numeroase active în România? După care a urmat distrugerea fizică a numeroase capacităţi productive, numai pentru a pune mâna pe terenurile aferente? Iar ca să arate ca au făcut şi investiţii reale, au însăilat ici-colo câteva făbricuţe, care reprezintă doar o fărâmă din industria românească din 1989! Poate că mai mult a investit Occidentul în zona speculaţiilor financiare, care ştim deja ce impact negativ au asupra oricărei economii!
După care DW ne arată ce perspective minunate ne aşteaptă pe noi, cetăţenii prin adoptarea „mult-hulitului capitalism”. Ni se spune despre domnia legii, de câştigarea unor drepturi fundamentale… vrăjeala de rigoare, până la următoarea frază: „Societăţi deschise, în care cetăţenii se feresc să fure şi-şi investesc în schimb banii, energiile creatoare şi puterea de muncă doar în măsura în care li se recunosc şi li se respectă realmente drepturile”. Cum poate fi o societate deschisa, când oamenilor li se recunosc şi li se respectă drepturile după o anume măsură? Adică aşa a hotărât cineva acolo, sus, ca unii să fie favorizaţi şi alţii să fie paria?
Aici am vrut să ajung: de ce acest sistem de „valori democratice” este pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă?
Daca tot se vorbeşte despre drepturi fundamentale, întreb: de ce nu există pentru toţi oamenii dreptul de a se afirma, de a porni în viaţă cu şanse egale, diferenţierea urmând a fi făcută doar de efortul individual, de munca şi de instruirea fiecărui individ? Când dreptul la afirmare este dat numai de averea personală şi a familiei, când cretinii cu bani mulţi se ridică, dobândind putere şi influenţă, în ciuda faptului că nu ştiu nici să se iscălească, toată această propagandă occidentală este ca un imens balon de săpun care, odată spart, lasă vederii toate zoaiele lumii reale clădită după capriciile „zeului ban”!
Nu sunt un pro-occidental sau pro-american. Pentru simplul motiv că nu sunt primit în acest sistem. Pur şi simplu nu am dreptul de a mă afirma, de a folosi experienţa de o viaţă, de a trăi decent, eu şi familia mea. Nu am măcar dreptul la o slujbă decentă. De ce? Pentru faptul că am peste 50 ani, că m-am format ca om în perioada socialistă, că am obiceiul să gândesc analitic, nefiind un individ „profilat” care să întrebe şi când are voie la WC. Iar ca mine sunt mulţi. Iar noi nu dorim o asemenea integrare a ţării noastre. Dorim ca România să aibă lideri puternici, cu personalitate, nu nişte „yesmeni” cu spinările încovoiate în faţa celor mari. Dorim ca România să facă alianţe şi legături bilaterale în toată lumea, acolo unde interesele o cer. Pentru că numai aşa putem avea o economie sănătoasă, care să permită un bun nivel de trai. Pentru că trebuie să renunţăm la mentalitatea de slugi. Dacă ne vom purta ca oameni liberi, vom fi trataţi ca oameni liberi!”
Sunt românii independenţi cu adevărat? Şi dacă sunt, îşi vor putea păstra ei oare independenţa după alegerile de la 9 decembrie 2012? Ce înseamnă orientarea României spre Vest?
Nenumăratelor atacuri anti-occidentale din ultimele luni ale „patrioţilor” de serviciu din subordinea tripletei Ponta-Antonescu-Voiculescu, forţele grupate în ARD n-au reuşit să le opună mai nimic, dacă facem abstracţie de rateul ecoului legionaroid al invocării versurilor lui Radu Gyr. Şi de efortul moral lăudabil al Monicăi Macovei.
Dar campioana credibilităţii româneşti pare uneori mai solitară decât un alergător de cursă lungă. Nimic nu i-a evidenţiat mai clar singurătatea decât vetoul cu care granzii partidului ei s-au opus unora din verdictele de integritate pronunţate de şefa Comisiei de Etică a ARD.
Dincolo de impotenţa forţelor de centru-dreapta, care par să se fi declarat învinse încă înainte de a se ciocni cu adversarul, frapează la actuala confruntare electorală românească stridenţele ultranaţionaliste ale becalizatului şi voiculizatului USL.
Cuplate cu enormul interes faţă de evoluţia Bucureştilor, unul de o intensitate fără precedent, manifestat în ultimele luni atât la Moscova şi Vocea Rusiei, pe de o parte, cât şi la Bruxelles ori Berlin, pe de alta, aceste stridenţe evidenţiază miza reală a alegerilor româneşti.
Alegeri care, ca niciodată din 1990 încoace ar putea, după cum cred unii în România, să determine în buzunarul cui anume ar urma să intre „colonia” România după data de 9 decembrie 2012.
În legătură cu aceste alegeri se pun câteva întrebări presante. Va ajunge România realmente să fie condusă integral de la pupitrul unui parlament absolutist, dotat cu o majoritate aptă să schimbe constituţia, agreată şi alcătuită după bunul plac al Vocii Rusiei şi al Antenei 3? Cât de rapid se va transforma ţara într-o republică bananieră? Cât de grabnic se va desăvârşi opera de destructurare a statului de drept românesc iniţiată în timpul puciului parlamentar din vara acestui an?
În fapt, unica dezbatere substanţială prilejuită de actuala campanie electorală a avut loc în cuprinsul restrânsei prese independente româneşti. În România Liberă, Dan Cristian Turturică s-a întrebat în context, „cu cine va vota oare Gazprom la scrutinul românesc de la 9 decembrie?”.
Pentru că dacă, după această dată, vor veni la putere, la Bucureşti, „acei politicieni care, enervaţi de susţinerea pe care europenii şi americanii o acordă instituţiilor ce încearcă să le blocheze afacerile corupte, propagă deja un virulent discurs antioccidental combinat cu răspunsuri galeşe la avansurile Moscovei, s-ar putea ca foarte curând toate proiectele care ne-ar putea reduce dependenţa de gazele ruseşti să fie trase pe linie moartă. Sau încetinite până la punctul în care nu ar mai constitui o ameninţare pentru supremaţia Gazprom”, scrie editorialistului României Libere.
Luciditatea sa merită elogiată. Nu mai puţin remarcabilă este, de regulă, sagacitatea lui Andrei Cornea. Care, în paginile Revistei 22 a publicat un editorial memorabil. Înverşunatul partizan al democraţiei şi adversar al maşinăriei propagandistice puse pe picioare de Voiculescu îşi surprinde cititorii bătând brusc în toba Antenelor. Potrivit agitpropului marca Felix, Antonescu et eiusdaem farinae România ar fi, chipurile, o colonie. În speţă una, la alegere, a UE, a NATO, a Germaniei şi a occidentului. Or, într-un mod cu totul aiuritor, Cornea se afirmă şi el gata să admită că ar fi „ceva adevărat în teza statutului de colonie al României”.
Într-o succintă incursiune istorică Andrei Cornea aminteşte de lungul şir al puterilor cărora ţara s-a văzut nevoită să li se supună din 1859 încoace, de la turci, ruşi, sovietici până la „tutela marilor puteri, Franţa şi Germania”. Publicistul român nu trece sub tăcere „uriaşele diferenţe legale, militare şi politice” între apartenenţa României la UE şi NATO, pe de o parte, şi cea la Tratatul de la Varşovia şi CAER impusă Bucureştilor după ocupaţia sovietică.
Dar tot el şterge apoi într-o oarecare măsură aceste diferenţe în articolul său. Care, cu o combinaţie unică de pragmatism şi fatalism tipic dâmboviţean, susţine că o „ţară relativ mică” precum România, fără „prea mari resurse”, fără „o tradiţie a rezistenţei îndârjite”…şi „slabă din punct de vedere economic şi militar” nici nu ar putea altfel decât să fie supusă celor mari şi tari. Altfel spus, orice ar face, România nici n-ar putea scăpa în veci pururi de soarta ei tristă de colonie.
În acest context, autorul articolului citat îşi pune toate nădejdile în voinţa occidentului de a nu accepta ieşirea României din zona de influenţă apuseană. Oarecari speranţe mai investeşte Cornea şi într-o prezumtivă capacitate a premierului plagiator, Ponta, de a învăţa din propriile greşeli şi de a se disocia, „sub presiunea externă”, de radicalii şi de puşcăriabilii din jurul unui Antonescu ori Dragnea. „Scăparea”, cu alte cuvinte, rezidă, potrivit publicistului de la „22”, în faptul că miza alegerilor nu e doar „…naţională, ci şi geopolitică”.
Or, acest punct de vedere şchioapătă rău. Nu pentru că România ar fi vreun model de independenţă. Ci pentru că în lumea globalizată nu mai există independenţe, ci doar interdependenţe. Iar acestea cresc exponenţial când o ţară îşi asumă coaliţii. Nici o ţară a Uniunii Europene şi de altfel nici un stat care este membru al vreunei alianţe nu se poate bucura de o suveranitate absolută.
Dimpotrivă, criza financiară şi economică confruntând zona euro şi soluţiile propuse de germani întru aplanarea ei au scos în evidenţă că parte din elitele europene năzuiesc chiar la o integrare accelerată şi prin urmare la o reducere notabilă, pe viitor, a suveranităţii statelor membre ale UE.
Fiindcă, din unghiul acestor elite, Bătrânul Continent nu va putea face faţă rigorilor economico-financiare ale globalizării dacă nu-şi va oferi crearea Statelor Unite ale Europei. În acest scop li se cere statelor naţionale să renunţe la bună parte din independenţa lor, care, în interesul tuturor părţilor membre ale acestui tot numit Comunitate, se vede transferată autorităţilor de la Bruxelles.
Pe de altă parte, este perfect adevărat că România este o ţară cu o economie şi o forţă armată slabe, lipsită de suficiente resurse şi de tradiţii de rezistenţă. Anemia ţării îi amplifică vulnerabilitatea şi sporeşte poftele hrăpăreţe ale celor ce vor să pună mâna pe puţinul pe care-l are. La fel de adevărat este că occidentul a investit masiv în România şi doreşte să-şi protejeze investiţiile.
Dar problema independenţei nu se mai pune de mult în termenii naţionalişti de secol XIX pe care-i utilizează propagandiştii din mass-media voiculesciano-rtvr-istă, ori chiar unii publicişti ai presei româneşti cu opţiuni democratice şi pro-occidentale. America e în mâna manipulărilor valutare ale Chinei. Beijingul a început să înghită Grecia şi parte a industriei constructoare de maşini germane. Rusia cumpără Ciprul bucată cu bucată. Emiratele Arabe achiziţionează hălcile cele mai savuroase ale Franţei.
Independenţa autentică nu mai este demult, dacă a fost vreodată, una a ţărilor şi colectivităţilor majoritare, ci ţine esenţialmente de amplitudinea şi calitatea libertăţii cetăţenilor şi, prin urmare, de independenţa veritabilă a instituţiilor statelor lor de drept.
În chestiune e, înainte de orice, puterea indivizilor, a cetăţenilor unui stat luaţi individual, de a rezista celor aflaţi la cârma ţării, de a-şi reclama şi impune drepturile, ori de câte ori s-ar vedea ele încălcate.
Din acest punct de vedere a vorbi despre „diferenţe”, fie şi „uriaşe”, între UE şi NATO, pe de o parte, şi URSS, Tratatul de la Varşovia şi CAER pe de alta echivalează cu distorsionarea realităţilor. Disjuncţia dintre Moscova de atunci şi Bruxelles-ul de azi e radicală. Ea ţine de valorile divergente ale acelor sisteme de alianţe.
Spre deosebire de cele colectiviste şi antiliberale impuse de varii oligarhii moscovite cu forţa tancurilor sau, mai nou, cu a preţului exorbitant pentru gazul metan, cele occidentale au propus întotdeauna aderenţa la drepturi şi libertăţi individuale şi la societăţi deschise. Pentru ele opţiunea, incompatibilă cu orice formă de totalitarism, în favoarea democraţiei, a domniei legii şi a unui sistem de piaţă liberă e una constitutivă.
Apartenenţa la UE şi NATO înseamnă, e adevărat, şi acceptarea mult hulitului capitalism. Dar mai înseamnă totodată şi domnia legii pentru toţi şi nu doar pentru unii, precum şi înzestrarea oamenilor din ţările lor membre cu libertăţi şi drepturi civile fundamentale, libertăţi şi drepturi de care înainte de aderarea la NATO şi UE românii nu s-au putut bucura nicicând.
În plus, domnia legii, justiţia independentă şi corolarul lor, în speţă învestirea cu putere autentică a cetăţeanului, care ţin de esenţa valorilor apusene constituie şi baza prosperităţii societăţilor moderne. Societăţi deschise, în care cetăţenii se feresc să fure şi-şi investesc în schimb banii, energiile creatoare şi puterea de muncă doar în măsura în care li se recunosc şi li se respectă realmente drepturile.
Încât suveranitatea României nu este, la urma urmei, altceva decât independenţa indivizilor, a cetăţenilor ei, nu e decât libertatea românilor luaţi individual, nu e decât caracterul funcţional al instituţiilor statului lor de drept, care le asigură şi garantează drepturile. Cele la care, în vară, au atentat liderii USL când au încercat să pulverizeze separaţia dintre puteri.
Aşa văzute lucrurile, interesul occidentului pentru România nu ar putea dăinui defel dacă românii aleg ei înşişi să iasă din comunitatea valorilor euro-atlantice. Spre deosebire de fluctuaţiile de capital, care se deplasează în funcţie de posibilităţile sale de a creşte, investiţiile strategice sunt condiţionate de încredere. De o încredere ce depinde esenţialmente de apartenenţa la un set de valori comune şi de hotărârea de a le apăra. În numele acestor valori presa occidentală şi, în siajul ei, cancelariile apusene au intervenit în vară întru anularea derapajului prin care USL a început să transforme România din stat de drept în viitoare colonie.
Dar la marginea sistemelor de alianţă occidentală arde. Pe alocuri focul arde aprig. Altundeva pârjolul e mocnit. La graniţele siriene flăcările stau să cuprindă Turcia şi Libanul. Filiala palestiniană a Frăţiilor Musulmane a incendiat Gaza. Iar salafiştii şi aliaţii lor din Al Quaida au aprins fitilul butoiului cu pulbere din Mali şi Magreb. În răstimp, din Cipru şi Grecia şi până în România şi Ungaria, periferia Uniunii Europene continuă perceptibil să gliseze spre Rusia, ultranaţionalism şi extremism.
În aceste condiţii nu e deloc sigur că democraţiile occidentale nu vor hotărî la un moment dat că a sosit vremea unei ample reevaluări. Şi poate a unei scurtări salvatoare a propriilor linii de comunicaţii prin eliminarea din clasă a copiilor excesiv de turbulenţi. Încât democraţia va conta net mai mult decât banii UE la alegerile din decembrie. Miza scrutinului e mai mare decât pare.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Etichete:ANGELA MERKEL!, COLONIA ROMANIA, DEUTSHE WELLE, Politica, Traian Basescu
Comentarii recente