Arhiva | iulie, 2013

JURNALISTUL CLAUDIU PANDARU(GANDUL.INFO):DESPRE CONDAMNAREA PENSIEI SI LIBERTATII UNOR CRIMINALI.IN ATENTIA DOMNILOR BASESCU,PONTA,NITU!

31 iul.

Şi când omul ăsta, la 83 de ani, plânge aducându-şi aminte cum colegul său de temniţă a murit lângă el, cum poţi să reacţionezi?

claudiu

Cu multă furie. Când vezi că mai şi trăieşte criminalul, că, aflu acum în timp ce scriu, încă loveşte ca o brută, ce poţi să faci? Să-i ceri adresa, să-ţi îndemni prietenii la un linşaj stradal?

Sunt suficiente cele câteva secunde care despart, ca şi ADN-ul, omul de animal, ca să-şi coboare pornirile în faptă.

Şi totuşi, pentru torţionarul Vişinescu, şi ceilalţi călăi care trăiesc, viaţa este cea mai mare pedeapsă.

Sunt trei acţiuni raţionale pe care le putem pune în practică, plecând de la premisa că aceşti călăi se bucură de trei lucruri ce ar trebui tăiate din existenţa lor – linişte, libertate şi pensie:

1. I-am publicat imaginea, l-am deranjat acasă, merită aşadar toată atenţia noastră, trimiteţi fotografia prietenilor dumneavoastră şi, şansele sunt mici, dar dacă îl întâlniţi pe stradă, zâmbiţi-i, salutaţi-l, ca o bătaie cu scaunul pe spate, cu apelativul: torţionarule! Băgaţi-i din priviri bătrâneţea liniştită în cea mai adâncă temniţă.

2. Şeful Parchetului General al României, domnul Tiberiu Niţu, poate fi găsit la adresa de mail presa@mpublic.ro . Cred că dacă dumneavoastră cereţi ca dosarul lui Vişinescu, precum şi cele ale colegilor săi, să fie soluţionate rapid, va dispune acest lucru. Poate că în cei 23 de ani asta le-a lipsit domnilor procurori: rugămintea populară. Altfel nu-mi pot explica (fac pe naivul) de ce le-au oferit acestor criminali libertatea.

3. Domnul Victor Ponta, sensibil la dorinţa alegătorilor, dar şi şef pe linie de Guvern al ministrului Muncii, poate dispune o anchetă cu finalizare urgentă contra pensiei torţionarului Vişinescu. Luaţi-o, domnule Ponta, ca pe o economie la bugetul statului. Apropo, poate că şi domnul Băsescu citeşte, la şase ani de la condamnarea verbală a comunismului, articolul nostru şi, folosindu-se de relaţia specială a domniei sale cu statul de drept şi justiţia în general, condamnă şi concretul: torţionarii care trăiesc. Domnii pot fi găsiţi la adresele: drp@gov.ro şi procetatean@presidency.ro

Şi mai e un amănunt. „E prea târziu. Ce să le mai facă acum?”, am primit această replică cetăţenească din partea unor cititori, e drept puţini. Ştiţi ce? Le-o puteţi spune bunicilor dumneavoastră, eu, din păcate, bunicului meu nu mai pot.

CAZUL TORTIONARULUI ALEXANDRU VISINESCU ,PREZENTATA MARTI DE GANDUL,A AJUNS IN PRESA INTERNATIONALA!

31 iul.

Retired Lt. Col. Alexandru Visinescu, 87, ran the notorious Ramnicu Sarat prison where some of Romania’s prominent pre-communist political leaders were incarcerated. | AP Photo

dt.common.streams.StreamServer.cls

BUCHAREST, Romania — A Romanian committee investigating crimes committed by the former communist government asked the general prosecutor on Tuesday to bring charges of aggravated murder against a prison commander for the deaths of six political prisoners.

From 1956 to 1963, Lt. Col. Alexandru Visinescu ran the notorious Ramnicu Sarat prison where Romania’s pre-communist political leaders and intellectual elite were incarcerated.

Povestea torţionarului Alexandru Vişinescu, prezentată marţi de gândul, a ajuns în presa internaţională, care relatează despre sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), dar şi despre filmarea de ieri a ştirileprotv.ro cu călăul de la Râmnicu Sărat, responsabil de moartea mai multor dizidenţi politici ai anilor ’50-’60.

Washington Post, Fox News, Chicago Sun Times şi zeci de alte ziare americane au preluat ieri o ştire difuzată iniţial de agenţia Associated Press despre torţionarul Alexandru Vişinescu.

„Din 1956 şi până în 1963, Alexandru Vişinescu a condus cunoscuta închisoare de la Râmnicu Sărat, unde au fost încarceraţi liderii politici şi intelectualii pre-comunişti ai României”, se arată în ştirea Washington Post, care citează agenţia de presă.

După prezentarea succintă a istoriei României din acea vreme, jurnaliştii americani povestesc întâlnirea de marţi a presei române cu Vişinescu, după ce gândul a publicat articolul despre „bătrânelul cumsecade” care îşi duce acum bătrâneţea ca oricare altul, în ciuda trecutului său negru.

„Confruntat marţi cu jurnaliştii lângă casa lui din Bucureşti, Vişinescu a respins acuzaţiile care i se aduc şi a spus că a respectat ordinele. El a înjurat şi a dat cu pumnii către un cameraman”, se povesteşte în articolul citat.

Mai departe, sunt amintite două dintre dramele de la Râmnicu Sărat care au legătură cu Vişinescu: moartea lui Victor Rădulescu Pogoneanu şi a ţărănistului Ion Mihalache. „Istoricii numesc Râmnicu Sărat ‘inchisoarea de exterminare’ sau ‘închisoarea tăcerii’, din cauza regimului de încarcerare. România a avut 617.000 de prizonieri politici, dintre care o cincime au murit în detenţie, potrivit istoricilor”, conchid jurnaliştii americani.

CALAUL DE LA INCHISOAREA RAMNICU SARAT,TORTIONARUL ALEXANDRU VISINESCU,LA 88 DE ANI,AGRESIV CU ZIARISTII,DA CU PUMNUL SI II INJURA”FUTU-TI CRISTOSU’MA-TII SA-TI FUT!”

31 iul.

După ce gândul a relatat că Alexandru Vişinescu este acuzat oficial de moartea mai multor deţinuţi politici la închisoarea de la Râmnicu Sărat, fostul comandat al penitenciarului a fost confruntat de jurnalişti cu acuzaţiile din sesizarea penală depusă al Parchetul General. Extrem de vioi la cei 88 de ani, Vişinescu i-a agresat pe jurnaliştii veniţi să-i consemneze punctul de vedere. „Futu-ţi Cristosu’ mă-tii să-ţi fut”, a urlat torţionarul Vişinescu în timp ce îşi arunca pumnii către reporteri.

Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a avut o reacţie violentă după ce jurnaliştii l-au confruntat azi cu materialul publicat de ziarul Gândul şi cu sesizarea penală în care este acuzat oficial de moartea mai multor deţinuţi politici. La 88 de ani, fostul torţionar a dat cu pumnii în jurnaliştii care l-au întrebat despre crimele de la Râmnicu Sărat.

În imaginile filmate de ştirileprotv.ro, Alexandru Vişinescu îi înjură şi îi agresează pe reporterii veniţi să-l chestioneze. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc l-a acuzat oficial pe Alexandru Vişiescu de omor deosebit de grav, printre victimele sale fiind şi liderul ţărănist Ion Mihalache, care a sfârşit la Râmnicu Sărat în urma torturilor aplicate de Vişinescu.

Sursa:gandul.info,stirileprotv.ro,tvr1.ro

LT-COL.(r) ALEXANDRU VISINESCU,PORTRET DE TORTIONAR:UN INS DUR SI LIPSIT DE OMENIE,AVEA PLACEREA DE A TERORIZA SI A UCIDE!

31 iul.

Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, publică, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, lista foştilor torţionari din perioada comunistă. În acest moment, am identificat 35 de comandanţi de penitenciare care în perioada ’47-’65 au condus temniţele comuniste unde au fost încarceraţi liderii PNŢ şi PNL epuraţi de regimul comunist. Peste 100.000 de deţinuţi consideraţi de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu.

Nimeni nu a fost tras la răspundere pentre aceste crime. IICCMER îi acuză oficial pe cei 35 de torţionari de omor deosebit de grav şi genocid. Gândul vă prezintă profilul complet al primului torţionar pe numele căruia a fost depusă o plângere penală pentru omor deosebit de grav.

visinescu1

Este pentru prima oară când cineva îl identifică pe Alexandru Vişinescu: după o perioadă lungă de căutări, reporterii Gândul au reuşit să-l găsească, să vorbească şi să-l filmeze pe unul dintre cei mai cumpliţi torţionari ai României. În perioada următoare, Gândul va prezenta, în cadrul unui proiect care se va întinde pe o lungă perioadă de timp, lista torţionarilor care trăiesc: vom arăta cine sunt, care sunt crimele comise şi cum au trăit după 1989. Vom prezenta mărturii din temniţele comuniste şi vom oferi tuturor torţionarilor ocazia să explice faptele din acea perioadă. Primul caz cu care deschidem lista este cel al temutului torţionar Alexandru Vişinescu.

Alexandru Vişinescu, care acum încearcă să treacă drept un bătrânel cumsecade, care se plimbă pe străzile din centrul Bucureştilor, a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat în perioada în care lideri politici precum Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost supuşi unor tratamente inumane şi torturi. După 50 de ani de la atrocităţile regimului comunist asupra dizidenţilor, în special asupra liderilor tărănişti, gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, vă prezintă profilul comandantului închisorii politice de la Râmnicu Sărat.

Informaţiile pe scurt:

– La jumătate de secol de la acest episod negru din istoria României, comandantul Alexandru Vişinescu este oficial acuzat de moartea mai multor lideri PNŢ.

– Gândul a reuşit să obţină prima imagine cu Alexandru Vişinescu, cel care a fost acuzat public de moartea lui Ion Mihalache, să-l filmeze şi să stea de vorbă cu torţionarul comunist.

– Testimonialele seniorilor defuncţi Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu despre regimul de teroare de la Râmnicu Sărat probează acuzaţiile la adresa lui Alexandru Vişinescu

Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat locuieşte acum într-un bloc din centrul Capitalei. Are 88 de ani, dar este încă în putere şi foarte lucid. Vecinii săi spun că este un om extrem de retras, care nu vorbeşte despre trecutul său. Biografia sa este însă cunoscută de locatarii imobilului. „Vişinescu? Pe el îl căutaţi? E cel de la penitenciare”, ne spune una din colocatarele imobilului. Pe Vişinescu îl vizitează din când în când un nepot, în rest îşi petrece timpul în apartament. Seara are obiceiul să se plimbe prin Cişmigiu.

Dacă vrei să dai de Vişinescu îl găseşti foarte greu. Nu răspunde niciodată la interfon sau la sonerie. L-am întâlnit într-o dimineaţă de iulie. A ieşit din bloc extrem de precaut. Mai întâi a scos capul pe poartă, s-a uitat în stânga, apoi în dreapta, a inspectat strada şi abia pe urmă şi-a continuat drumul spre magazinul de peste drum.
L-am abordat pe stradă, explicându-i că dorim să-l intervievăm. A refuzat categoric să vorbească despre penitenciarul Râmnicu Sărat. „Numai cei care au fost şi au trăit în acea perioadă ştiu adevărul. Nu vreau niciun fel de interviu”, a spus Vişinescu după care a intrat grăbit în bloc.

Acuzat oficial de omor deosebit de grav

Relatările celor care au trăit atrocităţile de la Râmnicu Sărat sunt acum cuprinse în sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

După 50 de ani de la desfiinţarea penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu este acuzat de omor deosebit de grav. Lui Vişinescu i se impută moartea mai multor dizidenţi politici, în special elita politică a PNŢ.

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Alexandru Vişinescu, care acum trece drept un bătrânel jovial, a intrat în istorie cu mult înainte de episodul Râmnicu Sărat.

„Faptele lui Alexandru Vişinescu pot fi încadrate în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi şi asupra mai multor persoane, prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.

Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vişinescu, juriştii IICCMER susţin că termenul de prescripţie al infracţiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autorităţile comuniste au împiedicat cercetarea şi trimiterea în judecată a torţionarilor precum Alexandru Vişinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere pentru infracţiunile de omor deosebit de grav.

Povestea ultimului supravieţuitor de la Râmnicu Sărat: „După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”

„Condiţiile de viaţă din penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum au fost descrise de către foştii deţinuţi şi cum reies din documente, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deţinuţilor, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. Col. Alexandru Vişinescu, în perioada 1956-1963”, se arată în plângerea IICCMER.

Potrivit oficialilor Institutului de condiţiile din penitenciar era responsabil comandantul cum tot el răspundea şi pentru moartea deţinuţilor pe care îi avea în custodie.

Membru al plutonului de execuţie al mareşalului Antonescu

În mai multe lucrări de specialitate despre temniţele comuniste se menţionează că Alexandru Vişinescu a făcut parte din plutonul de execuţie al mareşalului Ion Antonescu. Fostul şef al statului, Ion Antonescu, a fost condamnat de un tribunal al poporului pe 17 mai 1946. Pe 1 iulie, Antonescu a fost excutat de un pluton de ofiţeri. Născut în 1925 în comuna Lecuieşti din Buzău, la 21 de ani, Vişinescu a fost unul dintre cei care au tras în mareşalul Ion Antonescu. Această informaţie apare într-o carte publicată de Cicerone Ioniţoiu, deţinut politic şi autor al unor lucrări de referinţă în domeniul represiunii comuniste.

VIDEO: Execuţia mareşalului Antonescu-plutonul din care a făcut parte Vişinescu

Înainte de a ajunge comandant al penitenciarului Jilava, Vişinescu a fost şef al Biroului Operativ din Jilava, structură ce avea ca atribuţii supravegherea locului de detenţie, a regimului aplicat deţinuţilor, a comportamentului acestora, dar şi atitudinea cadrelor de la Jilava. Cercetările Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) arată că, în această perioadă, Vişinescu a transmis note informative despre comandatul penitenciarului.

Portret de torţionar: un ins dur şi lipsit de omenie, avea plăcerea de a teroriza

După episodul Jilava, Vişinescu ajunge la penitenciarul de femei Mislea, cunoscut drept o inchisoare politică dură. Alice Panaiodor, deţinut politic în acest penitenciar, scrie în cartea Traversarea focului că regimul de detenţie instituit de Vişinescu la Mislea era unul de tortură.

„Dezbracăte, eram acolo toate goale în coridorul neîncălzit, în timp ce hainele erau scormonite amănunţit căutându-se mici obiecte care ar fi putut fi ascunse în tivuri sau cusături. A urmat apoi umilirea şi mai penibilă a unei vizite corporale minuţioase făcută cu îndemânarea unui chirurg fără nici un fel de jenă, chiar sub privirile celorlalte arestate”, povesteşte Alice Panaiodor.

Documentele de arhivă şi cele memorialistice consultate de specialiştii IICCMER îl portretizează pe Alexandru Vişinescu drept un ins „extrem de sever şi complet lipsit de omenie faţă de arestate”, care avea „plăcerea de a insulta şi a teroriza, prin percheziţii şi interogatorii interminabile, pe deţinutele [de la Mislea şi] cărora le adresa toate epitetele posibile”.

Cicerone Ioniţoiu susţine în documentarele sale că în perioada în care Vişinescu a fost ofiţer politic la Mislea la acel penitenciar era închisă Maria Antonescu, soţia mareşalului Antonescu.

După activitatea de la penitenciarul de femei, Vişinescu a fost avansat la penitenciarul Râmnicu Sărat. Despre această inchisoare IICCMER spune că era o adevărată maşinărie de tortură a deţinuţilor politici. Prin celulele de la Râmnicu Sărat şi-a găsit sfârşitul şi marele disident politic Ion Mihalache. Vişinescu a ajuns comandant al penitenciarului în 1956.

În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişnescu a instaurat un regim de tortură şi teroare. În sesizarea depusă la parchet, IICCMER spune că Vişinescu este vinovat de omor deosebit de grav. În 1963, penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost desfiinţat. În urma desfiinţării penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a rămas în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, unde a îndeplinit în continuare funcţii de conducere: ofiţer controlor în Serviciul inspecţii din DGPCM (1963); locţiitor comandant pentru pază şi regim la penitenciarul Ploieşti (1965-1967); comandant al Secţiei „Căscioarele” din cadrul penitenciarului Ilfov (3 iun. 1976).

„Am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu”

Mărturiile despre torturarea deţinuţilor politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de către câţiva dintre supravieţuitorii acestei închisori. Alexandru Vişinescu este acuzat de asasinarea lui Ion Mihalache. Ion-Ovidiu Borcea, lider al PNŢ şi deţinut politic la Râmnicu Sărat, l-a acuzat public pe Vişinescu de moartea lui Mihalache. Într-un interviu consemnat de Cicerone Ioniţoiu, Ion-Ovidiu Borcea spune cu subiect şi predicat că fostul comandat al penitenciarului este vinovat de moartea dizidentului Mihalache.

„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în uşă… Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele: «Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ioniţoiu.

Ion Diaconescu despre Râmnicu Sărat: „Bătăi şi terorizări fizice”

Condiţiile inumane de la Râmnicu Sărat au fost povestite în detaliu de către Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai PNŢ, stins din viaţă în 2011. Într-un interviu acordat lui Cosmin Budeancă, cercetător în cadrul IICCMER, Ion Diaconescu a rezumat astfel condiţiile de detenţie de la Râmnicu Sărat: „Bătăi şi terorizări fizice, care – la fel frigul şi foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi mai a fost şi promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe.”

ION DIACONESCU DESPRE VIŞINESCU

„L-a dus la subsolu’ ăla şi acolo l-a bătut cu cureaua pân’ la sânge Vişinescu să spuie cu cine-a vorbit”

Regretatul lider politic a povestit pe larg torturile suportate de deţinuţii politici de la Râmnicu Sărat. Dosarul său de penitenciar consemnează că în cei şase ani petrecuţi la Râmnicu Sărat a fost trimis la carceră timp de 40 de zile. Supravieţuitorii de la Râmnicu Sărat povestesc că zilele de carceră însemnau şi înfometare forţată. Ion Diaconescu a relatat şi bătăile pe care le aplica cu brutalitate comandantul Vişinescu deţinuţilor politici.

Diaconescu a relatat că la Râmnicu Sărat deţinuţii comunicau în codul Morse tuşit. Adică tuşeau în ritmul codului Morse, dar pentru că la un moment dat a fost adus un specialist în Morse, au început să tuşească Morse în franceză.

Comandantul Vişinescu a decis să deschidă o anchetă astfel că a fost luat la interogatoriu Ovidiu Borcea, care i-a relatat lui Diaconescu că a fost bătut cu bestialitate chiar de către Vişinescu.

„L-a luat pe Ovidiu Borcea, l-a dus, povestea Ovidiu Borcea în ciocăneli din astea, că l-a dus la subsolu’ ăla şi acolo l-a bătut cu cureaua pân’ la sânge Vişinescu să spuie cu cine-a vorbit şi ce-a vorbit. El a negat totu’ şi bănuind că el a vorbit cu unu’, cu un vecin de-a lui, că cum să-şi închipuie ei că noi cu asta eram în legătură cu toată puşcăria asta, aşa, l-a… l-a mutat de acolo, ca să-i strice rostu’ şi l-a adus, culmea, lângă mine, celula din dreapta mea, a treia, care între timp era goală, că în partea ailaltă murise respectivu’”, a povestit Ion Diaconescu.

Vişinescu: „Aşa au fost timpurile”

După câţiva ani după ce a ieşit din penitenciar, Diaconescu l-a întâlnit în Bucureşti pe comandantul Vişinescu. Iniţial, Ion Diaconescu nu l-a recunoscut, iar Vişinescu a fost nevoit să îi aducă aminte. „Vai de mine, domnu’ Diaconescu, zice, eu care-am avut sub comanda mea atâţia deţinuţi nu ştiu ce şi te ştiu perfect, iar dumneata la Râmnicu Sărat 6 ani de zile ai avut un singur comandant şi nu mai mă cunoşti”, a relatat Ion Diaconescu într-un interviu.

În final, comandantul a încercat să se scuze. „Aşa au fost timpurile”, i-a spus Vişinescu fostului locatar de la Râmnicu Sărat. „Timpurile le-au făcut oamenii. Oamenii au fost aşa”, a replicat Diaconescu.

Şapte zile de carceră pentru că a bătut în perete.

Una din pedepsele frecvente la care erau supuşi deţinuţii de Râmnicu Sărat era carcera, adică erau închişi un anumit de zile într-o celulă, fără mâncare. Din dosarul de penitenciar al lui Ion Diaconescu rezultă că, în februarie ’59, comandantul Vişinescu a dispus încarcerarea sa timp de şapte zile pe motiv că a ciocănit în perete. Printr-un proces verbal sumar, s-a consemnat că Diaconescu a ciocănit peretele celulei vecine, dar nu a recunoscut.

Corneliu Coposu: „Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic”

În 1954 Corneliu Coposu a fost şi el transferat la penitenciarul Râmnicu Sărat unde a fost supus unui regim sever de izolare. Seniorul Coposu a stat la Râmnicu Sărat 8 ani de zile. „Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre… pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”, a rememorat Corneliu Coposu atrocităţile de la Râmnicu Sărat.

Potrivit documentării realizate de IICCMER penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost atestat în 1901 şi a funcţionat ca penitenciar de drept comun pentru o perioadă, ulterior devenind un spaţiu de detenţie cunoscut în vremea lui Carol al II-lea, pentru că aici au fost închişi mai mulţi membri ai Mişcării Legionare în perioada interbelică.

În urma valului de arestări din 1948, penitenciarul Râmnicu Sărat a fost identificat ca propice pentru a asigura condiţiile necesare de izolare pentru noii deţinuţi politici, dar între 1947 şi 1963 au fost închişi aici şi deţinuţi de drept comun, fără însă a exista vreo comunicare între cele două categorii

Din 1949 au început să fie arestaţi şi încadraţi în categoria „organizaţiilor subversive” locuitorii din zonă care se opuneau colectivizării, fiind consideraţi opozanţi ai regimului comunist. Până în 1952, penitenciarul a funcţionat şi ca punct de tranzit pentru deţinuţii încarceraţi pe perioade scurte de timp, care urmau să fie transferaţi la alte închisori pentru executarea pedepsei. În anul 1952 au fost aduşi aici şi o parte din „reeducatorii” implicaţi în „experimentul Piteşti”, pentru a fi anchetaţi.

Până în anul 1955, cei mai mulţi deţinuţi politici erau legionari. După acest an au fost aduşi supravieţuitorii „lotului Maniu”: Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi Victor Rădulescu – Pogoneanu. În iunie 1957 au fost transferaţi aici deţinuţi (lideri ai PNL, PNŢ, foşti demnitari din guvernarea Antonescu sau criminali de război) de la penitenciarul Aiud, implicaţi într-o grevă colectivă declanşată împotriva condiţiilor inumane de detenţie.

IICCMER A CERUT MARTI INCEPEREA URMARII PENALE A CELUI MAI SANGEROS TORTIONAR,LT.-COL. ALEXANDRU VISINESCU,FOSTUL COMANDANT AL INCHISORII RAMNICU SARAT!

31 iul.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat marţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, după cum a declarat președintele executiv Andrei Muraru, începerea urmării penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, locotenent-colonel (r) Alexandru Vișinescu (88 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

visinescu

Andrei Muraru a explicat că în urma investigațiilor desfășurate în ultimele luni, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956–1963, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Regimul discreționar aplicat deținuților politici de la Râmnicu Sărat reiese cu certitudine din declarațiile supraviețuitorilor, din documentele de arhivă și din actele de constatare a decesului, identificate de cercetătorii IICCMER în arhive. Odată cu denunțul penal, IICCMER a transmis Parchetului probele referitoare la activitatea lui Vișinescu, probe care constau în câteva sute de documente de arhivă și mărturii.

Regimul de exterminare pus în aplicare de lt.-col. (r.) Vişinescu este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament și, nu în ultimul rând, prin decesele survenite. Pe toată perioada recluziunii la Râmnicu Sărat, deținuții politici au fost izolați, au trăit în condiții mizerabile de cazare, suferind de frigul insuportabil din celule și fiind victimele sancțiunilor fizice crunte aplicate pentru abateri minore, orice fel de activitate fiindu-le interzisă.

Condițiile de viață din penitenciarul Râmnicu Sărat au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deţinuţilor, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. Alexandru Vişinescu. Aspectul de ferocitate reiese din relatările supraviețuitorilor despre regimul de teroare condus de Vișinescu. Cele descrise în legătură cu izolarea completă a deținuților, precum și în legătură cu bătăile pe care le primeau deținuții în mod frecvent și fără un motiv anume, subliniază încă o dată cruzimea cu care deținuții politici erau torturați fizic și psihic. Regimul impus nu oferea sub nici o formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, aducând astfel gravă atingere dreptului la viață ca drept fundamental al omului.

Atribuțiile lt.-col. (r) Alexandru Vișinescu, stabilite prin legislația în materie, care îl propulsau drept persoana cu putere de decizie din cadrul penitenciarului Râmnicu Sărat, singura în măsură să ia decizii în ceea ce privește condițiile de detenție, dublate de ordinele primite de la superiorii ierarhici pe linie de partid de a-i extermina pe deținuții politici, dar și de caracterizările făcute de către supraviețuitori și subalterni, sunt toate probe ale faptului că Alexandru Vișinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate. Astfel, în calitate de comandant de penitenciar, el era direct responsabil de „viața deținuților”, așa cum arată Regulamentul de funcționare a DGP, ceea ce înseamnă că ansamblul condițiilor de detenție era organizat sau cel puțin tolerat de către acesta.

În anii 1956-1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat (Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcințeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu), cauzate de: colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil – aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului. Tot în aceste acte, medicul consemnează semnele vizibile ale malnutriţiei. De asemenea, IICCMER a depus la Parchet plângerile deţinuţilor legate de tratamentele primite, aşa cum sunt consemnate de referatele supraveghetorilor (plângeri pentru care au primit zile de izolare) ca mărturii ce contrazic documentele legate de vizitele medicale.

Acțiunea Institutului are, pe lângă scopul de natură procesual penală de a atrage pedepsirea persoanei care a săvârșit aceste infracțiuni, obiectivul de a aduce în atenția publică urmările tragice ale regimului comunist din România.

„IICCMER solicită Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat pentru omor deosebit de grav. Pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate și pentru că una dintre obligațile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-și ocroti cetățenii sub autoritatea legii, lt.-col. (r) Alexandru Vișinescu a fost astăzi deferit justiției.

Faptele lui, așa cum arată probele solide furnizate de IICCMER organelor de cercetare penală, sunt de o gravitate deosebită.
Parctic, toți deținuții politici închiși în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturați fizic și psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului.

Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foștilor deținuți politici, de amănuntele oferite de către foștii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vișinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

În opinia oficialului IICCMER, „regimul de detenţie poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare”.

Preşedintele executiv al institutului a oferit şi alte detalii: Condiţiile de viaţă din penitenciarul Râmnicu Sărat au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deţinuţilor, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. Alexandru Vişinescu. Aspectul de ferocitate reiese din relatările supravieţuitorilor despre regimul de teroare condus de Vişinescu. Cele descrise în legătură cu izolarea completă a deţinuţilor, precum şi în legătură cu bătăile pe care le primeau deţinuţii în mod frecvent şi fără un motiv anume, subliniază încă o dată cruzimea cu care deţinuţii politici erau torturaţi fizic şi psihic”.

În aprilie a.c., IICCMER a anunțat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. În perioada 2010-2012, aceste atribuții au fost suprimate printr-o decizie a Executivului, Guvernul redând Institutului, în iulie 2012, dreptul a efectua investigații și de a sesiza Parchetul.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu (n. 1925) a deținut poziții în sistemul penitenciar, activând în unitățile carcerale Mislea și Jilava la începutul anilor ’50. Foștii deținuți politici din aceste închisori păstrează imaginea unui individ de o cruzime extremă, care practica tortura împotriva celor închiși, dând dovadă de exces de zel în aplicarea sancțiunilor. Înainte de a îndeplini funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954-aprilie 1956. Decizia autorităților de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcția de inspector în cadrul aparatului central al Direcției Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 și 1976 a deținut funcții de conducere în cadrul închisorilor Ploiești și Ilfov și a predat la școala de subofițeri de penitenciare.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fost penitenciar pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.

Andrei Muraru a dat asigurări că în va fi prezentat curând şi cel de-al doilea caz investigat: o persoană care ar fi vinovată de moartea a peste 40 de deţinuţi.

ÎNCHISOAREA RÂMNICU SĂRAT

Prin Hotărârea de Guvern nr. 549/2007, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER) cu scopul organizării unui Memorial al Victimelor Comunismului. Astfel, eforturile Institutului s-au concentrat în ultimii ani în direcţia unei campanii de promovare şi strângere de fonduri pentru organizarea Memorialului, având drept apanaj o universitate de vară, o expoziţie, un concurs de idei şi un website.

În 2012 s-a făcut un prim pas spre restaurarea monumentului, prin includerea acestuia în Planul Naţional de Resturare, program derulat de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional prin Institutul Naţional al Patrimoniului. De asemenea, pentru amenajarea viitorului memorial, IICCMER urmăreşte încheierea unor parteneriate cu instituţii europene de profil care au dezvoltat deja astfel de proiecte. În viitor, IICCMER îşi propune ca proiectul amenajării închisorii de la Râmnicu Sărat să devină o prioritate din punct de vedere administrativ şi financiar.

Prin acest proiect se doreşte aducerea la cunoştinţa publicului un subiect mai puţin cunoscut al istoriei noastre recente şi anume regimul de exterminare practicat de autorităţile comuniste împotriva „duşmanilor poporului” în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, în perioada 1945 -1963. Asemeni altor spaţii recluzionare de pe harta gulagului românesc, închisoarea de la Râmnicu Sărat a devenit un loc în care autorităţile comuniste au aplicat un regim de exterminare lentă, fizică şi psihică a opozanţilor, prin izolarea totală de familii şi societate, prin înfometare şi condiţii inumane de trai şi prin lipsa asistenţei medicale. Penitenciarul s-a remarcat prin restricţii extreme, deţinuţii politici supranumindu-l „închisoarea tăcerii”. Regimul alimentar precar, lipsa tratamentului medical, tortura, au dus la decesul multor personalităţi închise aici.

Proiectul urmăreşte să readucă în conştiinţa publică şi să comemoreze victimele represiunii comuniste. Închisoarea Râmnicu Sărat este argumentul şi în acelaşi timp simbolul importanţei şi necesităţii memoriei în construcţia unei naraţiuni asupra trecutului.

Scurt istoric

Pe durata funcționării ca penitenciar, Râmnicu Sărat a găzduit atât deținuți de drept comun, cât și deținuți politici. Primii deținuți politici aduși la Râmnicu Sărat au fost membrii Mișcării Legionare, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, trimiși în detenție în perioada dictaturii regelui Carol al II-lea. De asemenea, documentele menționează prezența unor membri ai mișcării comuniste în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, printre care Ana Pauker și Liuba Chișinevschi.

Odată cu instalarea comunismului, istoria penitenciarului râmnicean cunoaște o nouă etapă. Astfel, la Râmnicu Sărat ajung cei mai de seamă reprezentanți ai partidelor politice istorice, ai diverselor culte religioase, precum și alţi numeroşi așa-ziși „dușmani de clasă”, „bandiți” și „contrarevoluționari”.

Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, aici au fost aduşi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic) şi Mihai Godo (preot iezuit). O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un caz aparte este cel al lui Gheorghe (Ginel) Plăcinţeanu, care a fost arestat la ordinul direct al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene, condamnați pentru crime de război, dintre care îi amintim pe Constantin Pantazi, Alexandru Constant, Ion Petrovici şi Petre Tomescu, Gheorghe Jienescu, Aurel Dobrescu, Nicolae Dragomir sau Constantin Horobeţ.

Pe lângă cei amintiţi, la Râmnicu Sărat au ajuns şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie, precum Vasile Luca şi secretarul acestuia, Alexandru Iacob.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost desfiinţată în mod oficial în aprilie 1963. Supravieţuitorii au fost trimişi în domiciliu obligatoriu, rămânând şi în perioada următoare sub atenta supraveghere a Securităţii, fiind chemaţi aproape zilnic pentru declaraţii şi investigaţii. Despre regimul dur aplicat aici s-au pronunţat puţinii supravieţuitori, care au oferit informaţii importante despre izolarea îndurată la Râmnicu Sărat. După 1963, închisoarea a fost folosită ca depozit. În 2007, închisoarea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), cu scopul organizării unui Memorial al Victimelor Comunismului.

Documentele, precum și mărturiile celor care au trecut prin penitenciarul de la Râmnicu Sărat, fac ca acesta să fie cunoscut în spațiul concentraționar românesc ca unul dintre cele mai dure. Râmnicu Sărat a rămas în memoria victimelor ca „închisoarea tăcerii”, ca urmare a regimului de izolare instituit de către conducerea penitenciarului.

Râmnicu Sărat ca penitenciar comunist

Scopul penitenciarelor şi al coloniilor de muncă din perioada comunistă se rezuma la distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, a opozanţilor din rândul ţărănimii, muncitorimii şi clerului. Pentru impunerea şi „apărarea” noului regim al „democraţiei populare” au fost create organe de represiune specifice: Securitatea şi Miliţia.

La 6 martie 1949, Direcţia Generală a Penitenciarelor a trecut la Ministerului Afacerilor Interne, ieşind din subordinea Justiţiei, marcându-se prin aceasta politizarea şi militarizarea închisorilor. Noul regulament secret cu privire la deţinuţii politici, adoptat în septembrie 1948, a permis trecerea spre regimul de exterminare lentă, fizică şi psihică a opozanţilor, prin izolarea totală de familii şi societate, prin înfometare şi condiţii inumane de trai şi prin lipsa asistenţei medicale.

Din instituţie de ispăşire a pedepsei şi de corijare a infractorilor, închisoarea a devenit în România comunistă locul în care au fost ucişi, torturaţi, „reeducaţi” toţi cei care erau adversari ai regimului. Comandanţii de închisori recrutaţi din rândul membrilor de partid i-au înlocuit pe vechii directori şi au fost dublaţi de ofiţeri politici, care aveau primul rol în aplicarea terorii. La rândul lor, noii gardieni îndoctrinaţi de partid, îi vedeau pe deţinuţii politici ca infinit mai periculoşi decât criminalii de drept comun.

Începând cu 1948, inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor au primit sarcina de a identifica închisorile care puteau asigura condiţii optime de încarcerare a deţinuţilor politici. Astfel, conducerea stabilea „noi norme de comportare faţă de cei închişi, diferenţiate între cei de drept comun şi cei politici, care treceau sub o izolare totală.” Directorul închisorii din Râmnicu Sărat a fost informat printr-o adresă oficială că pentru aceşti „instigatori, complotişti, sabotori, duşmani de totdeauna ai clasei proletare pe care au exploatat-o şi maltratat-o până la sânge şi care au astăzi un regim de favoare”, trebuie să se introducă un regim special astfel încât să nu mai poată părăsi „celulele, camerele şi curţile, decât la ordin” şi numai pentru a beneficia de asistenţă medicală sau pentru a fi deferiţi instanţelor judecătoreşti. În final se preciza faptul că nu trebuie să se mai permită pe viitor „nicio îngăduinţă, niciun fel de slăbiciune omenească pentru aceşti infractori, care la timpul lor, nu au făcut decât să împrăştie suferinţă în sânul poporului muncitor”.

Regimul de detenție

Programul zilnic începea la ora 5 şi se încheia la ora 22. În tot acest interval, deţinutului îi era interzis să se aşeze pe pat, fiind obligat să stea în picioare sau pe scaunul din celulă, cu faţa la vizetă, pentru a putea fi supravegheat de către gardian. Îi era interzis să se apropie de geam, să comunice cu ceilalţi deţinuţi sau să facă vreun zgomot care s-ar fi auzit dincolo de uşa celulei. Atunci când era vizitat de către comandantul închisorii, de medic sau de procuror, deţinutul era obligat să se întoarcă cu faţa la perete şi numai dacă unul dintre aceştia i se adresa, putea să se întoarcă pentru a răspunde la întrebări. În celula deţinutului nu intra niciodată o singură persoană. Întotdeauna erau două persoane care se supravegheau reciproc, pentru a nu permite comunicarea cu deţinutul sau transmiterea de mesaje. Pentru încălcarea regimului disciplinar, se aplica pedeapsa cu izolarea. Era scoasă salteaua din celulă, iar deţinutul era obligat să doarmă pe scheletul patului. De asemenea, porţia de hrană se reducea la jumătate. Pentru abateri grave se recurgea la bătaie şi lovituri aplicate în special de către directorul închisorii, Vişinescu. O dată sau de două ori pe săptămână deţinutul era scos la o plimbare, care dura circa 20 de minute. În acest timp, deţinutul era obligat să meargă cu capul în jos, cu mâinile la spate şi cât mai departe de ferestrele celulelor, pentru a nu fi văzut de către ceilalţi deţinuţi şi a nu intra în legătură cu ei.

Începând cu vara anului 1955, închisoarea de la Râmnicu Sărat a preluat atribuţiile de exterminare ale Sighetului, odată cu transformarea acestuia din urmă în penitenciar de drept comun. Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi aici.

Regimul alimentar constând din „ciorbă de arpacaş, varză, cartofi şi câteodată fasole, rotite într-o ordine oarecare” nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor, până la distrofie.

Frigul insuportabil a reprezentat, de asemenea, una dintre constantele regimului de exterminare. Conform lui Ion Ovidiu Borcea, paturile erau aşezate lângă ferestre oblonite prin care iarna pătrundea zăpada, astfel încât deţinuţii, care erau obligaţi să doarmă cu capul la geam şi faţa spre uşă, se trezeau dimineaţa acoperiţi de zăpadă. Deşi o comisie din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor a constatat starea de fapt, nu s-a întreprins nimic pentru ameliorarea situaţiei.

Cu toate că regimul din penitenciar era unul al izolării totale, cele 35 de celule fiind destinate unui număr similar de deţinuţi, cărora în intervalul orar 5-22 li se interzicea să stea pe pat, administraţia acorda pedepse de „izolare” pentru cele mai mici „abateri disciplinare”. Astfel, spre deosebire de alte locuri de detenţie care nu aveau regim monocelular, „izolarea” la Râmnicu Sărat consta în scoaterea saltelei din celulă şi reducerea hranei la jumătate: „Două zile numai ciorbă fără mămăligă şi o zi mămăligă fără ciorbă”. În ciuda vârstei înaintate, Ion Mihalache s-a dovedit unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului de detenţie, din această cauză fiind supus între 1957 şi 1961 unui număr impresionant de 80 de zile de „izolare”.

Pe lângă toate mijloacele „auxiliare” de coerciţie, personalul închisorii, în frunte cu directorul Vişinescu, nu a ezitat niciun moment să folosească şi metoda clasică – bătaia. Indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii deţinuţii erau supuşi maltratării. Un caz dramatic în acest sens îl constituie cel al lui Victor Rădulescu-Pogoneanu care, fiind imobilizat din cauza unei paralizii a membrelor inferioare, era bătut în timp se afla întins pe pat. De asemenea, conform mărturiilor, Ion Mihalache era lovit în mod constant, gardienii aruncând chiar găleţi de apă asupra sa.

Tratamentul medical

Regimul barbar de detenţie aplicat la Râmnicu Sărat a condus în mod inevitabil şi deliberat la degradarea accelerată a stării de sănătate a celor întemniţaţi aici. Fie că a fost vorba de afecţiuni mai vechi sau acumulate în detenţie, acestea s-au acutizat pe parcursul perioadei recluzionare, nu de puţine ori conducând la moartea celor închişi. Asistenţa medicală se rezuma la vizita săptămânală a unui medic de la spitalul municipal sau de la Văcăreşti, în lipsa acestuia de „tratamentul” deţinuţilor ocupându-se sanitarul Boboc, „care făcea injecţii direct prin pantaloni, iar medicamentele le împingea cu vârful cizmei pe sub uşă”. Transferul deţinuţilor la spital era îngăduit numai cu avizul scris al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, de multe ori acesta fiind negativ sub pretextul că bolnavii puteau fi trataţi şi în incinta închisorii. Mai mult, adeverinţele-caracterizare întocmite de către conducerea închisorii şi care însoţeau cererile de transfer conţineau referinţe negative la adresa deţinuţilor.

Motivele pentru care se respingea asistenţa medicală erau de cele mai multe ori hilare, cei închişi fiind în totalitate la discreţia conducerii închisorii. Însuşi ministrul Alexandru

Drăghici a refuzat solicitările lui Ilie Lazăr, suferind la acea dată, „îngăduindu-i” drept substitut al tratamentului medical utilizarea „căciulii flanelate, a cojocului şi a păturii”!

În aceste condiţii, starea de sănătate a celor închişi a ajuns de cele mai multe ori la limita supravieţuirii. Distrofia, anemia, suferinţele organelor interne, insuficienţele circulatorii şi respiratorii, T.B.C.-ul ş.a.m.d. erau generalizate. În tentativa de a determina administraţia închisorii să acorde asistenţa medicală necesară, unii deţinuţi au adoptat metode disperate. Refuzul administrării penicilinei unui deţinut suferind de „paralizie generală progresivă”, l-a determinat pe acesta să declare greva foamei, cazul nefiind nicidecum singular.

Periplul Râmnicu Sărat-Văcăreşti al unora dintre cei închişi atestă starea de sănătate dezastruoasă a acestora, precum şi faptul că îngrijirile medicale acordate într-un final erau superficiale, iar odată reîntorşi la Râmnic starea lor de sănătate se deteriora în continuare.

Ion Ovidiu Borcea, unul dintre cei închişi acolo, îşi amintea: „Acolo se murea de foame, de frig, de terorizare şi din lipsă de tratament medical”. Printre cei care au murit în interiorul închisorii de la Râmnicu Sărat, sau la scurt timp după transferul lor la spitalul penitenciar Văcăreşti, se numără Ion Mihalache, Mihail Romniceanu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Gheorghe Plăcinţeanu şi Jenică Arnăutu.

Forme de comunicare între deținuți

Supranumită „închisoarea tăcerii” datorită regimului de izolare totală şi interdicţiei oricărei interacţiuni între cei închişi, Râmnicu Sărat şi-a meritat din plin acest renume. Toate activităţile se desfăşurau în cea mai desăvârşită linişte, gardienii, încălţaţi cu pâslari pentru a nu face zgomot, interacţionând cu deţinuţii prin semne scurte.

Pentru a rezista psihic regimului monocelular dublat de tăcerea mormântală, deţinuţii au apelat la numeroase subterfugii pentru a comunica unii cu ceilalţi. În lipsa hranei suficiente şi a medicamentelor, stabilirea unei legături minimale cu unul dintre colegii de suferinţă avea un efect benefic asupra moralului întemniţaţilor.

În acest scop, deţinuţii au dovedit un spirit inovator ieşit din comun, dar, în acelaşi timp, perfect adaptat la context. Cea mai utilizată metodă de comunicare clandestină a fost reprezentată de alfabetul Morse adaptat la posibilităţile existente: ciocănituri în perete, scârţâit de scaun, tuse, noduri înşirate pe fire de aţă etc.

Ciocăniturile în perete sau în scaun erau cele mai frecvente, fiind la îndemâna tuturor deţinuţilor. Tusea era folosită ca mijloc de comunicare în momentul plimbărilor sau seara, simulându-se suferinţa. Adevăraţi maeştri ai improvizaţiei în alfabetul Morse au fost Corneliu Coposu, Ion Puiu sau Ion Diaconescu, care au sfidat riscurile în tentativa de a relaţiona cu ceilalţi deţinuţi.

Rareori s-a reuşit stabilirea contactului prin viu grai, un exemplu în acest sens fiind cele câteva cuvinte schimbate de la fereastra sa de către Ion Diaconescu cu Ion Mihalache, când ultimul era scos în curtea închisorii.

Atingerea limitei de suportabilitate a torturilor de către unul dintre cei încarceraţi se transforma uneori într-un mijloc de comunicare. În această situaţie s-a aflat de mai multe ori Ion Mihalache care şi-a strigat suferinţa cu glas tare în faţa gardienilor şi în auzul întregului celular.

Toate aceste tentative de interacţiune n-au scăpat vigilenţei supraveghetorilor care s-au dovedit foarte zeloşi în a întocmi rapoarte de pedepsire soldate cu zile de „izolare”.

Forme de protest ale deținuților

Regimul de exterminare aplicat meticulos de către cadrele închisorii de la Râmnicu Sărat a generat în rândul deţinuţilor reacţii diverse. În ciuda mijloacelor punitive cu care acţionau gardienii, cei încarceraţi şi-au asumat, nu de puţine ori, o atitudine de frondă în raport cu tratamentul la care erau supuşi.

Frecvente au fost notele scrise întocmite de către deţinuţi prin intermediul cărora solicitau acordarea ajutorului medical, furnizarea unor obiecte indispensabile sau chiar internarea într-un spital în vederea aplicării unui tratament adecvat. În majoritatea covârşitoare a cazurilor li se acorda aviz negativ din partea conducerii, iar în cazuri excepţionale primeau rezolvări parţiale şi insuficiente. Elocvente în acest sens, şi în acelaşi timp hilare, sunt răspunsurile întocmite de către persoanele abilitate la numeroasele solicitări ale celor închişi.

Una dintre metodele utilizate de către deţinuţi pentru contracararea refuzului administraţiei de a da curs solicitărilor, a fost declanşarea grevei foamei. Deloc intimidat, personalul care deservea închisoarea avea soluţii şi pentru astfel de cazuri – hrănirea forţată. Efectuat prin intubare, procedeul provoca suferinţe cumplite celor care se opuneau, dar obţinea efectul scontat: menţinerea în viaţă a contestatarilor. Astfel, tentativele de acest tip ale celor încarceraţi nu au avut finalitatea scontată, singurele rezultate obţinute fiind accentuarea debilităţii fizice precum şi exacerbarea antagonismului gardian-deţinut.

În aceeaşi categorie se pot înscrie şi reacţiile intempestive ale deţinuţilor, pricinuite de tratamentul bestial aplicat de către personalul închisorii. Aduşi în culmea deznădejdii, nu de puţine ori cei închişi şi-au manifestat opoziţia faţă de tratamentul aplicat, atât prin intermediul protestelor vocale, cât şi prin reacţii spontane de nesupunere.

Toate aceste atitudini au fost amendate de către gardieni în manieră tipică închisorii de la Râmnicu Sărat.

Mărturii ale supraviețuitorilor

Ion DIACONESCU: „Revenit la Râmnicu Sărat, ne-am reluat agonia noastră cea de toate zilele, din când în când câte un geamăt al unui muribund, din când în când, cam la şase luni odată, câte o vizită de la un organ superior. […] Câteodată, la interval de circa un an, venea şi câte un vizitator pe post de procuror, care întreba dacă avem capac la tinetă şi dacă suntem scoşi la aer. Aceasta era maximum de drepturi la care puteam aspira. Între timp, prin scurgerea anilor, lotul iniţial se micşorase. Mulţi muriseră.”

Ion Diaconescu referindu-se la Ion Mihalache în 1957 îl descrie altfel: „Acum, prin crăpătura oblonului, vedeam un bătrân cu părul alb, încovoiat, cu capul între umeri, târându-şi cu greu picioarele. Este drept că trecuseră zece ani de atunci, dar starea lui de acum arăta mai ales chinurile prin care trecuse în acest timp.”

Tot Ion Diaconescu își amintește că „într-un moment de linişte [Ion Mihalache], a bătut tare în uşa celulei şi a strigat cu putere să audă tot celularul: Aici Ion Mihalache! Sunt torturat că nu vreau să dau declaraţiile mincinoase care mi se cer. Sunt bolnav şi mi se refuză medicamentele şi îngrijirea medicală! Restul nu s-a mai auzit că între timp i-au descuiat uşa, gardienii au pătruns la el şi se auzeau numai buşiturile acestora şi gemetele lui Mihalache.”

„În această situaţie, gardienii în frunte cu directorul Vişinescu, năvăleau în celulă, îl trânteau jos pe pardoseală şi îi scoteau patul afară. Luni de zile a avut parte de acest tratament sălbatic, până la 5 februarie 1963, când şi-a dat sfârşitul, fără niciun fel de asistenţă medicală.”

„Prin iarna 1958-1959, Jenică Arnăutu, unul dintre cei mai tineri deţinuţi, ne anunţă că a intrat în greva foamei pentru a obliga administraţia să-l ducă la spital. […] Cu toate insistenţele noastre, Jenică nu a vrut să renunţe şi, alimentat artificial, cu furtunul, a fost chinuit vreo 3 luni de zile, până când a murit în floarea vârstei.”

Despre comportamentul comandantului Vișinescu, Ion Diaconescu relatează: „Mesajul lui Borcea în limba franceză nu l-au înţeles şi l-au dus pe Ovidiu la subsol şi l-au bătut crunt cu cureaua pe pielea goală să spună cu cine a vorbit şi ce a spus. L-a bătut chiar directorul Vişinescu.”

Corneliu COPOSU referindu-se la închisoarea de la Râmnicu Sărat afirma că aceasta a fost „un întreg laborator marxist al exterminării, întreținut cu duritate de gardieni cu figuri lombrosiene”, iar deținuții închiși acolo au fost „cobaii politici ai unor experiențe de tip stalinist”.

Corneliu Coposu: „Am fost mereu uluit cum puteau fi determinați niște oameni să-și chinuie semenii fără nici un motiv. Pentru ei noi eram cifre, habar n-aveau cine suntem.

Una dintre întrebările care mă chinuie, este aproape o obsesie, ce-au putut să le spună acelor oameni ca să-i determine să intre în celula lui Mihalache – care avea 82 de ani – și care nu se putea mișca – să-l bată. Sau în celula lui Rădulescu Pogoneanu, care era jumătate paralizat și pe care-l băteau în pat.”

Ion Ovidiu BORCEA își amintește că la Râmnicu Sărat „se murea de foame, de frig, de terorizare şi din lipsă de tratament medical.” Și că în 1961 „mi-au degerat toate degetele de la picioare, s-au înroşit, apoi s-au făcut vinete, au început să mă mănânce şi mi-a căzut pielea de pe ele… Fiindcă era iarnă, am raportat că nu aveam îmbrăcăminte decât ruptă şi un ofiţer mi-a dat un pumn în gură de m-a trântit pe pat şi mi-a rupt un dinte…”

Horia MACELLARIU, la 64 de ani, bolnav, într-un memoriu adresa conducerii DGP afirma: „În această stare a sănătății și a vârstei sunt pus într-un regim de execuție înăsprit, în care nu pot, la nevoie, să mă întind zilnic timp de 17 ore și cu regim alimentar – pe care-l aveam la penitenciarul Aiud din cauza boalei – suprimat.”

Augustin VIŞA, care a cunoscut prizonieratul în URSS și numeroase închisori din România afirmă: „Am trecut prin multe închisori, în ţară şi URSS, sub fascişti şi comunişti, dar un penitenciar cu atâta supraveghere şi atâtea măsuri de siguranţă nu mai întâlnisem.”

PREMIERUL PONTA ATAC DUR LA EX-PRESEDINTELE BASESCU DUPA DECLARATIILE LUI TOKES!

30 iul.

Ponta, atac la Băsescu după declaraţiile lui Tokes.

1333654602Basescu Tokes

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes nu sunt doar insultătoare, ci chiar penale şi ar fi trebuit sancţionate şi de Traian Băsescu dacă România ar fi avut un preşedinte.

„Domnule ministru, mulţumesc MAE că aţi avut o poziţie faţă de declaraţiile nu doar iresponsabile, din punctul meu de vedere, şi penale făcute de domnul Tokes şi de alţi domni pe acolo. Regret că n-avem un preşedinte al României care să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să ia poziţie atunci când sunt atacate integritatea teritorială şi independenţa statului român. Vă rog să o faceţi dumneavoastră. Preşedintele ţării are altă ocupaţie în această perioadă, vă rog să luaţi poziţie oficială, să informaţi instituţiile europene atunci când europarlamentari sau oficiali ai altui stat fac declaraţii şi propun lucruri împotriva intereselor noastre naţionale şi europene”, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

El i-a cerut, într-un mod ironic, ministrului de Externe, Titus Corlăţean, să-l „suplinească” pe Traian Băsescu, criticând lipsa de reacţie a preşedintelui.

„Dacă aveam un preşedinte, asta trebuia să facă preşedintele. Neavând preşedinte al României, vă rog să-l supliniţi dvs. Şi vreau să o spun public, din punctul meu de vedere, declaraţiile lui Tokes şi ale celorlalţi sunt nu doar insultătoare, ci chiar sunt împotriva legii penale şi poate că la un moment dat, nu noi, dar Justiţia va vedea dacă asemenea lucruri se pot întâmpla într-o ţară care se respectă şi într-o ţară europeană”, a adăugat Ponta.

Laszlo Tokes i-a cerut sâmbătă, la Băile Tuşnad, premierului Ungariei, Viktor Orban, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască un sistem de cooperare naţională, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Europarlamentarul cu care Băsescu s-a afişat în trecut a mai spus că trebuie să fie selectaţi specialişti care să realizeze un drapel al Transilvaniei, pentru că „secuimea are un steag”, şi împreună, prin cele două, maghiarimea să meargă mai departe „pe această cale a autonomiei, a autonomiei secuimii”, susţinând totodată că Băile Tuşnad, unde se desfăşoară Universitatea de Vară „Balvanyos, reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

PREMIERUL PONTA ,IL SMOTOCESTE INAINTE DE A PLECA IN CONCEDIU PE „PISICUTZU” BASESCU!

30 iul.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că persoanele care critică strategia Guvernului privind modul de cheltuire a fondurilor europene în perioada 2014-2020 nu au contribuit cu nimic la acest document şi erau la restaurantul Cireşica (restaurantul frecventat de Traian Băsescu -n.r.) atunci când li s-a cerut opinia pentru îmbunătăţirea strategiei.

mircea-diaconu-despre-poza-cu-traian-basescu-si-pisicutzu-cineva-ne-crede-prosti-218231

„Toţi cei care ne-au criticat nu au participat cu nimic, nu şi-au dat cu părerea cum să fie bună strategia pentru 2014-2020. Ei doar ne spun că e rea, dar când i-aţi întrebat să ne spună cum să o facem, erau la Cireşica. În sfârşit aţi zis un lucru bun, de aia vroiam să vă felicit!”, i-a spus premierul Ponta ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la începutul şedinţei de guvern.

FOSTUL PROCUROR CIPRIAN NASTASIU IN CAZUL „HAYSSAM”A PREZENTAT DETALII DESPRE MODUL IN CARE PUPILA LUI BASESCU,LAURA CODRUTA LASCU(KOVESI) A BLOCAT AUDIEREA LUI HAYSSAM IN CARTEA „PRADAREA ROMANIEI!”

30 iul.

Ciprian Nastasiu, fost procuror în cazul ”Hayssam”, a prezentat detalii importante despre acest caz şi despre modul în care Laura Codruţa Kovesi a blocat audierea lui Hayssam în cartea ”Prădarea României”.

1351663979basescu-kovesi-luju

Fragmente edificatoare din carte:

“În timpul convorbirilor telefonice pe care le-am avut cu Omar, după fuga acestuia, a acceptat să ne întâlnim chiar şi la Ambasada Română de la Damasc, pentru a-şi exercita dreptul la apărare şi pentru a clarifica circumstanţele în care a părăsit România, în mod ilegal. (…)

Am cerut Procurorului General al României, Laura Kovesi, aprobare ca echipa DIICOT să urmeze itinerariul Aman-Damasc-Bagdad-Aman-Bucureşti în perioada 7-14 noiembrie 2006. (…)

Ea nu a pus niciodată la îndoială această direcţie a investigaţiilor. Îmi amintesc de fapt comentariile ei, în sensul că am dat dovadă de creativitate. (…)

În ziua în care trebuia să plecăm, am fost chemat la Cotroceni, împreună cu Procurorul General Kovesi, pentru a da lămuriri suplimentare despre ceea ce urma să facem la Bagdad şi mai ales la Damasc.

La Cotroceni am sesizat imediat că aceasta era o chestiune serioasă: pe lângă preşedinte şi Florin Coldea de la SRI, erau prezenţi şi directorul SRI, George Maior, şi noul director SIE (anterior consilier prezidenţial pe probleme de politică internă), Claudiu Săftoiu.

Preşedintele Băsescu s-a îndreptat direct către mine, însoţit de Coldea, şi a întrebat pe un ton iritat: „Ce veţi face la Damasc?”

I-am relatat preşedintelui despre contactele pe care le stabilisem cu oficialii sirieni şi despre acordul acestora de a facilita interogarea lui Omar Hayssam. I-am explicat că acest demers făcea parte din activitatea normală, criminală, procedurală – procedura prin care intenţionam să-i aduc la cunoştinţă lui Omar noua acuzaţie împotriva sa, ieşirea ilegală din ţară şi, bineînţeles, intenţionam să îl interoghez asupra circumstanţelor în care părăsise România.(…)

Preşedintele s-a uitat în jos. Nu a făcut niciun fel de comentariu. Apoi, dintr-o dată ne-a urat succes.

Înapoi la DIICOT, Miron şi cu mine făceam pregătirile pentru plecarea spre aeroport. Am fost chemat de urgenţă în biroul Procurorului General.

(…) Ne-a spus că aveam voie să mergem doar la Bagdad, pentru a vorbi cu Munaf Mohamed.

(…)Anulând componenta siriană a călătoriei noastre, Procurorul General Kovesi nu făcea decât să îndeplinească ordine „de sus” – ceea ce nu era ceva neobişnuit. (…)

Astfel a fost împiedicată posibilitatea interogării lui Omar Hayssam şi elucidarea circumstanţelor ieşirii sale ilegale din ţară. Ca şi posibilitatea continuării anchetei privind traficul de arme.”

Sursa: Prădarea României

UCMR ’95 VREA SA SALVEZE „KOABITAREA”DINTRE BASESCU SI PONTA PRIN MEDIERE!

30 iul.

Relaţia dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni ar putea primi un ajutor din exterior. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta sunt invitaţi să ţină cont de serviciile oferite de Uniunea Centrelor de Mediere din România (UCMR) care se angajează să medieze „sincopa intervenită” între cele două instituţii.

ponta-ii-raspunde-lui-basescu-pe-tema-burselor-presedintele-e-generos-pe-banii-altora-98858-1-640x408

“Având în vedere tensiunile apărute în ultima vreme între instituţia Preşedintelui şi instituţia Prim-Ministrului referitoare la respectarea pactului de coabitare, pact încheiat pentru normalizarea vieţii politice româneşti în beneficiul întregii societăţi, Uniunea Centrelor de Mediere din România, prin profesioniştii săi, îşi oferă serviciile pentru a media sincopa intervenită între cele două instituţii ale statului cu rol fundamental în coordonarea unitară a strategiilor de traversare cu succes a acestei perioade dificile şi, în general, de dezvoltare durabilă a României. Plecând de la premisa că disputa este reprezentată de incompatibilitatea generată de percepţii diferite la nivel relaţional, UCMR consideră că serviciile sale pot asigura o compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune”, anunţă reprezentanţii UCMR într-un comunicat remis, marţi, Mediafax.

Imparţialitatea specialiştilor UCMR, atribut fundamental al profesiei de mediator, poate înlătura “şi controversa privind lipsa de tact sau de profesionalism a unor consilieri din cele două instituţii, suspectaţi ca ar fi generat de fapt, în mod artificial, acest conflict, motiv pentru care devin incompatibili cu calitatea de membri ai unei comisii menite să aplaneze tensiunile apărute între cele două instituţii“, mai arată sursa citată.

“Federaţia Uniunea Centrelor de Mediere din România foloseşte această cale pentru a formula o invitaţie oficială către reprezentanţii celor două instituţii mai sus menţionate, în vederea iniţierii procedurii de mediere pentru stingerea stării de tensiune spre beneficiul întregii societăţi româneşti“, se mai arată în comunicat.

UCMR, fondată în 2005, se recomandă ca fiind singura federaţie naţională ce reuneşte organizaţii ale mediatorilor profesionişti din toată ţara.

AM TRAIT SA O VAD SI PE ASTA.FOSTA LIDERA.B.OB. A PCR,LUCIA HOSSU -LONGIN ,BASISTA CONVINSA ATACA LA COMANDA TRUSTUL INTACT,FACANDU-L PE CLAUDIU SAFTOIU SEFUL TVR SA NEGE ABERATIILE LUI LONGIN!

30 iul.

Trustul Intact a pus mâna pe sediul TVR din Primăverii, susţine Lucia Hossu Longin. Claudiu Săftoiu neagă.
Lucia Hossu Longin, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, îl acuză pe preşedintele instituţiei, Claudiu Săftoiu, că ar fi concesionat abuziv sediul televiziunii publice, din strada Moliere (cartierul Primăverii), către trustul Intact, controlat de familia Voiculescu.

lucia-hossu-longin-ghimpele1

Preşedintele TVR Claudiu Săftoiu a negat că sediul TVR din strada Moliere ar fi fost concesionat Trustului Intact. „Nu este adevărat, nimeni nu a concesionat. Pentru aşa ceva este nevoie de hotărâre de guvern. La TVR nu a sosit nicio solicitare de concesionare. Nu ştiu de unde apar astfel de informaţii. Sunt pus în situaţia să mă apăr de ceva care nu s-a întâmplat. Nu am discutat niciodată cu cineva din familia Voiculescu”, a declarat pentru RTV Claudiu Săftoiu. Lucia Hossu Longin l-a contrazis însă pe preşedintele TVR. „Claudiu Săftoiu nu spune adevărul. Angajaţilor TVR din sediul din Moliere li s-a spus că vine Camelia Voiculescu şi să fie primită. Tot timpul cât a vizitat, Camelia Voiculescu a vorbit numai de concesiune. Poate încă nu s-a concesionat, dar cu preţul unui scandal public am dezamorsat ceea ce este dureros pentru noi toţi”, a declarat Lucia Hossu Longin. Reprezentanţii Intact Media Group au dezminţit, de asemenea, că ar fi interesaţi de concesionarea sediului TVR. “Din primele verificări pe care le-am putut face, am descoperit că această aşa zisă informaţie nu poate fi adevărată, deoarece înstrăinarea, inclusiv prin concesiune, a oricărui bun patrimonial al TVR nu se poate face fără a fi aprobată prin hotărâre de guvern. Mai mult, am descoperit că până şi pretinsa sursă a acestei informaţii, un anumit angajat al televiziunii publice, a dezminţit că ar fi întâlnit-o vreodată pe doamna Camelia Voiculescu şi cu atât mai puţin că ar fi însoţit-o să viziteze vreun sediu al TVR. În cazul în care se va dovedi că o anumită persoană s-a prezentat drept Camelia Voiculescu, vom întreprinde toate demersurile legale, obligatorii într-o astfel de situaţie”, se arată într-un comunicat al trustului de presă. Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui şi directorului general al Televiziunii Române, Lucia Hossu Longin îi cere explicaţii lui Claudiu Săftoiu despre posibila concesionare a sediului TVR, din strada Moliere, fără acordul Consiliului de Administraţie. Potrivit realizatoarei „Memorialului durerii”, beneficiarul concesiunii ar fi trustul de presă Intact, condus de Camelia Voiculescu. „Camelia Voiculescu a vizitat sediul TVR din Moliere, însoţită de dl. Mihai Enea (n.r. director al Departamentului de Resurse Umane din TVR) şi alte două persoane. Ea a mărturisit că acest teren şi studiourile, Arhiva, Garajul etc., îi sunt concesionate «din gard în gard». I s-a permis să vizioneze toate clădirile şi chiar a vrut să intre la TVR Cinema (…). Este de o gravitate fără seamăn acest proiect de concesionare, este un jaf la adresa Televiziunii Publice. Consiliul de Administraţie al TVR nu a fost informat cu privire la aceste tratative cu Trustul Intact”, se menţionează în scrisoare adresată lui Claudiu Săftoiu. Lucia Hossu Longin îl roagă pe preşedintele TVR să stopeze orice încercare de înstrăinare a spaţiilor TVR, iar la proxima întâlnire a Consiliului de Administraţie, să informeze membrii cine a dat voie Cameliei Voiculescu să viziteze şi să prospecteze sediile TVR. In sediul din str. Moliere a funcţionat TVR în primii ani de la înfiinţare, aici funcţionând un corp de administraţie, o clădire de studiouri, depozite, garaje etc. Terenul aferent este de 12.100 de metri pătraţi, situat în zona de lux a Capitalei, unde metrul pătrat sărea de 5.000 de euro înainte de izbucnirea crizei imobiliare. Valoare totală a terenului se ridică şi în prezent la câteva zeci de milioane de euro. Afacere cu iz imobiliar Nu este prima oară când conducerea TVR vrea să înstrăineze sediile şi terenurile televiziunii publice. Anul trecut, grupul de lucru al SRTV, care căuta soluţii pentru redresarea instituţiei, a venit cu o propunere cu iz de afacere imobiliară. Concret, s-a propus vânzarea efectivă a clădirilor şi terenurilor Televiziunii Române din Calea Dorobanţilor şi de pe strada Moliere, iar din banii obţinuţi să se construiască un nou sediu în Pipera. „Propunerea cea mai logică este ca SRTV să primească finanţarea unui proiect de construire a unui nou telecentru în spaţiul din Pipera, urmând ca spaţiile şi clădirile din Calea Dorobanţi şi din Moliere să fie eliberate după mutarea în noul telecentru. Un astfel de proiect ar putea fi finanţat cu uşurinţă dacă SRTV ar primi în proprietate terenul şi clădirile pe care acum le are în administrare, pentru a putea fi folosite la garantarea unui împrumut umbrelă. Sau, ca variantă, Ministerul Finanţelor ar putea vinde aceste proprietăţi pentru a finanţa proiectul din Pipera, urmând ca până la finalizare SRTV să stea cu chirie în spaţiile actuale”, se menţiona în Hotărârea Consiliului de Administraţie 106, din august 2012. Fostul preşedinte al TVR, Valentin Nicolau, s-a arătat revoltat de această propunere. „Nu poate fi decât o afacere imobiliară, altfel nu înţeleg cum se poate propune vânzarea sediilor TVR”, declara Nicolau la vremea respectivă. Zestrea televiziunii • Sediul Radiodifuziunii, Str. General Berthelot nr. 60-64, format din trei corpuri şi sala de concerte. Total: 36.000 de metri pătraţi, plus teren de 9.200 metri pătraţi • Clădire în str. Ştirbei Vodă cu o suprafaţă construită de 35.000 de metri pătraţi • Sediul TVR, Calea Dorobanţilor, nr. 191, plus teren de 68.102 de metri pătraţi • Corp administraţie, str. Moliere nr. 2, plus teren de 12.100 metri pătraţi • Teren de 50.000 metri pătraţi, şoseaua Pipera nr. 63 – 65

TRAIAN BASESCU SI „TERORISTUL „OMAR HAYSSAM:OPERATIUNEA DE AUCERE IN ROMANIA A FOST UNA DORITA DE REGIMUL SIRIAN,NU CERUTA DE STATUL ROMAN!,SINGURUL BENEFICIAR ESTE SIRIA!

30 iul.

Presa arabă: “Singurul beneficiar al aducerii lui Omar Hayssam în ţară este SIRIA”.

jaber

Omar Hayssam nu a fost niciodată închis în Siria şi că întreaga operaţiune de aducere a sa în ţară a fost una dorită de regimul sirian, nu cerută de statul român, afirmă jurnalistul, susținând că are mai multe informații în aces sens.

“Conform presei arabe, singurul beneficiar al aducerii lui Hayssam este regimul din Siria“, care, acuzat fiind de acte teroriste, acum poate susţine că a trimis un terorist în România, a declarat jurnalistul Ahmed Jaber, conform antena3.ro.

Jurnalistul de origine palestiniană a mai afirmat că bâlbâiala autorităţilor române cu privire la acest caz este una regizată, creată pentru a câştiga timp.

“Sunt zgomote pentru a câştiga timp să pună ordine în anumite dosare Omar Hayssam“, a mai spus jurnalistul.

TROCUL DINTRE BASHAR AL-ASSAD SI TRAIAN BASESCU PENTRU ADUCEREA LUI OMAR HAYSSAM IN ROMANIA,CINE ARE AVANTAJE?!

30 iul.

Metoda prin care Omar Hayssam a fost adus în ţară rămâne unul dintre aspectele trecute sub tăcere de către autorităţile româneşti, de la Administraţia Prezidenţială, premier şi până la Ministerul de Externe sau cel al Afacerilor Interne. Cu toate acestea, chiar şi în lipsa oricăror informaţii din surse oficiale, coroborând documentele puse la dispoziţie de către diplomaţii MAE cu datele obţinute de jurnaliştii sirieni, se conturează deja un scenariu plauzibil al aducerii teroristului Hayssam în România.

basralassadbasescu_tn

Anunţul despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam a apărut pe 19 iulie. Deosebit de scurt, fără niciun detaliu semnificativ, comunicatul de presă remis de Administraţia prezidenţială nu oferea decât minime informaţii. „Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice.”, se arăta în comunicat.

Totodată, atât premierul cât şi ministrul de Interne Radu Stroe au refuzat categoric să răspundă întrebărilor suplimentare privind repatrierea lui Omar Hayssam. „Sunt mai multe instituţii care au participat la această operaţiune, dar nu le ştiu. Nu pot spune de unde a fost adus în ţară”, declara Stroe.

Cu toate acestea, cu o zi înainte ca Administraţiei Prezidenţiale să facă public anunţul privind aducerea în ţară a presupusului terorist, Ministerul de Externe anunţa public, printr-un comunicat de presă, că pe data de 17 iulie, şapte cetăţeni români au fost repatriaţi din Siria pe ruta Damasc-Beirut. Potrivit comunicatului, reprezentanţii Ambasadei României la Damasc au ecortat grupul cetăţenilor până la frontiera siriano-libaneză, iar de la frontieră au fost preluaţi de către reprezentanţii misiunii diplomatice din Liban, conduşi până la aeroportul Rrafic Hariri din Beirut şi asistaţi pâna la îmbarcare.

Contactaţi de către reporterii Ghimpele dacă Omar Hayssam a făcut parte din grupul celor 7 români repatriaţi sau dacă grupul a fost compus din 8 persoane, reprezentanţii Ministerului de Externe au declarat:

„Nu infirmăm şi nu confirmăm această informaţie. Nu comentăm în afara celor declarate deja de Administraţia prezidenţială sau de premierul Victor Ponta.”

Ȋntrebaţi în scris când a sosit în ţară grupul de români şi dacă Omar Hayssam s-a numărat printre aceştia, reprezentanţii MAE nu au oferit nici până în prezent un răspuns, prevalându-se de termenul legal de 10 şi, respectiv, 30 de zile lucrătoare în care legea le permite să răspundă.
Ulterior, o informaţie desebit de interesantă a publicată de către o agenţie de presă din Siria. Potrivit All4Syria, citată de Realitatea TV, Omar Hayssam a fost adus în România din capitala Libanului, Beirut, ca urmare a unei înţelegeri între preşedintele sirian Bashar al Assad şi autorităţile române. Conform aceleiaşi surse, în respectiva afacere ar fi fost implicată şi organizaţia Hezbollah.
,,Pentru ca Omar Hayssam să fie predat, Guvernul României s-a angajat să se opună deciziei ca familia lui Othman să fie considerată reţea interlopă. Autorităţile din România au accepat şi au trimis un avion în Beirut, iar Bashar al-Assad l-a trimis pe generalul Khalil Ghassa pentru a-l răpi pe Hayssam şi pentru a-l trimite în Liban şi a-l aduce la aeroportul din Beirut, în colaborare cu Hezbollah şi securitatea libaneză“, scrie publicaţia siriană.

Atfel, în condiţiile existenţei unei informaţii certe (oferite de către MAE) cu privire la aducerea în ţară a unui grup de şapte cetăţeni din Siria cu doar o zi înainte ca anunţul privind repatrierea lui Hayssam să fie făcut, teoria prezentată de jurnaliştii sirieni pare să fie confirmată de involuntar chiar de către diplomaţii români. În acelaşi sens, refuzul de a comenta pe larg subiectul repartrierii respectivului grup întăreşte convingerea că dincolo de dimensiunea diplomatică a operaţiunii, există şi importante implicaţii care vizează siguranţa naţională. Cum ar fi, desigur, aducerea în ţară a teroristului Hayssam.

VIKTOR ORBAN ,PREMIERUL UNGARIEI,AMICUL LUI BASESCU,PATLAGELELE SI GEOPOLITICA!

30 iul.

În ceea ce priveşte Ungaria, România are o problemă serioasă. Nu e vorba, în primul rând, de gălăgia patriotardă privind pierderea Ardealului, deşi se lucrează intens şi sistematic la asta, ci la lipsa cronică de perspectivă geopolitică asupra subiectului. După vizita şi discursul primului ministru ungar Viktor Orban la Tuşnad, unde acesta a demonstrat din nou că îşi vede răbdător, dar neabătut, de un program pe termen lung, gândit strategic, povestea cu roşiile aruncate de doi tineri ameţiţi de băutură pare să fi preocupat mai mult presa românească decât amplele conotaţii ale declaraţiilor înaltului oaspete de la Budapesta. Care, în treacăt fie spus, a lăsat limpede de înţeles că nu se simte musafir în Transilvania, spre satisfacţia auditoriului numeros.

viktor-orban-basescu-bogdan-stamatin

Asemeni prietenului său bun, Traian Băsescu, care de această dată nu s-a mai prezentat la Tuşnad, Orban este un om politic conştient de nevoia de a-şi cultiva şi păstra puterea. Acordarea dublei cetăţenii maghiarilor din România a fost un pas decisiv pentru consolidarea regimului său. E greu de presupus că sutele de mii de noi cetăţeni ai Ungariei, care vor fi invitaţi să se înscrie pe listele electorale de la 1 august, pentru alegerile de anul viitor, vor uita cine a fost promotorul acordării buletinelor şi paşapoartelor patriei bunicilor şi străbunicilor lor, acte care, conform realităţilor din Uniunea Europeană sau legislaţiei americane privind regimul vizelor, le oferă câteva oportunităţi în plus faţă de cele româneşti. Actualul premier de la Budapesta, care nu s-a ferit să amintească realizările sale şi ale guvernului pe care îl conduce, a dat o pronunţată notă electorală vizitei în România, unde s-a întîlnit şi cu lideri ai minorităţilor maghiarimii din Serbia, Slovacia şi Ucraina, pe lângă cei ai ţării gazdă. Traian Băsescu, aflat în vacanţă la mare, pare să fi uitat acum că Orban a fost cel care, cerând chiar la Tuşnad maghiarimii din România să nu se prezinte la referendumul privind suspendarea sa, i-a salvat anul trecut funcţia. Dar nu despre aceste aspecte vom comenta aici.

România tratează problema revizionismului ungar pe câteva canale cunoscute, dar perdante în lipsa unei abordări la un nivel superior. Serviciile speciale româneşti au reuşit în ultimii ani să divizeze politic minoritatea maghiară – reprezentată până nu demult de un singur partid – de o manieră care să reducă substanţial eficienţa acesteia şi, mai ales, să elimine rolul de permanent factor decident pe tabloul politic al Bucureştiului, prin acordarea sau nu de voturi şi alianţă. În faţa ofensivei culturale şi economice a Budapestei în Transilvania, partea română a opus, însă, prea puţine argumente palpabile, delăsându-se pe seama unor voci patriotarde „de serviciu”, mai ales din tabăra naţionaliştilor unui C.V. Tudor, de-acum trecut la capitolul istorie recentă. Replicile palide ale unor membri ai PSD la ultimele idei ale lui Viktor Orban sau Laszlo Tökes – acesta din urmă un adevărat Nemesis al relaţiilor româno-ungare! – nu au eficacitate şi nici ecou. Tabăra lui Traian Băsescu tace, mizând exclusiv pe serviciile de informaţii, după cum semnalează presa românească, ce abundă de asemenea constatări. Posibilitatea ca Ungaria să ajungă, prin politica paşilor mărunţi, să provoace o desprindere – nu neapărat formală, dar de facto – a Ardealului de România nu îngrijorează, aparent, elita politică de la Bucureşti, începând cu preşedintele republicii. De ce? Răspunsul nu poate sta decât în încrederea oarbă a demnitarilor români în alianţa strategică ce îi leagă de Statele Unite, respectiv de apartenenţa la Uniunea Europeană. Iar comparaţiile inerente ale cetăţenilor români simpli, de orice naţionalitate, care călătoresc şi văd cu ochiul liber diferenţele de nivel de trai şi civilizaţie între Ungaria şi România, nici nu par să fie luate în calcul, ceea ce iar e o greşeală uriaşă. S-a uitat, pare-se, că patriotismul nu ţine, uneori, loc de coşul cu alimente, autostrăzi, asistenţă medicală de calitate, loc de muncă ori siguranţa cetăţeanului, ca să dăm doar câteva exemple.

Întrebarea simplă pentru liderii români este dacă sunt conştienţi că în caz de criză majoră au nevoie de sprijinul marilor puteri. Cu întrebările ajutătoare: cred ei că va sări Washingtonul în sprijinul României, în cazul unei mişcări ample şi organizate de „recâştigare a identităţii naţionale” pe bază de autonomie teritorială a minorităţii maghiare compacte în anumite zone ale ţării, precum erau şi albanezii din Kosovo cu numai două decenii în urmă? Dar Germania, motorul Uniunii Europene, cum ar reacţiona? Contează poziţia Rusiei într-un astfel de scenariu? Viktor Orban pare decis să sfideze şabloanele democraţiei pe model american, nesfiindu-se să critice direct Statele Unite, pe care le acuză că „încearcă să împiedice alte ţări să le ajungă din urmă”, ori dând afară, pur şi simplu, Fondul Monetar Internaţional din ţara sa. Premierul ungur a făcut la Tuşnad declaraţii clare împotriva Uniunii Europene, pe care o vede incapabilă să rezolve „provocările istorice ce ne aşteaptă”. Oare asta îi linişteşte pe liderii de la Bucureşti? Ideea că premierul ungur ar putea „pieri pe limba lui”? Nu ar trebui să o facă, printre altele şi pentru că Ungaria condusă de rebelul naţionalist Orban continuă să fie sprijinită masiv de Germania – primul ei partener comercial! – şi, în totală opoziţie de fază comparativ cu România, şi-a întărit constant legăturile cu Rusia – al doilea partener comercial al ţării. La sfârşitul lui ianuarie, anul acesta, primul ministru al Ungariei, în fruntea unei delegaţii impresionante, a vizitat Moscova. Cu acest prilej a declarat: „Noi, maghiarii, suntem conştienţi de importanţa Rusiei în politica mondială. Respectăm această ţară mare nu în primul rând pentru dimensiunea ei, ci pentru cultura ei. Respectul nostru pentru cultura rusă poate fi baza unei puternice cooperări economice între ţările noastre”. Iar Orban şi-a acoperit spusele cu fapte. Săptămâna trecută, pe 24 iulie, s-a deschis la Moscova primul magazin „Paprika”, al unei firme comune ruso-ungare, magazin specializat în produse alimentare specifice şi băuturi ungureşti. La inaugurare au participat ministrul pentru dezvoltare rurală de la Budapesta, Sandor Fazekas, şi ministrul adjunct al agriculturii Rusiei, Ilia Vasilievici Şestakov. Cu această ocazie s-a subliniat că există deja 100 de companii ungare specializate în produse agro-alimentare care au licenţe de export în Rusia, alte 50 urmând să dobândească accesul la imensa piaţă rusească în viitorul apropiat. Magazinele „Paprika”, unde se vor găsi faimoasele mezeluri ungureşti, alături de vinuri, şampanii şi alte delicatese, vor fi peste 10 în capitală, planul fiind să se deschidă câte unul în fiecare oraş cu peste 1 milion de locuitori din întreaga Rusie. Nota bene: am oferit aici doar exemplul ultimei realizări pe linia cooperării economice a Budapestei cu Moscova, calendaristic vorbind, fără să intrăm în subiectele mult mai relevante ale oleoductului South Stream ori a investiţiilor ruseşti în Ungaria, discutate în detaliu cu ocazia vizitei din ianuarie, când delegaţia lui Viktor Orban a fost primită de preşedintele Vladimir Putin, care a avut cuvinte de laudă şi mulţumire pentru atitudinea realistă, constructivă şi deschisă a Budapestei.

Cum scriam la începutul acestui material, România are o problemă serioasă cu Ungaria. La o analiză serioasă, aceasta nu constă, nici pe departe, în gestul unor tineri, probabil tot maghiari, de a arunca nişte pătlăgele spre premierul Orban. Marea problemă e cea a atitudinii Bucureştiului însuşi faţă de realităţile în vecinătatea cărora evoluează şi cu care e nevoit să se confunte, într-o lume în care dependenţele de marii actori geopolitici sunt indubitabile şi de neevitat.

PREMIERUL PONTA A ANUNTAT LUNI,LA PALATUL VICTORIA,CA AU FOST INCHEIATE NEGOCIERILE PENTRU UN NOU ACORD CU FMI,REZULTATELE URMAND SA FIE ANUNTATE MIERCURI!

30 iul.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, la Palatul Victoria, că au fost încheiate negocierile pentru un nou acord cu FMI, rezultatele urmând să fie anunţate miercuri.

ponta-noul-acord-al-romaniei-cu-fmi-va-fi-de-3-5-miliarde-euro-si-va-fi-convenit-pana-in-toamna-217854

„Am încheiat, practic, şi negocierile pentru un nou acord cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială”, a anunţat primul ministru, în cadrul unei declaraţii susţinute la Palatul Victoria, după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

MEMBRII AI COMISIEI PENTRU BUGET,FINANTE SI BANCI DIN CAMERA DEPUTATILOR VOR AVEA MARTI O INTREVEDERE CU DELEGATIA FMI,BM SI A C.E.!

30 iul.

Membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor vor avea marţi o întrevedere cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM) şi a Comisiei Europene (CE).

0730074513355987

Întâlnirea este programată să înceapă la ora 14,00.

O echipă a FMI, condusă de Andrea Schaechter, este în vizită în România în perioada 17-31 iulie, pentru discuţii asupra următorului program cu România.

Delegaţia FMI, BM şi CE a avut întrevederi şi cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Concluziile întâlnirilor vor fi prezentate la sfârşitul misiunii.

%d blogeri au apreciat: