Arhiva | 5:58 pm

TRAIAN BASESCU SI MESAJUL TRIMIS POMPIERILOR DE ZIUA LOR!

13 sept.

Traian Băsescu a transmis vineri un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor în care arată că aceştia fac din nou proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor prin participarea la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora în judeţul Galaţi.

„Astăzi sărbătorim Ziua Pompierilor din România şi, în acelaşi timp, comemorăm sacrificiul pe care Compania de Pompieri din Bucureşti l-a făcut, în urma cu 165 de ani, în timpul luptelor eroice pentru apărarea libertăţii naţionale purtate de pompieri în Dealul Spirii din Capitală. Sacrificiul suprem din acele zile al pompierilor militari trebuie să reprezinte pentru noi toţi un reper de onoare şi devotament”, susţine Traian Băsescu, în mesajul adresat pompierilor români – militari şi civili.

Şeful statului mulţumeşte tuturor celor care au ca misiune apărarea şi salvarea vieţii semenilor şi care, prin faptele lor de zi cu zi, dau dovadă de eroism şi sacrificiu de sine.

„Chiar de ziua lor, pompierii participă în judeţul Galaţi la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora, făcând, astfel, din nou, proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor. Doresc să le transmit pompierilor români, cu acest prilej, urările mele de bine, sănătate şi fericire”, a transmis preşedintele Băsescu.

LISTA CU DEMNITARII ROMANI,CARE FACEAU PARTE DIN CABINETUL VASILE SI CARE AU SEMNAT LICENTELE DE EXPLOATARE DIN 1999 SI 2000 PRIVIND ROSIA MONTANA.FRUNTASI AU FOST TRAIAN BASESCU,MIHAI RAZVAN UNGUREANU,VALERIU STOICA,LUDOVIC ORBAN,ETC.LIDERUL LIBERAL CRIN ANTONESCU A LIPSIT INTRUCAT NU ERA DE ACORD!

13 sept.

Actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, care se declară împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, a avut posibilitatea să îşi exprime această opinie încă din momentul votării licenţelor în 1999 şi 2000,DAR NU A FOST DE ACORD. In momentul în care au fost votate cele două licenţe, în iunie 1999 şi ianuarie 2000, era membru al Executivului de la acea vreme.
În ambele situaţii preşedintele liberalilor a lipsit, locul său fiind luat de către secretarii de stat. Astfel, Antonescu, în ciuda tuturor declaraţiilor sale de acum prin care încearcă să scape de responsabilitate și se dă drept un necunoscător, a beneficiat de toate informaţiile legate de acele licenţe. Neparticiparea la ambele şedinţe în care s-au votat licenţele pentru proiectul de la Roşia Montană ne face să ne punem întrebarea dacă Antonescu a lipsit pentru că nu ştia despre subiect şi nu a fost interesat să se informeze, sau doar fugea de responsabilitate la fel ca acum.
Această lipsă de informare pe care o acuză liderul liberal vine pe fondul absenteismului său din Parlament şi din Guvern, după cum reiese din lista membrilor prezenţi la votarea licenţelor. Antonescu trebuie să explice de ce acum este împotrivă, iar atunci nici măcar nu era interesat de subiect, încât să participe la votul din Guvern.
Din documentele survenite pe surse, dintre cei care au fost prezenţi în iunie 1999 când s-a votat licența pentru Roşia Montană, s-a aflat şi actualul deputat liberal Ludovic Orban. Acesta a cerut în ultimele zile demisia premierului Victor Ponta şi a miniştrilor Dan Şova şi Rovana Plumb. Orban trebuie, de asemenea, întâi să explice de ce în 1999 nu a avut nimic de obiectat.
Listele şedinţelor pentru votarea licenţelor pentru Roşia Montană mai scot în evidenţă două nume, care astăzi sunt ori neutre, ori împotriva proiectului. La şedinţa din 1999, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost printre cei care au votat licenţa, fără exprima vreo împotrivire. Atât la şedinţa din 1999, cât şi la şedinţa din 2000, Traian Băsescu a fost de asemenea prezent. Şeful statului acum se vrea neutru, după ce a susţinut ani la rândul acest proiect.
În ultimele zile lideri ai liberalilor şi apropiaţi ai lui Traian Băsescu au ieşit în faţă ca fiind împotriva proiectului de la Roşia Montană. Licenţele pentru exploatare au fost votate de guvernul din 1999 – 2000, iar o parte dintre membri acestuia trebuie să explice astăzi de ce şi-au schimbat brusc opţiunea.
CATIVA DIN DEMNITARII ROMANIIN FRUNTE CU TRAIAN BASESCU CARE CONDUCEA CABINETUL RADU VASILE CARE AU VANDUT ROSIA MONTANA PENTRU „BLESTEMUL AURULUI”

1.RADU VASILE
2.TRAIAN BASESCU,
3.ION CARAMITRU
4.VALERIU STOICA
5.MIHAI RAZVAN UNGUREANU
6.LUDOVIC ORBAN
7 TRAIAN DECEBAL REMES.

JURNALISTUL MIHAI GOTIU DESPRE LOBBY-UL FACUT DE AMICUL LUI BASESCU,AMBASADORUL USA LA ACEEA VREME MARK GITENSCHWEIN PENTRU FIRMA CANADIANA DE APARTAMENT RMGC!

13 sept.

Interesele companiei Gabriel Resources în România au fost reprezentate de ambasadori canadieni, dar şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, scrie jurnalistul Mihai Goţiu pe site-ul de comentarii VoxPublica.realitatea.net.

„Inițial, interesele Gabriel în România au fost reprezentate aproape exclusiv, la nivel diplomatic, de ambasadorii Canadei (unul dintre ei, Raphael Girard, a și ajuns, ulterior, în board-ul companiei). Așa cum rezultă și din corespondențele lor electronice, sprijinul ambasadorului SUA (Nicholas Taubman pe atunci) a fost solicitat doar în caz de criză (în 2007, după suspendarea procedurii de avizare a acordului de mediu și când, în Parlament, a fost înaintat proiectul de lege privind interzicerea ultilizării cianurilor în mineritul din România). Situația s-a schimbat după anii 2008-2009, când pachete importante de acțiuni au fost achiziționate de miliardarii de pe Wall-Street, John Paulson, Thomas Kaplan sau Beny Steinmetz”, scrie Mihai Goţiu pe VoxPublica.realitatea.net.

Jurnalistul face referire la un document din 2010, unde „se arată modul în care Gabriel a încercat (și în cele din urmă a și reușit) să obțină sprijinul diplomației americane (și a ambsadorului Mark Gittenstein)”.

Iată fragmente din documente:

„Gabriel Resources are o bună relaţie cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein (“front door ” relationship – n.t.) prin intermediul lui Stu Eizenstat. Mark mi-a mărturisit acest lucru în conversaţii private. Mark mi-a spus de asemenea confidenţial că a pleda cauza lui Gabriel nu va fi nici simplu nici uşor. El speră că Gabriel se va alătura altor investitori din SUA care au probleme similare cu reglementările din România în aşa fel încât în calitate de ambasador poate presa pentru reforme pro-investiţii mai largi care în schimb i-ar asigura platforma pentru a ajuta efectiv companiile individuale precum Gabriel. Mark şi eu am discutat despre mediul investiţional din România şi cum afectează acesta companiile americane – el vrea să continue sa mă folosească pe post de panou pentru unele dintre ideile sale cu privire la aceste aspecte.”

”În particular, am înţeles la o întâlnire la care Mark Gitenstein mi-a mărturisit că ar trebui să împachetăm problema noastră într-o coaliţie a companiilor americane în jurul unor teme mai generale, precum “domnia legii” sau “certitudinea juridică”, pentru a permite ca Guvernul SUA să ne susţină ca parte dintr-un efort mai larg. La Mayer Brown LLP, Mark şi cu mine am lucrat împreună peste zece ani, construind coaliţii similare de susţinere ale industriei. Amândoi am fost de acord că Guvernul SUA şi Mark ar trebui să fie capabili să susţină în jurul principiului “domniei legii / certitudinii juridice / transparenţei reglementărilor” o coaliţie a companiilor care ar putea în schimb să fie foarte benefică pentru strategia lui Gabriel în România.”

Compania care e menționată expres în document pentru a face parte din această ”coaliție a industriilor” e gigantul alimentar Smithfield (care a preluat rămășițele Contim).

„Un membru potenţial al coaliţiei noastre ar putea fi Smithfield Ferme, cu baza în Virginia, şi condusă de Dennis Treacy, pe care l-am cunoscut personal şi cu care am lucrat mai bine de zece ani. La cererea lui Dennis, l-am prezentat ambasadorului Gitenstein în septembrie 2009, când am discutat ideea unei coaliţii a industriei”

Interesele Smithfield în România sunt reprezentate de firma de lobby McGuire Woods, care reprezintă și Ford. Așadar, e de așteptat ca și Ford să intre în această coaliție. Și, desigur, și alte companii americane. În cele din urmă, Gabriel a reușit să intre în această coaliție, lucru confirmat, în luna martie a acestui an, chiar într-un comunicat al companiei.

TRAIAN BASESCU A SEMNAT VINERI DECRETUL DE REINVESTIRE A LIVIEI DOINA STANCIU IN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ICCJ!

13 sept.

Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de reînvestire a Liviei Doina Stanciu în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, șeful statului a numit-o în funcția de vicepreședinte al Instanței Supreme pe Iulia-Cristina Tarcea pentru o perioadă de 3 ani. Judecătoarea Lavinia Curelea a fost și ea reînvestită la șefia Secției I civile a ÎCCJ, pentru un mandat de 3 ani.

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, înaintarea către președintele României a propunerii de reînvestire în funcția de președinte al ÎCCJ a Liviei Stanciu. Judecătoarea va conduce Instanța Supremă pentru încă 3 ani. Ea conduce așa-numitul ”complet negru” al Înaltei Curți, care a condamnat la închisoare cu executare mai mulți politicieni influenți. Gigi Becali, Cătălin Voicu și Adrian Năstase au fost trimiși după gratii de Stanciu.

MINISTRUL CULTURII „LIBERALUL”DANIEL BARBU,A PARTICIPA LA CLUJ,UNDE A DECLARAT CA MINISTRU VOTEZ „DA” PENTRU RMGC,CA PARLAMENTAR PNL VOTEZ „NU!”

13 sept.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a participat, vineri, la o inspecție a instituțiilor culturale din Cluj, unde a declarat că susține exploatarea minieră de la Roșia Montană, dar că va vota împotriva proiectului în plenul Parlamentului, pentru că asta este înțelegerea politică la nivelul PNL.

Barbu a mărturisit că le-a cerut sprijin colegilor săi cu privire la proiectul de lege la care se lucrează încă de acum două luni, dar nu a avut sorți de izbândă, potrivit Adevărul.

Liberalul spune că reprezentanții Roșia Montană Gold Corporation au dat asigurări că vor investi 100 de milioane de dolari la Roșia Montană. 70 de milioane de dolari au fost deja investiți, urmând ca restul de 30 de milioane să fie alocate proiectului. Investiția vizează mina romană, satul și mormintele romane, dar și un parc industrial arheologic.

Premierul Victor Ponta și ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, au declarat și ei recent că, în calitate de miniștri, susțin proiectul de exploatare a minereurilor auro-argintifere prin cianurare, dar că, în calitate de parlamentari, vor vota împotrivă.

PRESEDINTELE PNL CRIN ANTONESCU A DECLARAT,JOI CA TRAIAN BASESCU ESTE LA PUTERE SI SPERA DE LA ANUL VIITOR SA FIE IN OPOZITIE!

13 sept.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că ex- preşedintele Traian Băsescu este la putere şi că speră ca la anul să fie în opoziţie.

„Eu spre ca spre sfârşitul anului viitor să intre în Opoziţie. I s-a dat mai multă putere decât merita. Nu mai are nevoie de vreun acord, a căpătat credibilitate prin pactul de coabitare, dl Băsescu şi-a păstrat controlul, e încă la putere. Peste un an, sper să se pregătească să intre în opoziţie”, a spus Antonescu.

Şeful Senatului a discutat, joi seară, într-un interviu acordat Realitatea TV, despre tensiunile din USL, despre relaţia cu Victor Ponta, dar şi despre realizările economice de până acum ale Guvernului Ponta. Antonescu a apreciat că alianţa cu PSD nu se va rupe atâta timp cât partenerii de coaliţie urmăresc planul de guvernare.

DE CE TACE TRAIAN BASESCU IN CAZUL ROSIA MONTANA?!,SPERA CA USL SA SE DESTRAME!

13 sept.

De câteva zile țara și majoritatea la guvernare e scindată în Problema proiectului minier propus de RMGC la Roșia Montană. Legea de aprobare a proiectului a fost trimisă spre aprobare Parlamentului moment în care USL-ul s-a rupt în două în ce privește acest proiect.

Au urmat declarații contondente prin presă între cei doi co-președinți… declarații care continuă și după armistitțiul formal de după întâlnirea Crin Antonescu cu Victor Ponta.

În tot acest timp un om tace – președintele Traian Băsescu care în anii trecuți a fost foarte activ în domeniu.

De ce tace președintele?

LIDERUL LIBERAL CRIN ANTONESCU ATACAT DE „BARONII”PSD:”DACA NU NE-AM RESPECTA ANGAJAMENTUL DE AL SUSTINE LA ALEGERILE PREZIDENTIALE?!,CA NE ATACA INTERESELE!

13 sept.

Pe modelul in care PNL a sustinut Guvernul Ponta la investitura dar vrea sa iasa in fata cand vine vorba de asumari de proiecte, tot asa se poate ca PSD sa-si respecte angajamentul pe jumatate la candidatura lui Crin Antonescu in 2014, a explicat joi seara deputatul PSD Florentin Gust.

„Atunci cand persifleaza un partid, se poate ajunge la punctul la care ne respectăm până la capăt înțelegerea așa cum a fost ea parafată, în care Crin Antonescu este candidatul USL-ului, dar s-ar putea sa aiba supriza ca membrii PSD sau aparatul PSD sa nu traga, pentru ca nu pot sustine un presedinte care acum, cand nu e presedinte, ia peste picior PSD”, a declarat deputatul PSD la B1TV.

„Am pus o conditie, am spus ca dl Antonescu, pentru binele dumnealui, si pentru candidatura pe care vrea sa o aiba la prezidentiale, ca asa…. candidatura poate sa aiba oricine, dar cu succes, ar trebui sa se gandeasca foarte bine ca nu e bine sa iei peste picior un partid de 40%, eu cred că e primul sfat pe care i-l poate da orice consultant”, a adaugat Florentin Gust.

„Ce-ar fi, pentru că așa se întâmplă acum, ce-ar fi ca PSD sa-l sustina pe dl Antonescu doar in primul tur, nu si in al doilea tur? De ce ? Pentru ca atitudinea pe care a avut-o dl Antonescu zilele acestea a fost pe jumatate, adica s-a tinut intelegerea ca PNL-ul si dl Antonescu sa sustina Guvernul la investire, dar pe urma cand e vorba de niste proiecte sau niste asumari, să vedem care iese mai repede in fata. Nu-i corect din punct de vedere al sustinerii. Dl Antonescu nu-si permite sa faca declaratii asa”, a insistat PSD-istul.

CLAUDIU CRACIUN UNUL DINTRE PROTESTATARII ANTI-ROSIA MONTANA AMENDA MAXIMA PENTRU CA A ORGANIZAT „O MANIFESTATIE PUBLICA NEDECLARATA!”

13 sept.

Claudiu Crăciun, unul dintre protestatarii din Piaţa Universităţii privind proiectul Roşia Montană, a fost amendat de către Jandarmerie pentru că a organizat „o manifestaţie publică nedeclarată”, scrie acesta pe pagina sa de Facebook şi postează şi dovada amenzii.

Claudiu Crăciun este unul dintre protestatarii care a vorbit în fiecare seară oamenilor din Piaţa Universităţii, folosind de fiecare o portavoce ca să se facă auzit. din acest motiv, Jandarmeria l-a asimilat cu liderul protestelor din piaţă.

Claudiu Crăciun a fost amendat în baza legii 60/ 1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice cu 5000 de lei.

În procesul întocmit de jandarmi scrie că protestarul „a organizat o manifestaţie publică nedeclarată şi neînregistrată pentru exprimarea nemulţumirilor faţă de demararea proiectului de exploatare minieră în localitatea Roşia Montană şi pe timpul desfăşurării acesteia a condus activităţile participanţilor, a dirijat acţiunile acestora şi a iniţiat în portavoce scandările ce exprimau dezacordul faţă de proiectul mai sus menţionat, ocazie cu care circulaţia rutieră a fost afectată pe Bd. Nicolae Bălcescu”.

Contactat de gândul, Claudiu Crăciun a declarat că el va contesta amenda în instanţă pentru că nu el este organizatorul protestului. „Amenda a fost dată la începutul protestelor, pe 2 septembrie, este cea mai mare amendă posibilă. Însă nu eu am organizat protestele, aşa că o s-o contest în instanţă. De atunci, nu s-au mai dat amenzi, jandarmii au înţeles că protestatarii sunt paşnici”, a spus Claudiu Crăciun.

Protestele faţă de proiectul Roşia Montană au început duminică, 1 septembrie, când aproape 5.000 de oameni au mărşăluit în centrul Capitalei, de la Piaţa Universităţii la Piaţa Victoriei.

Punctul culminant al protestelor a fost duminică, 8 septembrie, când peste 10.000 de oameni au ieşit să mărsăluiască în Centrul Capitalei

PRESEDINTELE PNL CRIN ANTONESCU ATAC FRONTAL LA VICTOR PONTA „EU NU AM DULAI,PRECUM SOCRU’ILIE SARBU SAU IOAN RUS SA ATACE!

13 sept.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a criticat joi seara PSD-ul spunand ca in PNL nu se intampla ca presedintele partidului, atunci cand are ceva de spus, sa le dea drumul oamenilor sai sa vorbeasca, asa cum ii dai drumul cainelui prin curte.

Antonescu a declarat că el nu are „dulăi” care să critice în public, menționându-i în acest sens pe socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, vicepreședintele PSD Ioan Rus și fostul lider clujean al PSD, Vasile Dâncu.

„Daca avem divergente, eu o spun personal, nu la televizor, eu n-am dulai să le dau drumul, eu n-am pe Ioan Rus, n-am pe dl Sarbu, n-am pe dl Dâncu. Pe mine nu mă deranjează, că sunt obișnuit să fiu atacat de oamenii lui Băsescu. Dar dacă am ceva să-I reproșez dlui Ponta, o fac personal”, a declarat Antonescu la Realitatea TV.

„Legat de jigniri, ca sa incheiem capitolul, eu am vazut cum Victor Ponta a spus . Nici nu avea motiv, asta-i una. Doi: exista case diferite si obiceiuri diferite. Eu, daca am ceva de spus partenerului meu, asociatului meu politic, ies eu si o spun eu, eu nu am, asa, grupuri de oameni carora sa le dau drumul cum dai drumul cainelui prin curte, , .Sunt scoli diferite. In PNL nu se vorbeste, nu se tace la ordin, fiecare spune el insusi ce are de spus”, a declarat Antonescu, la Realitatea TV.

Întrebat dacă în PSD se tace și se vorbește la ordin, Antonescu a răspuns: „Asa inteleg ca ne-a spus dl Rus astazi, ca a avut o intelegere ca nu a avut voie sa vorbeasca, dar acum a fost slobozit si poate sa vorbeasca”.

EURODEPUTATUL RENATE WEBWE,ATAC DUR LA ADRESA PREMIERULUI VICTOR PONTA:A FOST NEINSPIRATA DECLARATIA PRIVIND DESPAGUBIRILE CATRE RMGC!

13 sept.

Renate Weber, ATAC la Ponta: A fost neinspirată declaraţia privind despăgubirile pentru RMGC.

„Cei care reprezintă statul trebuie să aibă grijă ca tot ceea ce spun să fie în favoarea statului. Deci, cred că a fost cel puţin foarte neinspirată această ieşire a premierului (declaraţiile privind valoarea despăgubirilor în favoarea RMGC .

„Compania nu are şanse să câştige pentru că statul român nu s-a angajat să permită exploatarea în orice condiţii. Sper să nu se dea acordul de mediu. Este un proiect de vreo sută de ori mai mare decât proiectele de minerit care se petrec în Finlanda sau în Norvegia. Nu putem să punem semnul egalităţii între ele mai ales dacă ne gândim la cantitatea de cianuri folosite sau la cea de explozibil. Compania a anunţat că va folosi 20 de tone zilnic, probabil cinci zile pe săptămână. Este enorm! Studiul făcut de Academia Română demonstrează cum lucrul acesta va afecta tot subsolul zonei. Ne vom mai trezi că avem şi alte falii seismice…”

LIDERUL LIBERAL CRIN ANTONESCU A DECLARAT JOI SEARA PE TEMA ANI:”PSD SI PNL NU AU ACEEASI POZITIE!”

13 sept.

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat joi seară că trebuie discutat ”foarte serios” despre activitatea şi utilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru că sunt mari semne de întrebare referitoare la această instituţie.

În subiectul ANI (n.r.- dacă este utilă sau nu) nu avem aceeaşi poziţie – noi liberalii şi PSD. Nu e vreun motiv de scandal, dar nu avem o majoritate de 70%. Vom discuta, în Senat cel puţin, activitatea, bugetul ANI, cum se justifică. Pesemne că va fi un scandal, deoarece în ţara asta nimeni nu are dreptul să discute despre activitatea ANI sau altor instituţii, în ţara asta domnul Horia Georgescu poate să meargă şi cu 120 de km prin Bucureşti şi dacă se găseşte vreun amărât de poliţist să-i ia carnetul i se dă NUP într-o oră, dar noi nu avem voie să vedem ce bani se cheltuiesc, cum se cheltuiesc, cu ce rezultat, de ce unii nu sunt niciodată sesizaţi de ANI. Sunt mari semne de întrebare”, a spus Antonescu la Realitatea Tv.

El a adăugat că PSD consideră că ANI trebuie lăsată să funcţioneze şi este mai puţin dispus pentru o dezbatere pe tema necesităţii Agenţiei.

„Noi nu am fost în stare să facem instituţii clare, curate – cum este Parchetul – să funcţioneze normal şi ca să explicăm UE că noi combatem corupţia, nu mai combate Parchetul ca în orice ţară, facem noi un DNA, mai facem şi o ANI, le dăm o vilă frumoasă în centrul oraşului, dăm salarii mari şi facem şi jocuri politice cu ea. Asta e părerea mea, o spun deschis. În numele cetăţenilor care întreabă de ce plătesc aia şi aia o să discutăm foarte serios acest raport (n.r. al activităţii ANI), atât putem face”, a mai spus preşedintele Senatului.

THE PUSSYCAT DOLLS ft.WIIL.I.AM – BEEP!

13 sept.

ROXETTE – LISTEN TO YOUR HEART!

13 sept.

SAM BROWN – STOP!

13 sept.

%d blogeri au apreciat: