JURNALISTA OANA STANCIULESCU:CRED CA EXISTA UN ACORD DE COABITARE INTRE TRAIAN BASESCU SI PREMIERUL UNGUR VIKTOR ORBAN!

30 aug.

Intre Traian Băsescu şi premierul maghiar Viktor Orban există un acord de coabitare, a spus jurnalista Oana Stănciulescu în cadrul emisiunii „Subiectiv de la Antena 3.

zgiFR50926G_2L

„Eu cred într-un acord de coabitare între Traian Băsescu şi Viktor Orban, pe care însă Traian Băsescu nu o să-l încalce niciodată. E un acord între cei doi. Amândoi câştigă din acest război al declaraţiilor. Eu sunt foarte curioasă ce câştigă Traian Băsescu”, a afirmat Oana Stănciulescu.

Afirmaţia vine în contexul recentelor declaraţii în privinţa minorităţilor pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut în timpul vizitei oficiale din Slovacia.

În aceeaşi emisiune, Lucian Bolcaş a amintit despre „declaraţia lui Orban, care îl caracteriza pe Băsescu drept un naţionalist cu care îi face plăcere să vorbească”.

„PPe îl vopseşte pe Băsescu ca naţionalist, fiindcă asta prinde la alegătorii din România. Băsescu nu vrea voturi pentru Monica Macovei, ci pentru PPE, care e în cădere liberă”, a mai spus Bolcaş.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: