PREMIERUL VICTOR PONTA NU ESTE DE ACORD CU NOMINALIZAREA LIBERALULUI NINI SAPUNARU PENTRU MINISTERUL TRANSPORTURILOR!

23 aug.

Crin Antonescu nu-şi asumă public nominalizarea lui Nini Spunaru pentru ministerul transporturilor.

nini_sapunaru-253x207

Asta în ciuda faptului că fostul şef al vămilor a ieşit ieri pe posturile de televiziune şi a declarat că preşedintele PNL i-a propus acest post.

Victor Ponta l-a sunat astăzi pe Antonescu si i-a spus că, dacă PNL il va propune duminica pe Sapunaru, el il va respinge.

„Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare”, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al partidului.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: