SENATORUL LIBERAL TEODOR ATANASIU:REGIONALIZAREA NU SE VA FACE INAINTE DE PREZIDENTIALE!

9 aug.

Atanasiu: Regionalizarea nu se face înainte de prezidenţiale.

1376057319teodor-atansaiu1

Senatorul PNL Teodor Atanasiu, liderul liberalilor din Alba, este convins că regionalizarea nu va fi realizată înainte de alegerile prezidenţiale, opinând chiar că aceasta probabil se va face înainte de 2020, astfel încât să se prindă ciclul bugetar european 2020-2026.

Teodor Atanasiu a menţionat, vineri, într-o conferinţă de presă, că regionalizarea se poate face odată cu aprobarea unei noi Constituţii. ‘Având în vedere că noua Constituţie în următorul an şi jumătate nu va fi supusă niciunui referendum, neavând o nouă Constituţie nu o să avem nicio regionalizare’, a declarat senatorul liberal de Alba, potrivit Agerpres.

El a apreciat că în contextul în care 2014 este an electoral „probabil că nu o să mai stea nimeni între europarlamentare şi prezidenţiale să mai cheme odată românii la urne să decidă pe nu ştiu ce’. Atanasiu a opinat că ‘foarte clar până la alegerile prezidenţiale nu va fi pusă în discuţie noua Constituţie’.

El a mai menţionat că regionalizarea întotdeauna trebuie făcută înainte de un ciclu bugetar european, nu în timpul acestuia.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: