„DRAGA ANI”A LUI BASESCU L-O DECLARAT INCOMPATIBIL PE SENATORUL EX-PSD VALER MARIAN,ACTUALMENTE PP-DD!

9 aug.

Agenția Națională de Integritate i-a declarat incompatibili pe senatorul Valer Marian (ex-PSD, actual PPDD) și deputatul Harbuz Liviu (PSD), dar și pe Marian Iulian Rasaliu (fost senator PDL). Fostul pededist de Satu Mare este acuzat că a exercitat, simultan cu funcția de parlamentar, pe cea de administrator a două societăți comerciale. Valer Marian a fost în centrul atenției în ultima vreme, după ce i-a atacat contant pe Victor Ponta, Ilie Sârbu și Liviu Dragnea, împotriva ultimului depunând mărturie la DNA în ”dosarul Referendumului”.

Valer-Marian11

”VALER MARIAN s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, a deținut, simultan, calitatea de Senator în Parlamentul României și funcția de administrator în cadrul S.C. NORD VEST PRESS S.R.L. (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) și S.C. BONDA IMPEX S.R.L. (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013)”, transmite ANI într-un comunicat.

ANI spune că Harbuz Liviu este incompatibil cu funcția de parlamentar, pentru că, începând cu data de 20 decembrie 2012, a deținut concomitent și calitatea de persoană fizică autorizată. ”Astfel, HARBUZ LIVIU nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat […] este […] incompatibilă cu […] calitatea de comerciant persoană fizică”, se arată în comunicatul ANI.

Democrat-liberalul Rosaliu Marian Iulian, senator în perioada 2008-2012, s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că, din octombrie 2012, a devenit șef al Serviciului Economic de Recuperare Debite, în urma unui concurs organizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

”Prin urmare, RASALIU MARIAN IULIAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13.10.2010 (data suspendării din funcţia publică de Șef serviciu – Serviciul Economic Recuperare Debite – A.P.I.A.) – 19.12.2012 (data reluării activităţii în funcţia publică de conducere de şef serviciu). Astfel, RASALIU MARIAN IULIAN nu a respectat dispozițiile art. 81, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de […] senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului”, spune ANI.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: