Arhiva | 6:42 pm

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU NU VREA REFERENDUM:”E MAI LOGIC CE A PROPUS BASESCU,PRIVIND CAINII; MACAR O LUAM PE O CALE?!”

5 sept.

Crin Antonescu a declarat,la Cluj-Napoca, referindu-se la problema câinilor fără stăpân, că “este mai logic” ceea ce a propus Traian Băsescu, în opinia sa referendumul propus de Oprescu fiind inutil.

1345267565Basescu_si_Antonescu

“E mai logic ce a propus Traian Băsescu (…) Măcar o luăm pe o cale”, a mai declarat Crin Antonescu, preşedintele PNL. Crin Antonescu, crede că în situaţia actuală problema câinilor fără stăpân nu poate fi rezolvată fără eutanasiere.

El a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că este nevoie în primul rând ca toţi câinii fără stăpân să fie strânşi, transmite Agerpres. “Consider că trebuie luate imediat toate măsurile posibile pentru ca aceşti câini să fie strânşi. Principal nu sunt pentru eutanasiere. În situaţia practică, pentru că nu facem filosofie, ci trebuie să dăm soluţii practice, mă tem că nu avem cum să rezolvăm această problemă pentru că s-au pierdut atâţia ani. Ea putea fi rezolvată la banii care s-au cheltuit. Acum mă tem că suntem siliţi să recurgem şi la eutanasiere dacă vrem să rezolvăm problema”, a afirmat Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, copilul de 4 ani muşcat de câini “a murit într-un chip atât de îngrozitor din cauza oamenilor, nu din cauza câinilor”.

Anterior, Crin Antonescu a declarat că nu este necesar un referendum în Bucureşti în privinţa câinilor fără stăpân. “Îmi spun o părere personală, ca cetăţean şi locuitor în Bucureşti. Referendumul nu are ce să comunice nou. Răspunsul e clar: niciun bucureştean şi nici cel mai mare iubitor de câini nu vrea să vadă câini pe stradă. Atunci la ce să fac referendumul”, a afirmat Crin Antonescu, pe şantierul noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că va organiza un referendum privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

CUM SCAPA TORTIONARUL ALEXANDRU VISINESCU!,GAFA FARA PRECEDENT A PARCHETULUI ICCJ!

5 sept.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte l-a pus sub urmărire penală pe Alexandru Vișinescu, acuzându-l de genocid și schimbând astfel încadrarea IICMER, care îl acuza pe torționar de omor deosebit de grav. Însă Vișinescu este acuzat pentru fapte comise în perioada 1956-1963, în timp ce infracțiunea de genocid a fost introdusă în Codul Penal abia în anul 1968 și nu poate fi aplicată retroactiv.

1378197199Alexandru-Visinescu

Alexandru Vișinescu este acuzat pentru fapte comise între 1956-1963, perioadă în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat. Potrivit Parchetului, torționarul i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală. Dar aceste fapte nu pot fi încadrate la infracțiunea de genocid, deoarece în perioada respectivă noțiunea de genocid nu era reglementată legal.

Genocidul nu se poate aplica retroactiv

Avocatul Lucian Bolcaș ne-a declarat că legislația privind genocidul nu poate fi aplicată retroactiv, astfel că, pentru a fi condamnat, lui Alexandru Vișinescu trebuie să i se găsească o altă încadrare legală.

Cel mult o pedeapsă cu suspendare pentru Vișinescu

Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza, nu s-a arătat deloc surprins de gafa procuraturii.

“Nu se va întâmpla nimic. Nu vom vedea pe nimeni după gratii, pentru că unii dintre parlamentari sunt copiii criminalilor care ne-au trimis la moarte. Nici nu ne așteptam să fie închis acest criminal, însă punerea lui sub acuzare este utilă pentru tinerii de azi și de mâine, pentru că doar așa vor afla ce s-a întâmplat cu adevărat în trecut.

Pentru noi, oricum acești oameni nu mai există. Noi i-am iertat de mult, iar legile i-au protejat și i-au ocrotit. Cei mai mari criminali ai româniei au murit liniștiți, în paturile lor, și au fost înmormântați cu onoruri militare.

În România, cu cât furi mai mult, cu atât ai șanse mai mari să primești o sentință cu suspendare. La fel și în cazul lui Vișinescu. Cu cât a dat mai tare și a omorât mai mult, cu atât mai mult are șanse să primească o pedeapsă cu suspendare. Eu sper că se va da o sentință în cazul lui, însă va fi una cel mult cu suspendare.

Noi nu avem curajul nemților, evreilor sau chiar al polonezilor, să ne căutăm și să ne judecăm criminalii așa cum trebuie”, a spus Octav Bjoza,

OFICIOSUL BASIST EVZ.ro. ANUNTA CA JURNALISTA BASISTA CORINA DRAGOTESCU ,ESTE ANGAJATA LA CONSULATUL ROMAN DE LA LOS ANGELES!

5 sept.

Jurnalista Corina Drăgotescu, care a emigrat recent în Statele Unite, va lucra pentru consulatul României la Los Angeles, în calitate de ataşat de presă, scrie EVZ.ro.

corina_dragotescu3-300x227

Jurnalista basista Corina Drăgotescu, care a emigrat recent în Statele Unite, va lucra pentru consulatul României la Los Angeles, în calitate de ataşat de presă. Informaţia a fost confirmată, pentru o publicaţie din SUA, de către consulul Eugen Chivu. Corina Drăgotescu a precizat pe pagina ei de Facebook: „Am o colaborare locală, cu ora, cu Consulatul din Los Angeles să reflectez acţiunile din comunitatea de români din California”. Ea a susţinut că rămâne şi jurnalist RTV, în această perioadă, şi că ar fi absolvit „cursuri de securitate şi relaţii internaţionale”.

Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea Evenimentului Zilei, că jurnalista Corina Drăgotescu are un contract de prestări servicii cu consulatul din Los Angeles, începând cu 1 august 2013. Acesta nu este singurul caz în care USL îşi recompensează apropiaţii cu funcţii în diplomaţie. Din septembrie 2012, schema de personal a MAE s-a umflat cu 145 de persoane, arată Consiliul Fiscal.

DE CE USL TACE?!,REFERENDUM PE 6 OCTOMBRIE IN CAPITALA:”SUNTETI DE ACORD CU EUTANASIEREA MAIDANEZILOR NEADOPTATI IN TERMEN DE 7 ZILE?!,DA SAU NU?!”

5 sept.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi, că va propune în CGMB ca bucureştenii să răspundă la referendum la întrebarea: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi nerevendicaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.

eutanasiere

Edilul a precizat că termenul prevăzut de lege este cel stabilit în Legea 227/2002.
Sorin Oprescu a spus că la şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti va fi stabilită şi data organizării referendumului local privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

Potrivit articolului 4 al Legii 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001, „câinii fără stăpân vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazaţi o perioadă de 14 zile”.

„În situaţia în care, dupa expirarea termenului de cazare prevăzut la art. 4, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform anexelor nr. 4 şi 5, aceştia vor fi eutanasiaţi”, conform Legii 227/2002.

Legea mai prevede că eutanasia este „un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase” a câinilor.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, „exact ceea ce vrea populaţia”.
Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a venit după ce Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuţ, în vârstă de şase ani, care era împreună cu acesta când, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Oprescu arăta că referendumul local ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie, iar acesta va avea o singură întrebare, respectiv „Sunteţi de acord cu măsura radicală (eutanasierea câinilor fără stăpân – n.r.)?”.

Potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, „obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia”, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

Oprescu a precizat că, în vederea organizării referendumului, a convocat pentru vineri, la ora 12.00, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în şedinţă de îndată.

„Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local”, potrivit articolului 13 din Legea referendumului.

Sorin Oprescu a mai spus că, dacă bucureştenii se vor pronunţa la referendum pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, atunci el va putea „pune presiune” pe parlamentari, în vederea adoptării unui act normativ „cum vrea poporul”, legat de această problemă.

CONSILIUL NATIONAL SECUIESC I-A RECLAMAT PE TRAIAN BASESCU,VICTOR PONTA,CRIN ANTONESCU,LIVIU DRAGNEA LA CNCD!

5 sept.

Consiliul Naţional Secuiesc i-a reclamat pe ex- preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Cei patru lideri politici au fot reclamați la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Ei sunt acuzați de discriminare pe criterii etnice, pentru că s-au opus unei regiuni cu populație preponderent maghiară.

pontaantonescubasescuconsultari1_b_26975700

Președintele CNS, Izsak Balazs, a trimis o petiție către CNCD, “în numele poporului secuiesc”. El cere să fie luate măsurile “legale care se impun”.

“Se urmăreşte în mod expres ca în toate regiunile populaţia maghiară să fie minoritară. Dacă aceste planuri s-ar pune în practică, atunci pe de o parte România şi-ar încălca o serie de angajamente internaţionale, iar pe de altă parte ar comite în mod clar o discriminare la adresa cetăţenilor români de naţionalitate maghiară”, susține Izsak Balazs, potrivit Mediafax.

El a adăugat că ”Scopul lor este în mod evident de a crea impresia că reorganizarea se va face după criterii neutre din punct de vedere etnic, dar este clar pentru toată lumea că reorganizarea teritorială preconizată și dorită de dânşii ar discrimina cetățenii români de etnie maghiară”.

TRAIAN BASESCU LA EXTERNAREA FIICEI SALE EBA SI A NEPOATEI SOFIA ANAIS:”AM RAMAS MARCAT DE DRAMA LUI IONUT!”

5 sept.

Elena Băsescu şi fiica ei Sofia Anais au fost externate marţi după amiază, la ora 16.00. Traian Băsescu a fost prezent la spitalul Universitar din Bucureşti.

5506543_mediafax_foto_octav_ganea2_42445700

Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a rămas „marcat” de drama lui Ionuţ, băieţelul de 4 ani ucis de câini în Capitală.

„Am rămas marcat de drama lui Ionuţ. După ce am văzut ieri poza lui Ionuţ, sunt marcat ce splendoare de copil şi ce se poate întâmpla”, a afirmat preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a făcut această declaraţie, la ieşirea de la Spitalul Universitar, de unde au fost externate fiica şi nepoata sa.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel marţi la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

„Nu trebuie să mai aşteptăm să mai moară un copil, să mai fie un om sfâşiat de câini ca să înţelegem că trebuie să luăm această măsură. Guvernul trebuie să emită Ordonanţa de Urgenţă pe tot teritoriul, să se dea termen pentru adoptarea câinilor, iar cei neadoptaţi vor trebui eutanasiaţi. Nu putem pune câinii mai presus de oameni”, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că situaţia copilului omorât de câini nu ne mai lasă să aşteptăm la mâna demagogilor.
„Nu vreau să mai intru în detaliile înavuţiţilor de pe urma castrării. Castrarea nu-i scoate dinţii. Câinele rămâne şi muşcă. Un câine castrat, în sălbăticie devine mai agresiv decât unul necastrat”, a mai spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Copilul de patru ani muşcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

PREMIERUL PONTA IL CRITICA PE BASESCU SI ASTEAPTA DE LA PARLAMENT REZOLVAREA PROBLEMEI MAIDANEZILOR!

5 sept.

ponta-noul-acord-al-romaniei-cu-fmi-va-fi-de-3-5-miliarde-euro-si-va-fi-convenit-pana-in-toamna-217854

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”.

„În urmă cu 14 ani un primar general ne-a anunţat că rezolvă problema. Între timp a fost şi preşedinte. N-a făcut nimic”, a adăugat premierul, acuzându-l pe Traian Băsescu de populism.

Victor Ponta a precizat că legea pe această temă este în Parlament şi va fi luată luni în dezbatere.

„Dacă în 14 ani nu s-a făcut nimic, sper ca domnul vicepremier împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale soluţia corectă în câteva zile”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu face apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

„Fac apel la Guvern – pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare – fac apel la Guvern să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonbabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că soluţia aleasă până acum, privind castrarea câinilor, urmată de eliberarea lor pe stradă, este un pe termen lung, care nu a dat rezultate.

„Povestea cu castrarea prelugeşte timpul în care câinii fără stăpân dispar de pe străzi, dintre blocuri. Deci nu e o soluţie relativ rapidă, poate dura 10, 12, 18 ani, nu ştiu cât trăiesc câinii fără stăpân. Deci castrarea e o soluţie pe termem lung, care din 2004, de când avem noua legislaţie în vigoare, s-a dovedit că nu rezultate”, a spus şeful statului.

Potrivit lui Băsescu, rezultatul actualei legislaţii care vizează castrarea şi îngrijirea câinilor s-a dovedit un eşec, pentru că „teoria” lăsării lor pe stradă, după ce au fost castraţi nu a făcut ca oamenii să se simtă în siguranţă.
„Nu trebuie să mai aşteptăm să mai moară un copil, să mai fie un om sfâşiat de câini ca să înţelegem că trebuie să luăm această măsură. Guvernul trebuie să emită Ordonanţa de Urgenţă pe tot teritoriul, să se dea termen pentru adoptarea câinilor, iar cei neadoptaţi vor trebui eutanasiaţi. Nu putem pune câinii mai presus de oameni”, a spus Băsescu.

El a spus că nu putem pune câinii mai presus de un copil nevinovat care se duce să se joace cu aceştia pentru că aşa a văzut în cărţi sau în filmele de desene animate, respectiv că un câine e prietenul omului.

„Sunt revoltat de demagogia legată de iubitorii de câini. Dacă vreţi, pentru a nu face confuzie, acum vă iau în microbuz, mergem la mine acasă, am cinci câini, trei adunaţi de pe stradă. Atât am putut să cresc. Sunt curaţi, vaccinaţi, castraţi, trăiesc lângă un om. (…) Asta înseamnă pentru demagogii care spun că iubesc câinii – ţine-l lângă om, altfel devine o sălbăticiune”, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că situaţia copilului omorât de câini nu ne mai lasă să aşteptăm la mâna demagogilor.
„Nu vreau să mai intru în detaliile înavuţiţilor de pe urma castrării. Castrarea nu-i scoate dinţii. Câinele rămâne şi muşcă. Un câine castrat, în sălbăticie devine mai agresiv decât unul necastrat”, a mai spus Băsescu.
În ianuarie 2011, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională Legea referitoare la câinii comunitari care prevedea că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.

Sesizarea CC a fost făcută de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL. „Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Fără a o desconsidera, problema câinilor fără stăpân poate fi gestionată şi rezolvată prin măsuri eficiente de către serviciile comunitare, politici publice coerente şi alocarea unor resurse adecvate”, se arăta în sesizarea deputaţilor PSD şi PNL trimisă Curţii Constituţionale.

Anunţul privind neconstituţionalitatea legi a fost primit cu urale de membrii organizaţiilor de protecţie a animalelor care protestau atunci la Palatul Parlamentului, unde este sediul Curţii Constituţionale.
Regizori, compozitori, critici de film, ziarişti, pictori, sportivi, artişti plastici, fotografi, medici şi ONG-uri au cerut neadoptarea acestei legi.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara atunci că rămâne la ideea de a construi adăposturi pentru câinii fără stăpân, care trebuie strânşi „cât mai curând” de pe străzi, într-un termen de „câteva luni”. El spunea atunci că găsise deja soluţii, în colaborare cu ONG-urile.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 noiembrie 2011, Legea privind câinii comunitari care prevedea că eutanasierea animalelor fără stăpân se putea realiza după ce autorităţile locale consultau populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi „cipaţi”.

Conform legii, consiliile locale aveau obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi trebuiau să amenajeze şi să suplimenteze din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.
De asemenea, câinii trebuiau ţinuţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau se poate găsi o soluţie combinată, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv ale CGMB, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective, se preciza în actul normativ.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Copilul de patru ani muşcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân, aflată la Comisia pentru administraţie şi că va discuta cu premierul Victor Ponta legat de acest subiect.

„I-am rugat pe secretarul general şi pe liderul grupului PSD în această dimineaţă să se intereseze să urgentăm dezbaterea. Sper să găsim o soluţie. Vorbim despre un copil care are patru ani, fiica mea are şase ani şi ştiu despre ce este vorba. Sunt şi eu iubitor de câini, am acasă câini maidanezi şi de rasă, este important să facem ceva cu această problemă şi deja lucrurile sunt exagerate şi cred că noi românii aşa suntem, niciodată nu suntem în stare să facem un lucru înainte, îl facem dacă există un eveniment”, a precizat Zgonea, pe holurile Parlamentului.
El a arătat că va discuta în Biroul Permanent şi va cere ca până la săptămâna viitoare Comisia pentru administraţie a Camerei să-şi stabilească cu prioritate dezbaterea proiectului de lege privind câinii fără stăpân.

Valeriu Zgonea a mai spus că nici fostul guvern nu a fost în stare să rezolve această problemă şi a precizat că va discuta cu premierul Victor Ponta pentru găsirea unei soluţii.

%d blogeri au apreciat asta: