Arhiva | 5:25 pm

OPINII.ISTORICUL SI SCIITORUL MIRCEA DOGARU,LIDERUL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE DIN ROMANIA:TREBUIE SA SE TREACA RAPID LA DEBASIFICAREA ROMANIEI!

18 iul.

În România continuă să se dezbată furtunos rezultatele alegerilor parlamentare de pe 9 decembrie, care au fost câştigate cu detaşare de Uniunea Social Liberală, marele perdant fiind Alianţa România Dreaptă, susţinută de ex-preşedintele Traian Băsescu. Vă expunem în continuare opinia domnului Mircea Dogaru, istoric şi scriitor, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din România.

roman_yut.jpg.1000x297x1

„Într-adevăr, “iarna nu-i ca vara”! Iarna au căzut guvernele Boc şi Ungureanu, iarna s-au spulberat speranţele PDL-ului, adică ale celor care voiau să ne “ARD…Ă” în continuare, deşi Demisul a făcut propaganda pentru ei şi împotriva USL şi a noastră pana în ultima secundă!

Toate acestea s-au întâmplat şi fosta opoziţie politică, adică USL-ul, a obţinut o victorie zdrobitoare pentru ca NOI, opoziţia civică, am ieşit pe stradă în vreme de iarnă ca să dărâmăm regimul Băsescu, adică PDL, UDMR, UNPR şi găştile de generali masoni agramaţi şi servili, care au fost trâmbiţele sale, şi tot NOI, societatea civilă organizată, am ieşit la vot pe vreme de iarnă, după ce am asigurat succesul localelor şi al Referendumului.

A fost un vot al urii împotriva lui Băsescu şi a tuturor acoliţilor lui, ura care a rămas întreagă! Nu-i putem uita pe cei care şi-au bătut joc de NOI, timp de 3 ani de zile, luându-ne ilegal, prin legi strâmbe, votate la 4 mâini şi 5 picioare, toate drepturile câştigate şi, în primul rând, drepturile la muncă, învăţătură, sănătate, salarii şi pensii decente, la viaţă! Noi, adică rezerviştii grupaţi în SCMD, milioanele de pensionari civili aliaţi cu noi, CFR-iştii, revoluţionarii, minerii, constructorii, agricultorii, grefierii, profesorii, lucrătorii din sănătate, din vămi şi poliţie, funcţionarii publici, cascadorii, etc.

În ceea ce ne priveşte pe noi, rezerviştii din SCMD, reafirmăm că ni s-a luat statutul de militari în rezervă, cu toate drepturile decurgând din acesta, şi am fost transformaţi în asistaţi social ca şi foştii CAP-işti. Afirmăm că nu este vorba, în privinţa cuantumurilor, de nici un fel de “dreptate” în sistem ci de introducerea discriminării între noi. S-a vrut ca, odată cu transformarea în ajutoare sociale, fostele pensii militare să scadă la toţi cu 18-69%, motiv pentru care am fost batjocoriţi doi ani, fiind insultaţi, făcuţi “beţivi” şi “nesimţiţi” pe toate canalele, pentru a se obţine sufragiul public. Nu s-a reuşit pentru că am învins în justiţie, la 7 ianuarie 2011, la ICCJ. Atunci ne-au dat ajutoare sociale ilegale, mai mici sau mai mari (transferuri de fonduri fără acte justificative) şi au profitat pentru a devaliza bugetele MApN, MAN şi SRI, în interes politic şi privat.

Pentru ca România să iasă din criza artificială în care a fost aruncată de marii asasini economici mondiali, cu ajutorul regimului trădător Băsescu, atragem atenţia că trebuie să se treacă rapid la debăsificarea României! Nu este nevoie să solicităm pomana FMI-ului pentru a obţine banii necesari. Este suficient ca Justiţia să-şi facă datoria împotriva celor care au spoliat în ultimii ani ţara, mascându-şi furturile prin borduri la trei rânduri, autostrăzi făcute cu cenuşă în loc de ciment, parcuri în sate, terenuri de fotbal în pantă şi pansele la vreme de iarnă!”

PROIECTUL UNEI „ALIANTE DE DREAPTA”,IMPOSIBIL DE CONSTRUIT DE „JUSTITIARII DE DREAPTA AI LUI BASESCU”IMPOTRIVA „SOCIALISTILOR LUI PONTA”,CARE ARE LA BAZA UN PARTID(PD),CARE A FOST MEMBRU AL INTERNATIONALEI SOCIALISTE!

18 iul.

Unul dintre succesele majore ale propagandei portocalii a fost prezentarea conflictului politic din România ca un conflict între „justiţiarii de dreapta ai lui Băsescu” şi „socialiştii lui Ponta”, ceea ce a avut un efect catastrofal pentru comunicarea dintre USL şi Bruxelles.

trajan.jpg.1000x297x1

Structurile politice ale Uniunii Europene sunt dominate de PPE, un partid de dreapta, ceea ce făcea ca funcţionarii europeni să fie surzi la mesajele venite din partea „socialiştilor lui Ponta”. Efortul de comunicare al oponenţilor lui Traian Băsescu a fost slab şi prost conceput. În timp ce USL încerca să explice aspectele constituţionale şi legale ale situaţiei, invocând texte juridice şi diverse acte normative interne şi internaţionale, echipa bursierilor de la ICR a adoptat o tactică mult mai eficientă. În locul construcţiilor juridice complicate, mesajele pro-Băsescu musteau de sintagme dure, care se întipăreau imediat în memoria funcţionarilor din cancelariile europene. Mesajele transmise de USL erau complexe, se refereau la „aspecte constituţionale” şi induceau somnolenţă. Mesajele agenturii portocalii se citeau ca un roman de aventuri: ameninţări, puci, lovitură de stat operată de bolşevicii socialişti din USL. A fost firesc ca dreapta europeană să se ralieze şi să susţină dreapta din România, indiferent de costuri politice. La acel moment, în Europa exista impresia că susţinerea acordată lui Băsescu este de fapt o susţinere acordată unei mişcări conservatoare de dreapta, adică unei mişcări care reprezintă intelectualitatea fină în lupta cu plebea socialistă şi dornică de întoarcere la comunism.

Nu este exclus că se vor găsi persoane de bună credinţă care vor informa cancelariile europene despre biografiile reale ale „politicienilor şi intelectualilor de dreapta” de la Bucureşti. Propun să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie pentru a vedea care ar putea fi principalele teze ale unei comunicări care ar arăta faţetele mai puţin cunoscute ale „dreptei lui Băsescu”.

Legăturile dintre Traian Băsescu şi Securitatea au devenit deja un subiect banal şi s-a vehiculat destul de intens în Occident. Probabil, pentru susţinătorii europeni ai „dreptei” din România ar fi mai interesant faptul că „reformatoarea justiţiei din România”, Monica Macovei a fost un procuror comunist care a jurat să „acţioneze neclinit pentru întărirea şi dezvoltarea orânduirii noastre socialiste” şi să „acţioneze potrivit principiilor democratismului socialist, ale eticii şi echităţii socialiste”. Pentru un cititor din România, această informaţie nu reprezintă nimic nou, dar în Europa aceste date biografice nu se prea cunosc şi ar putea produce un veritabil şoc.

Biografiile „anticomuniştilor” din anturajul lui Băsescu provoacă nedumerire, mai ales pentru cineva care priveşte situaţia de la Est. Vladimir Tismăneanu a fost coordonatorul comisiei care a condamnat comunismul? Horia-Roman Patapievici a reuşit să devină un intelectual anticomunist? Nu este exclus ca fostul director de la ICR să fi găsit ceva materiale educaţionale în privinţa construcţiei de reţele de propagandă chiar în casa părintească, dar este îndoielnic că aceste presupuse priceperi tehnice îl pot recomanda ca un mare luptător cu sistemul comunist. Este dificil de estimat dacă un om care a scris că „radiografia plaiului mioritic” este asemănătoare cu un excrement (volumul „Politice”, 1996, pag. 63) poate fi considerat un intelectual fin, dar citatul demonstrează cu certitudine că plaiul mioritic are serioase deficienţe în privinţa demnităţii naţionale, în condiţiile în care o asemenea persoană a fost preşedintele principalei instituţii culturale ale ţării. Un cercetător atent ar putea scrie un volum întreg despre faţetele interesante ale biografiilor intelectualilor „de dreapta” din România, dar acest efort de cercetare trebuie lăsat părţilor interesate, deoarece în caz contrar riscăm să fim acuzaţi din nou că dăm instrucţiuni „prin radio”.

În ultimul timp, pe partea „dreaptă” a eşichierului politic s-au activizat mişcări de construcţie a unor noi grupări şi alianţe. Probabil, strategii portocalii simt că imaginea pe care au construit-o cu atâta grijă este pe cale să se destrame, ceea ce creează necesitatea lansării unor noi structuri şi promovarea unor personalităţi dintr-o generaţie mai tânără. Proiectul unei noi „alianţe de dreapta” va fi unul foarte complicat, deoarece este dificil să construieşti o forţă politică de dreapta pe baza unui partid care a fost un membru al Internaţionalei Socialiste.

MINISTERUL RUS DE EXTERNE,DESPRE DECLARATIILE IRESPONSABILE ALE EX-PRESEDINTELUI ROMANIEI TRAIAN BASESCU!

18 iul.

Vizita ex-preşedintelui României, Traian Băsescu, în Republica Moldova a fost întâmpinată cu manifestaţii pro şi contra.

Traian-Basescu-Nicolae-Timofti-parteneriat-de-sange

În timpul unei întâlniri cu reprezentanţii societăţii civile, organizată la sediul misiunii diplomatice române de la Chişinău, o tânără a afirmat că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În replică, Traian Băsescu a spus: „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face”.

Solicitat să comenteze declaraţiile liderului de la Bucureşti, Andrei Maslov, directorul al Departamentului Europa 4 (Balcani) din cadrul Ministerului rus de Externe, a spus: „Materialele despre rezultatele vizitei ex-preşedintelui Traian Băsescu încep să ajungă la noi, le vom studia cu atenţie, vom analiza toate declaraţiile făcute de preşedintele român, în special cele referitoare la politica României faţă de Rusia. Totul va fi analizat şi, probabil, vom face o declaraţie”.

Înainte să viziteze Republica Moldova, ex-preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru Radio „Europa Liberă”, că „Vocea Rusiei” foloseşte o propagandă agresivă. Reprezentantul Ministerului rus de Externe a declarat: „În această privinţă, nu ne facem vreo grijă”.

PREMIERUL PONTA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU:”E BINE SA FII PRESEDINTE SI GENEROS PE BANII ALTORA!”

18 iul.

Premierul Ponta a raspuns criticilor presedintelui Basescu privind reducerea numarului de burse pentru tinerii din Moldova, aratând ca este bine sa fii presedinte si generos „pe banii altora” si spunând ca atât el, ca prim-ministru, cât si omologul moldovean muncesc spre deosebire de alte persoane.

ponta-basescu2

„Ma gândeam ce bine e sa fii presedinte, ca esti generos pe banii altora. Facem gazoductul din banii nostri, burse se dau mai multe tot din banii nostri, e asa bine sa fii generos de la altii, pacat ca Guvernul anterior nu a reusit sa faca nimic, nici sa mareasca numarul de vize, nici sa faca gazoductul cu Moldova. Noi suntem cu treaba si cu munca, si prim-ministrul Leanca, si eu”, a spus Ponta în sedinta de guvern, potrivit mediafax.ro.

El a cerut ministrilor implicati sa sprijine toate proiectele convenite cu Republica Moldova.

Într-un interviu acordat postului Europa Libera înaintea vizitei pe care o efectueaza în Republica Moldova, miercuri, presedintele Traian Basescu a declarat, printre altele, ca, pentru el, a fost socant ca premierul de la Chisinau, Iurie Leanca, i-a cerut prim-ministrului Victor Ponta sa reduca numarul de burse pentru studentii din Republica Moldova.

„Raspunsul nostru, însa, nu poate fi decât ca îl marim, dând o sansa acestor tineri sa învete în România si apoi sa lucreze în Republica Moldova, fiindca România are niste obligatii morale fata de generatia tânara”, a spus Basescu.

El i-a criticat pe premierii Leanca si Ponta pe chestiunea reducerii numarului de burse pentru moldoveni: „Asa cum noi ne plângem ca tinerii nostri care studiaza la Londra, la Paris, în Statele Unite sau mai stiu eu pe unde, si apoi ramân acolo, asa si Guvernul din Republica Moldova spune: avem 5.000 de burse, dar dupa ce termina scoala se întorc prea putini în Republica Moldova. Eu pot întelege abordarea premierului Leanca, din acest punct de vedere. Nu i-o înteleg, însa, din punctul de vedere al europenismului pe care si-l asuma premierul Leanca si cu atît mai putin acceptul premierului Ponta”.

TROLUL TRAIAN BASESCU LA CHISINAU,DESPRE UNIREA ROMANIEI CU REPUBLICA MODOVA:”DOMNISOARA,CERETI-O SI O VOM FACE!”

18 iul.

O tânără din Republica Moldova i-a spus lui Băsescu că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea în UE a Republicii Moldova. “Domnişoară, cereţi-o şi o vom face”, a spus Traian Băsescu.

1012310_526810107368656_1783495197_n

Tânăra a spus că i se pare prea mult de aşteptat pentru integrarea Republica Moldova în UE, momentul estimat fiind abia peste 10-15 ani. “Să facem mai întâi unirea şi aşa ne integrăm şi în UE”, a spus tânăra.

Afirmaţia preşedintelui a stârnit aplauzele celor participanţilor la întâlnire. Şeful statului a afirmat din nou la Chişinău că aderarea Republica Moldova la UE va fi o “reîntâlnire” a celor două ţări, aşa cum a fost după Marea Unire de la 1918. “UE e locul în care ne vom reîntâlni, unde vom fi din nou împreună, cum am fost după marea Unire. UE este locul în care frontierele dispar, în care toţi circulăm de la unul la celălalt, valorile fiecărui popor sunt valori ale UE, acolo unde de fapt toţi dobândim o nouă identitate, alături de cea originară, cea de cetăţeni europeni”, a mai spus Băsescu.

PREMIERUL VICTOR PONTA DESPRE NOUL ACORD PREVENTIV INCHEIAT CU FMI SI UE,CU O VALOARE DE 3-5 MILIARDE DE EUROI!

18 iul.

România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare de 3 – 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat la Bucureşti agenţiei Bloomberg.

ponta-noul-acord-al-romaniei-cu-fmi-va-fi-de-3-5-miliarde-euro-si-va-fi-convenit-pana-in-toamna-217854

Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat şi pe menţinerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul.

„Va fi un acord îmbunătăţit… Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în trecut”, a declarat Ponta, potrivit Mediafax.

El a adăugat că scăderea costurilor de finanţare ale statului român va continua după încheierea noului acord cu FMI şi că BNR va reduce, probabil, dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 5%.

O misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România, autorităţile precizând anterior că doresc ca un nou acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică şi de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, şi va presupune privatizarea şi restructurarea unor companii de stat, a spus marţi, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Consiliul Director al FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale acordului cu România. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să fie finalizat în martie 2013. Boardul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.

EVRIKA!,MOTIVUL ADEVARAT PENTRU CARE TRAIAN BASESCU A FACUT VIZITA LA CHISINAU A FOST SA-L INVITE PE CANTARETUL RICKY ARTEZIANU,SA CANTE LA BOTEZUL NEPOATEI SALE!

18 iul.

Traian Băsescu l-a invitat pe Ricky Ardezianu, cântăreţ din R. Moldova, să cânte la botezul nepoatei sale, după ce acesta s-a plâns că artiştii din ţara vecină nu sunt suficient apreciaţi şi promovaţi în România.

ra294001_269036793127470_2014615044_n_79950600-310x174

“Vă invit la botezul nepoatei mele. Discutând în altă paradigmă, nu uitaţi că este Anna Lesko, care este o prezenţă continuă la televiziunile române, Ion şi Doina Aldea Teodorovici erau de dimineaţa până seara pe posturile româneşti, maestrul Botgros are contract, în fiecare weekend are emisiuni de ore întregi (…) E şi ansamblul de dansuri ţigăneşti de la Chişinău, pe care îl văd pe litoral în fiecare an”, a spus Băsescu. El a adăugat că artiştii din ţara vecină nu au nicio restricţie în România, deoarece vin cu o “muzică dulce, de calitate, care păstrează fibra firii noastre”. “Sunteţi sentimentali, ca şi noi, şi sunteţi buni”, a mai spus Băsescu.

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Băsescu, este însărcinată, urmând să nască o fetiţă. Preşedintele declara, în iunie, că botezul ar putea avea loc “undeva prin octombrie”.

Ricky Ardezianu este numele de scenă al cântăreţului de muzică pop Iurică Ciubotaru, Artist al Poporului în Republica Moldova, cantautor, textier şi orchestrator.

%d blogeri au apreciat asta: