La finele anului 2014, gazoductul South Stream, construit de Gazprom în colaborare cu italienii de la ENI, va intra în funcţiune. Gazoductul porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc şi traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna. De aici conducta străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei şi Ungariei, ocolind România.

În 2015 ENI va da în folosinţă şi o ramificaţie a South Stream care străbate zona Balcanilor de vest, alimentând Italia pe sub Marea Adriatică. Practic, din 2015 gazele ruseşti din zona Caspică vor fi repartizate exclusiv pe direcţia strategică Balcanică una din cele 4 ale teatrului de acţiuni militare (TAM) european, marcând preluarea de către ruşi a controlului energetic şi implicit politic asupra întregii Europe Centrale şi de est.
(Vezi: Gazul rusesc, fundament al înfrăţirii Europei)
Serbia, care deţine un rol cheie în cadrul reţelei de gaze South Stream, are toate şansele să achiziţioneze de la ruşi 64 de avioane SU-35 (superioare ultimei variante F-16 bloc 52/60 a americanilor), împreună cu 4-6 baterii de rachete AA cu rază lungă de acţiune S-300PMU/ S-300V4 şi noile sisteme AA Buk M2M şi Panţir S1. Totul pe baza propunerii unui împrumut rambursabil parţial dedus din taxa de tranzit a gazelor ruseşti pe un deceniu. Serbia nu a uitat rolul jucat de România în bombardarea din 1999 de către NATO a Belgradului prin punerea la dispoziţia avioanelor NATO a spaţiului său aerian, care s-a soldat cu separarea provinciei Kosovo & Mitroviţa (leagănul ortodoxiei sârbe) de Iugoslavia.
Vă reamintesc şi că pe 14 noiembrie 1918 armata sârbă a ocupat Timişoara, iar comandamentul militar sârb a preluat în administrare Banatul până în ianuarie 1919. Iar ca popor, sârbii sunt şi răzbunători, dar şi excelenţi luptători, aşa că abia aşteaptă să compenseze pierderea provinciei Kosovo prin eventuala recuperare a Banatului. De aceea, în cursul anului 2012, în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, România a reînfiinţat Brigada 18 Infanterie de la Timişoara, pe structura fostei Divizii 18 Mecanizată, desfiinţată în 1999, ca pretext pentru aderarea la NATO.
Bulgaria dispune de aceleaşi MiG-29 nemodernizate de dinainte de 1989 şi a renunţat să achiziţioneze F-16 la mâna a 2-a, părând interesată şi ea de avioanele Su-35. Ca şi Bulgaria, Grecia este membru NATO şi ţară ortodoxă, având în dotarea divizionului 11 rachete AA de la Heraklion, sisteme AA ruseşti S-300 PMU1 şi TOR M1. Deci, tranzacţia e foarte posibilă, mai ales că un SU-35 costă cu 40% mai puţin decât un F-16 bloc 52/60. Iar forţele aeriene ale Rusiei care au în vedere din 2016 trecerea pe avionul din generaţia a V-a (Su-T50), nu intenţionează să introducă până atunci în dotare decât 100 de Su-35, acest avion fiind ca şi Su-30/33, unul destinat exportului.
Vă reamintesc că după capitularea forţelor armate româneşti, la 7 mai 1918 Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria) au obligat România să semneze tratatul de pace la Bucureşti, cunoscut şi ca Pacea de la Buftea-Bucureşti. Una din condiţiile tratatului prevedea că România să retrocedeze Bulgariei 3/4 din teritoriul Dobrogei, o parte din acesta fiind şi azi în componenţa Bulgariei.
Un alt moment de cotitură a avut loc pe 28 martie 2013, când din ordinul preşedintelui Vladimir Putin, Comandamentul strategic Sud al armatei ruse a început o aplicaţie aeronavală neanunţată, cu trageri de luptă şi operaţiuni de desant pe litoralul Mării Negre, după un scenariu la scară redusă, de ocupare a Dobrogei şi a capitalei României, în decurs de 4-6 ore.
„În ştiinţa militară se operează frecvent cu noţiunile de teatru de acţiuni militare (TAM), terestre sau maritime, obiective şi direcţii strategice, direcţii operative, aliniamente strategice etc. TAM terestre reprezintă un spaţiu geografic de mărimea unei părţi dintr-un continent, pe care puterile militare beligerante şi-l revendică şi în care-şi desfăşoară operaţiile militare propriu-zise. Obiectivele strategice sunt regiuni economico-politice de importanţă vitală (complexe economice, surse energetice, de materii prime, reţele de transport energetic, etc.). Cucerirea obiectivelor strategice sau asigurarea controlului un timp îndelungat asupra acestora, conduce automat la schimbarea raportului de forţe dintr-un TAM.
Direcţiile strategice terestre sunt nişte fâşii imaginare, largi şi adânci dintr-un TAM care permit ducerea operaţiilor militare. Ele sunt axate pe un sistem dezvoltat al comunicaţiilor terestre care converg în mod obligatoriu către un obiectiv strategic. Direcţiile operative sunt segmente ale direcţiilor strategice care permit manevre de ocolire a terenului greu accesibil şi prin aceasta realizarea surprinderii. Aliniamentele strategice sunt definite de elemente geografice importante (lanţuri muntoase, cursuri de fluvii, litoralul maritim, etc.) şi marchează începutul sau sfârşitul unei etape a operaţiei strategice. Cucerirea, menţinerea sau pierderea unui aliniament strategic influenţează decisiv realizarea scopurilor strategice ale operaţiei.
Cea mai la îndemână clasificare a cercetătorilor militari indică 4 x TAM europene: Nord, Vest, Sud şi Central-Estic. TAM Nord cuprinde ţările din peninsula Scandinavă şi Danemarca. TAM Vest cuprinde Irlanda, Anglia, Olanda, Belgia, Franţa, Spania şi Portugalia. TAM Sud cuprinde Italia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru şi Albania. Frecvent acestui TAM îi sunt asociate Grecia şi subTAM-ul Mării Mediterane. TAM Central-Estic cuprinde ţările care au rămas.
Câteva repere de delimitare a TAM Central-Estic ar fi la vest, un aliniament descris de localităţile Hamburg, Stuttgard (din Germania), Innsbruck (Austria), Zagreb (Croaţia), Sarajevo (Bosnia) şi Thesalonic (Grecia). La nord, limitele ar fi litoralul de sud şi est al Mării Baltice, Sankt-Petersburg (Rusia), la sud litoralul grec al Mării Egee, litoralul turc al Mării Negre, zona Caucazului şi Marea Caspică. Principalele direcţii strategice ale acestui TAM sunt: Baltică, Bielorusă, Ucraineană şi Balcanică. Ca la orice dreaptă din geometrie, pe o direcţie strategică sunt permise ambele sensuri de deplasare.
Direcția strategică Baltică străbate câmpia nord europeană şi se termină pe litoralul Mării Baltice, pe teritoriul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Caracteristicile terenului din această direcţie strategică nu împiedică în niciun fel manevra de forţe şi mijloace pe scară largă. Pe 22 iunie 1941, Germania împreună cu aliaţii săi a declanşat agresiunea militară împotriva URSS. Conform planului Barbarossa, pe direcţia strategică Baltică a trecut la ofensivă Grupul de Armate Nord, din Prusia centrală, având ca obiectiv strategic cucerirea oraşului Sankt-Petersburg.
Direcția strategică Bielorusă are ca origine localitatea rusă Samara (fostă Kuibâşev), străbate teritoriul belarus, pe cel al Poloniei şi se opreşte la Berlin. Obiectivul strategic al acestei direcţii este oraşul Moscova. Nici pe această direcţie formele de relief nu ridică probleme în realizarea manevrei de forţe şi mijloace. Conform aceluiaşi Plan Barbarossa, pe direcţia strategică Bielorusă a trecut la ofensivă Grupul de Armate Centru, concentrate în Polonia, cu scopul strategic de a cuceri oraşul Moscova.
Direcţia strategică Ucraineană porneşte de la oraşul Volgograd (fost Stalingrad), urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena şi se opreşte la Munchen. O caracteristică a acestei direcţii este aceea că fâşia ei se îngustează la graniţa Ucrainei cu Slovacia datorită munţilor Carpaţi, Tatra şi Metaliferi. Planul Barbarossa a alocat direcţiei strategice ucrainene Grupul de Armate Sud, compus din germani, italieni, unguri şi români. Pe direcţia principală de ofensivă a acţionat Subgrupul de Armate A, având drept obiectiv strategic luarea în stăpânire a zonei petrolifere Groznâi-Baku. Pe direcţia secundară de ofensivă a acţionat Subgrupul de Armate B, cu misiunea de a înfrânge rezistenţa apărătorilor sovietici, de la Kursk şi Stalingrad, deplasându-se ulterior de-a lungul fluviului Volga, până la vărsarea lui în Marea Caspică, la Astrahan. N-a mai fost cazul, întrucât o parte a diviziilor Grupului de Armate Sud au fost încercuite în jurul Stalingradului, nimicite sau au fost forţate să se predea.
Direcţia strategică Balcanică este o punte de legătură cu continentele asiatic şi african. Spre deosebire de celelalte direcţii strategice, cea balcanică are parte de un teren accidentat, greu accesibil, motiv pentru care este compusă din 2 articulaţii sub forma unor fâşii înguste, numite direcţii operative.
Direcţia operativă Turcă porneşte de la Istanbul, pe unde se face trecerea de pe continentul asiatic, prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Intră pe teritoriul bulgar avansând până la Burgas, după care cunoaşte 2 variante. Prima variantă străbate Carpaţii Meridionali ai României, ajunge prin poarta Mureşului la Belgrad-Pancevo sau prin poarta Someşului la Budapesta. A 2-a variantă îşi schimbă cu 90 de grade direcţia pe teritoriul Bulgariei, devenind paralelă cu lanțul munților Balcani şi ocoleşte teritoriul României. Ajunge pe teritoriul Serbiei la Niş, apoi la Belgrad şi Pancevo, străbate teritoriul Ungariei şi se oprește la Viena.
Direcţia operativă Greacă îşi are originea în portul Thesalonic, locul unde în primul război mondial, pe 5 octombrie 1915, un contingent militar englez şi francez a debarcat, deschizând un nou front în Balcani. De la Thesalonic, direcţia operativă Greacă, urmează culoarul râului Vardar până la Skopje (Macedonia), de unde schimbă cursul spre Serbia, pe râul Morava până la Niş, unde face joncţiunea cu direcţia operativă Turcă. În al 2-lea Război Mondial, germanii, italienii şi ungurii au încheiat cu succes operaţia ofensivă din 6-23 aprilie 1941, soldată cu ocuparea Iugoslaviei şi Greciei. Forţa de izbire a fost concentrată în Austria şi direcţia principală de ofensivă s-a suprapus pe direcţia operativă Greacă.
Oamenii de ştiinţă sovietici au intuit în anii ’60 că ţările din TAM Central şi Estic nu posedă resurse energetice şi că din punct de vedere economic, acest fapt asigură pentru următorul secol, o excelentă piaţă de desfacere pentru gazul rusesc. În perioada războiului rece, URSS a construit o întreagă reţea numită Drujba pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze a Europei. Iar traseul gazoductului Drujba se suprapune peste 3 din cele 4 direcţii strategice ale TAM Central şi Estic (Baltică, Bielorusă și Ucraineană).
Prospecţiunile complexe efectuate în ultimul deceniu au concluzionat că majoritatea rezervelor de gaze şi de petrol din zona arctică se găsesc în zăcământul Iujno-Karski situat în Marea Barents. Practic, 70% din petrolul şi 90% din gazele naturale din apele teritoriale ale Rusiei se găsesc în zone în care adâncimea mării nu depăşeşte 500 m, acestea fiind accesibile forajului şi extracţiei. Gazul arctic rusesc alimentează deja direcţia strategică Baltică (prin gazoductul North Stream) şi pe cea Bielorusă. Din toamna anului 2012, conducta de gaze North Stream transportă gaze din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind ţările baltice şi Polonia, Gazprom colaborând la construcţia ei cu companii germane, franceze şi olandeze. Gazele din Siberia vor continua să alimenteze direcţia strategică Ucraineană, iar cele din zona Caspică vor fi repartizate exclusiv pe direcţia strategică Balcanică.
Gazoductul Nabucco, susţinut de UE, a rămas şi azi în faza de proiect datorită refuzului Turkmenistanului şi Azerbaidjanului de a furniza gazul necesar. În locul lui, a apărut gazoductul South Stream al Gazprom şi al partenerului italian Eni. Acesta porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc şi traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna.
De aici, conducta urmează varianta direcţiei operative Turce, care ocoleşte România, alimentând în schimb Serbia, Ungaria, Slovenia şi Italia. Rusia a oferit o reducere cu 20% a preţului gazului pentru Bulgaria în schimbul acceptării şi construirii mai rapide a tronsonului gazoductului South Stream pe teritoriul acestei ţări. Publicaţia Magyar Hirlap a anunţat că guvernul Ungariei a redus şi el cu 10%, de la 1 ianuarie 2013, preţul gazelor naturale, electricităţii şi energiei termice livrate populaţiei, estimând că este posibilă o reducere a preţului energiei pentru populaţie de 20%-40% atunci când gazoductul South Stream va fi dat în folosinţă.
România care are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate, a refuzat să participe la South Stream. Dacă România accepta să participe la South Stream, ea ar fi scurtat semnificativ lungimea conductei. De asemenea, Gazprom construieşte tronsoane de conectare în Croaţia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina. Lungimea totală a conductei de gaz va fi de peste 2.300 km, termenul de dare în exploatare fiind 2015”.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Etichete:Politica, Rusia, Traian Basescu, VLADIMIR PUTIN GAZPROM
Comentarii recente